598 matches
-
o fixeze.”2 În opinia lui Vladimir Streinu rămân relevabile din perspectivă critică doar opiniile lui Iorga și Ibrăileanu, studiul temeinic, serios și prob al lui Jean Boutière (La vie et l’oeuvre de Ion Creangă, Paris, 1930Ă și contribuția călinesciană din 1938 (Viața lui Ion Creangăă, în pofida unor răsturnări ce i se par lui Streinu paradoxale: „Câteodată, vocabularul critic alunecă foarte frumos pe deasupra realităților artei. Mișcările lui ușoare pot crea paradoxul ca Eminescu, spiritul adânc cultivat și cărturarul vremii lui
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
de tip universitar, desfășurată metodic, în temeiul unei documentări atente, ce tinde spre exhaustiv. Meritele amândurora sunt incontestabile și nu ar avea nici un temei tentația de a coborî una în defavoarea celeilalte. Narațiunea biografică streiniană amintește în chip izbitor de modalitatea călinesciană aplicată la Creangă. Ipotezele biografice sunt avansate cu prudență acolo unde documentele de arhivă sunt neîndestulătoare sau neclare. „După afirmații directe sau numai piezișe, s-ar zice cu egală îndreptățire (despre copilul Hogaș, n.n.Ă că se naște primogenit, că
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
o maximă-paradox: „... e un stil propriu materiei neorganizate pe care o cercetează.”4 Vladimir Streinu a cercetat critic întreaga operă sadoveniană, privită în detaliu și din perspective panoramice, neezitând să proclame geniul scriitorului. Profunzimea unor judecăți egalează în pătrundere intuiția călinesciană: „Sub felurimea și bogăția operei sadoveniene, la mai mare adâncime decât formele ei aparente sau deshumabile cu ușurință, zace stratul granitic al clasicității scriitorului. Naturalismul descriptiv, individul trăitor 1 Pagini de critică literară, vol. II, p. 187 2 Pagini de
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
personalității, Eminescu într-o nouă ediție școlară, Viața lui Ion Creangă, Clasic, baroc, rococo sunt cronici literare, recenzii, eseuri ce mărturisesc prețuirea lui Vladimir Streinu față de autorul Enigmei Otiliei. În G. Călinescu și spectacolul personalității se află cuprins un portret călinescian antologic, de o înaltă vibrație și elevație metaforică, pe care-l reproducem in extenso pentru frumusețea lui unică: „O energie primogenă, abundentă, impetuoasă, curgând în direcții multiple și chiar opuse pe spații mici, părând de aceea deseori tulbure, dar păstrându
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
prin referiri abstracte”, „anticipează estetica orizonturilor lirice nedeslușite, pe care le vor cultiva poeții viitori ca Minulescu, Stamatiad, Ștefănescu-Est, Davidescu, Iacobescu ș.a., aflați sub influența lui cu mult mai mult decât sub cea macedonskiană.”1 Aplicând pe spații mici ideea călinesciană a istoriei literare ca știință inefabilă și sinteză epică, Vladimir Streinu depășește permanent factologia documentaristă, grupând scriitorii în familii de spirite și revistele după program, ideologie și cristalizări estetice, dând un număr însemnat de judecăți exacte. Dacă Șerban Cioculescu practică
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
interesează,astfel, și prin perspectivele generale, originale și bogate în sugestii, pe care le conține”2. În Panorama deceniului literar românesc 19401950, Al. Piru îi acordă lui Vladimir Streinu exact o pagină și cinci rânduri. Se știe că monumentala Istorie călinesciană din 1941 a consfințit ideea spațiului editorial cu valoare de criteriu estetic. Al. Piru aplică lecția călinesciană, comentind lapidar Pagini de critică literară (1938Ă, Clasicii noștri (București, Casa Școalelor, 1943Ă și Estetismul, în Istoria literaturii române moderne (București, Casa Școalelor
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Panorama deceniului literar românesc 19401950, Al. Piru îi acordă lui Vladimir Streinu exact o pagină și cinci rânduri. Se știe că monumentala Istorie călinesciană din 1941 a consfințit ideea spațiului editorial cu valoare de criteriu estetic. Al. Piru aplică lecția călinesciană, comentind lapidar Pagini de critică literară (1938Ă, Clasicii noștri (București, Casa Școalelor, 1943Ă și Estetismul, în Istoria literaturii române moderne (București, Casa Școalelor, 1944Ă , referindu-se în treacăt la teza de doctorat a criticului, cu tema Versul liber românesc și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
distincția criticii lui Emile Faguet. Stilul său colorat, agreabil, nu se resimte de efortul pentru expresia compusă uneori cu ajutorul cuvintelor care fac evidentă dorința sa de a îmbogăți limbajul prin introducerea plină de sonorități a termenului francez.”2 Încheierea sună călinescian: „Critica lui Vladimir Streinu are modalități debussyste.”3 În 1972, recenzând Clasicii noștri 4, C. Stănescu acreditează ideea unui Vladimir Streinu eminamente partizan, malițios și negator, a unui mare spirit polemic ce tinde permanent spre „scoaterea din uz a rețetelor
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
a întregului.”2 În controversatul și controversabilul volum consacrat poeziei române contemporane din proiectata și fabuloasa sa O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până în prezent, Eugen Barbu schițează lui Vladimir Streinu un interesant portret în manieră călinesciană: „Era un domn tăcut, grav, poate prea solemn, cu aerul acela care mă obliga să-i spun de câte ori mă adresam: Domnule profesor, pentru că era înainte de toate un dascăl de literatură. L-am cunoscut la „Sburătorul” și cred că și acum
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
livrescă prin excelență. [...] Unele sunt parafraze, pastișe, rezumate, comentarii, adnotări, glose, parodii. În conținut, versurile sunt, adeseori, clasice stricto sensu, cuminți, însă clasicismul este mistificat în permanență prin neologizări, ce introduc o notă de parodie subțire (cam de felul celei călinesciene) sau, mai rar, coborât în zona anecdoticului. [...] Estet de maxim rafinament, dar de un rafinament perfect „sănătos”, fără „perversități”, Romulus Vulpescu identifică arta cu meșteșugul. Cel mai elegant și mai reprezentativ volum al său de poezii originale se intitulează, semnificativ
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
exagerat formaliste sau de poetică neotematică, în Germania istoria literară se debarasa de studiile textimanentiste, datorită îndeosebi Școlii de la Konstanz, care fundamentase teoria receptării. Încă de la primele sale cronici M. propune un altfel de discurs critic, care nu respinge modelul călinescian (/crocean), dar introduce o deviație care s-ar putea numi scientistă. Această trăsătură s-a accentuat după stagiul din Germania, care a produs o schimbare de perspectivă. În studiul fenomenului literar criticul trebuia să ia în calcul nu numai estetica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287991_a_289320]
-
Stea de seară. Pentru orientarea generală a revistei, este elocventă pagina omagială dedicată lui E. Lovinescu în numărul al doilea: Lovinescu / 50 de ani de viață / treizeci de ani de activitate literară / 27 de volume de critică. C. ilustrează conceptul călinescian de revistă literară. C.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286083_a_287412]
-
profesor la liceele „Grigore C. Moisil” și „Dimitrie Cantemir” din Onești. Poet prodigios, C. are în același timp satisfacția unor realizări legate de numele lui G. Călinescu: cenaclurile literare „G. Călinescu” (1965) și „Junimea nouă” (1972), precum și manifestarea „Zilele culturii călinesciene” (Onești, începând din 1969), devenită important loc de dezbateri de idei între creatori din diferite domenii din întreaga țară. Este președinte-fondator al Fundației Naționale „G. Călinescu”, redactor al revistei „Jurnalul literar” (Onești, 1966) și director al Editurii Aristarc (Onești), în cadrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286242_a_287571]
-
CRC, 1980, 33; Laurențiu Ulici, Constantin Th. Ciobanu, „Infranord”, CNT, 1982, 21; Valentin Tașcu, „Infranord”, ST, 1982, 6; Al. Piru, Practica poeziei, SLAST, 1989, 41; Vlad Sorianu, Inscripții pe un drum în coborâre, ATN, 1990, 2; Nicolae Manolescu, Zilele culturii călinesciene, RL, 1995, 42; Eugen Budău, Școala, ATN, 1999, 1; Vlad Sorianu, Un remarcabil poet postmodern, ATN, 1999, 5; Geo Vasile, Un crepuscular, RL , 1999, 38; Adrian A Lui Gheorghe, Starea poeziei, CL, 2001, 3; Vlad Sorianu, Elegii magico-ludice, ATN, 2002
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286242_a_287571]
-
vedere singular asupra literaturii române, se integrează într-o tradiție a criticii românești. Meritele cărții sunt și ele enumerate: "erudiție și metodă, informație și orientare, justețe și gust". Se apreciază, de asemenea, aplicarea "principiului estetic" pe tot parcursul lucrării. Istoria călinesciană corespundea prin rigoarea construcției, prin distingerea valorii de non-valoare, prin "orientare", prin afirmarea "primatului esteticului asupra culturalului", prin "puneri la punct și reabilitări în literatura contemporană" (să amintim că grupul de la Albatros încercase să facă același lucru în cazul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
atât de ferm susținut și mai târziu când își nuanțează poziția 248. Unul dintre motive fiind, probabil, degradarea temenului, integrarea sa într-o sintagme de tipul realismului socialist. Geo Dumitrescu se orientează spre o poezie a banalului oarecum în spirit călinescian (criticul care propunea boul și măgarul ca fiind cele mai poetice animale). Literatura contemporană va fi și ea obsedată de căutarea poeticului în banal. Toate încercările de teoretizare a postmodernismului (concept controversat, dar încă destul de în vogă), realizate la noi
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
capabilă să înzestreze, în regim deziderativ, literatura noastră cu o tradiție în mare parte carentă. Istoria... lui Călinescu recuperează zone mărginașe ale scrisului, cu scopul de a compensa proiectiv absența unei tradiții solide și îndelungate a literaturii române. Contextualizând gândirea călinesciană, M. o plasează în ecuație cu alte moduri de a problematiza apartenența europeană a literaturii române, ca și soluțiile sincronizării sale cu spiritul timpului. Principalul reper constructiv - deși nu singurul - rămâne E. Lovinescu, prin acesta dezbaterea repercutându-se retroactiv asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
produsul abaterii de la normele interne ale limbii române, al „siluirii” acesteia; este, din contra, suprema valorificare a potențialului expresiv specific graiului nostru. Situată principial în diametrală opoziție cu întreaga critică impresionistă, polemizând pe tot cuprinsul, direct sau subtextual, cu monografia călinesciană, Opera lui M. Eminescu, criticând și Poezia lui Eminescu de T. Vianu, Arta cuvântului..., fără a fi izbutit să îndrepte istoria literară pe alt făgaș, a deschis, fără îndoială, atât prin contribuția pozitivă, cât și prin propunerea de abordare a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
a lui G. Călinescu. Dacă în alte sinteze de istorie literară - neotradiționaliste - ale momentului (N. Iorga, D. Murărașu) m. - de la simbolism la diferitele avangarde - e contestat global, în replică la asimilarea operată de E. Lovinescu, în capitolul Moderniștii al Istoriei... călinesciene m. nu mai apare ca trendul ofensiv definitoriu pentru prima jumătate a secolului al XX-lea, ci ca o dispersie de fizionomii particulare, gravitând (sau nu) în jurul unor centre diverse, cu două puncte de relief înalt: „momentul 1919”, al „Sburătorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
aș risca să spun, o tradiție organică a literaturii autohtone (efort care se poate vedea și din tentativa de a propune/impune cele patru mituri fundamentale ale poporului român, dintre care unul cel al etnogenezei este de extracție livrescă). Gestul călinescian nu pornea însă nicidecum de la o confuzie de valori și nici nu avea la origine o ignorare a contextului care a generat acele texte, ci se voia un manifest de recuperare a unui patrimoniu scris care, fără doar și poate
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
G. Ibrăileanu și G. Călinescu, care au înțeles critica în sensul unei colaborări interdisciplinare - istorie, estetică, sociologie și antropologie -, fără fetișizări de metodă. De altfel, Campanii, primul său volum, este expresia dilemei anilor ’70: a fi sau a nu fi călinescian, o carte interesată de istoria ideilor, de promovare a unei modalități istorice legate de marea tradiție a literaturii române, de distanțarea critică față de dogmatism și proletcultism. Marin Preda. Vocație și aspirație (1973), o monografie originală, scrisă în timpul vieții scriitorului, când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290341_a_291670]
-
critică a literaturii, VR, 1991, 2; Cristian Moraru, O fenomenologie a firescului, JL, 1991, 9-12; Al. Paleologu, „Oare va scrie?”, JL, 1991, 9-12; Paul Cornea, A-l prinde într-o definiție, JL, 1991, 9-12; Mircea Vasilescu, În dialog cu modelul călinescian, JL, 1991, 9-12; Ioan Holban, Cât de adânc e puțul timpului, CRC, 1991, 19; Ion Bogdan Lefter, Despre „obsesia” Manolescu, APF, 1991, 6; Ion Roșioru, „Istoria critică a literaturii române”. Opera unui justițiar, TMS, 1991, 6; Ovidiu Pecican, Recapitulând vechi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
să iasă tot pe unde a intrat” (Înțelepciune). Prin urmare, glosa Cercuri la Elsinore, constituită în axa de rezistență a volumului, își dezvăluie sensurile deliberat obscure prin comprehensiune hermeneutică și decodare filologică, sugerând folosirea unei chei critice modelate după abordarea călinesciană a Jocului secund: „Îndoit prealiniștitul / Numele l-a scris pe apă, / Cupe pline - asfințitul / Blestemat model să-nceapă; / Dorului pierdut în fieruri / Testament călcat în tropot, / Cântecul s-a rupt din ceruri - / Mult mă doare gândul clopot”. Existența paradoxală a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
și să recenzeze cărțile unor critici și istorici literari de prestigiu. Volumul „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” de G. Călinescu. Dosarul critic (1993), prefațat de un amănunțit itinerar al receptării, antologhează documentele referitoare la etapele elaborării monumentalei opere călinesciene - desprinse din corespondența autor-editor - și reface traseul spiritual al acesteia, de la explozia apariției, perplexitatea comilitonilor și scandalul pro și contra la interzicerea ei în perioada comunistă, bătălia reeditării și triumful final. Preluând o ipoteză lansată de Al. Piru cu privire la intențiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285369_a_286698]
-
să-și fi pierdut cu totul simțul realității. În asemenea pasaje, prefer să observ șarja, specifică temperamentului autorului, oricând gata să sacrifice "seriozitatea" scrobită a unei ipoteze de dragul "lirismului" alteia. Eu unul cred că în toată această poveste, a adeziunii călinesciene la programul comunist, nu trebuie pierdută din vedere o latură esențială a spiritului său: histrionismul. Scriitorul era o fire sucită, asta e clar. Prin urmare, imaginația sa își intra în drepturi, iar el nu o împiedica, amuzat într-un fel
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]