176 matches
-
Stanca, LCF, 1977, 47; Cornel Ungureanu, „Nimburi”, O, 1978, 45; Manu, Eseu, 136-139; Poantă, Radiografii, I, 198-200, II, 85-87, 148-153; Adrian Popescu, „Mândria și melancolia” memoriei, ST, 1979, 5; Paul Dugneanu, Un neoparnasian, LCF, 1980, 3; Sultana Craia, Un memorialist calofil, LCF, 1980, 28; Ion Lungu, Între evocare lirică și Bildungsroman, TR, 1980, 34; Cândroveanu, Printre poeți, 87-95; N. Steinhardt, Poezia multiformă a lui Teohar Mihadaș, ST, 1983, 3; Zaharia Sângeorzan, Eroica întrebare-i: În urma ta ce lași?, CRC, 1984, 9
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
cuvânt). Se cultivă ritmul clasic, cu accente romantic-baladești, sunt invocate nume de rezonanță exotică, ca în Triptic („Acarnia - țară de veacuri prelungi/ Alarhos - trup fără trup, nume fără nume”). Lirica primește treptat accente melancolice, evocatoare, erotismul filtrându-se în forme calofile. Sonetul, cultivat cu pasiune, are incantații melodice delicate, etalând imagini brodate parcă în fir de mătase, cu o anume suavitate a versului ce riscă să eșueze în dulcegărie („Chiar tu erai liana înălțată/ pe gâtul cerului înlăcrimat/ cu geana ochilor
MOCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288198_a_289527]
-
un apanaj al purei și perfect absentei interiorități. Într-o țară aflată mereu la răscruce de drumuri, Teodor Baconsky s-a pronunțat deschis, deși fără stridențe, asupra problemelor care ating omul fidel Evangheliei și loial cetății. Cunoscut ca un tenace calofil și versat arbitru al epitetelor, dl Baconsky se lasă prins adesea în mrejele formulei sintetice și adâncimile interogațiilor polare. Marcat de stilul literar francez - care sacrifică dinamica cinematografică a verbului pentru acrobația portretistică a adjectivului -, diplomatul român are virtuțile unui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poet, și un poet complect”, care „a pus piciorul în lumea cealaltă și calcă pământul inconsistent al făgăduinței”), avea să-i aducă elogii peremptorii din partea criticii. Conform adecvatei caracterizări formulate de poetul însuși în niște însemnări liminare, oarecum pretențioase și calofile, totuși impunătoare prin seriozitate, poemele din Cântarea cântărilor „nu sunt nici o traducere, nici o adaptare, nici o versiune, ci texte pe un pretext biblic”, pretext de la care s-a străduit să preia „îmbinarea de eglogă și de psalm, de incantație și melopee
BRESLASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
și cultura greco-latină a fost de bun augur. În această „oază de har și repaos”, care este Grecia lui Pericle, plăsmuire a unei fantezii nostalgice, dar și ficțiune „din flori de carte”, și-a cultivat scriitorul visul de frumos. Voluptatea calofilă, solemnitatea gesturilor, dicțiunea ceremonioasă a ideilor sunt constante care îi diferențiază manifestarea în interiorul grupului Criterion, solidar în năzuința de a determina în cultura românească o revoluție, prin reconsiderarea ei dintr-o perspectivă europeană. În scurte glose, propune un jurnal de
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
laolaltă polaritățile forței și slăbiciunii, semnificând în fond divergența dintre aparență și esență. Poetica romanelor, stilul lor și tehnicile narative sunt indisociabile de mesajul vehiculat. Romancierul nu e în nici un caz un „stilist”, în sensul pedant al termenului, ori un calofil. Problematica intelectuală, morală, psihologică, filosofică, socială, sondarea abisalului, a abjecției, a slăbiciunii omenești, a fragilității și energiei lăuntrice, a putinței de mântuire nu sunt tratate descriptiv-expozitiv, ci sunt încorporate în text, așa după cum „materialitatea corporală, fizică, e trăită în romanele
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
ceartă de la porți / și eu mai duc un cerc peste tulpină / și greu mă recunosc întâii morți.” Un liber albatros (1978) aduce o schimbare a discursului poetic, dar adevărata schimbare e relevantă în trilogia Nu cer iertare (1981-1985). Discursul rafinat calofil din primele volume e înlocuit de cel al străzii, deseori de o expresivitate orală excesivă. Resortul dramatic dă semne de oboseală și poetul sesizează riscul unei excesive folosiri. Nu cer iertare și Bună seara, iubito (1989-2000) sunt cărțile unui ironist
AVRAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285507_a_286836]
-
a lungul brățării, pentru a reveni în același loc. Pe drumul de întoarcere citeai fraza invers, de la dreapta la stânga, fără ca înțelesul ei să se schimbe." Desigur că o asemenea tematică implică un rețetar stilistic extrem de elaborat, cu inflexiuni mito poematice calofile. Andrei Oișteanu nu economisește nimic din resursele metastatice ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
a lungul brățării, pentru a reveni în același loc. Pe drumul de întoarcere citeai fraza invers, de la dreapta la stânga, fără ca înțelesul ei să se schimbe." Desigur că o asemenea tematică implică un rețetar stilistic extrem de elaborat, cu inflexiuni mito poematice calofile. Andrei Oișteanu nu economisește nimic din resursele metastatice ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
strigătul său, reținut până acum, să exprime încă o dată, chemarea la credință și, ca un corolar al ei, la încredere, pe care, într-un veac funebru, se simte dator să o țină vie, prin nopțile de trudă ale lui. Un calofil: Emilian Marcu 1. Arta Grădinarului Calofilia este trăsătura stilistică dominantă a literaturii create de Emilian Marcu, de la care scriitorul nu abdică în niciuna dintre numeroasele sale cărți de poezie și de proză, prin urmare, nici în Arta Grădinarului (Editura Junimea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
4 REVISTA FUNDATIILOR REGALE, ANUL II , NOIEMBRIE 1935 , NR. 11 , Petrescu, Camil , Noua structură și opera lu i Marce l Proust , p .401. </ref> Formulei estetizante, autorul îi opune pe aceea "artă pentru adevăr", încetățenind în publicistica vremii termenul de "calofil" cu sens peiorativ. Acesta ar denunța, după el, preocuparea pentru scrisul frumos, caligrafic, fără substanță. Romancierul s-a situat pe linia unei literaturi care tinde să facă din actul scrisului, în primul rănd, o experiență spirituală, o formă de confesiune
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
a fi, în cazul său, prea slab în raport cu plăcerea decorativismului imagist. Ceea ce unifică, în mod esențial, producția poetică din epocă a lui Adrian Maniu, Ion Vinea și Tristan Tzara este o acută conștiință a convenției literarului, o sațietate - ea însăși calofilă - de literatura calofilă, resimțită ca epuizată. De aici, caracterul metatextual sau metaliterar al multor compoziții, ironia dezabuzată, cinică, pervers-iconoclastă la adresa retoricilor înalte, eroice, idealizant-sentimentale sau sublime, „prozaismele” căutate, denudarea ostentativă a procedeelor și deliricizarea prin insertul de banal cotidian, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cazul său, prea slab în raport cu plăcerea decorativismului imagist. Ceea ce unifică, în mod esențial, producția poetică din epocă a lui Adrian Maniu, Ion Vinea și Tristan Tzara este o acută conștiință a convenției literarului, o sațietate - ea însăși calofilă - de literatura calofilă, resimțită ca epuizată. De aici, caracterul metatextual sau metaliterar al multor compoziții, ironia dezabuzată, cinică, pervers-iconoclastă la adresa retoricilor înalte, eroice, idealizant-sentimentale sau sublime, „prozaismele” căutate, denudarea ostentativă a procedeelor și deliricizarea prin insertul de banal cotidian, de jurnal și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lucia la Villamalla, 192127 Analizând poeziile lui Max Blecher, Radu G. Țeposu observa că acestea au ,,ceva din extravaganțele hiperestetice ale iraționalității concrete, pe care le cultiva pictorul spaniol, vizibile cu precădere în decupajul imaginii, de o gratuitate stridentă și calofilă, în asocierile deconcentrate de simboluri și reprezentări"28. Criticul observa rolul important pe care-l are inconștientul în toată opera autorului, nu numai în poeziile sale. Astfel, în inconștient originează halucinațiile, viziunile și scenariile onirice ale eului creator. Țeposu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de "om al muncii" era limpede. Lectura lor este pregătită de o anume insolență a punerii în text (scriptorul diarist "ia în balon" cum se spunea în limbajul familiar estudiantin al epocii ceea ce făcea farmecul "literaturii de gen", respectiv scriitura calofilă a "jurnalelor intime", din care se publicau uneori fragmente în revistele culturale), pentru a trece în mod neașteptat la un surfing pe valurile semnificantului, speculând la maximum paronimia și apropierile maselor fonice ale lexemelor: alpinist à rebours. Robur roborativ și
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
simboliste, există în pictura sa o dimensiune idealistă care corespunde chemării simboliste, invocă o transcendență, un mister. De asemenea, este sesizabil un interes evident arătat dimensiunii sociale și mai ales lumii țărănești, dar Verona rămâne cantonat într-o viziune idilică, calofilă, a unui rusticism sesizat estetic în dimensiunea sa pitorească atunci când nu se adâncește în direcția unui simbolism interesat de misterios, de vag, de absolut. Mai degrabă, ponderea elementului simbolist înclină balanța către o accepție filozofică-spiritualizată a acestei picturi. În monografia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
întrebări fundamentale, a dramelor consumate în decor citadin.” Formula romanescă pe care o experimentează Anton Holban este una relativ nouă în literatura noastră - cea a jurnalului introspectiv, redactat într-un stil aparent neglijent, tensionat, cu vădite intenții polemice la adresa scrisului calofil, în genul celui al lui Ionel Teodoreanu. Deși formula aceasta inedită a șocat într-o primă fază mai ales prin cerebralitatea autorului, ea a găsit totuși în cultura noastră o sensibilitate estetică pregătită să accepte și să înțeleagă acest nou
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
unde îl poartă dorința de a scrie și poate că a accesat din subconștientul colectiv ideea de mai sus, toate acestea conducând la crearea unor povestiri cu un farmec deosebit, cu un parfum din altă vreme. Subiectele abordate, stilul curat, calofil, marea deschidere a inimii sale în care putem privi printre rânduri, toate acestea îl fac pe Radu să fie unic în peisajul literaturii ultimilor ani și îi conferă o identitate clară. De-a lungul acestor pagini, suntem purtați de către
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și tragediile mizerabilei, sfîșietoarei epoci. O carte cu rădăcini mai vechi În proza lui Mircea Eliade de exemplu, cu splinul ei și cu realizmul ei fantastic. În afară de toate acestea, Inventarul iernilor mai este și foarte bine scris, totuși nu excesiv de calofil, lectura sa produce Încîntare, o satisfacție estetică prelungită, care concurează cu curiozitatea ce ne-o trezește pentru tainele psihologiei, ale condiției umane, ale societății și istoriei. În concluzie: lectură plăcută ție, stimate cititorule, care ai luat În mînă această carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
se știe pe unde s-a strecurat ca să prindă găina, și că, dacă Paparrigópulos are vreun defect, e că, odată isprăvit turnul, lasă schelele în picioare, împiedicându-te să-l vezi și să-l admiri nestânjenit. Altul îl numește, disprețuitor, calofil, ca și cum arta exprimării elegante n-ar fi una supremă. Cel de colo îl acuză ba că traduce, ba că pune cap la cap idei luate de prin străini, uitând că, înveșmântându-le într-o limbă castiliană atât de curată, neaoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
au o frecvență mai bogată, el raportează mereu ceea ce vede la spectacolul plastic dorit, în care-și plasează amintirile sau năzuințele. Există, în interioarele pe care le zugrăvește și în sculptura lui (pe care o practică alternativ cu pictura) note calofile care răspund necesității unei ambianțe estetice, o primă dovadă construind o chiar grădina plină de flori din fața casei sau scenele cu care și-a pictat pereții la intrare, ca și în interior. El a realizat și o suită de sculpturi
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
au o frecvență mai bogată, el raportează mereu ceea ce vede la spectacolul plastic dorit, în care-și plasează amintirile sau năzuințele. Există, în interioarele pe care le zugrăvește și în sculptura lui (pe care o practică alternativ cu pictura) note calofile care răspund necesității unei ambianțe estetice, o primă dovadă construind-o chiar grădina plină de flori din fața casei sau scenele cu care și-a pictat pereții la intrare, ca și în interior. El a realizat și o suită de sculpturi
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
cu pricina. Ca să nu spui „ca casa vecinului“, spui „ca și casa vecinului“. În loc de „ca condiție“ preferi să zici „ca și condiție“. Personal, consider, pe de o parte, că fobia cacofoniilor e ușor nevrotică și atestă o specie de semidoctism calofil, iar, pe de altă parte, că, pentru a evita cazurile groase, limba română oferă soluții mai elegante și mai firești. Poți spune „asemenea casei vecinului“, sau „drept condiție“. Uimitor e însă altceva: „și“-ul salvator e folosit și când nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
clasicizant - atribut definitoriu pentru opera redactată la amurgul existenței: „Odobescu aspiră la antichitatea mai ales elenă în orice pagină pe care o scrie către sfârșitul vieții”2. Intuiție exactă a spiritului odobescian, al iubitorului de clasicități, livresc, erudit, cizelat și calofil, de o seducătoare și fascinantă alcătuire barocă. Personalității marcante a lui Titu Maiorescu, Vladimir Streinu îi consacră în volumul Clasicii noștri nu mai puțin de șase studii substanțiale: Titu Maiorescu în 1859, Titu Maiorescu - intim, Maiorescu și rolul criticii, Criticul
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
cărui maniere prețioase constituie un reflex definitiv. Prins în vâltoarea prefacerii literare rapide, nu s-a putut adapta cu ușurință peisajului variabil, de unde, în pofida măștii de autoritate, o incertitudine interioară, o simțire lezată căutând refugiu în atitudinea formală impecabilă.” 1 Calofilul Vladimir Streinu îi place mai puțin lui Gh. Grigurcu în 1983! De gustibus! Reținem însă însușirile stilistice ale acestei critici de o intransigență indiscutabilă, consumată fericit în spațiul luminos al desăvârșitei urbanități. Unul din cei mai talentați critici români contemporani
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]