179 matches
-
formă care respectă legile de formare a cuvintelor grecești din cele latine. Definiția clasică dată dediticilor este aceea că “erau indivizi sau comunități care s-au opus poporului roman cu armele și, fiind supuși, au capitulat fără condiții” (după Gaius). Capitulația se transforma într-o relație juridică durabilă, dediti devenind în generațiile următoare dediticii, în cazul în care situația lor nu era reglementată printr-un tratat. Tot după Gaius, condiția lor juridică în cadrul imperiului este prezentată, drept cea mai de jos
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
acestei categorii juridice. Peregrinii deditici, asemănați de istoric cu liberții Aeliani nu aparțineau nici unui civitas determinate. Dar, după analizele istoricilor, s-a ajuns la concluzia că peregrinii deditici conține o contradicție, deoarece dediticiae erau numite în general populațiile aflate după capitulație armată, în stare de supunere necondiționată, expuse voinței discreționare a învingătorului, o stare în care vechile relații politico-juridice din interiorul comunității au fost anihilate sau suspendate. Istoric s-a dovedit ca aceste situații nu se permanentizau, fiind o etapă de
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
adresate Porții sau autorităților Imperiului Habsburgic, cea mai mare parte a lor cereau intervenția Rusiei. În timp ce reclamațiile vizau cazuri reale sau imaginare de corupție politică sau de abuzuri, petițiile erau ilustrarea conservatorismului semnatarilor. Boierii aveau tendința să facă referiri la "Capitulațiile" semnate de cele două principate cu otomanii, cerând respectarea drepturilor sau repunerea în drepturile care le erau garantate prin acele acte. Boierii reclamau ca neavenite orice încercare a domnilor de reformă, pretinzând că acestea contraveneau tradițiilor locale, făcându-se simțite
Epoca fanariotă () [Corola-website/Science/306019_a_307348]
-
Capitulațiile încheiate de Țara Românească și Moldova cu Poarta Otomană au fost niște tratate bilaterale care stabileau statutul țărilor române în cadrul Imperiului Otoman. Principatele își păstrau autonomia internă și o anumită libertate în relațiile internaționale, fiind însă obligate să plătească în
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
Mihai Cantacuzino, luminatul Chesarie, episcop al Râmnicului, mitropolitul Grigorie și un boier relativ puțin cunoscut, Pană Filipescu, iar în Moldova de Petre Depasta, spătarul Ioan Cuza, postelnicul Manolachi Drăghici și postelnicul Ienachi Chirică. Istoriografia rusească susține că rușii sunt creatorii capitulațiilor. Ele reprezentau un amestec de adevăr, acte originale și reconstituiri. Nu au fost declarate false și respinse de Poartă în mod oficial, clar și ferm niciodată (singura punere sub întrebare, dar extrem de moderată a apărut la 1856, când reprezentantul turc
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
false și respinse de Poartă în mod oficial, clar și ferm niciodată (singura punere sub întrebare, dar extrem de moderată a apărut la 1856, când reprezentantul turc a declarat că nu s-au putut găsi în arhivele țării sale urme ale capitulațiilor). Chiar dacă nu au fost rescrise în forma în care fuseseră inițial, fondul lor istoric era real și nu doar o tradiție stătuse la baza redactării acestor acte, ci chiar documente reale, dar căzute în desuetudine și uitare sau chiar distruse
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
desuetudine și uitare sau chiar distruse. În 1974 se va descoperi primul izvor turcesc ce cuprindea un act acordat lui Mihnea Turcitul în 1585, descoperire urmată de altele în scurt timp. După 1774 prin înscrierea „tractatelor” Principatelor cu Poarta (a capitulațiilor) în tratatele cu caracter internațional dintre Rusia și Turcia acestea căpătau o sancțiune internațională. Din acest moment, până la 1878 „capitulațiile” deveneau o realitate. Ele erau înscrise în circuitul diplomatic internațional și oficializate ca acte valabile. În acești 100 de ani
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
Mihnea Turcitul în 1585, descoperire urmată de altele în scurt timp. După 1774 prin înscrierea „tractatelor” Principatelor cu Poarta (a capitulațiilor) în tratatele cu caracter internațional dintre Rusia și Turcia acestea căpătau o sancțiune internațională. Din acest moment, până la 1878 „capitulațiile” deveneau o realitate. Ele erau înscrise în circuitul diplomatic internațional și oficializate ca acte valabile. În acești 100 de ani capitulațiile au funcționat, au produs efecte benefice pentru România și au fost reale. Capitulațiile au existat în conștiința diplomației europene
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
în tratatele cu caracter internațional dintre Rusia și Turcia acestea căpătau o sancțiune internațională. Din acest moment, până la 1878 „capitulațiile” deveneau o realitate. Ele erau înscrise în circuitul diplomatic internațional și oficializate ca acte valabile. În acești 100 de ani capitulațiile au funcționat, au produs efecte benefice pentru România și au fost reale. Capitulațiile au existat în conștiința diplomației europene și românești și înainte de 1772. În secolele XV-XVI, „capitulațiile” (tractatele) își trăiesc prima etapă, adică stabilirea raporturilor între Principate și Poartă
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
internațională. Din acest moment, până la 1878 „capitulațiile” deveneau o realitate. Ele erau înscrise în circuitul diplomatic internațional și oficializate ca acte valabile. În acești 100 de ani capitulațiile au funcționat, au produs efecte benefice pentru România și au fost reale. Capitulațiile au existat în conștiința diplomației europene și românești și înainte de 1772. În secolele XV-XVI, „capitulațiile” (tractatele) își trăiesc prima etapă, adică stabilirea raporturilor între Principate și Poartă pe baza „evoluției raporturilor de forță dintre contractanți”. Din această etapă rămâne tradiția
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
diplomatic internațional și oficializate ca acte valabile. În acești 100 de ani capitulațiile au funcționat, au produs efecte benefice pentru România și au fost reale. Capitulațiile au existat în conștiința diplomației europene și românești și înainte de 1772. În secolele XV-XVI, „capitulațiile” (tractatele) își trăiesc prima etapă, adică stabilirea raporturilor între Principate și Poartă pe baza „evoluției raporturilor de forță dintre contractanți”. Din această etapă rămâne tradiția unei autonomii și a unor tratate garantând aceste privilegii. În aprilie 1711 la tratativele de la
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
a unor tratate garantând aceste privilegii. În aprilie 1711 la tratativele de la Luțk, Dimitrie Cantemir va face să fie menționate de nenumărate ori cuvintele în textul final: granițele țării, autonomia ei față de turci, organizarea internă etc., care reprezentau chiar esența capitulațiilor, aceea că avem de a face cu un pământ liber, libertate răscumpărată anual prin diferite sume de bani înaintate Porții. După Revoluția de la 1821 și restabilirea domniilor pământene rolul capitulațiilor se schimbă radical, elitele românești începând a le folosi pentru
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
ei față de turci, organizarea internă etc., care reprezentau chiar esența capitulațiilor, aceea că avem de a face cu un pământ liber, libertate răscumpărată anual prin diferite sume de bani înaintate Porții. După Revoluția de la 1821 și restabilirea domniilor pământene rolul capitulațiilor se schimbă radical, elitele românești începând a le folosi pentru întărirea legăturilor cu Poarta și pentru respingerea protectoratului rus. O lungă perioadă de timp de la „redescoperirea” acestor capitulații nimeni nu a chestionat veridicitatea acestor acte, necesitățile politice ale autonomiei Principatelor
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
bani înaintate Porții. După Revoluția de la 1821 și restabilirea domniilor pământene rolul capitulațiilor se schimbă radical, elitele românești începând a le folosi pentru întărirea legăturilor cu Poarta și pentru respingerea protectoratului rus. O lungă perioadă de timp de la „redescoperirea” acestor capitulații nimeni nu a chestionat veridicitatea acestor acte, necesitățile politice ale autonomiei Principatelor față de Poartă nu permiteau nici unui adevărat patriot să intre într-o analiză de autenticitate fără a prejudicia interesele neamului. După 1878 schimbarea poziției internaționale a țării, în urma dobândirii
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
patriot să intre într-o analiză de autenticitate fără a prejudicia interesele neamului. După 1878 schimbarea poziției internaționale a țării, în urma dobândirii independenței, permitea o analiză pur istorică, neîncărcată de repercusiuni politice. Paternitatea primului act de punere în discuție a capitulațiilor i-a revenit lui Nicolae Iorga, ce aprecia că „"pretinsele tratate sunt rezultatul relațiilor vechi cu Poarta, așa cum se păstrase în mintea boierilor dintr-o epocă mai târzie"”, „"cu o formă neadmisibilă din capul locului, căci în acest stil nu
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
rezultatul relațiilor vechi cu Poarta, așa cum se păstrase în mintea boierilor dintr-o epocă mai târzie"”, „"cu o formă neadmisibilă din capul locului, căci în acest stil nu s-a scris niciodată în cancelaria otomană"”. O critică puternică adusă existenței capitulațiilor a fost făcută de Constantin Giurescu, în lucrarea sa „Capitulațiile Moldovei cu Poarta otomană. Studiu istoric”. Istoriografia de la C. Giurescu a apreciat integral actele înaintate Congresului de la Focșani ca „falsuri patriotice”, cum spunea N. Iorga.
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
boierilor dintr-o epocă mai târzie"”, „"cu o formă neadmisibilă din capul locului, căci în acest stil nu s-a scris niciodată în cancelaria otomană"”. O critică puternică adusă existenței capitulațiilor a fost făcută de Constantin Giurescu, în lucrarea sa „Capitulațiile Moldovei cu Poarta otomană. Studiu istoric”. Istoriografia de la C. Giurescu a apreciat integral actele înaintate Congresului de la Focșani ca „falsuri patriotice”, cum spunea N. Iorga.
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
schimbările politice intervenite între Europa Centrală și Imperiul Otoman a depins în mare măsură de descoperirea noilor rute comerciale maritime. Decăderea Imperiului Otoman poate fi urmărită în paralel cu pierderea importanței drumurilor comerciale terestre. În 1580, englezii au primit prima capitulație din partea otomanilor. Însă în realitate, negustorii englezi au pătruns pe teritoriul otoman, iar capitulația punea în scris această situație. Înaintea englezilor, francezii și venețienii au obținut capitulații, insă erau nemulțumiți că negustorii din teritoriul englez avea privilegii asemănătoare, astfel că
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de descoperirea noilor rute comerciale maritime. Decăderea Imperiului Otoman poate fi urmărită în paralel cu pierderea importanței drumurilor comerciale terestre. În 1580, englezii au primit prima capitulație din partea otomanilor. Însă în realitate, negustorii englezi au pătruns pe teritoriul otoman, iar capitulația punea în scris această situație. Înaintea englezilor, francezii și venețienii au obținut capitulații, insă erau nemulțumiți că negustorii din teritoriul englez avea privilegii asemănătoare, astfel că încercau pe mai multe căi să anuleze aceste capitulații. Muște min ( locuitorii casei războiului
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
paralel cu pierderea importanței drumurilor comerciale terestre. În 1580, englezii au primit prima capitulație din partea otomanilor. Însă în realitate, negustorii englezi au pătruns pe teritoriul otoman, iar capitulația punea în scris această situație. Înaintea englezilor, francezii și venețienii au obținut capitulații, insă erau nemulțumiți că negustorii din teritoriul englez avea privilegii asemănătoare, astfel că încercau pe mai multe căi să anuleze aceste capitulații. Muște min ( locuitorii casei războiului care intrau să facă comerț în Imperiul Otoman): Ibrahim al-Halebi „ orice harbi care
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
pătruns pe teritoriul otoman, iar capitulația punea în scris această situație. Înaintea englezilor, francezii și venețienii au obținut capitulații, insă erau nemulțumiți că negustorii din teritoriul englez avea privilegii asemănătoare, astfel că încercau pe mai multe căi să anuleze aceste capitulații. Muște min ( locuitorii casei războiului care intrau să facă comerț în Imperiul Otoman): Ibrahim al-Halebi „ orice harbi care intră cu aman în teritoriul nostru este numit muște min”. Există mai mulți termeni care îi desemnează pe caesti negustori: efrenk ( sec
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
scrisă era mai puternică decât cea cutumiara). Tiplogia regimurilor aplicate străinilor: condiția juridică a străinilor avea mai multe forme: Regimul reciprocității are o anumită tradiție, cum ar fi cele din ahdname-lele dintre Imperiul Otoman și Veneția. Se considera că aceste capitulații erau unilaterale, însă în realitate erau bilaterale: venețienii aveau dreptul de a face comerț în Imperiul Otoman, însă și negustorii turci puteau întreprinde activități comerciale în teritoriile venețiene. De asemnea, existau și tratate ungaro-otomane care conțineau această prevedere , dar și
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
dreptul de a circula și, foarte important, de a ieși. Străinul era protejat atât timp cât era valabilul aman-ul, conform seri at-ului. Aman-ul putea expiră și când se declanșa un război, infidelii trebuiau să părăsească teritoriile otomane. În cadrul acestor capitulații, se hotăra că în cazul în care izbucnea un război, ambele parți trebuiau să asigure protecția negustorilor. De multe ori, sultanul trimite porunci voievozilor români ce le interziceau acestora să nu jefuiască caravanele ce treceau prin teritoriile lor. Existau numeroase
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
multe ori, sultanul trimite porunci voievozilor români ce le interziceau acestora să nu jefuiască caravanele ce treceau prin teritoriile lor. Existau numeroase clauze care făceau referire la navigație. Ak Deniz ( Marea Mediterana) și Kara Deniz ( Marea Neagră) erau cele mai invocate în capitulații. Principalele componente ale unui aman maritim erau: garantarea drepturilor de navigare în zonele controlate de otomani; ajutorul acordat în caz de pericol și naufragiu; dreptul de ancoraj și aprovizionare; interzicerea jefuirii corăbiilor străine; protecție comună contra piraților; exceptarea corăbiilor și
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
exceptarea corăbiilor și a echipajelor de a fi rechiziționate de autoritățile otomane. În Mediterana era practică de 4 mari grupuri: nord-africanii ( cu sediul la Alger, unde se aflau și foarte mulți renegați), scocii, maltezii și nord-europenii ( în special englezii). Prin capitulații, este eliminată o cutumă medievală conform căreia marfă și oamenii care supraviețuiseră aparțineau celui care îi găsea în caz de naufragiu. Conform seri' at-ului, aman-ul acordat unui harbi era echivlanet cu protecția temporară a vieții, libertății și avutului
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]