571 matches
-
am specială, pentru a recunoaște și accepta un miracol”, sesizat însă ca „un lucru obișnuit și zilnic”. Sebastian încearcă o singură dată să transmită senzația de miracol și, tocmai datorită ușurinței sale minormozartiene, îi și reușește. (Spre deosebire de Eliade, care se căznește uneori, în proza lui, să-ți dea impresia că izbucnește un miracol, dar pînă la urmă rămîi, nu rareori, cu senzația aridă că în dosul profanului nu se află decît vidul.) În primul rînd, realitatea dublă de sus, din munte
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
îi scăldă trupul; cele două tălpi care alergau în urma lui se opriră și ele. Părul i se ridică; cu brațul încă ridicat, își trecu privirea împrejur; pustiu, numai Dumnezeu; ogoare umede, frunzele picurau, un fluture, în scorbura unei stânci, se căznea să-și deschidă aripile ude, să plece. - O să strig, se hotărî, o să strig, să mă ușurez! Când rămânea singur pe munte sau la amiază pe câmpul pustiu, bucuria era prea mare?, amără- ciunea era prea multă? sau, deasupra tuturor, teama
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
ca și cum ar fi vrut să scape printr-un salt. Când țipa ca un cocoș, când urla ca un șacal înfometat, când iarăși ca un câine bătut. Dar în clipa în care deschidea gura să strige, ochi un fluture care se căznea să-și desfacă aripile; se aplecă, îl ridică încet și îl puse sus pe o frunză de smochin, pe care începuse s-o bată soarele. - Fratele meu, murmură el, fratele meu... și-l privea cu milă. Lăsă în urma lui fluturele
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
gard, intră într-o vie, zări sub un măslin scobit o colibă scundă, și fumul urca și se răsucea fuior deasupra acoperișului de paie. O bătrână sprintenă, cu nas ascuțit, aplecată înainte pe un cuptor zidit, la intrarea colibei, se căznea să coacă pâine; lângă ea un câine, negru, cu pete galbene, își sprijinise picioarele dinainte de cuptoraș și deschidea o gură adâncă, hămesită, plină de dinți. Auzi călcăturile în vie, se repezi, lătrând, la drumețul străin. Bătrâna se întoarse uimită, văzu
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
Constantin Țoiu Figurile se căznesc să apară din întuneric. Călugărul spre care se îndreaptă o pulbere de lumină lunară... Singura figură ființă frumoasă... o fată citind aproape adormită pe o carte... Un reporter al epocii sale care va fi înțeles câteva secole mai târziu... Țapul
Goya - reporter - Le grand bouc, Marele Țap... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5470_a_6795]
-
nevoit să supravegheze un bordel. Haide, nu te supăra, știu prea bine că ești o ființă angelică. Pe deasupra, cum ți-am mai zis, nu știu dacă asta-mi place la tine sau dacă e tot ce detest mai mult.“ Se căzni să nu-și ia privirea de la statuie. Spuse că în clipa aceea simțise și teamă și fascinație; teama de a-și întoarce capul și o dorință aprigă so facă. Își aduse aminte că odată, în cheile de la Humahuaca, pe marginea
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
PDL au spus că va fi condus de către Elena Udrea. Dan Tapalagă a subliniat că "Lăzaroiu a spus că Mișcarea Populară își dorește alianțe cu alte partide de dreapta și este deschis către oameni din PDL, după ce s-au tot căznit să explice că fundația nu se va transforma în partid.". Lăzăroiu zice Consilierul prezidențial a replicat, pe Facebook, „M-am cam săturat de minciunile și manipularile lui Dan Tapalagă. Și acum spun, la fel, că Fundația Mișcarea Populară nu se
Lăzăroiu: M-am săturat de minciunile și manipulările lui Tapalagă by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/37368_a_38693]
-
pe care surioara îl proiectează în vise incestuoase, și un Sergiu mai ,rafinat", homosexual, care se învârte abulic prin cadru. Abulie este un termen potrivit pentru a descrie starea personajului-narator, reflectată ca într-o oglindă în paginile pe care se căznește să le scrie. Îl folosește și Simona Sora, într-o prezentare promoțională de pe coperta a IV-a a volumului: ,o naratoare abulică, dezabuzată și vulnerabilă". Mai curioase sunt însă celelalte epitete: povestire ,alertă și ironică", un scris ,echilibrat", o voce
"Intimitățuri" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11070_a_12395]
-
Ronțăiala aripilor, praful fin scuturîndu-se de pe ele, pătînd botul pisicii, schimonoseala ei, ca satisfacție". Vorbind despre ivirea unui personaj din sine, despre altfel zis ,nașterea" lui, romancierul își atestă prelungirea ființei în ființa acestuia: , Caracterul unui personaj pe care mă căznesc să-l nasc, să-l aduc pe lume...Acest suflet născocit pe care l-am îmbrăcat ca pe o haină străină ce nu prea îți vine bine, te strînge, dar care îți aparține de aici înainte și trebuie să te
Constantin Țoiu, memorialist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11161_a_12486]
-
constă, așa cum știm din antichitate în armonia corpului, nu se mai află la vedere, s-a mutat sub crusta de piele. Ființele umane arată în viziunea poetei ca niște cadavre disecate cu organele la vedere, nimic din ceea ce oamenii se căznesc îndeobște să ascundă sau despre care evită să vorbesacă nu rămîne neobservat. Viziunea poetică a Elenei Vlădăreanu este, în spiritul generației sale, una fundamental antiromantică, anti-idilică și anticalofilă, de o duritate la limita patologicului, capabilă să-l zgîlțîie pe cititor
Viața în negru by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10734_a_12059]
-
un ins cu destin alchimic. Are un călcâi de aur (pe care, tocindu-l la răstimpuri, îl folosește pentru a-și plăti varii răscumpărări), dar îi e sortit să moară într-un butoi cu excremente. „Bărbatul ăsta tare se va căzni și se va necăji. Nu va cunoaște dragostea de femeie, da’ din ea va pieri. Va putrezi, da’ nu în pământ, după datină. Nu-și va da duhul de bătrânețe, da’ nici de boleșniță, nici de rană de pușcă, da
Outside the box by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4114_a_5439]
-
bune pretexte. Ne aflăm în Hotelul Arkadia al fugarilor. O lume între lumi, un Babel improvizat, în care limbile se amestecă placid și inevitabil. Oameni de toate soiurile în țara nimănui mocnesc gânduri rele pentru țara din care au plecat, căznindu-se să vadă lucrurile bune din țara visată. Dacă pentru cei plecați la muncă viața dincolo se petrece cu gândul la mai binele pe care îl vor aduce acasă, pentru cei în căutarea unui loc pe măsura proiectelor personale, e
Un purgatoriu degradat by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4203_a_5528]
-
-nceput, fără răgaz, fără sfârșit...". În astfel de cazuri fraza curge normal și trădează o mână de scriitor experimentat și cu fler. Copiii asfaltului nu este în nici un caz o carte dăunătoare. Nu. Dacă Tudor Călin Zarojanu s-ar fi căznit mai puțin să ne facă să râdem la orice colț de frază, poate că ar fi rezultat un volum mai spontan și chiar digerabil. Dar nimănui nu-i place să râdă forțat și la comandă. Și când râsul acesta mai
Să râdem cu orice preț by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Imaginative/10171_a_11496]
-
că scapără în stele, Zăpăcind mințile mele, Parcă peste văi răsună Șoapte vii de viorele Și cânturi de zână bună, Când din aripi geana-ți bate Și prin ochi, ca o comoară, Sufletul îți iese afară, Bunătatea să-și deșarte, Căznindu-se să mă doară, Să mă iubească... de moarte. Parcă văd că-n nimb de zare, Unde viața nu-i păcat, S-au pus îngerii la sfat, Dacă să-mi dea glod sau soare, Că prea sus m-am avântat
PSEUDO-PSALM de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2218 din 26 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384817_a_386146]
-
că scapără în stele, Zăpăcind mințile mele, Parcă peste văi răsună Șoapte vii de viorele Și cânturi de zână bună, Când din aripi geana-ți bate Și prin ochi, ca o comoară, Sufletul îți iese afară, Bunătatea să-și deșarte, Căznindu-se să mă doară, Să mă iubească... de moarte. Parcă văd că-n nimb de zare, Unde viața nu-i păcat, S-au pus îngerii la sfat, Dacă să-mi dea glod sau soare, Că prea sus m-am avântat
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
plouă-n Lunăși că scapără în stele,Zăpăcind mințile mele,Parcă peste văi răsunășoapte vii de vioreleși cânturi de zână bună,Când din aripi geana-ți bateși prin ochi, ca o comoară,Sufletul îți iese afară,Bunătatea să-și deșarte,Căznindu-se să mă doară,Să mă iubească... de moarte.Parcă văd că-n nimb de zare, Unde viața nu-i păcat,S-au pus îngerii la sfat,Dacă să-mi dea glod sau soare,Că prea sus m-am avântat
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
din mine, nectarul adunat din colb de vânt, tu stingi săgeata inimii haine, cu-adânci tăceri de ploi ce dor căzând! Mi-e glasul nor și soarele alintul, pe tine odihnesc cărări de dor, din fir de stele ți-ai căznit azi lutul, eu mi-am făcut din cerul tău izvor! Ți-aș spune că pe buze îmi dorm doruri, uscat amar ce taie-n suflet sânge, sărutul meu s-a transformat în cioburi, mușcat de setea de izvor ce plânge
SĂRUTUL de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383348_a_384677]
-
pe sus de messer Duccio, care alerga spre el. — Te-am găsit, În sfârșit! exclamă secretarul comunal, cu răsuflarea retezată de oboseală. Domnia ta niciodată nu poți fi găsit. De sub braț scosese o foaie mare, făcută sul, pe care se tot căznea să o desfășoare sub ochii lui Dante. — Poate pentru că mă ocup cu ceva, replică poetul cu răceală, fără să catadicsească a privi spre foaie. — Dar priorii nu ar trebui să se Îndepărteze de Palat, pe timpul mandatului... știi asta. — Așa spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mă asculți până la capăt și cu asta, basta. Te informez doar. Nu mai vreau să vorbesc despre toate astea. Tăceam amândoi. Nemișcați. Barca ne legăna. Toamna, soarele e de nerecunoscut. Acum s-a împotmolit din nou după primul nor. Se căznește, iar noi ne uitam când răzbate din nou. Acum am început bine? m-a întrebat. — Acum da - i-am răspuns. Sincer. Adică ai mințit mai puțin. Te cred pe cuvânt. Iar dacă vrei să continui, rămâi la nivelul ăsta. — Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să pună mâna pe ea. Începu să râdă, cum de fusese atât de naiv? Crezuse că muntele se va despărți atât de ușor de aurul acela și i-l va dărui fără luptă? Trebuia să muncească mai mult, să se căznească din răsputeri ca să pună mâna pe el. Îi era clar acum ce avea de făcut, trebuia să lărgească golul acela îngust și să excaveze mai departe. Sigur că da, aceasta era singura posibilitate. Asta și făcea acum, lucra fără odihnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și Îmbălsămat al cîinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lîngă stăpînul său, veghindu-l inert la poarta somnului său letargic. 3. Trupuri Încremenite, membre Înțepenite pe velința răpănoasă, a cărei jilăveală n-o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de ai săi dezdoindu-și degetele mîinilor Încleștate, să se scuture de oda somnului și de amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se Împreunaseră Între ele, și să-și presimtă trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
patimă și a implorat-o să se întoarcă la el. Ea n-a vrut să-i răspundă. A mers mai departe cu pași grăbiți și fața întoarsă în altă parte. Parcă-l și vedeam cu picioarele lui scurte și grăsane căznindu-se să țină pasul cu ea. Gâfâind puțin, i-a spus cât de nenorocit e. I-a cerut îndurare. I-a făgăduit că dacă-l iartă o să facă tot ce vrea ea. S-a oferit s-o ducă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mi-o scot din tine! De fiecare dată când auzea cuvintele lui, Mie gemea puternic: „Nuuu!“. Era ca-ntr-o scenă de film. Tipii de la Gestapo care-i urmăreau pe evrei și puneau mâna pe câte un copil care se căznise să se ascundă, Îl apucau de păr și-l ridicau la lumină, În hohote de râs. Atunci copilul țipa din rărunchi: „Nuuu! Nuuuu!“. Un țipăt sfâșietor, pe care dacă-l auzeai, nu-l mai puteai uita toată viața. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
capul cam mare, poate și din cauza globului de sticlă care-i acoperea scăfârlia în întregime, cu corpul slăbuț, îmbrăcat numai într-o flaneluță de platină argintie și cu niște pantalonași scurți de aluminiu, din care ieșeau două piciorușe ce se căzneau amarnic să învârtă pedalele tricicletei. Cu tot efortul vădit, datorită condițiilor specifice vieții în imponderabilitate, băiețelul mai mult sta decât înainta, așa că „Bourul” îl ajunse curând și se înscrise frânând pe o orbită paralelă cu tricicleta. Comandantul Felix S 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
țara turcească Să mi-i împiciorogească. Ce mai cârd de iezme goale. Ea le dă să bea din oale Și mi-i vindeca de boale. Hee... miul biul gee Miul biurè doldù - Hananîma mù! La Zornur pe Ikdar Enghe Te căzniră pezevenghe! Cobză strânsă, cot la cot Și căluș de păr la bot... - Prea erai și tu de tot Că nu te mai stâmpărai Și umblai și la serai Și la toate te băgai... Cu trei alte mai bătrâne Duceai vorbe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]