223 matches
-
lui Stalin pe vrema când acesta din urmă era comisar al naționalităților, a dat la iveală metodele folosite de tătarii din Kazan și Turkestan în lupta cu guvernul central sovietic. A fost dusă o campanie pentru stimularea printre grupurile emigranției căzăcești a mișcărilor separatiste. În perioada prometeistă a apărut și o mișcare independentă, care a intrat în contradicție cu prima. A fost vorba de Organizația Naționaliștilor Ucraineni, sprijinită de Germania, Cehoslovacia și chiar și de Lituania. Au existat mai multe acțiuni
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
Patriarhiei Moscovei. Începând din anul 1996, el a salutat din tribună, alături de liderul separatist Igor Smirnov și de ceilalți lideri politici din Transnistria, toate paradele militare ale "Armatei Transnistriei" și a binecuvântat mai multe așa-numite „Mari Adunări ale trupelor căzăcești de la Marea Neagră”, susținând în toate interviurile și pastoralele publicate în revista eparhială de la Tiraspol, „Pravoslavnoie Pridnestrovie”, că Transnistria este pământ rusesc . De asemenea, într-un interviu acordat revistei „Zarubejie blijnee i dalnee” (nr. 3/1998, pag. 41), PS Iustinian a
Iustinian Ovcinicov () [Corola-website/Science/308685_a_310014]
-
din 1917. În timpul războiului civil rus, el a fost, pentru puțin timp, președinte al Ucrainei. În 1926, Petliura a fost asasinat la Paris. Petliura s-a născut în Poltava, în familia lui Vasili Petliura și Olga Marcenko, orășeni cu origini căzăcești. Tânărul Simeon a studiat, la început, în școli bisericești și familia plănuise să-l facă preot ortodox. În 1895 a început să studieze la Seminarul Ortodox din Poltava. În 1898 s-a alăturat unei societăți secrete ucrainene, care se organizase
Simon Petliura () [Corola-website/Science/306752_a_308081]
-
22 iunie 1941, Krasnov se adresa cazacilor afirmând că invazia germană nu era îndreptată împotriva Rusiei, ci a comuniștilor, evreilor și celorlalți exploatatori ai sângelui rusesc. Nu este clar când sau dacă a propus Krasnov germanilor organizarea unor unități militare căzăcești care să intre în compoziția Wehrmachtului și să participe la lupta împotriva Armatei Roșii. Aceste unități militare au fost compuse din membrii ai emigrației albe și din prizonieri de război sovietici. În septembrie 1943, Krasnov era deja comandantul „Direcție generale
Piotr Krasnov () [Corola-website/Science/317301_a_318630]
-
Șurko, Sultan-Ghirei Kirci, Helmuth von Pannwitz, Piotr Krasnov și a cazacilor anticomuniști, care au căzut în luptă „pentru credință și patrie”. Pe 8 mai 2007, în ajunul Zilei Victoriei, placa memorială a fost spartă. Pe 4 august 2006, în satul căzăcesc Elansk din Regiunea Rostov a avut loc ceremonia de dezvelire a unui complex memorial dedicat cazacilor de pe Don care au fost în lupta cu bolșevicii, inclusiv a celor care au luptat de partea lui Hitler. În centrul complexului memorial se
Piotr Krasnov () [Corola-website/Science/317301_a_318630]
-
poloneză: "Bohdan Zenobi Chmielnicki"; rusă: "Богда́н Зиновий Хмельни́цкий" (* cca 1595 — †6 august 1657) a fost un hatman al Hetmanatului cazacilor zaporijieni (din Ucraina) și liderul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648-1654), care a dus la apariția statului căzăcesc. El a încheiat în 1654 tratatul de la Pereiaslav cu Țaratul Rusiei, care avea să ducă în cele din urmă la pierderea independenței Ucrainei în fața Imperiului Rus. Deși nu există documente care să ateste data sigură a nașterii lui Hmelnițki, istoricul
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
Novoselți. s-a considerat un nobil, iar statutul tatălui său de adjunct al starostelui Cijirunului i-a făcut pe contemporani să-l considere șleahtic și pe Bogdan. Mai târziu, în timpul răscoalei, Bogdan avea să pună un mare accent pe originile căzăcești ale mamei sale și pe faptele de arme ale tatălui său alături de cazacii din Siciul Zaporijian. Nu există dovezi clare în legătură cu educația pe care a primit-o Hmelnițki în primii săi ani de viață. Istoricii consideră că a învățat noțiunile
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
revoltă a cazacilor. Cele două tabere și-au trimis liste cu cereri: polonezii au cerut cazacilor să-i predea pe liderii rebeliunii și să-și demobilizeze forțele, în vreme ce Rada și Hmelnițki au cerut polonezilor și lituanienilor să restaureze vechile drepturi căzăcești, să oprească ofensiva religioasă a greco-catolicilor ucraineni, să accepte numirea liderilor ortodocși la conducerea Siciului și a regimentelor de cazaci înregistrați și să retragă trupele uniunii de pe teritoriul Ucrainei. Cererile lui Hmelnițki au fost considerate jignitoare de către magnații polonezi, care
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
mod hotărâtor pe polonezi. Cazacii au reușit să obțină o nouă victorie împotriva polonezilor la Korsun pe 26 mai 1648. Aceste succese s-au remarcat în primul rând prin măiestria militară și dipolomatică a lui Hmelnițki. Sub conducerea sa, armata căzăcească s-au deplasat spre câmpul de luptă respectând planurile hatmanului, soldații au fost hotărâți în tipul manevrelor și atacurilor și, ceea ce a fost mai important, Hmelnițki nu numai că reușit să convingă un mare număr de cazaci înregistrați să i
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
scris cu această ocazie o scrisoare plină de mânie adresată țarului, pe care l-a acuzat că a rupt înțelegerea de la Pereiaslav. În scrisoarea sa, Hmelnițki a afirmat că suedezii sunt mai de onoare și de încredere decât rușii. Armata căzăcească a suferit în acea perioadă o serie de înfrângeri în Polonia, în ciuda ajutorului dat de Transilvania. În condițiile relațiilor diplomatice dificile cu rușii și a eșecurilor în Polonia, Hmelnițki a fost obligat să facă față unei serii de rebeliuni ale
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
În crezul tău” și „Pornesc din neam” de D. Leonties Muzica: I. Roth. Octavian Racu susține că „Imnul legionarilor căzuți” (sau „Cântecul legionarilor căzuți”?), pe versurile lui Simion Lefter, care deplânge moartea lui Zelea Codreanu, este o compilare din folclorul căzăcesc, pe baza versurilor poetului ucrainean Mihailo Petrenko (1817-1862) (în ), iar muzica a fost compusă de Vladislav Zaremba (1833-1902), de origine poloneză. Legionarii după 1945
Mișcarea Legionară () [Corola-website/Science/299614_a_300943]
-
-lea al Imperiului Otoman" i-a ocupat lui Repin mulți ani din viată. El a conceput această pictură ca un studiu al râsului, dar a vrut să evidențieze, de asemenea, și idealurile de libertate, egalitate și fraternitate, pe scurt, republicanismul căzăcesc. Început spre sfârșitul anilor 1870 și terminat în 1891, tabloul a fost achiziționat imediat de țar contra sumei de 35.000 de ruble, enormă pentru acea vreme. Repin a relizat multe portrete ale unor compatrioți celebri precum marele scriitor Lev
Ilia Repin () [Corola-website/Science/309744_a_311073]
-
și ale Republicii Bașkortostan). După ce la început au construit în regiune o serie de fortificații, cazacii au fondat în mod oficial orașul Orenburg în 1734. Guvernul rus a hotărât ca, pentru popularea orașului și colonizarea regiunii învecinate, să aducă familii căzăcești din alte zone: Ufa, Iset, Samara și alte regiuni și să formeze primele corpuri de armată neregulată (1748). O parte formată din membrii forțelor neregulate (aproximativ 2.000 de oameni) a transformată în Armata cazacilor din Orenburg în. 1755. Cazacii
Cazaci din Orenburg () [Corola-website/Science/318166_a_319495]
-
2.000 de oameni) a transformată în Armata cazacilor din Orenburg în. 1755. Cazacii din Orenburg au luat parte în perioada 1773—1774 la răscoala lui Emelian Pugaciov. Efectivele Armatei au fost sporite prin incorporarea în 1798 a tuturor așezărilor căzăcești din sudul Uralilor, (cu excepția celor din Armata cazacilor de pe Urali). Decretul din 1840 a redesenat granițele Armatei și a schimbat compoziția sa - 10 regimente de cavalerie și 3 batalioane de artilerie. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, populația căzăcească a regiunii
Cazaci din Orenburg () [Corola-website/Science/318166_a_319495]
-
tuturor așezărilor căzăcești din sudul Uralilor, (cu excepția celor din Armata cazacilor de pe Urali). Decretul din 1840 a redesenat granițele Armatei și a schimbat compoziția sa - 10 regimente de cavalerie și 3 batalioane de artilerie. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, populația căzăcească a regiunii era de aproximativ 200.000 de oameni. Armata din Orenburg a participat războiul ruso-suedez din 1788 - 1790, pentru ca mai apoi să participe la toate campaniile ruse pentru cucerirea Asiei Centrale. Teritoriul controlat de Armata cazacilor din Orenburg a
Cazaci din Orenburg () [Corola-website/Science/318166_a_319495]
-
ale Asiei rusești, și care în cursul istoriei au devenit renumiți atât pentru dorința lor de autoguvernare cât și pentru măiestria lor militară, în special în domeniul luptei călare. De asemenea, "cazac" poate fi numit și soldatul unei unități militare căzăcești. Numele de "cazac" a intrat în limbile europene prin francezul "cosaque", probabil via limba poloneză ("kozak"), iar nu prin limba rusă ("казак - kazak"). Cuvântul este derivat din cuvântul turcic "quzzaq", care este tradus prin "aventurier" sau "om liber". Acest cuvânt
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
luptat în ambele tabere, deși trebuie spus că armata cazacilor de pe Don a fost principala forță care s-a împotrivit bolșevicilor. Ca urmare a victoriei celor din urmă, în vremurile sovietice, cultura cazacilor a fost subiectul persecuțiilor comuniștilor, iar populația căzăcească a trebuit să supraviețuiască mai multor valuri de foamete. În preajma celui de-al doilea război mondial, regimentele căzăcești au fost reînființate. În momentul de față, în Rusia, cazacii sunt priviți ori ca urmași etnici ai vechilor cazaci, ori ca urmași
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
a împotrivit bolșevicilor. Ca urmare a victoriei celor din urmă, în vremurile sovietice, cultura cazacilor a fost subiectul persecuțiilor comuniștilor, iar populația căzăcească a trebuit să supraviețuiască mai multor valuri de foamete. În preajma celui de-al doilea război mondial, regimentele căzăcești au fost reînființate. În momentul de față, în Rusia, cazacii sunt priviți ori ca urmași etnici ai vechilor cazaci, ori ca urmași ai vechilor soldați de frontieră. Ultima categorie este evidențiată în mod separat în armata rusă, din rândurile acesteia
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
urmași ai vechilor soldați de frontieră. Ultima categorie este evidențiată în mod separat în armata rusă, din rândurile acesteia făcând parte aproximativ 150.000 de cazaci. Aproape un milion de descendenți ai cazacilor se mândresc azi cu originea lor, tradițiile căzăcești trăind o perioadă de puternică revigorare, în mod special in sudul Rusiei. O mare faimă au și cazacii ucraineni, (în limba ucraineană: "козаки́", "kozaki") ai armatei zaporojene, care trăiau în stepele din sudul Ucrainei de azi. Numărul lor a
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
mutat în regiunea Kuban din Rusia și deși ei nu se consideră ucraineni, mulți istorici îi consideră ca precursori ai națiunii moderne ucrainene. În zilele noastre, există în Ucraina o serie de organizații care încearcă să revigoreze stilul de viață căzăcească. Mai puțin cunoscuți sunt cazacii polonezi ("kozacy") și cazacii tătari ("nağaybäklär"). În armata poloni-lituaniană, un anumit tip de cavalerie ușoară era numită "cazaci". Nu este încă clar când au început popoarele slave să se așeze în câmpiile joase ale râurilor
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
decât un pas. Loialitatea scăzută a cazacilor și aroganța șleahtei fața de cazaci a dus la câteva revolte ale acestora din urmă împotriva statului federal la începutul secolului al XVII-lea. Refuzul îndărătnic al regelui polonez de a extinde registrul căzăcesc a fost picătura care a făcut să se reverse paharul. A izbucnit cea mai violentă revoltă căzăcească, răscoala condusă de Bohdan Hmelnițki, care a început în 1648. Răscoala a devenit parte a unei serii de evenimente catastrofale pentru statul polono-lituanian
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
revolte ale acestora din urmă împotriva statului federal la începutul secolului al XVII-lea. Refuzul îndărătnic al regelui polonez de a extinde registrul căzăcesc a fost picătura care a făcut să se reverse paharul. A izbucnit cea mai violentă revoltă căzăcească, răscoala condusă de Bohdan Hmelnițki, care a început în 1648. Răscoala a devenit parte a unei serii de evenimente catastrofale pentru statul polono-lituanian, cunoscute ca Potopul, evenimente care au dus la dezintegrarea Republicii. Rebeliunea s-a încheiat prin semnarea tratatului
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
evenimente catastrofale pentru statul polono-lituanian, cunoscute ca Potopul, evenimente care au dus la dezintegrarea Republicii. Rebeliunea s-a încheiat prin semnarea tratatului de la Pereiaslav, din 1654, prin care cazacii au jurat credință țarului Rusiei, acesta din urmă garantând protecția drepturilor căzăcești, recunoașterea starșinei (starea de nobil) și a autonomiei locale. În 1651, în fața amenințărilor crescute din partea polonezilor, părăsiți fiind de aliații tătari, cazacii conduși de Hmelnițki au cerut țarului să incorporeze Ucraina ca ducat autonom în statul rus. Detaliile uniunii au
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
relua alianța polono-căzăcească și de creare a Uniunii statale polono-lituaniano-rutene s-au dovedit niște eșecuri, în ciuda semnării tratatului de la Hadziacz (Hadiaci), tratat aprobat de regele Poloniei, Seim și de unii nobili cazaci, în frunte cu atamanul Ivan Vihovski. Atitudinea nobilimii căzăcești în legătură cu prevederile tratatului a fost puternic divizată, iar printre cazacii de rând, acest tratat era extrem de nepopular. Tratatul s-a dovedit un eșec total. În cadrul statului rus, Armata zaporojană a fost împărțită în două republici semiautonome: hatmanatul căzăcesc și Zaporojie
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
Atitudinea nobilimii căzăcești în legătură cu prevederile tratatului a fost puternic divizată, iar printre cazacii de rând, acest tratat era extrem de nepopular. Tratatul s-a dovedit un eșec total. În cadrul statului rus, Armata zaporojană a fost împărțită în două republici semiautonome: hatmanatul căzăcesc și Zaporojie (cu un grad de independență mai ridicat). O organizație căzăcească a fost înființată și în colonia rusească Slobojanșcina (Ucraina Liberă). Cu timpul, aceste organizații și-au pierdut autonomia, pentru ca independența lor să fie abolită de împărăteasa Ecaterina a
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]