213 matches
-
de contactul cu pielea celuilalt, dacă Radu nu i-ar fi strîns-o cu putere. Cu toate că era cumva încîntat că cineva îi dorea prietenia, Cornel n-ar fi acceptat, dacă răspunsurile pozitive nu i-ar fi ieșit fără voie din gură, catapultate de forța de necontrolat a super-eroicității sale. Pieptul lui se umplea de furie numai cînd se gîndea că cel din fața lui îi aruncase supereroul din plastic, de care pînă atunci nu se despărțise niciodată, ca și cînd ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Cine, sau mai bine zis, ce este Isserley, cine se ascunde sub acel nume artificial, străin oricum de principalele limbi cunoscute, în ce scop vânează ea autostopiști cu ochiul unui expert anatomic? Atunci când vom afla secretul lui Isserley, vom fi catapultați din ceea ce părea un bun roman polițist într-un roman de serie neagră, iluminat de un scenariu S.F. cu virtuți de parabolă futurologică. Așadar, Michel Faber scrie o ficțiune extremă despre un posibil viitor al evoluției și ierarhiilor biologice, care
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Noaptea, în întuneric, orice urmă de curaj îi dispare, mai ales în fața asaltului susținut al elementelor naturale dezlănțuite. (Temerile îi fuseseră alimentate, în prealabil, de istorisirea babei Axinia, care redă, în formă romanțată, îngrozitorul sfârșit al duducăi Safta.) Eroul este catapultat subit într-o atmosferă de coșmar: "O șuierătură de vânt ce auzii fără veste prin horn mă făcu să cred un moment că sunt în mijlocul unei stepe, înconjurat de dihănii". Încatenarea secvențelor generatoare de teroare este solidă, iar cadența enumerațiilor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pe fundul bine căptușit cu nisip al cuștii". Întregul muzeu constituise o adevărată sursă de teroare pentru tânărul Brumă. Animat de cele mai bune intenții pedagogice, Manole își invita fiul să privească, prin lupă, arachnidele, nerealizând că astfel își va catapulta fiul într-o cavernă onirică de orori, experimentabile, grație imaginației, inclusiv tactil: "Sub lupă, trupul catifelat al păianjenului apărea monstruos, acoperit de peri groși, ca niște țepi. Copilul închidea ochii. Noaptea, se visa în cușca scolopendrelor, se simțea furnicat de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pietrificat și repetativ. Viața politică devine total plictisitoare. În sistemele complet democratice, dimpotrivă, totul este în perpetuă mișcare. Înzestrați cu libertatea de a critica și de a transforma distribuirea puterii în interiorul statului și între stat și societatea civilă, cetățenii sînt catapultați într-o stare de permanentă neliniște, cu care se pot împăca, de care pot să fie nemulțumiți, căreia îi pot întoarce spatele, dar de care nu au scăpare. Unitatea țelurilor și sentimentul de comunitate din societățile predemocratice lipsesc. Există diferențe
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
posibilitate cu totul nouă. Aceasta s-a centrat pe problema dacă războiul, sau cel puțin anumite tipuri de război, mai este posibil într-o lume inundată de armamente, dintre care o parte, dacă ar fi folosite de combatanți, ne-ar catapulta din, să zicem, lumea de la începutul secolului al XIX-lea, cînd colonelul Shrapnel testa proiectilul său mortal în pustiul din insula Foulness, într-o lume în care folosirea celor mai noi arme de război ar face războiul inutil din simplul
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
dăruiește" de acum numai în forma sustragerii și a uitării, cu alte cuvinte a negării și a nihilismului. Nici măcar raționalitatea cu atât mai puțin a voinței nu poate fi punctul arhimedic de la care să-și ia impulsul pentru a se catapulta dincolo de nihilism. Chiar și raționalismul este pentru Heidegger expresie a subiectității și antropocentrismului. În fața lucrurilor ultime, unde totul este în joc, încrederea în calculele rațiunii nu este mai bună decât refugierea în irațional. Raționalismul și iraționalismul sunt pentru Heidegger de
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
FIINDCĂ NU O MAI VĂZU A DOUA OARĂ. LA NOUĂ ȘI JUMĂTATE, CU INIMA BĂTÂNDU-I CEVA MAI REPEDE DECÂT ERA NORMAL, MARIN ATERIZĂ ÎN EXCELENTE CONDIȚII LA O DISTANȚĂ DE PATRU SUTE DE METRI DE PISTA OBIȘNUITĂ. ÎN JURUL LUI, MAGNETO-REACTOARE CATAPULTATE DE PORTAVIOANE GIGANTICE ÎNCEPURĂ SĂ ATERIZEZE, DESCĂRCÂND GRĂMEZI DE MAȘINI MECANICE CARE STRĂLUCEAU. DUPĂ CÂTEVA CLIPE, TANCURI, TUNURI MOBILE ȘI VEHICULE DE TRANSPORT CIRCULAU ÎMPREJUR, ADUNÂND PERSONALUL. PE LA ZECE ȘI JUMĂTATE, O ARMATĂ DE PARAȘUTIȘTI, PRECEDATĂ DE UN VERITABIL ZID
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
-i pe maeștrii expunerii și-ai acreditării promovați la rangul de maeștri creatori. În practică, prin munca lui, Duchamp a fost cel care a inaugurat mediologia artei, cu riscurile și pericolele ei, deschizând catalogul de "indicații". Câștigând pariul, el a catapultat medierea în cabina de pilotaj. Îmi cereți o operă de artă? Iată, luați pisoarul acesta, puneți-l în muzeu și priviți-vă bine în el: e o oglindă. Veți descoperi că un muzeu e o acumulare de arătătoare întinse: "atenție
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ar fi tentant să decidem că timpul nu joacă niciun rol aici; și că Istoria nu este tribunalul artei. "Arta, spunea Bonnard, este timpul oprit." Ca și plăcerea sau visul, după cum am văzut. Și e adevărat că unele contemplații ne catapultează, fie și pentru o clipă, în afara istoriei, care, așteptare sau nostalgie, este mereu negativitate. Ca un sifon care ar elimina neantul conștiințelor, aspirat de o suficiență pozitivă și încântată, plăcerea estetică unește trecutul și viitorul într-un prezent miraculos. Drumul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
abisurile ei de abjecție, se ridica cu o nemaipomenită ușurință către tot ce era mai pur. Ai fi zis că, pentru a ajunge-n vârf, avea nevoie să bată pe treapta cea mai de jos a căderii. „Jos“-ul îl catapulta. De aceea, tot ce era înalt în el era excesiv. Scria sublim dintr-o urgență a compensării. Părea că experimentase toate viciile, pentru a putea vorbi cu competență despre virtute. Putea simți orice și putea gândi orice. Știa tot, citise
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
abisurile ei de abjecție, se ridica cu o nemaipomenită ușurință către tot ce era mai pur. Ai fi zis că, pentru a ajunge-n vârf, avea nevoie să bată pe treapta cea mai de jos a căderii. „Jos“-ul îl catapulta. De aceea, tot ce era înalt în el era excesiv. Scria sublim dintr-o urgență a compensării. Părea că experimentase toate viciile, pentru a putea vorbi cu competență despre virtute. Putea simți orice și putea gândi orice. Știa tot, citise
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
care a început să se evapore în câteva secunde. Sau nu e? Faptul că Lisa intrase brusc în criză însemna că toată lumea trebuia să fie pe poziții până joi. Lisa tocmai se certa cu domnișoara Morley, când Jack s-a catapultat din biroul său, cu o față preocupată. —Domnișoară Morley, vrei să îmi rezervi și mie o masă de două persoane pentru prânz? —Ca de obicei? De fiecare dată când sosea un om de la Londra, Jack îl escorta într-un club
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
sute și mii de chestii și, în timp ce Ashling lua o gură - o aripă, mai exact -, a descoperit că de fapt înghițea nodul pe care îl avea în gât. —Trebuie să merg în oraș, a anunțat Mike. Merg cu tine, se catapultă Ashling în picioare. —A, da? Monica părea dezamăgită. —Ei, să veniți la timp pentru cină. —Ce mâncăm? —Cotlete. Cotlete! Ashling aproape izbucni în râs - nu își imaginase că așa o mâncare încă mai exista. —De ce mergem în oraș? își întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Grecia cu o ofertă întârziată, ceva. Zâmbește, spuse ea unui Marcus cu fața împietrită. În continuare, nici o reacție. — E, hai, amuzantule, încercă ea. Tu, unul dintre cei mai tari comici din Irlanda, spune-ne o glumă. Marcus aproape că se catapultă de pe scaun. —Să spun o glumă? întrebă el, cu o furie șocantă și neașteptată. E seara mea liberă. Eu nu îți cer să scrii un articol despre cum e să mimezi orgasmul în ziua ta liberă, nu? Ashling îngheță. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
realizat înfricoșată ce era. Era vorba de propria ei casă din Hemel Hempstead, atmosfera era aceeași. Cum Dumnezeu am ajuns înapoi aici? —Ești bine, Lisa? o întrebă Kathy. Lisa dădu din cap. Dar se lupta cu dorința de a se catapulta din scaun și de a fugi din casa aceea. Era o fată din clasa muncitoare, care se luptase toată viața pentru a deveni altcineva. Și, în ciuda anilor petrecuți muncind pe brânci, pupând cururi, trișând, rezistând, niciodată relaxată, mereu atentă, fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dar el era unul dintre cei mai norocoși: inteligent, prezentabil și încă destul de tânăr, pentru a se putea adapta la viața normală. Erau mulți alții care nu aveau nimic și care nici nu vor avea - învinși de viața care îi catapultase pe străzi și chinuiți de foame, disperare, frică, plictiseală și de ura celorlalți oameni. S-a auzit soneria. Era Ted, ținând de braț o fată micuță și simpluță. —Te-ai întors, anunță el, apoi se înclină pentru a prezenta persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
la fel cu gestul cu care îl alungase Maștera în prima zi. Tribunul îl însoți până la ieșire. Stânca lui Tiberius Coborând în tăcere, Gajus nu știa că multă vreme nu avea să i se îngăduie să urce ultimele trei niveluri. Catapultat într-o curte restrânsă, exclusivistă, ținută sub control asemenea unei închisori, unde singura bucurie o reprezentau viciile secrete despre care se vorbea șoptit pe coridoare, grija de a supraviețui îi paraliză gesturile și cuvintele, reduse la cele indispensabile. Nu cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
căutând complicitatea unei mititele cu privirea rătăcită. Am cuprins talia groasă a Raffaellei și am tras-o după mine într-un duet clătinat. Ea se împiedica în caftanul prea lung, burta-i grasă gâlgâia lipită de a mea când o catapultam în mulțime. Să dansăm, Raffaella. Să dansăm. Peste câțiva ani burta ta va fi sub mâinile mele o halcă de carne izolată între bucăți de pânză și de pe perna cu ștampila albastră a spitalului îmi vei spune: „Păcat, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de toate pentru toți. Nevoile trecutului vor lua sfârșit pentru totdeauna. Și W. ședea în vehiculul lui strâmt, privea prin ochelarii lui fără ramă și prin parbriz în jos la pâlnia și la sărăcia aia. Aici nu începuse nimic. Fusese catapultat în urmă, în anii ’40, și atmosfera rămăsese neschimbată ca o fotografie: gri și întunecată, în ciuda zăpezii, rece ca o bucată de fier. Un bufet - asta fusese ceea ce azi izbise neîndoielnic mobilele, oricât de bine ar fi fost apărate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
s-a derulat cu totul altfel: e adevărat că în romanul Ani de câine, o poartă de grădină a fost smulsă din țâțâni de cineva mânat de furia răzbunării oarbe, care nu eram eu, și - ca aruncare simbolică în lume - catapultată pe terenul unui filosof cu căciulă cu ciucure, numai că asta se întâmpla la poalele Pădurii Negre și din motive cu totul diferite, în vreme ce eu stăteam, fără să fac nimic, pe Hasenbergsteige în Stuttgart, cu brațele atârnându-mi moi. Tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
posteală și chiomb la moacă, care abia de-și mai târa geamandanu dă răchită și-o legătură pă juma dezmățată. Un Îngeroi a dat să-și bage nasu unde nu-i fierbea caserola și i-a spus peizanului să să catapulteze. Ca să nu cadă nivelu găștii, am strigat la hâtru dă pă capră că nu ieram tomberou dă strâns gunoiu. O bibilică a râs dă bancu lu mandea și gata, am și ademenit-o c-un pont pă maidanu dân Hamahuaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Laponia. Mai rău ie că io am ochiu clinic și am ginit cum venea hoitu cu geamandanu dă la juma dă cvartal, bâiguind de istov. Așa c-am tras frâna la serbarea dă adio, care ie mereu dureroasă, m-am catapultat cum mi-a căzut mai bine dân car și m-am Împlementat În antret, să scap de un casus belli cu ostenitu. Că io Îmi zic Întruna: nu te pune, dacă poți, cu lihniții. Când ieșeam dân debaraua dă 0
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Îmi dădeam pumni În cap și nu-mi venea a crede. Am mai dat două ore În clocot pă tabla coperișului, doar-doar s-or mai arăta alte și alte complicații, da arșița mi-a tăiat tot chefu. Când m-am catapultat, peizanu se afla În treabă la cuhne, și pă loc m-a favorizat c-o zemușoară nutritoare dă mai mare dragu. Mandea, care de la naturelu meu sunt onest dă cinstit și mă tratez cu orșicine, m-am pus să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o ținea Fainberg În caraiman). Io pă loc mi-am zis că avea o idee fixă cu ventilația și d-aia copsese gogoașa, așa c-am rămas pă loc ca patriarhu, până s-a trecut săptămâna și bucătaru m-a catapultat afară. Tre să recunosc că, dă data aia, Năsosu a vorbit decât pă bune; m-a apucat o bucurie beton, care mi-am uitat dă ea de la o pătăranie vulgară (obișnuită, dacă vreți), d-alea cu ginitoru care inima lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]