322 matches
-
al ilustrului cetățean britanic, iar la butoniera sacoului se răsfață sau poate s-a rătăcit un fir de trandafir roșu, binecunoscutul simbol al opțiunii domnului Ion Iliescu. Aș trage concluzia că ai putea fi clasificat, în cel mai corect spirt caragialesc mod, drept "un român imparțial". Îmi amintesc că, mai ales în partea ultimă a reuniunii noastre, în ciuda recomandărilor organizatorilor, s-au dezlănțuit pasiunile politice, dar în limita decenței. Pregătirea pentru plecare în misiune permanentă în Republica Cipru Întors la București
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
stilul autorului, comparându-l cu „dansul pe tăișul sabiei”, e un florilegiu de eseuri, scrise (majoritatea și publicate) între 1987 și 2002, bazate pe tema cioraniană a unei filosofii a culturii românești. Discursul este fragmentar, compozit, deleuzian, ludic-aluziv în spirit caragialesc sau cinic-cioranian. Nu atât teoriile și ideile sunt original-șocante (autorul stă în umbra lui Cioran, Caragiale, Mihail Ralea, Mircea Martin, Luca Pițu ș.a.), cât maniera, care aspiră să provoace perplexitate absolută prin jocul lingvistic și paradox. Dar pentru că miza e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288130_a_289459]
-
le dai! Mândro/ vână de curvet / te prind eu pe internet”. Și titlurile volumelor sunt simptomatice pentru baladistul boem, nonconformist, câteodată și subtil, sensibil, sentimental: Tandrețe maximă, Poeme pricinoase (1983), Excursie cu liftul (1988), Angel radios (1994). Oscilând între periferia caragialescă a Bucureștilor și un spațiu ficțional generic, atemporal, S. îl aduce pe Urmuz în prezent (poemul Bărăgan în Bărăgan devine simbolic prin repetițiile sale). Se vrea un poet ludic diferit cumva de colegii săi de generație, „melanholia” fiind starea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289858_a_291187]
-
românesc" alături de același Anatolie Hagi-Beca, atenția lor se oprește asupra nuvelei lui Brătescu-Voinești, Călătorului îi șade bine cu drumul. Ce se naște din acest demers? Încă un prilej pentru Steinhardt de a evidenția și idealiza, totodată, "sufletul românesc". Subliniind "izul caragialesc" al nuvelei eseistul consideră că aici "apare numai fondul arhetipal al sufletului românesc așa cum este: voios, ahtiat de prietenie, doritor să vadă mulțumirea altuia, incapabil de a se bucura de unul singur...Straturile mai adânci ale nuvelei lui Brătescu-Voinești ne
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
acum și aici, față în față cu bombardamentul supradimensionat, partizan și senzaționalist întreținut de discursul de presă actual? Prin ce se deosebește reacția noastră față de cea a lui Conu Leonida care despăturește tacticos în 1878, în Scena I a farsei caragialești, ziarul Aurora Democratică, 11/23 Făurar? Suntem oare pe cale de a deveni o creație și o multiplă victimă a unei superpoluate și populate "Planete Moft"? Nevoia de Caragiale (și actualitatea lui Caragiale), apt să veștejească "puterea aceea parșivă", alienantă și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
pe stil.) Și mai interesantă sub acest aspect mi se pare cea de-a doua carte inclusă în volumul secund al Operelor, Sonatine, subintitulată, memorabil, Portrete, schițe, fragedii. (Un cuvânt valiză rezultat din mixarea lui fraged cu tragic.) Dedicația e caragialescă prin ricoșeu, dar, fără discuție, caragialescă: "ŤDomnului Scărlătescuť, cum era numit Domenico Scarlatti de către cel care a dat unui volum de proză românească mozartianul titlu Momente, schițe, amintiri." Aproape toate scurtele bucăți de aici sunt îndatorate cultural melomaniei lui Caragiale
Mai mult ca stilul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7079_a_8404]
-
acest aspect mi se pare cea de-a doua carte inclusă în volumul secund al Operelor, Sonatine, subintitulată, memorabil, Portrete, schițe, fragedii. (Un cuvânt valiză rezultat din mixarea lui fraged cu tragic.) Dedicația e caragialescă prin ricoșeu, dar, fără discuție, caragialescă: "ŤDomnului Scărlătescuť, cum era numit Domenico Scarlatti de către cel care a dat unui volum de proză românească mozartianul titlu Momente, schițe, amintiri." Aproape toate scurtele bucăți de aici sunt îndatorate cultural melomaniei lui Caragiale. Dacă, o sută și ceva de
Mai mult ca stilul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7079_a_8404]
-
de a o plasa chiar în finalul paragrafului. Anume că, dacă stăm să le comparăm raportat la ordinea platonică, caracterul accidental revine tocmai enormei distilerii pe care-o reprezintă stirpea nobiliară văzută în timp. Accidental și - adaugă malițios și perfect caragialesc autorul Palimpsestelor - bastard. În acest moment, întreaga exegeză a relațiilor subtile dintre tată și fiu și întregul conținut istoric al genealogiei inventate de Mateiu se reactivează cu succes. Și se justifică în cadrele unei tradiții exemplare. E, cred eu, punctul
Ce rămâne din iubirile noastre by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8747_a_10072]
-
acolo o lume idilică, alții o lume coruptă, unii doar o lume veselă, alții dimpotrivă, una tragică. Dar nimeni nu s-a îndoit că e o fotografie fidelă. Or, în preajma lui 1900, România nu e nici fotografie mateină, dar nici caragialescă" Lucruri limpezi, veți spune. Nu suficient de limpezi încât să-l ferească - de-a lungul vremii - pe autorul Scrisorii pierdute de tot soiul de anomalii în receptare. Ar fi îndeajuns să amintesc aici grila de lectură excesiv sociologică aplicată de
Lumea lui Caragiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9561_a_10886]
-
întrucâtva apele. Adică dacă ne vom rezuma să ne lăsăm seduși de poveste și de găselnițe, dacă vom contabiliza alături de autoare prezențele și nuanțele unui cuvânt cu dus-întors cum e "comédie", dacă vom lua enorma listă de gazete din scrierile caragialești în sensul ei propriu și-o vom include într-un lapidar who's who al epocii. Care e - de fapt - tehnica subtilă a Ioanei Pârvulescu și de ce trebuie ea corect decriptată? Primul pas e cel al documentării atente. Personaje, gesturi
Lumea lui Caragiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9561_a_10886]
-
Rodica Zafiu Între experimentele poetice ale lui Șerban Foarță - holorime, "placă (puțin) defectă", comentarii la tablouri, texte pentru Phoenix, versificare latină, arhaizare balcanică, limbaj caragialesc și atîtea altele - apăruse deja, în ultimii ani, și montajul din proza jurnalistică a știrilor senzaționale; recentul volum Erau ziare, evenimente (Timișoara, Brumar, 2000) grupează texte scrise în acest gen, integrîndu-le într-o structură care amintește de o compoziție muzicală
Poezie si limbaj jurnalistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15906_a_17231]
-
câțiva dintre colegii de platou. Acest spectacol a fost difuzat în premieră de Televiziunea Română la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut. Joia aceasta, telespectatorii îl vor putea revedea pe Sorin Șaguna într-una dintre cele mai cunoscute comedii de moravuri caragialești, alături de Florin Zamfirescu (Jupân Dumitrache), Demeter Andras (Nae Ipingescu), Marius Manole (Rică Venturiano), Vlad Zamfirescu (Chiriac), Ioana Anastasia Anton (Veta) și Ștefana Samfira (Zița). Lui Sorin Șaguna nu îi plăcea doar să joace pe marile scene ale teatrelor, ci și
Sorin Șaguna, omagiu. TVR 2 difuzează "O noapte furtunoasă" by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/41310_a_42635]
-
în lipsa doamnelor cuplurile erau alcătuite din bărbați. Dialogul merită reamintit pentru că el va da tonul întregului bal: „Monarhist?" „Republican?" „Atunci ne putem căsători". Un haz teribil inundă aproape fiecare scenă politică, iar spectatorul român poate recunoaște în nenumăratele burla, notele caragialești ale unor momente și schițe transpune în imagine de Tornatore, pentru că aproape fiecare cadru este menit să ne ofere atât un tablou de gen cât și o felie de viață siciliană împachetată în ziare vechi și nostalgie. Tocmai această nostalgie
Baaria, mon amour! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6296_a_7621]
-
pierdute, în acest interval, dar el a și fost �rescris� de o întreagă generație de creație. Optzeciștii și succesorii lor, încolonați la �ușa domnului Caragiale�, cum proclamase simbolic unul dintre ei, au preluat cu fervoare teme, situații, formule de limbaj caragialesc, cu sentimentul îndreptățirii pe care ți-o dă o apartenență filială. A lua de la părintele tău este cel mai firesc lucru. Nu numai prozatorii ci și poeții amintitei generații au luat, cu același sentiment filial, de la Caragiale, în special poeții
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
nu atât ca expresii ale revenirii la democrație, cât ale mimării și parodierii acesteia, trimițând în linie directă la Caragiale. Și erau motive. Ne amintim caricatura de parlament numită CPUN, ne amintim vânzoleala din arena politică, brusc populată de personaje caragialești sută în sută. Ni-l amintim pe grotescul Dumitrașcu, emițător de sforăitoare tirade despre străbuni, ne amintim puzderia de Cațavenci lătrători, izolaționiști în tradiția al cărei început e de aflat în Scrisoarea pierdută ( Nu voi, stimabile, să știu de Europa
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
Universității, ne amintim desigur tot acest mare spectacol caragialian la care s-a râs copios, frenetic. S-a râs, dar nu prea se mai râde. O ciudată și neliniștitoare, aș spune, modificare de optică a intervenit în ultima vreme. Personajele caragialești tipice ale politicii noastre nu mai apar drept comice, nu mai incită la râs, ca până de curând. Pe mulți îi exasperează sau îi dezgustă, dar pe și mai mulți, și aici este faptul neliniștitor, îi conving de bunele lor
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
acea priză sensibilă la realitate care nu trădează niciodată. Moartea domnului Lăzărescu (2005) al lui Cristi Puiu cu plonjeul kafkian în labirintul instituțional al sistemului medical românesc ilustra prin revers antipoetic substanța dramatică a faptului cotidian exorbitat de un absurdism caragialesc al lui "simt enorm și văd monstruos"; din filmul lui Schnabel se desprinde, mai degrabă, o imagine idilizată a unui loc în care caritatea și devoțiunea fac corp comun - vezi scenele fantasmale cu împărăteasa Eugénie (Emma de Caunes) patroana spitalului
Fluturele din acvariu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8638_a_9963]
-
Pădurile (1949). În colaborare cu Victor Iliu, realizează pe un scenariu de Petru Dumitriu În sat la noi (1951), distins cu un Premiu de regie la Karlovy-Vary. I se acceptă intrarea în lucru cu alte filme inspirate de complexul univers caragialesc: Vizita, Lanțul slăbiciunilor, Arendașul român (1952). Șicanele de tot felul - mărunte și majore, stupide și aberante - îl pregătesc moralmente pentru a ataca în forță cea de-a doua capodoperă a sa ce se cere imperios reevaluată: Directorul nostru (1955). Taxat
Centenar Jean Georgescu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16378_a_17703]
-
contesta. Și totuși, privit cu mai multă atenție, Constantin Brâncuși este mai aproape de Caragiale, iar absolutul lui este un enorm parcurs printre relativități. El privește lumea secvențial, depășește etapă cu etapă stadiile ei diverse, pentru ca, finalmente, întregul să se articuleze caragialesc, prin logica lui internă, și nu eminescian, prin apriorismul proiectului. Față de patetismul existenței eminesciene, față de zbuciumul lui grav, de turbulențele și de dramele asumate fiziologic și moral în același timp, Brâncuși este un histrion, o fire hîtră și cîrcotașă, un
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
și lucid al timpului său. Ceea ce, însă, îl apropie fundamental de Caragiale, este antiretorismul său. Față de imensa retorică eminesciană, de viziunile lui eruptive și aluvionare, Brâncuși, asemenea lui Caragiale, este eliptic și nonfigurativ. La fel cum cele mai imprevizibile proze caragialești sunt absolut nondiscursive, viziuni în epură, semne ale unei lumi desubstanțializate și salvate in extremis, lume care trăiește la rîndu-i, într-un mod surprinzător, nu prin reverberații descriptive, ci prin vidul care se instalează între zvîcnirea a două înterjecții, și
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
sale, publicate în Revista Cercului literar că regizează adevărate scenete în care îi face să evolueze pe eroii săi, subiecții criticilor sale, mai ales când aceștia se pretează teatralizării prin însăși natura lor de saltimbanci, precum erau cei din neamul Caragialeștilor, cărora încă tânărul critic le închina un articol memorabil. Chiar și Eminescu (remarcat și el ca mânuitor al unei "minore păpușerii romantice", în cutare poezie de la începuturile sale) poate deveni centrul unei asemenea puneri în scenă, ca "un galant al
La nouăzeci de ani neîmpliniți by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/6691_a_8016]
-
asemenea accidente inevitabile. Am cules, din înregistrările ședințelor din 20 și 21 decembrie 2005, cîteva exemple de transformări: la transcriere dispare adesea ticul deci, repetat de mai multe ori în același enunț; conjuncția compusă ca să, din subordonările marcate excesiv (și caragialesc) - "riscăm ca să nu mai poată..." -, este redusă benefic la să; la legarea numeralelor de substantive ("231 prezenți") este introdusă, potrivit normei, prepoziția de; se elimină acordul formelor verbale ale lui a trebui ("trebuiesc aleși aici oameni serioși"); se corectează tacit
Oralitate parlamentară by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10887_a_12212]
-
mass-media cultivă, sistematic, detaliile morbide, imaginile care urmăresc să șocheze doar pentru a satisface gusturile unui public avid de senzații tari. De asemenea autorul sancționează "glumele căznite și vulgare" propuse de unele posturi de televiziune drept distracție, descrie cu voluptate caragialescă un tîrg de Sfînta Paraschiva, o călătorie cu trenul pe timp de caniculă (căldură mare!) sau creionează portretul ziaristului "cioclopedic". Oricît de incisive ar fi în criticile sale, Mircea Vasilescu își păstrează întotdeauna simțul umorului, iar trăsătura distinctivă a scrisului
D-ale carnavalului mediatic... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15550_a_16875]
-
mijloc, între Ťțigănieť și nulitatea extraordinară, demnă de Premiul Nobel pentru Eșec". Cam acestea ar fi categoriile ce-ar ocupa, în perspectiva pițulică, "micuța scenă dadanubiană, ridicată la rang emblematic", care ni se pare astfel a avea o determinare precumpănitor caragialescă, id est ținută moral-estetică, așa cum îi șade bine unei sondări în substraturile etno-psiho-culturale... Ce să mai spunem? Doar atît: Luca Pițu e unul din cei mai străluciți mînuitori de idei și unul dintre cei mai însemnați scriitori pe care-i
Magister Casvaneus by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9565_a_10890]
-
nedrept să aplicăm în mod uniform aceeași grilă asupra tuturor studiilor - serioase și documentate - de aici. Capitole precum La Haimanale, Orașul copilăriei și adolescenței lui I.L. Caragiale, Elevul Caragiale Ion și dascălii săi, Republica și republicanii din Ploiești în situații caragialești și oglindiri caragialiene, Scrisori pentru Caragiale, Telegrame, Fiziologia prostiei, Tipizare și generalizare a observației comice în opera lui I.L. Caragiale, Povestiri, zicători, eresuri, Niccolo Machiavelli dinspre Caragiale, Traduceri caragialiene din opera lui Edgar Allan Poe, Luca Ion Caragiale se dovedesc
Pentru uzul rechinilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8907_a_10232]