653 matches
-
episcop de Utrecht de la 1233 până la moarte. Otto a fost cel de al doilea fiu al contelui Willem I de Olanda cu prima sa soție, Adelaida de Geldern. El a fost ales episcop de Utrecht în 1233, însă din cauza opoziției canonicilor de Utrecht consacrarea sa a fost amânată până în 1245. El s-a remarcat ca un conducător de forță care s-a implicat în principal în chestiunile seculare. După moartea din 1234 a fratelui său, contele Floris al IV-lea de
Otto al III-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328717_a_330046]
-
anul 1825, a fost hirotonit preot de către episcopul Samuil Vulcan. Acesta l-a numit preot la parohia Borozel. În anul 1831 Ioan Alexi a trecut arhivar episcopal, iar în anul 1835, preot paroh la Oradea-Olosig, apoi a primit funcția de canonic al Episcopiei de Oradea Mare. Prin "decretul imperial" din 17 martie 1854, Ioan Alexi a fost numit episcop al Diecezei Gherlei, care fusese înființată de curând, prin bulla papală „Ad apostolicam Sedam”, din 26 noiembrie 1853. Această dieceză nou înființată
Ioan Alexi () [Corola-website/Science/308173_a_309502]
-
spre sfârșitul secolului al XIV-lea universitatea s-a divizat în trei părți componente: "Universitas Theologorum" („Universitatea teologilor”), recunoscută oficial în 1373 de papa Urban al V-lea, "Universitas Iuristarum" („Universitatea juriștilor”), în care se învăța dreptul civil și cel canonic și "Universitas Artistarum" („Universitatea artelor”), în care se studia astronomia, gramatica, medicina, filosofia, dialectica și retorica. Studenții se organizau în grupuri cunoscute sub numele de „națiuni”, care reflectau originea lor geografică și etnică. La rândul lor, „națiunile” formau două mari
Universitatea din Padova () [Corola-website/Science/335530_a_336859]
-
momentul înființării sale, seminarul a fost încredințat Ordinului Iezuit. În 1904, seminarul a fost ridicat la statutul de Universitate Pontificală când Papa Pius al X-lea a acordat școlii puterea de a conferi grade academice în teologie, filosofie și drept canonic. În 1969 universitatea a fost mutată în Madrid, astfel ușile acesteia s-au deschis unei game mai largi de studenți. În 1978 iezuiții au încorporat în universitatea lor din Madrid instituția de învățământ superior ICAI-ICADE, entitatea rezultată din fuziunea în
Universitatea Pontificală Comillas () [Corola-website/Science/330816_a_332145]
-
maghiară, ajungând până în Dalmatia. Al treilea grup a străbătut Moldova și Muntenia, a învins ostile locale și apoi a pătruns în Transilvania, unde a distrus Albă Iulia, Rodna, Clujul, Oradea, Cenadul și Sibiul. Invazia din Transilvania a fost descrisă de canonicul orădean Rogerius, contemporan cu evenimentele, în cartea "Carmen miserabile". Moartea Marelui Han Ogodai, în 1241, l-a determinat pe Bătu să se retragă în Asia. Acolo, mongolii vor cuceri Bagdadul (1258), își vor organiza un stat puternic în Iran, iar
Marea invazie mongolă () [Corola-website/Science/312223_a_313552]
-
liceul din Beiuș, unde rămâne până la 1 septembrie 1924, când e mutat la "Academia de Teologie din Oradea". În 7 ianuarie 1915 a fost hirotonit preot, iar în 1923 a fost numit protopop, iar în 1928 arhidiacon și în 1938 canonic onorar. A fost un iscusit dirijor. Știa să fie stăpân pe ansamblu și se impunea cu mare autoritate în fața coriștilor săi. Profesorul Ioan Georgescu îl caracterizează astfel: „Parcă era un zeu al vânturilor, un alt Eol, care, cu magica lui
Francisc Hubic () [Corola-website/Science/312642_a_313971]
-
Kasper, pr. Martin Roos din Stimpfach se reîntoarce în Dieceza de Timișoara. La 20 iulie 1990, Excelența Sa Sebastian Kräuter, episcop de Timișoara îl numește director al cancelariei episcopale. În anul 1991 primește titlul de Monsignore, apoi în anul 1992 devine canonic onorific al Catedralei Episcopale. Din anul 1993 este pro-vicar episcopal. PS Martin Roos explică într-un interviu din anul 2005 motivele revenirii sale în România: Am făcut aceasta din dorința de a sluji în locurile mele natale, în Dieceza de unde
Martin Roos () [Corola-website/Science/304897_a_306226]
-
partea de vest a județului. 27 octombrie 1288, într-un act dat în Brașov de către regele Ungariei, Ladislau al IV-lea Cumanul (1272-1290), prin care restituie episcopiei Transilvaniei dijmele din comitatul Ugocea. În acest act, Paul - parohul decan de Apold, canonic de Alba - trebuia să depună mărturie împotriva comitelui de Ugocea, Kopoz, care uzurpase dijmele episcopale din comitat fără niciun drept. În 1289, regele emite un act prin care se retituie unele moșii episcopiei Transilvaniei. Actul este redactat la Apoldya Inferior
Apoldu de Jos, Sibiu () [Corola-website/Science/299829_a_301158]
-
putând începe pregătirile pentru constituirea asociație. Asociația a fost înființată la 30 aprilie/ 12 mai 1863 cu ocazia primei adunări generale care a avut loc la Hotelul Crucea Albă din Arad. Președinte a fost ales episcopul ortodox Procopie Ivașcovici, vicepreședinți, canonicul greco-catolic Mihail Naghi din Lugoj și Gheorghe Popa de Teiuș, ca director prim a fost ales Anton Mocioni, iar ca director secund Sigismund Popovici. Revoluția de la 1848 a dus la desființarea relațiilor feudale, generând un relativ progres economic al românilor
Asociația națională arădană pentru cultura poporului român () [Corola-website/Science/327602_a_328931]
-
de Sollano (Madrid, 11 martie 1914 - Roma, 23 martie 1994) a fost un episcop spaniol, primul succesor al Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer în fruntea Opus Dei. Era doctor inginer în construcții de drumuri și doctor în filozofie și drept canonic. A fost beatificat la Madrid la 27 septembrie 2014. A fost al treilea dintre cei opt copii al unei familii creștine. În 1935 a intrat în Opus Dei, fondat de Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer la 2 octombrie 1928. A
Alvaro del Portillo () [Corola-website/Science/332911_a_334240]
-
și blazonul (inel de aur în gura unui pește). Și astăzi „Fântâna Mathildei” îi perpetuează memoria. După patruzeci de ani (și din motive rămase necunoscute) benedictinii au părăsit locul. Contele Othon i-a înlocuit, în 1110, cu o comunitate de canonici augustinieini. O primă biserică, dedicată Maicii Domnului (în franceză Notre-Dame), a fost inaugurată la 30 septembrie 1124 de episcopul de Verdun, Henri de Blois. Biserica măsura 53 de metri lungime și 25 de metri lățime. Canonicii doreau să devină călugări
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
cu o comunitate de canonici augustinieini. O primă biserică, dedicată Maicii Domnului (în franceză Notre-Dame), a fost inaugurată la 30 septembrie 1124 de episcopul de Verdun, Henri de Blois. Biserica măsura 53 de metri lungime și 25 de metri lățime. Canonicii doreau să devină călugări. Albert de Chiny, secundat de unchiul său, sfântul episcop de Verdun Alberon de Chiny, se îndreaptă spre Bernard de Clairvaux care cere primei sale fundații, abația Trois-Fontaines în Champagne, să trimită câțiva monahi cistercieni care să
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
să devină călugări. Albert de Chiny, secundat de unchiul său, sfântul episcop de Verdun Alberon de Chiny, se îndreaptă spre Bernard de Clairvaux care cere primei sale fundații, abația Trois-Fontaines în Champagne, să trimită câțiva monahi cistercieni care să încadreze canonicii de la Orval care doreau să treacă la Ordinul cistercian. Constantin (un Fericit) potrivit unui minologhiu / minologhion cistercian a condus grupul, fiind astfel primul din cei 51 de abați care s-au succedat la Orval. În martie 1131 Orval a devenit
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
formează adjective din verbe sau substantive (cucernic, sopornic, dornic) și provine tot din limbile slave unde formează substantive (ĭnŭ+iko) desemnând persoane cu o anumită calitate (ca și močenikŭ, učenikŭ, kanonikŭ) de unde, în concluzie finală, „lai” + „nic” dă lainic = un canonic, om recunoscut de biserică, propovăduitor, predicator, propagator al creștinismului printre lai, adică printre crescătorii de oi. Amănunte în plus: Deci „Locurele” nu înseamnă că ar fi acolo niște „locuri rele” ci este un diminutiv al unor locuri mai aparte, așa cum
Popasul Turistic Lainici () [Corola-website/Science/323155_a_324484]
-
și timp de trei ani este capelan la Tombolo unde, însă, trebuia să îndeplinească multe din îndatoririle parohului care era bătrân și bolnav. A căutat să-și desăvârșească cunoașterea teologică prin studierea asiduă a scrierilor sfântului Toma și a Dreptului Canonic; în același timp a înființat o școală serală pentru elevi adulți, și s-a consacrat predicării prin alte orașe unde era chemat. În 1867 este numit paroh la Salzano, un oraș mare din dieceza de Treviso, unde restaurează biserica și
Papa Pius al X-lea () [Corola-website/Science/298424_a_299753]
-
și se ocupă de lărgirea și întreținerea spitalului prin mijloace proprii, conform generozității sale obișnuite față de săraci; s-a distins în mod deosebit prin dăruirea sa în timpul holerei. S-a arătat foarte interesat de educația adulților. În 1875 este numit canonic al catedralei din Treviso, și îndeplinește diferite funcții printre care aceea de director spiritual și rector al seminarului și vicar general; în plus, a oferit elevilor din școlile publice posibilitatea de a primi educație religioasă. În 1878, după moartea episcopului
Papa Pius al X-lea () [Corola-website/Science/298424_a_299753]
-
august 1709. La vârsta la 19 ani s-a înscris la seminarul din Angers fiind ordonat preot după absolvire. Din 1734 și 1749 a lucrat în parohia Saint-Julien din Angers, fiind apoi numit paroh la Martigné-Briand și atingând rangul de canonic. După revoluția franceză, în ziua de 10 februarie 1791 Guillaume Repin a refuzat să semneze jurământul de credință pe care i-l prezenta primarul din Martigné-Briand. S-a refugiat la Angers dar a fost arestat la 17 iunie 1792 și
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
de ani, fiind decanul de vârstă, celebra de cele mai multe ori mesa pentru ceilalți preoți închiși. La 14 august 1792 Convenția Națională a decretat jurământul de credință obligatoriu pentru funcționari iar la 2 septembrie a existins această obligativitate la toți cetățenii. Canonicul Repin a refuzat din nou să presteze jurământul, fiind închis împreună cu alți preoți în vârstă într-o fostă școală a congregației "Frații Doctrinei Creștine", cunoscută sub denumirea la Rossignolerie. Preoții arestați au fost eliberați de armata catolică și regală în
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
au fost eliberați de armata catolică și regală în momentul cuceririi orașului Angers în 17 iunie 1793. Totuși, în momentul contra-atacului trupelor republicane, bătrânul canonic era prea în vârstă pentru a se retrage cu trupele regaliste. În 24 decembrie 1793 canonicul Guillaume Repin a fost capturat la Mauges, fiind dus la închisoarea din Chalonnes. A fost apoi deferit comitetului revoluționar din Angers, iar la 1 ianuarie 1794 comisia militară și condamnat la moarte prin guilotinare. Sentința a fost executată în 2
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
la Mauges, fiind dus la închisoarea din Chalonnes. A fost apoi deferit comitetului revoluționar din Angers, iar la 1 ianuarie 1794 comisia militară și condamnat la moarte prin guilotinare. Sentința a fost executată în 2 ianuarie 1794 , la Angers. Cauza canonicului Repin a fost trimisă la Vatican de episcopul de Angers în 1905, iar în 2 februarie 1984 Guillaume Repin a fost beatificat de Papa Ioan-Paul al II-lea. Un vitraliu al Capelei "Saint-Louis-du-Champ-des-Martyrs", din Avrillé îl prezintă pe fericitul Guillaume
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
Republica Moldova a încălcat, în cazul nerecunoașterii Mitropoliei Basarabiei, art. 9 și 13 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Recursul statului moldovean a fost respins la 27 martie 2002, hotărârea CEDO devenind definitivă. Ca urmare a hotărârii CEDO, Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, a fost recunoscută și admisă în legalitate la 30 iulie 2002. Din cauza faptului că la 26 septembrie 2001, guvernul Republicii Moldova a aprobat prin Hotărârea nr. 1008 modificarea introdusă în statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei) prin care
Petru Păduraru () [Corola-website/Science/308650_a_309979]
-
Mitropoliei Basarabiei. IPS Petru a atacat această hotărâre guvernamentală la Curtea de Apel a Republicii Moldova la 8 februarie 2002. Curtea Supremă de Justiție a anulat la 2 februarie 2004 HG nr. 1008 din 26 septembrie prin care Mitropolia Moldovei (subordonata canonic Patriarhiei Moscovei) fusese declarată succesoarea fostei Mitropolii a Basarabiei. Ca urmare, în anul 2004, Mitropolia Basarabiei a inițiat un nou dosar la CEDO pentru a demonstra că este succesoarea istorică, canonică și spirituală a Mitropoliei Basarabiei, care a funcționat de
Petru Păduraru () [Corola-website/Science/308650_a_309979]
-
val de italieni a ajuns în România, de la Friuli și Veneto. În unele orașe din Transilvania au existat cartiere italiene, precum Olosigul (Italienimea) și Velența din Oradea. Erudiți din Italia au ocupat funcții de seamă, precum Rogerius, care a devenit canonic, Giorgio Martinuzzi, guvernator etc. În Țara Românească Anton Maria Del Chiaro a ocupat funcția de secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nu este județ în România unde să nu se fi declarat la recensământ măcar câțiva italieni. În număr mare, chiar
Italienii din România () [Corola-website/Science/304789_a_306118]
-
1905 a fost sfințit ca preot romano-catolic în orașul Minsk (actualmente capitala Republicii Belarus). După sfințirea sa ca preot, el a fost numit în anul 1907 în funcțiile de subdirector și profesor de dogmatică la Seminarul Teologic din Saratov și canonic al bisericii catedrale din aceeași localitate. În anul 1916, a fost transferat în orașul Chișinău, unde a fost numit paroh și decan al Basarabiei. Apoi în perioada 1917-1920, a îndeplinit funcția de vicar general al Basarabiei. A rămas în Basarabia
Marcu Glaser () [Corola-website/Science/312864_a_314193]
-
a fost fost trimis la perfecționarea studiilor la Torino, unde a obținut licența în teologie cu o lucrare asupra toleranței și libertății religioase. A continuat mai apoi studiile la Roma, la Ateneul Salezian, unde a obținut licența și doctoratul în dreptul canonic cu un studiu asupra „Guvernării Bisericii în gândirea papei Benedict la XIV-lea (1740 - 1758)”. Din 1967 a predat Teologia Morală Specială la Ateneul Salezian, devenit mai apoi Universitatea Pontificală Saleziană (în 1973). Timp de zece ani a predat tratatele
Tarcisio Bertone () [Corola-website/Science/303946_a_305275]