KorAP: Find »[drukola/base=capă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...48 >

1,194 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

-ta, cu Întăriri, ca să-și termine treaba. Gândul acesta Îl făcu să arunce o privire preocupată drumeagului Întunecos din spatele lui. Trebuia s-o șteargă, neapărat. Cine v-a trimis? insistă englezul. Fără nici un răspuns, Alatriste se duse să-și ia capa și și-o aruncă strânsă pe un umăr, lăsându-și liberă mâna ce manevra spada, pentru orice Împrejurare. Caii nu erau departe și Își târau frâiele pe jos. — Încălecați și plecați, zise În sfârșit. Cel numit Steenie nu se mișcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
major al ducelui de Osuna, luptând Împotriva venețienilor și a turcilor la bordul galerelor spaniole de la Napoli, perioadă În care Îl cunoscuse și pe Diego Alatriste. — Un bucluc Îndrăcit, repetă Guadalmedina. Căpitanul dădu din umeri. Stătea fără pălărie și fără capă, În picioare, Într-o mică săliță Împodobită cu covoare flamande și avea la Îndemână, pe o masă acoperită cu catifea verde, un pahar cu rachiu din care nu băuse. Guadalmedina, Într-un superb halat de noapte și cu papuci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Marca, Îmbrăcat și echipat ca pentru a lua cu asalt o galeră turcă, cu paturile pistoalelor ieșindu-i din cingătoare alături de spadă și de daga vizcaína, Îl conduse pe căpitan la locul unde englezii se pregăteau să plece Învăluiți În capele lor, Înconjurați de oamenii contelui, Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană pentru ca totul să semene cu rondul nocturn al unor soldați În preajma unei Înfruntări decisive. Iată omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ziua aceea Îi stârnise apetitul. Îl invitase pe Alatriste să i se alăture la masă, dar căpitanul refuzase politicos. Rămăsese În picoare, sprijinit ușor de perete și privindu-și protectorul cum dă gata gustarea. Era pe picior de plecare, cu capa, spada și pălăria pe scaunul de lângă el, iar chipul lui nebărbierit purta urmele nopții nedormite. Pe cine crede domnia voastă că supără cel mai mult această căsătorie? Guadalmedina Îl privi Între două Îmbucături. — Uf! Pe mulți. Lăsă plăcinta pe farfurie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pe departe, prima noapte petrecută de el În afara locuinței, drept care eu dormisem butuc, fără vreo neliniște ori presimțire. Însă, văzându-l În fața Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era bine trasă pe ochi, capa răsucită oarecum În jurul gâtului și, În ciuda orei Înaintate a dimineții, avea obrajii nebărbieriți: tocmai el care, cu disciplina-i de vechi soldat, punea atâta preț pe Înfățișarea sa. Ochii lui deschiși la culoare păreau obosiți și bănuitori În același timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-i?... Un anume căpitan Batiste, sau Eltriste. O mișcare se făcu simțită În penumbra interiorului caretei și Întâi o mână cu unghii murdare, apoi un braț Îmbrăcat În negru apărură din spatele fetei și se sprijiniră de rama ferestruicii. Urmară o capă tot neagră și un pieptar cu Însemnul roșu al odinului de Calatrava; În sfârșit, peste un guler mic și prost scrobit apăru figura unui bărbat având Între patruzeci și ceva și cincizeci de ani, cu cap rotund, cu un păr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
am avut ocazia să-l Întâlnesc În mulțimea de pe Strada Mare cu ocazia celebrei rúa din duminica aceea, uitându-se gânditor la caleașca englezilor. E adevărat Însă că Își lăsase mult borul pălăriei peste ochi și se Înfofolise bine În capă mascându-și chipul. Pe cât era de politicos și de viteaz, pe atât știa să fie discret cu acele Însușiri. Deși nu-mi pomenise nimic de aventura cu pricina, eu simțeam că ceva se petrece. În noaptea următoare mă trimisese să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
șovăi câteva clipe. Până la urmă se Întoarse cu spatele Înjurând printre dinți, pe când căpitanul ascundea cuțitul măcelăresc În carâmbul unei cizme. — Pe toți dracii, Diego, făcu Saldaña, nerăbdător. Haidem odată. Plecară fără alte cuvinte. Căpitanul nu vru să-și ia capa, ca să se simtă mai liber În mișcări, iar Martín Saldaña fu de acord. Îl lăsă să-și pună și pieptarul din piele de bivol peste cel de stofă. „Te va apăra de frig“, mormăise veteranul locotenent zâmbind În barbă. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
n-am rămas acasă, nici nu m-am dus la Caridad Lebrijana. De cum au coborât scările, fără să mă mai gândesc de două ori, am Înșfăcat pistoalele de pe masă și spada atârnată În cui și, Învelindu-le pe toate În capă, am luat bocceaua sub braț și am tulit-o după ei. Se Înserase bine; abia dacă mai dăinuia o lumină difuză pe care se profilau acoperișuri și clopotnițe, Înspre malurile râului Manzanares și Palatul Regal. Și iac-așa, pe când se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Toți plecaseră, iar el era inexplicabil de singur În Încăperea luminată doar de lună prin fereastra desenând un pătrat pe dușumea. Nu știu cât timp am așteptat afară, dizolvat În Întuneric și nemișcat În spatele bornei de la răspântie. Strângeam În brațe bocceaua cu capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult acolo, strângând din dinți ca să nu mi-i aud clănțănind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
o Întorsătură urâtă; dar eu n-aveam cum să străbat În fugă, fără să fiu văzut, cei vreo treizeci de pași care mă despărțeau de casa de unde tot nu ieșea căpitanul. Neștiind exact ce să fac, am desfăcut cu grijă capa cu armele și mi-am culcat pe genunchi unul din pistoale. Folosirea lor era interzisă de sancțiuni pragmatice semnate de regele stăpânul nostru și știam bine că, dacă Justiția le-ar fi găsit asupra mea, m-ar fi condamnat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cuvântul meu de basc, În momentul acela puțin Îmi păsa. Așa că, precum de atâtea ori Îl văzusem făcând pe căpitan, am verificat pe pipăite cremenea, care era la locul ei, și am tras cocoșul, Încercând să-i atenuez țăcănitul cu capa. Apoi am strecurat pistolul Între pieptar și cămașă, l-am armat și pe al doilea și am rămas cu el Într-o mână, ținând spada În cealaltă. Capa fiind În sfârșit goală, mi-am pus-o pe umeri. Și astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
locul ei, și am tras cocoșul, Încercând să-i atenuez țăcănitul cu capa. Apoi am strecurat pistolul Între pieptar și cămașă, l-am armat și pe al doilea și am rămas cu el Într-o mână, ținând spada În cealaltă. Capa fiind În sfârșit goală, mi-am pus-o pe umeri. Și astfel am terminat pregătirile și am rămas locului neclintit, așteptând. N-a mai durat mult. O lumină străluci În bătătura largă a casei, stingându-se apoi, și o caretă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
una gândește cârciumarul și alta bețivul; probabil că Făcătorul nostru avea cu totul alte treburi, fiindcă norii au rămas la locul lor. A Început să-mi vâjâie capul; nu mai știam ce să fac. Astfel Încât am lăsat să-mi cadă capa de pe umeri și m-am ridicat În picioare, cercând să Înțeleg mai bine ce urma să se Întâmple. Și chiar atunci apăru În bătătura largă din fața casei căpitanul Alatriste. Din momentul acela, totul s-a petrecut cu mare iuțeală. Umbra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
că deslușesc pe chipul lui un rictus sever și amar. — Îl cheamă Ordóñez, adăugă. Îl știu din Flandra. Apoi luă pistoalele de pe jos și plecă. Înainte de a-i executa ordinul, m-am dus la borna de la răspântie ca să-i caut capa, am găsit-o și am dat fuga după el să i-o dau. Și-a aruncat-o pe un umăr În timp ce-și ridica mâna ca să mă atingă ușurel pe obraz, Într-un gest de afecțiune neobișnuit la el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
se apropie de el. Atunci, de la balconul Casei Brutarilor, regele nostru, don Filip al IV-lea, foarte liniștit, i-a cerut o archebuză unuia din străjeri și, cu aceeași ținută regală netulburată, a coborât În arenă, și-a potrivit cu eleganță capa și pălăria și a țintit În așa fel Încât ducerea armei la umăr, slobozirea Împușcăturii și moartea taurului s-au petrecut parcă În același timp. Entuziasmul publicului s-a revărsat În aplauze și În urale și s-a vorbit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
arate În public, aparent netemător de consecințe - mâna, bandajată după Înfruntarea de la Portița Sufletelor, era ca și vindecată -, purta cizme Înalte, pantaloni cenușii și pieptar Întunecat la culoare Închis până la gât; și deși dimineața era destul de călduroasă, avea pe umeri capa ca să acopere cu ea crosa unui pistol pe care și-l vârâse În partea din spate a cingătorii, lângă pumnalul cel lung - daga - și spadă. Contrar celor mai mulți soldați veterani din vremea aceea, Diego Alatriste nu se dădea În vânt după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
o constituia pana roșie ce-i Împodobea pălăria cu boruri largi. Dar chiar și așa, aspectul lui distona cu sobrietatea Întunecată a hainei negre a lui don Francisco de Quevedo, Îmblânzită numai de crucea de Santiago cusută pe piept, sub capa scurtă, tot neagră, care pe atunci se numea herreruelo. Îmi dăduseră voie să-i Însoțesc, pentru că tocmai le făcusem niște mici comisioane la Ștafetă; restul grupului era compus din Licențiatul Calzas, Vicuña, Dómine Pérez și câțiva cunoscuți, sporovăind lângă balustrada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de regele stăpânul nostru! Încuviințau precaut cei de față, printre ei aflându-se doi presupuși veterani cu niște mustăți formidabile, care nu auziseră În viața lor o detunătură de archebuză, doi sau trei pierde-vară, un student de la Salamanca purtând o capă ponosită, deșirat și famelic, pe nume Juan Manuel de Parada, sau de Pradas, un tânăr pictor sosit de curând la Curte și recomandat lui don Francisco de prietenul său, Juan de Fonseca, și un ciubotar cârpaci de pe strada Montera numit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și furioasă celor doi. — Oricum, conchise, dacă iese cu scandal, doi contra doi mai merge. Poți conta pe mine. — Știu, zise Alatriste. — Jap, jap și șo pe ei. Poetul Își sprijinea mâna pe garda spadei care Îi ridica la spate capa scurtă. Îți datorez asta și multe altele. Iar maestrul meu nu-i chiar Pacheco. Zâmbiră amândoi la unison, la fel de răutăcios. Luis Pacheco de Narváez era cel mai faimos maestru de scrimă din Madrid, ajungând să dea lecții regelui stăpânul nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
salutat grav și solemn, foarte pătruns de importanța rolului său. La ora două după-amiaza, străduța Del Príncipe și intrările corral-ului erau un vălmășag de negustori, meseriași, paji, studenți, preoți, conțopiști, soldați, lachei, scutieri și pungași care cu ocazia aceasta purtau capă, spadă și pumnal, adresându-se unul altuia numai cu caballero și gata să sară la bătaie pentru un loc de unde să privească piesa. La ambianța aceasta gălăgioasă și fascinantă contribuiau din plin și femeile, care Într-un vârtej de rochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
căpitan făcându-i șșșt ca să păstreze tăcerea, deși el nu scosese un cuvințel măcar. M-am Întors mirat și am observat că Diego Alatriste se uita cu atenție la cel care Îl șâșâise, un individ cu moacă de bandit, cu capa Împăturită În patru pe un umăr și cu mâna pe garda spadei. Reprezentația continuă, eu mă lăsai din nou furat de scenă, și deși căpitanul rămânea tăcut și nemișcat, tipul cu capa Împăturită Îl șâșâi iar, apoi Îl țâstui, privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
șâșâise, un individ cu moacă de bandit, cu capa Împăturită În patru pe un umăr și cu mâna pe garda spadei. Reprezentația continuă, eu mă lăsai din nou furat de scenă, și deși căpitanul rămânea tăcut și nemișcat, tipul cu capa Împăturită Îl șâșâi iar, apoi Îl țâstui, privindu-l dușmănos și mormăind ceva despre prost-crescuții care nu respectă teatrul, nici nu-i lasă pe ceilalți să asculte. Am simțit atunci cum mâna căpitanului, pe care și-o sprijinise din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
se deda la ingenioase jocuri de cuvinte: Îi zice „vară primară“. Nu m-am lămurit nici dacă e vară, nici de-i primară; că s-a văzut și la corzile de chitară: chiar dacă-i „primă“, tot sună dogit, bătăușul cu capa Împăturită În patru Îl șâșâi din nou pe Diego Alatriste, și de data asta i se alăturară doi din ceilalți spadasini care profitaseră de antract pentru a veni mai aproape. Căpitanul Însuși se folosise cândva de același tertip, așa că pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Căpitanul, știind că nu va rezista mult În fața celor cinci bărbați Înarmați și profesioniști, hotărî să nu folosească subtilități de scrimă pentru a-și menaja sănătatea, ci să atenteze numaidecât la cea a dușmanilor. Fandă puternic În direcția celui cu capa Împăturită În patru și, nemaioprindu-se să vadă rezultatul - care nu fu mare lucru -, se aplecă Încercând să-l ologească la țurloaie pe altul cu vizcaína. Și dacă tot am făcut mai Înainte niște socoteli, hai să le continuăm zicând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]