147 matches
-
sucită. O zi care o rotise și o sucise, până la amețeală. Simțise, de câteva ori, nevoia de a se reculege în liniștea unei biserici, dar nimerise, până la urmă, în cabinetul lui Marga. Dimineață, în stația de autobuz, o stăpâneau cuvinte-refren, cadențând anapoda, un fel de transă idioată. Din punctul de vedere al morții... punctul punctul punctul... punctul de maximă vedere, noaptea perfect limpede, morții absenți, ca și viii... punctul fix, final, iluminare și orbire. Ca un descântec. Un fel de impuls
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e tulbure, amețită de toxinele zilei. Gheara nevăzută e aproape, gata să înhațe, dar imprudentul cadențează sprinten, nici că-i pasă, unda fatală a și deviat spre alții, a trecut, suntem încă vii, mai mult nu se îngăduie, nici nu vrem, avansăm în neștire, ca și cum am sta pe loc. Aici e un cub, o casă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
A. Rosetti A cui e vina („m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate”) și în alte poezii ale secolului al XIX-lea, de la Păstorul întristat de Cîrlova până la Rodica lui Alecsandri: „Dă să beau, voi să beau (cadențând), căci nu e-n lume altă durere decât durerea ce simțesc eu...”. Indicațiile autorului atribuie Miței în mod consecvent o tonalitate „patetică”, „nervoasă”, „hotărâtă”, „solemnă”, „dezolată”. Căutând să descoperim substanța umană reală a Miței, constatăm neputința de a discerne între
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
au fost salvați Numai eu am rămas răgușită Între cruce și răscruce Aburind fereastra de popas Aceste semne luate din aluatul celest Vor da rotundă formă de iubire pâinii Iar din aripile migratoare Vor face lectura creației Cuvintele urmăresc mersul cadențat Pe scările auzului Cei atenți devin uzurpatorii de serviciu Ai seninului transmis Scenele de seară emit sunete grave Ce reprezintă actul de înfrumusețare Dar și de tristețe Pentru sufletul vagabond Căruia îi vom lua obiectele furate Care au constituit averea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în tărâmul celest și al mărilor, albatrosul devine o pasăre măiastră. Modelul uman al aeroporturilor pare să fie o copie a obiceiurilor acestor păsări fantastice. Ciocurile se prind într-un duel amoros, se distinge un fel de zgomot de castaniete, cadențat în tempo-ul mișcării și al ritmului de dans. Bărbătușul curtează mereu aceeași consoartă, oferindu-i "dansul" și florile de stâncă și de cactus din peisajul idilic al insulei. Mai întâi face o reverență lateral, legănându-se pe dreapta, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ochii în direcția intrării, încercînd să străpungă cu privirea perdelele de fum care l împiedică să vadă clar. — E prea frumos ca să fie adevărat, rămîne Curistul cu gura căscată, privind și el la cele trei siluete care se apropie pășind cadențat în direcția lor, apropiindu-se din cealaltă parte a ringului de dans. — Sincronizarea e partea cea mai importantă a oricărei acțiuni, se distrează Roja, urmărind și el atent unduirile șoldurilor și umerilor Delfinei, care se mișcă în ritmurile muzicii lăsate
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
să te familiarizezi cu personajul în pielea căruia ai intrat, să-ți faci ordine în gînduri. Ți se pune un nod în gît, auzi cum pietrișul de pe alee începe să foșnească tot mai aproape și cum tălpile unor bocanci bat cadențat pe treptele de la intrare. Maiorul îl privi suspicios, îi ceru să-i dea ceva de scris, se aplecă peste colțul mesei și mîzgăli în registru. Încercă să-l întrebe ceva, dar în aceeași clipă aruncîndu-și din întîmplare privirea afară prin
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
paltin luna: Pătruns el e de jalea luminei celei reci... În veci de el departe și el iubind-o-n veci. De s-ar lăsa pe sînu-i, din cer vr-odinioară, El ar simți că-nluntru-i cu ceru-ntreg coboară Și-ar cadența durerea-i pe-al veacurilor mers C-un univers de-asupră-i și-n el c-un univers. Astfel domnești pe visu-mi și pe singurătate-mi Și miști în al meu suflet un ocean de patemi. Iar brațele-mi s-aruncă ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și mă așteaptă tatăl meu de fum și umbre, gândul că această coborâre de fapt spre el zorește mă face să nu-mi mai fie teamă de nimic și să mă bucur de pașii toți ai coborârii mele întru Luminare. Cadență a amintirilor fără amintire. Scriu amuzat doar de cât de mult înseamnă povestea pentru mine. Știu că fac literatură. Că scrisul meu abia acum își descoperă ritmul lui, legile lui, că mă inventează fără să-i mai pese de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat. Venisem cu gând tulbure să sfârșesc în acel depărtat loc și toiagul orbului, cadențându-mi parcă plecarea din mine, m-a readus iarăși în Lume. Și am primit, încă o dată, puterea de a mă ridica și de a porni senin pe drumul meu întru coborâre... 17tc "17" Am fost pus, fără să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și, de ce nu, pot constata, la fel de neutru, că este din ce în ce mai tembelă. Un tembelism apreciat, desigur, după scara mea de valori, cu vălătucii trecutului înconjurându-mă, cu umbre însoțindu-mi pașii pe Bulevard, intrând încă împreună cu mine prin prăvălii, prin cârciumi, cadențându-și pașii de aer după poticneala pașilor mei. Astăzi am văzut că s-a renovat „Spicul“. Vechea prăvălie de pâine, inaugurată prin 1954, care-și păstrase fizionomia timp de jumătate de veac. Pe dreapta, cum intrai, mezeluri și lactate, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se permitem? Se așezase în fața mea la masă și încerca să-mi zâmbească. Am ridicat din umeri. Am dat să-i spun și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
are rost. Îi vedem destul tot anul. — Mâine. Plătesc hotelul, las valiza în gară la Constanța și facem plajă cu ei. — Da, așa m-am gândit și eu. Astăzi ar fi prea mult. Ne simțim bine aici. Aproape de aceeași statură, cadențând molcom, priviri înviate de plăcerea dialogului. Blondul oferea în răstimpuri bruște precipitări de ritm. Celălalt zâmbea doar, masiv, prudent, și legăna jacheta de lână. Târziu, reveniră la hotel ; deschiseră fereastra, apoi cărțile. În patul de-alături, lucioasa pijama se ridică
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lungi, inutile, poteci încrucișate, ocolite, deseori abrupte, întrerupte de cascade și rădăcinile copacilor groase, seculare, ieșite tainic la iveală ținând stânca să nu se irosească și parcurgând vremea asmuțiți în clipite. Un răstimp nesfârșit, pierdut în mărturisiri amestecase spuza moleșelilor cadențate din frumusețea așternută a anotimpurilor fragile. Ce roade singurătatea ori viitorul incert? Ce mecanism le împrejmuiește fruntea? Ce rod al imaginației își cerne nehotărârile? Îi fulgeră pe amândoi verdictul dat umanității: ’’Prietene, de vei dispărea, un altul îți va lua
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
apropiat de prima casă. Știți cum se face o trebușoară ca asta. Între timp, și luna a urcat pe cer binișor. La primele case nu am dat nici peste un câine măcar. Când să facem cotul unei uliți, auzim răpăit cadențat de pași soldățești. Ne-am făcut una cu gardul. Era o grupare nemțească cam de tăria unui pluton. Venea de-a dreptul spre noi. Ce era de făcut? Să fugim? Ne puteau simți și ne-am fi ars! Norocul nostru
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
bucuroase”, „frumoasă”, muzica nu-i mai „sonorizează” orice atom, ci îi calmează sufletul rămas încă trist. Fapt semnificativ, s-a schimbat și felul său de a vorbi despre ea. Bacovia adoptă acum un limbaj profesional, ușor pretențios: „bonduri de ghitară”, „cadență andante”, „completări base”4) etc. în absența emoției de odinioară, el recurge la aluzii culturale („Naiul fluiera/ Păgîn”), istorice („Cînd ore libere/ Sună/ Din vechi acordeon,/ De-a zilelor bravade.../ Relativ,/ Pardon”), ori la „traduceri” ale unor imagini prin altele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fac un dar,/ O carte pentru buzunar,/ O carte mică, o cărticică./ Din slove am ales micile/ Și din înțelesuri furnicile./ Am voit să umplu celule/ Cu suflete de molecule”11). Bacovia, dramatic, pentru a reda durerose frămîntări interioare: „...mintea cadențează fără șir cugetări pustii... pînă ce o moleculă s-a zdrobit în creier, pînă ce totul spune: vedeți ce ați făcut...”12) ,,Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...” Acesta e versul 5 din „Sonet”. După mine, el redă o impresie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
deloc, în efortul lui dinamic, de ridicolele vestigii ale trecutului. În plus, orașul nostru, din cauza uzinelor lui, era interzis străinilor... Da, era un oraș în care se simțea foarte puternic pulsul imperiului. Ritmul lui, de îndată ce ne reîntorceam, începea să ne cadențeze gesturile și gândurile. Ne contopeam cu respirația înzăpezită a patriei noastre. Grefa franceză nu ne împiedica, nici pe sora mea, nici pe mine, să ducem o existență asemănătoare cu a colegilor noștri: rusa devenea pentru noi limba curentă, școala ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
totul era atât de simplu și atât de viu! Șoldurile, răspunzând mișcării brațelor, i se legănau ușor. Picioarele pline și aurii fremătau. Se bucura de propria ei agilitate, care îi permitea până și gesturi inutile - de pildă, să-și cambreze cadențat arătoasa ei crupă pietroasă. Da, ea dansa. Și, chiar fără să îi văd fața, îi ghiceam zâmbetul. M-am îndrăgostit de tânăra necunoscută roșcată. Era vorba, desigur, înainte de toate, de o dorință foarte fizică, o încântare carnală în fața taliei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-ncepe să ne doară” (Seară depărtată). E un lirism concentrat, interiorizat, susținut de tehnica sugestiei și a metaforei revelatoare. Un aer de basm hieratic, cu imagini de stampă și „vedenii” ale unui trecut neguros, dar eroic se filtrează în versuri cadențate cu duh balcanic: „Cu-a V-a Macedonica veneam/ Să-ți stăpânesc pământul și pe tine;/ Sfios barbarul de același neam/ Din miază-zi, nemuritor în sine,/ E locul blând și ierburile sfinte/ Țărâna dă miresme de tămâi/ Când cornul mă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
dans la traduction de Faust seulement le style poétique de Blaga : on pourrait parler, en effet, de plusieurs " styles ", à commencer avec la langue populaire ou avec la musicalité des vers d'Eminescu: Există în traducerea mea versuri a caror cadența și melodie interioară amintesc uneori versul popular românesc. Uneori apar versuri izolate sau chiar texte de lungime a unor poezii câri amintesc cadența, melodia și armonia eminesciana. Cand un asemenea mod se impunea de la sine nu m-am ferit deloc
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]