176 matches
-
calibru,/ mai neriscant, mai nătântoc,/ mai compatibil cu un claun:/ de-a cine stă în echilibru,/ mai mult, pe bietele picioare/ din spate ale unui scaun!”). Nu lipsesc, din acest volum, nici holorimele, unele de o severă simetrie, îmbinând expresivitatea calofilă și retranșarea într-un trecut ipotetic: „Adie liniștea de seară/ sub luna-n rozalb: astru pal; /sub luna-n roz, albastru-pal / adie-l liniștea, deseară, / ca în Virgiliu. - Beau amar și cred că lacrimile n-au gust; / și cred că
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
sarcina aceasta. Dilema în care cade e una, în definitiv, tehnică: aceea de a omogeniza diversitatea de tonuri pe care unchiul, bătrân acum, își relatează tinerețea furată. Dacă anacoluturile și contradicțiile reparate din condei sunt, cumva, semnificative? Dacă această pornire, calofilă și rigoristă, se va dovedi, față de adevărul spuselor lui, o impietate? Sunt întrebări cărora, punându- le în seama personajului său pe de-o parte, Mioara Apolzan le răspunde, ea însăși, pe de alta. Stilistic, O vară cu Maia e un
Diferențe specifice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4646_a_5971]
-
purtătoarea unui spectaculos paradox: prin energia ei irepresibilă și prin voința decisă de a introduce privitorul într-o lume în plin proces de structurare, Flora Răducan dobîndește atributele unei conștiințe fondatoare și virile, în timp ce Constantin Răducan, printr-o negocire estetizantă, calofilă și hedonistă cu sonoritățile explicite ale formelor, trădează o anumită cochetărie a privirii și un instinct al seducției care intră mai curînd în tiparele feminității. Însă și într-o variantă și în alta, Flora și Constantin Răducan argumentează, împreună, un
Instantanee by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12859_a_14184]
-
ghilimelele, fiindcă literatura e și altceva decât strictă înțelegere) din retorica intim-incidentalparentetică a scrisului lui Mircea Ivănescu. E nemaipomenit că avem la dispoziție, odată cu această antologie, cel mai cuprinzător corpus de până acum. Dar am senzația că prefața, empatică și calofilă cum e, prefața nu-i va aduce prea multe sufragii nedreptățitului poet. Ea pare destinată „cercului interior”. Mult mai adecvate acestei misiuni mi se par comentariile lui Gabriel Liiceanu (care, nefiind critic literar, reușește, în prefața unui florilegiu anterior, să
M. Ivănescu în atmosfera lăuntrică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2595_a_3920]
-
același Mateiu Caragiale (et pour cause! ) aflăm, de exemplu următoarele: În cazul (anti)moderni(ști)lor nostalgici după noblețea unui Ancien Régime pierdut sau visat, noutatea o reprezintă însă elaborarea limbajului: limbajul ca identitate aristocratică, codificată în tipare stilistice înalte, calofile, eventual prețioase. Limbajul ca recipient, ca Lampă a lui Aladin locuită de djinnul lumii râvnite." (pag. 60) Iată, referitor la Adela, ce ritual aiuritor: "Dacă Adela e Opera, iar Emil - cititorul ei ideal, atunci Opera își vădește din plin, în fața
Puncte din oficiu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6618_a_7943]
-
frica" ( ceva profund imoral). Evident, într-un asemenea context al demistificării pe cît de neostentative pe atît de sistematice ( poetul nu are deloc aerul unui rebel, ci al unui ins care se desparte cu regret de clișeele grandilocvente ori numai calofile, care oftează făcînd acest pas), autoironia e binevenită. Ioan Moldovan parodiază epicul, relatînd la un mod oarecum kafkian faptele cele mai mărunte, luînd distanță nu doar față de natura lor, ci și față de sine. Le depreciază depreciindu-se: "Așa cam pe la
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
basic douămiist și ceremonialurile marii poezii moderne, chiar dacă practică un discurs ca la carte despre damnare, autodistrugere, nebunie ș.cl. („Gata cu strategiile!/Celui ce vrea să-și facă țăndări capul,/îi las capul meu//și mă duc”) și își înscenează calofil sentimentele pe toată gama tehnică disponibilă, alunecînd, teatral, în facondă: „Știu că poezia mea nu înseamnă nimic/decît întro lume din care tu ești absentă//Am o copită în loc de inimă/și-un ghem de păr în loc de ficat.// Ce crezi, am
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
a așezării în istorie, a impactului destructurant cu o imanenta devastatoare, dar și semnul indiscutabil că Mircea Spătaru este format solid la scoala ceramicii. Al treilea registru, cel inferior, al membrelor, este fragil volumetric și modelat cu o acuratețe aproape calofila. Aici se stochează întreaga demnitate a materiei, luciul ei incoruptibil și o anumita suficientă a propriei sale existente. Traduse într-un registru simbolic, cele trei niveluri plastice echivalează cu cele trei planuri mari ale existenței: glacialitatea capului sugerează spiritul care
Un om de bronz: Iuliu Maniu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17502_a_18827]
-
artifex... Ar fi ceva asemănător cu calofilia, însă pe dos. Soluția, ca totdeauna este calea de mijloc, media res. Mai cu seamă că limba noastră, fiind latină, cere rigoare, logică și corectitudine sintactică, morfologică... Despre Ion Creangă numai că este calofil nu se poate spune. Și totuși în ciuda "țărăniilor" sale, la care tresărea din când în când partea mai distinsă a Junimii, scrisul său frust este de un rafinament colosal. Citiți, recitiți Capra cu trei iezi și vă veți trezi, stilistic
Despre proză (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14355_a_15680]
-
alegațiile acestora mi se par, nu o dată, foarte simplu de demontat o dată ce rezistăm atracțiilor discursive, de care, de altfel, textele lor sunt pline. Alternativa ar fi putut fi, oricând, critica lui Eugen Negrici. Inteligentă, cumpănită, panoramică. (Și, ca un bonus, calofilă). Numai că, nu-mi explic de ce, nimeni n-a citit-o ca atare. Deși premiată de Uniunea Scriitorilor, Introducere în poezia contemporană (1985), n-a produs emulație. Cum n-a produs, la vremea ei, nici această proaspăt reeditată Figură a
Figura unui critic literar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3915_a_5240]
-
literatură". Este, putem spune, "ideea literară" majoră ce-l orientează... E instructiv să spicuim cîteva opinii ale lui Adrian Marino asupra criticilor și gînditorilor români, ca o aplicație a desconsiderării în ansamblu ce se adresează vanei lor discipline, cu tangențe "calofile", cu o turnură, hélas, "literară". Propunîndu-și cumva masochist: "Nu vreau să "fac frumos". Sper să nu facem "literatură"", hermeneutul îi pune la punct pe cei ce procedează altminteri. O implacabilă reducere la scară i se aplică lui G. Călinescu, evident
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
Calule galben de soare, Lume, lampă, petrecum..., Caii de foc și Cum sfârșit e acest veac și fără noroc. Însă Ștefan Radof este mult mai mult decât moștenitorul unei rostiri protocolare și, implicit, al unei îndelungi tradiții de limbaj poetic calofil, căutat, prin care se aduce laudă cuvântului încărcat de senzorialitate, renăscător de arome și pasiuni. Există un punct critic, un prag, de unde acest idiom suculent își adună forțele, spre a vira într-un plan cu totul diferit, depășind limitele arealului
Poezia retro by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7690_a_9015]
-
Cosmin Ciotloș Nu demult, Dan Stanciu și Iulian Tănase publicau, și împreună, și independent, sub egida Editurii Locul Tare. Volume elegante, toate, de un suprarealism calofil și programatic. (Parazitul azurului din 2006 sau Mergi cu alți pași din 2007 în dreptul celui dintâi. Ochiul exploziv din 2006 și Abisa din 2007 în dreptul celui de-al doilea. Trusa instalatorului de umbre în dreptul amândurora.) Mai aproape de noi, cu nici un
Manierisme by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6838_a_8163]
-
și piatra,/ iedera și sticla.// Pisicile din Hajongard/ mă urmează silențios peste tot/ îmbrăcate-n tunica/ lui Mao” (p. 30). Dincolo de aluzia la cunoscutul roman al lui Rebreanu, oricum insuficientă, scenariul se complică, aglomerând trimiteri și mistere. Manasia e un calofil care, copleșit de referințe culturale (deopotrivă literare și științifice), devine anticalofil. Probabil aceasta e însușirea de căpătâi a poeziei sale: plăcerea furibundă de a contraria. Își populează lumile cu obiecte imposibile și cu specii pe cale de dispariție numai pentru a
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
accente nostalgice. Ceaikovski și Debussy au încetat - pentru percepția acestor tineri - să fie atât de diferiți. Ceea ce se "aude" mai degrabă nu sunt enormele diferențe de tehnică, stil și atitudine componistică, ci o însușire generală care-i unește, anume sonoritatea calofilă, hedonistă, care procură relativ repede, prin simpla prezență, extaze fulgurante, frisoane de plăcere sufletească. Un hedonism ce se îmbină într-un mod suprarealist (pentru mine, cel puțin!) cu tehnica cea mai avansată. Imaginea studentului, altminteri bine documentat, care vorbea despre
Absența lui Bach by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14289_a_15614]
-
amintește, totodată, și pe irezistibilul Leonid Cijik al anilor 1980. Competent susținut de parteneri (Mihai Petrescu/contrabas și britanicul Keith Hall la baterie), Marian Petrescu îi cucerește pe spectatori prin dexteritate, fluență și nuanțare a expresiei pianistice de factură net calofilă. O demonstrație a vitalității școlii poloneze de jazz a reprezentat-o recitalul cvintetului condus de legendarul Zbigniew Namyslowki. Deși a împlinit șapte decenii de viață, "Zbiggy" rămâne imbatabil în mânuirea saxofonului alto, iar în ultimii ani s-a preocupat de
Sibiul rămâne capitala jazzului by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9638_a_10963]
-
franc atașament al autoarei față de valorile generației sale. Poezia Elenei Ștefoi, scria Lefter, „se supraîncarcă de tropi de un anumit tip, clișeizat în anii ‘80”, pomenind în continuare „ticul concretizării abstracțiilor printr-o tehnică a asocierii foarte la îndemână, fals calofilă.” O singură concluzie e greu de tras. Mai mare dreptate pare să aibă Nicolae Manolescu, care rezolvă aceste diferende interpretative avansând ideea (în Istoria critică a literaturii române) că avem de-a face cu o poezie politică. După Manolescu, de
O viziune a sentimentelor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5348_a_6673]
-
a lungul brățării, pentru a reveni în același loc. Pe drumul de întoarcere citeai fraza invers, de la dreapta la stânga, fără ca înțelesul ei să se schimbe." Desigur că o asemenea tematică implică un rețetar stilistic extrem de elaborat, cu inflexiuni mito poematice calofile. Andrei Oișteanu nu economisește nimic din resursele metastatice ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
unde îl poartă dorința de a scrie și poate că a accesat din subconștientul colectiv ideea de mai sus, toate acestea conducând la crearea unor povestiri cu un farmec deosebit, cu un parfum din altă vreme. Subiectele abordate, stilul curat, calofil, marea deschidere a inimii sale în care putem privi printre rânduri, toate acestea îl fac pe Radu să fie unic în peisajul literaturii ultimilor ani și îi conferă o identitate clară. De-a lungul acestor pagini, suntem purtați de către
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Așadar antidotul Nimicului este însuși limbajul imagistic care-l descrie, dezamorsîndu-l, absorbindu-l precum un burete. Deplețiunea morală se compensează datorită plinului formal devenit substanță reprezentativă. În așa măsură încît pînă și motivul ezoteric e relativizat, compromis prin distorsiunea sa calofilă, prin infestarea (însămînțarea?) lucrurilor cu verbul poeticesc: "Șterge mai întîi, cu palma,/ praful stelar stîrnit de Taur,/ unghia taie în cretă apa și cerul,/ buricul degetului lasă un soare sterp./ Apoi cuvintele sale încep/ să vibreze în lucruri" (Anestezie /II
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
17 din CULTURA: A.L.Ș.-isme. Semnând o recenzie despre volumul proaspăt apărut al cunoscutului critic de cinema, Mihai Fulger schițează și o paralelă între stilul lui Alex. Leo Șerban și cel al lui Andrei Gorzo. Astfel, spre deosebire de "cronicile calofile" ale lui Andrei Gorzo, "textele lui A.L.Ș., chiar și când nu sunt dialoguri sau pagini de Ťjurna.l.ș.ť, creează impresia de spontaneitate; contribuie la acest efect și numeroasele paranteze, menite a reflecta fluxul gândirii. Alte atuuri
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7354_a_8679]
-
încă din titluri) și complicitatea cu cititorul, pe care A.L.Ș. îl măgulește adresându-i-se ca de la cinefil la cinefil, ba chiar de la estet la estet". Cu observația că textele lui Andrei Gorzo nu sunt câtuși de puțin calofile, de observat că în jocurile de cuvinte se prinde, încet-încet, cam toată critica tânără de film...
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7354_a_8679]
-
alt om nu ar putea scrie o carte asemănătoare. Cauza nu stă în noutatea de conținut a volumului, imposibilă în virtutea clasicității epuizate a temelor, ci în maniera de scris a autorului, limba lui Creția avînd un sunet aparte, de delicatețe calofilă, care atrage mai mult decît ideile pe care le exprimă. În schimb, ideile sunt previzibile și cu totul cuminți, dată fiind matca moralizatoare a cărții: cînd scrii minieseuri pe teme etice, riscul de a sta sub un canon convenabil dictat
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
scrie estetic, dar nu scrie expresiv, literele sale transmițînd distincții docte, nu impulsuri de viață. Ești de acord cu fiecare propoziție a lui, dar nici una nu ți se întipărește în minte. Luminile și umbrele sufletului e exemplul tipic de tom calofil care nu lasă urme în memoria cititorului, cauza stînd în neputința de a-i frapa mintea printr-o tensiune vitală. De aceea, cuvintele lui Creția au rigoare și n-au vigoare, lipsindu-le mocnirea lăuntrică. Proza lui este ca un
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
fie mai degrabă strigate de către crainicul orașului.” Reacția romantismului la formalismul „artei frumoase” din clasicism nu a influențat teatrul în ceea ce privește relația text - scenă, datorită exagerărilor retorice, predilecției pentru gesturile eroico-patetice, cultului pentru tirada antitetică. Se înlocuiește astfel un formalism („cel calofil”), cu altul („al antitezelor”), încât nu se realizează un progres vizibil. După ce teatrul romantic avea să ducă la paroxism declamația, părăsind orice contact cu realitatea, urmează reacția naturalistă, care înseamnă, de fapt, chemarea spre realitate, chiar în sfera primatului textului
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]