1,722 matches
-
pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului, Miti Matái cerea să se facă liniște și, cățărându-se pe catargul de la prova, petrecea ore întregi cercetând apele care se întindeau în fața vasului, ca și cum ar fi vrut să citească în ele un mesaj secret. —De ce faci asta? întreba Tapú Tetuanúi, care își dorea în continuare să învețe cât mai multe de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
doreau să pună piciorul pe uscat era acela de a întâlni o nouă pistă care să-i conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că zărise pământ. Adevărul este că nu era decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dar care nu se arătară câtuși de puțin încântați să vadă apărând pe coastele lor o navă care părea a fi venită de foarte departe. Peștele Zburător trase la vreo douăzeci de metri de țărm, membrii echipajului coborâră pânzele și catargele, sunară din cochilie în semn de pace și, în cele din urmă, trimiseră doi soli care purtară un lung și dificil dialog cu localnicii, care vorbeau un dialect încâlcit și se arătau extrem de suspicioși față de oricine s-ar fi apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
răspunse Miti Matái. Și, cu toate că era noapte și nu puteam desluși prea bine, trebuie să recunosc că nu mi-aș fi imaginat niciodată că s-ar putea construi pirogi atât de mari. Cum or putea naviga fără balansier și cu catarge atât de mari și de grele? Se pare că aceasta intrebare și-o puseseră de nenumărate ori și cei din Jailali, căci de îndată se iscă o discuție înfierbântata, de natură mai degrabă filozofica. Pentru pescarii care le văzuseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în ochii Navigatorului-Căpitan, care refuză din cap, îl făcu până la urmă să accepte propunerea, astfel că la amiază spaniolii și polinezienii își uniră eforturile și traseră barcă pe plajă. Era solidă, avea vreo șapte metri lungimepe doi lățime și un catarg la care putea fi adaptată una din velele galionului și, cu toate că se găsea într-o stare destul de proasta, datorită marginilor ascuțite ale coralilor, era evident că n-ar fi fost imposibil să o pună la punct. Când unul dintre copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o să-i ofere și el oale, spade și oglinzi, si, în plus... un clopot. Singurul care există! Pentru moment, dat fiind că străinii nu dovedeau nici cel mai mic interes pentru a-și recupera neprețuita comoara, clopotul rămase atârnat de catargul de la pupă al Peștelui Zburător, desi căpitanul sau se văzu obligat să sublinieze că nimeni nu va mai avea dreptul să-l facă să sune de mai mult de trei ori pe zi, și acest lucru doar în orele când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
folos, inclusiv trei seturi de vele din pânză rezistență, cu tot cu vergi, care, fără îndoială, îi atrăgeau cel mai mult atenția lui Miti Matái. Acel sistem flexibil, cu greutate redusă și ușor de manevrat le permitea să mărească destul de mult înălțimea catargelor și să prindă mai mult vânt decât ar fi putut visa vreodată orice Navigator-Căpitan din Bora Bora. Marara deveni atunci navă cea mai rapidă care traversase vreodată Micronezia și, după ce se asigurară că nu aveau la bord șobolani, păduchi, căpușe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
devreme decât calculaseră. Așa cum era de așteptat, Miti Matái știu că se află în fața ei cu mult înainte că ea să-și facă apariția la orizont și nimeni nu se miră când ordona, la un moment dat, să fie coborâte catargele și să continue drumul vâslind. O oră mai tarziu, linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții. Doar atunci Navigatorul-Căpitan ordona să fie din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să continue drumul vâslind. O oră mai tarziu, linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții. Doar atunci Navigatorul-Căpitan ordona să fie din nou ridicate catargele și pânzele, apropiindu-se în continuare, la adăpostul întunericului, pana cand putură distinge linia albă de spumă pe care o formau valurile când se loveau de recifele de corali, care înconjurau insula aproape în întregime. —Bine! spuse căpitanul Mararei. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
răspândiră rapid pe plajă, gata să respingă orice eventual atac venit din întuneric și, câteva minute mai tarziu, restul echipajului începu să descarce, cu ajutorul bărcii auxiliare, tot ce se află pe navă: cele câteva animale domestice care le mai rămăseseră, catargele, velele, alimentele și obiectele de uz personal. De fiecare dată, barca se întorcea cu pietroaie grele, care erau așezate pe fundul vasului. Din când în când, vântul se întețea, iar primele frunze de palmier începuseră deja să zboare prin aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
tremure. Întindeți velele! ordona Miti Matái. Oamenii se supuseră, iar Tapú Tetuanúi asista la ceva ce nu și-ar fi imaginat niciodată: două vele spaniole albe, puternice și flexibile se întinseră de la un capăt la altul al ambarcațiunii, din vârful catargelor până la extremitatea balansierelor, formând două triunghiuri uriașe care acopereau puntea în așa fel încât prindeau și cel mai mic suflu al brizei care le-ar fi venit dinspre pupă. —Toți la pupă! ordona din nou Miti Matái. Se supuseră imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apei, astfel că acum chilele în formă de „V“ ale Mararei erau cele care tăiau valurile ca niște cuțite. Catamaranul scârțai amenințător, câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți cablurile! strigă Navigatorul Căpitan. Să nu cedeze catargele! Erau marinari; cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
scârțai amenințător, câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți cablurile! strigă Navigatorul Căpitan. Să nu cedeze catargele! Erau marinari; cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar și carenele tremurau, tânguindu-se pentru efortul la care erau supuse, dar rezistau. Peștele Zburător începu, într-adevăr, să zboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lucru care îl interesase până acum pe căpitanul Mararei era să pună o distanta cât mai mare între vasul sau și cele ale urmăritorilor, profitând la maximum de vânt, deși se văzu nevoit să reducă simțitor suprafață velelor, fiindcă nici catargele, nici cusăturile navei n-ar fi putut suporta prea mult timp presiunea enormă la care fuseseră supuse la început. De fapt, carena dreapta a vasului îi resimțea deja efectele, doi oameni trebuiau să arunce apă încontinuu, iar pentru îndemânaticul dulgher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lui fuseseră dintotdeauna puternice și bătucite, nu era nevoie de lumina zilei ca să te convingi că bășicile care i se formaseră începeau să supureze. Cu puțin timp înainte de răsăritul soarelui, căpitanul ordona să se oprească navă și să fie demontate catargele, ordonându-le tuturor să se întindă pe punte până când gărzile se vor asigura că nu se zărește dușmanul. Cu cât avem mai putina înălțime și cu cât stăm mai nemișcați, cu atat le va fi mai greu să ne localizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de corali destul de întins. Miti Matái se hotărî să aștepte sosirea zorilor pentru a găsi o intrare în laguna care se zarea pe partea cealaltă a recifului și, după ce se convinse că totul era în ordine, isi rezema capul de catargul de la pupă. Pentru prima oară de multă vreme încoace, dormi adânc și fără tresăriri, pana cand dinspre răsărit își făcură apariția primele lumini ale zorilor. Insula la care ajunseseră de această dată era un con vulcanic tipic, erodat de trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
e nelocuita, în schimb, dacă rămâne în larg, înseamnă că există oameni pe insulă, și atunci nu se va apropia decât după căderea întunericului. Așteptară atenți și cu sufletul la gură, pana cand Vetéa Pitó, care se cățărase până în vârful catargului principal, le arăta capul micuț al țestoasei, care găsise o trecătoare în reciful de corali și înota liniștită înspre interiorul lagunei și în direcția unei plaje superbe, al cărei nisip fierbinte avea să îi adăpostească ouăle și să-i protejeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu se petrecu nimic demn de menționat nici în orele în care Peștele Zburător se menținu la vreo trei mile în larg, căci dulgherul avea nevoie de mult timp și de mult calm ca să fixeze definitiv puntea și să ridice catargele. Miti Matái se asigura că nava redevenise cea dintotdeauna, calcula înălțimea stelelor și în cele din urmă le ordona oamenilor să înceapă să vâslească fără grabă către gură lagunei situate pe partea cealaltă a insulei, față de cea în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
creșteau lângă plajă, încordați, nerăbdători și stăpânindu-și furia pentru faptul că victimele lor nu se mai hotărau odată să debarce. Sub lumina strălucitoare a lunii pline, Octar avu pentru o clipă impresia că vede silueta prințesei Anuanúa legată de catargul principal și trebui să-și muște buzele, ca să nu poruncească un atac imediat și furibund. Se căise de o mie de ori, în zilele acestea, pentru că se lașase convins de Anuanúa că nu se află în nici un pericol dacă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dată în schimbul ostaticilor, asigurându-l că loialul Miti Matái se va supune și o va aduce înapoi lângă el. Nici un Te-Onó n-ar fi îndrăznit să treacă peste porunca regelui sau, si cu atat mai puțin să-l lege de catarg, ca pe un sclav. Cand va reuși, în sfârșit, să pună mâna pe cei care îi atacaseră insula, îi omorâseră oamenii și o răpiseră pe femeia pe care o iubise cel mai mult în viața lui și care-l purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ale pescarilor s-au Întors devreme, nu și a lui Hanawi. Furtuna a ținut două zile la rând, iar când apele s-au potolit, pescarii au dat peste barca lui zvârlită de valuri pe stâncile care Încercuiesc vestul recifului. șubred, catargul se frânsese, dar vela, În mod curios, era intactă, plutea pe apa verde și limpede. Marea era oglindă, netedă din nou, greu de Închipuit că fusese furtună. Cum știi, așa-i În Perdo, schimbările sunt așa de mari, așa de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
rol aveau obiectele pe care le includeau în machetă. Un teanc de cărți legate cu un lanț subțire deveni ancora, un suport de haine pornind din lateral era vinciul și o lanternă care-și arunca raza drept spre tavan era catargul. Mai adăugară și alte lucruri: scânduri, faruri de mașină și tuburi de aer adevărate și echipamente pentru scufundări. Fidorous aduse cușca lui Ian și-o așeză în montaj lângă toate celelalte. Scout își scoase impermeabilul gros și-și trase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
așa fel încât să atârne peste bordul din spate al ambarcațiunii, iar scaunul de birou se reinventase sub forma unui scaun de pescar fixat de punte, cu undița și firul pregătite să fie aruncate în apă. Barca avea acum un catarg adevărat, un vinci adevărat, o ancoră adevărată. Continuându-ne traseul, am observat din loc în loc urme fantomatice ale precedentei încarnări ale lui Orpheus: un mănunchi de pete pe punte care încă mai semănau vag cu numerele de alamă care fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de plastic. Am râs așa cum râd oamenii în pragul unor vremuri întunecate și periculoase, cu hohote ca niște mici scântei luminoase în bezna nopții. Orpheus se înclina puternic acum, tribordul fiind cu câțiva metri mai aproape de apă decât babordul, iar catargul era înclinat la cinci grade. Faptul că vinciul era prins la tribord înrăutățea și mai mult lucrurile și când am coborât cușca peste bord se mai adăugară, poate, cinci grade la înclinația catargului. Scout purta costum de scafandru, tub de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
metri mai aproape de apă decât babordul, iar catargul era înclinat la cinci grade. Faptul că vinciul era prins la tribord înrăutățea și mai mult lucrurile și când am coborât cușca peste bord se mai adăugară, poate, cinci grade la înclinația catargului. Scout purta costum de scafandru, tub de oxigen și masca ridicată în vârful capului. Mai purta și două tricouri de-ale mele, care să-i dea încă puțin aer de Eric Sanderson. Ea era pregătită. Cușca era pregătită. Sosise timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]