588 matches
-
să mă duc în oraș de unul singur. La lumina farurilor am văzut că eram acoperit de noroi umed, imposibil de dat jos. Era atât de mult zgomot de la strigăte și de la motoarele lor vechi care huruiau în timp ce mașinile se căzneau să se așeze în șir încât m-am strecurat și eu ușile din spate ale unui camion hârbuit și, dând o mână de ajutor unui tip să încarce scândurile pentru bănci și să întindă o foaie de cort pe deasupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pentru Charlotte de care el uita, și aveam niște note uriașe de plată la spălătorie și la curățătorie, cum nu mai avusesem niciodată. În plus ieșeam cu Padilla sâmbăta noaptea pe Lake Park Avenue. Și pe lângă asta, mă mai și căzneam să adun banii pentru plata primei taxe la universitate. Simon era destul de șmecher să nu îmi dea prea mulți bani; prefera să-mi facă cadouri. Voia să mă învăț cu traiul bun, în așa fel încât dorința de bani să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cel mai adesea mă simțeam confuz și înconjurat de pericole ce erau la fel de cumplite precum cerul și de priveliștile montane, extraordinare în timp ce se închipuiau în fața ochilor mei. Orașul vuia și zumzăia în timp ce se acorda noului anotimp. În timp ce Iggy se tot căznea să spună cum aveau să se bată americanul și metisul pe semnalele care ar fi avertizat paza de coastă, ne îndreptam spre hotelul lui Moulton. Trăgea de mine să stau cu el până își termina următorul capitol cu marțieni. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mi-ar fi servit să găsesc monede, chiar și de câte un sfert de dolar, în momentele finale, de punct culminant ale vieții? Păi, nici cât negru sub unghie, prieteni, la nimic nimicuța. Mă amuza și faptul că mă tot căzneam să prind un certificat de profesor de școală primară, pentru că zău dacă arătam genul, zic eu. Dar țineam morțiș să îl capăt. Îmi plăcuseră grozav orele de practica predării. Mă mișca foarte tare când făceam asta; nu îmi venea deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de ceva, doar din cauza unei amintiri care nu-mi dădea pace în legătură cu axele astea, dar care nu mi-a fost niciodată clară. Dar în ultima vreme am început să simt tâlcul acestor axe extraordinare din nou. Când nu te mai căznești să îți aduci aminte, vine de la sine, ca un dar. Stăteam întins pe canapea aici până să vii tu și brusc mi s-au profilat în minte, tremurătoare. Adevărul, iubirea, pacea, belșugul, rostul, armonia! Și tot zgomotul de fond, distorsiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
șampanie, Sylvester a început să rânjească încontinuu. Sylvester ăsta era un tip haios, melancolic. Voia să fie luat în serios cum se cuvine, dar se trăda cu rânjetele sale care îi ridau pielea oacheșă, iar partea nechibzuită din el se căznea să iasă la suprafață. În costumul său de om prosper de afaceri, la două rânduri, cu dungulițe, ședea lângă mine. Eu o țineam pe Stella de talie și îi mângâiam rochia de nuntă din satin. Ce mai bucățică! mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și pe mine, dar nimic. M-a lăsat să plutesc o grămadă de vreme. Am urlat, am țipat, am înjurat, am zgâlțâit barca. Nici o mișcare. În cele din urmă mi-am aruncat un picior peste o margine și m-am căznit și am reușit să mă cațăr peste copastie. Stătea pe o bancă, cu mâinile între genunchi. Furios, mi-am înfipt pumnul în spinarea lui leoarcă. A icnit, dar în rest nici că s-a clintit, ci doar a întors către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o liniște dulce, cum nu mai simțisem vreodată, cu atâta bucurie și blândețe și cald în inimă... și tot dulce era în cerul gurii, "ca și cum gura mea se sătura cu bucate alese" (cam așa sunau cuvintele psalmistului pe care mă căznisem să le învăț la școală) nu-mi bătusem capul să înțeleg despre ce era vorba, dar acuma vedeam și eu cum adică e dulcele mai presus de orice gust ales și bun... Parcă prinsesem aripi mari și largi sus, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de amiază, care inunda totul, dar blândă, mângâietoare, spre care lunecam plină de bucurie, apoi s-a făcut albastră-verde, unduitoare, ca o apă nesfârșit de adâncă și înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te" și m-am căznit să deschid și eu ochii și lumina se făcu mai mică, tot mai mică, până când n-am mai văzut decât ochii Lui nesfârșit de blânzi și adânci era Mirele meu: "Talita, kumi" 11, "Fetiță, scoală-te"." Încetase să mai plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
puțin câte puțin, cu fiecare răsuflare... îmi ținea bărbia și mă ruga să răsuflu, așa mi-o amintesc : se făcea noapte și ea se uita la mine, strigându-mă pe nume... pe urmă n-am mai văzut-o, deși mă căzneam să deschid ochii cât mai mari, s-o văd, dar tare se mai făcuse întuneric... îi auzeam doar glasul, ca din depărtare, tot mai slab și mai slab... Pe urmă, totul a fost ușor. Mă întrebam de ce plânge și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ai nevoie de ele... când ți-e sete și foame de Cuvântul Lui... Vorbele astea mi-au răsărit în gând pentru tine. Ți-e dor de ai tăi și nimic și nimeni nu-ți umple golul: ai face orice, te căznești să te trezești ca dintr-un vis urât, îi vrei aproape, îi și simți lângă tine, dar nu-i vezi și nu, nu sunt lângă tine, te uiți la puntea de raze și crezi că vor veni pe acolo... Ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
căzut în apă, nu te-ai înecat. Când am tras la mal, te-am găsit leșinat pe fundul bărcii. Dar am avut de furcă cu tine: tremurai tot și strângeai așa de tare banca sub care căzuseși, că m-am căznit să-ți descleștez degetele, dar tu nu și nu. Când am reușit să te aduc înăuntru și ai început să te încălzești, ți-a venit repede sângele-n obraji, da' mai întâi ți s-a descleștat limba -of, gură bogată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la portbagaj. Cînd furia viscolului dă semne de oboseală, de afară, din spate, se aud zgomote metalice. Întins lîngă roată, Lazăr îmbină lanțurile, după ce a îmbrăcat în armătura de zale una din cele două roți duble. A înțeles, după cum se căznea să dea de rostul lor, că șoferul nici n-a pus mîna pe lanțuri vreodată așa că l-a înlăturat, punîndu-l să-i țină lampa. Lucrează cu precizie, mai mult pe ghicite, minunîndu-se cît de bine sînt gîndite și executate lanțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că a cerut cărțile de joc și pornește spre bucătărie, înțelegînd unde s-au retras. Vrea să intre, dar, prin ușa întredeschisă, îl vede pe Lazăr desculț, cu picioarele sprijinite de un lemn, iar profesorul, gol pînă la jumătate, se căznește să-și scoată cureaua de la pantaloni. ,,Brrr!" se înfioară bătrîna și fuge la locul ei, cuibărindu-se lîngă cățelușă, bucuroasă că are cine o păzi. Trei cărți zice Lazăr. Și trei repetă profesorul, apoi filează îndelung, concentrat. Nu era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o invită Mihai, gata să se intimideze ca un școlar. Nu, dom' inginer, că mă grăbesc se scuză femeia, rămînînd în mijlocul încăperii. Am venit doar... începe ea, dar se oprește stînjenită de bunăvoința cu care a fost întîmpinată. Știți... se căznește ea să se explice am doi copii mici, de doi ani jumate și de un an; soțul a plecat ast' noapte la douăsprezece, în cursă, pe locomotivă; i-a lăsat dormind; aș vrea să mă duc acum, mai devreme, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
e nevasta gravidă, mă interesez: "eu am dat atît", "ba eu atît și n-a fost mulțumit, chit că i-am reparat și mașina", "mie a zis că-mi primește după și nu mi-a mai primit, deși s-a căznit patru ceasuri", da, dar cîte-s ca aia, îmi scapă numele, una mai în vîrstă, o doctoriță cu capul argintiu, e în concediu acum... Lazăre! îi dă Mihai un pumn în spate abține-te naibii, ești într-o stare de nervi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de atenție exclusivă. Eram cineva, ce mai?! — O, uite și pe Gabby! exclamă ea. Scuză-mă, te rog. Se introduse În mulțime, fiind cu o jumătate de cap mai Înaltă decât majoritatea celor din jur. Arăta de parcă s-ar fi căznit să Înainteze prin valurile mării, depunând mult efort, dar realizând progrese constante. Combinația dintre fusta dreaptă și strâmtă și tocurile Înalte nu-i permitea să facă pași mai lungi de șapte-opt centimetri odată. Măcar nu risca să dărâme vreo masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
o scrisoare, dar nu o scrisese. Singurul lucru care-l făcuse a fost să-l cheme la telefon și să amâne lecția pe care urma să o facă, dar fără să strecoare vreo aluzie la teribila hotărâre pe care se căznea s-o ia. Pentru că, acum când se găsea în pragul ei, i se părea o hotărâre groaznică. Începuse să-și dea seama cât de important era darul care-i fusese hărăzit, cât de legat era de încrederea cu care putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bufnitură și un puternic pocnet metalic când patul, eliberat de povara lui, scăpă din mâinile lui George și se răsturnă într-o parte, izbindu-se de una din ușile de fier forjat. George scoase un mic strigăt înăbușit și se căzni să se strecoare pe lângă patul care-i bara calea. Își dădu seama pe loc că ratase totul. John Robert nu căzuse cu capul în apă, așa cum calculase el. Zăcea în cumpănă, imens ca o balenă, chiar pe muchea bazinului. George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Cu un cu gest automat, obosit, George începu să șteargă picioarele patului și așternutul cu prosopul care acoperise tălpile lui John Robert și care nu-l însoțise în cădere. Căută perna și o găsi la marginea bazinului, udă leoarcă. Se căzni s-o stoarcă și, în cele din urmă, o lăsă pe jos, lângă pat. Covorul era pătat cu apă, de la urmele picioarelor lui. Luă un prosop curat de pe suportul din baie și își uscă brațele și pantofii. Apoi încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lejer că ești un tip romantic. Sau... că ești pe invers! Pompa-te-aș! Ai vreun gând...?! He, he, he, he, heee! Vierme nu-i răspunde, brobonat din cap până-n picioare, pe sub pardesiul lui mini-jupist, de molton lustruit și se căznește sisific să respire, înghițind strepezit, în cușca toracică îngustă, gură după gură dureroasă de oxigen, avid, cu eforturi susținute, ca un biban pe uscat. Adriaaan...! Adiii...! Băiețică...! Te-ai și-ntors, dragule? Te-am auzit de-aici. Mai ești cu careva
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
țâșnesc în curte. Trei dintre ei, se îndeasă ca să lingă sângele călduț, ce se scurge în țărână, într-un pârâiaș aburitor, iar al patrulea se strecoară neobservat, în magazie. Huo...! Zât, de-aici, scârbelor! Nici să nu vă gândiți! se căznește Dan să alunge dihăniile lihnite, atrăgându-și pe loc un cor de miorlăieli dezaprobatoare. Mă, Castravete, n-ai venit, dracului, odată, mă...?! îl ceartă el pe Avocat, care răsare, gâfâind, din beci și îi întinde sticla și cămașa. Dănuț smulge
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
apă cât a luat și apoi a-nceput să se scufunde. Forzoso a-ncercat, disperat, să înoate, însă era prea mare și prea greu. Văzându-l, niște copilași de români s-au aruncat după el, în baltă și s-au căznit vreun sfert de ceas, săracii, ca să-l scoață la mal. Apoi, l-au dus repede cu căruța, cale de trei kilometri, până la cabinetu' medicului veterinar, care i-a făcut imediat masaj, respirație artificială, injecții, șocuri electrice și câte și mai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și corpul scoase un zgomot surd când se prăbuși pe marmoră. În spatele lui, Hardie, al cărui chip regulat oglindea aceași tulburare, căzu în genunchi și apoi se rostogoli pe o parte. Gardienii se prăbușiră la rândul lor, doi dintre ei căznindu-se să-și scoată armele înainte de a-și pierde cunoștința. Thorson scăpă din brațe pe Amelia și se nărui lângă ei, apoi căzu și Patricia. În cameră, în jurul lui Gosseyn, inamicii se prăbușeau unul câte unul, părând cum nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
e chiar o gură de rai, dar cam pe-acolo. E ultima seară În infirmerie, așa că scriu scrisori. Lui Nico Îi scriu fără chef, fără să știu ce vreau să-i spun, și treaba asta se vede. Așa că după ce mă căznesc să termin scrisoarea, o rup. Zilele de la Praga mi se Învîrt În cap și mă ia o durere caldă, nu știu dacă mi-e dor de ea anume sau e doar o nostalgie difuză a zilelor de la sfîrșitul verii. Ajung
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]