KorAP: Find »[drukola/base=categorial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...36 >

877 matches

Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692

nu e prezent (Oldham și Skodal, 2000Ă. Dacă pacientul prezintă criterii pentru trei sau mai multe categorii, se propune să se aplice diagnosticul de „tulburare de personalitate extensivă”. Westen și Shedler (2000; 2003Ă propun, de asemenea, să se mențină sistemul categorial, fiecare dintre categorii fiind evaluată pe o scală cu cinci puncte. Categoriile ar urma să fie reprezentate de o descriere narativă a unui caz tipic care nu se limitează la opt sau nouă criterii, ci e amplu desfășurată. Evaluarea se

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
4 - dacă pacientul corespunde tulburării; cu 5 - pentru cazul în care pacientul exemplifică tulburarea. Autorii propun ca instrument de lucru Swap-200 (Shedler Western Assessment Procedure-200Ă, ce conține 200 de criterii de diagnostic. În afara acestor sugestii de organizare dimensională a sistemului categorial, s-a propus și reorganizarea dimensională a trăsăturilor caracteristice ale tulburărilor de personalitate. Tyrer și Alexander (1979Ă analizează tulburările de personalitate în literatura de specialitate, precum și toate edițiile ICD și DSM, reținând o listă de trăsături mereu identificate și utilizate

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
ce face corelații cu neurotransmițătorii cerebrali. Autorul îi numește „căutarea noutății”, „dependența de recompensă”, „evitarea traumei” și „persistență afectivă”. Cei trei factori ai caracterului sunt numiți: „autodirecționare”, „cooperare” și „autotranscendență”. Sistemul poate descrie tulburările de personalitate și se adaptează modelului categorial din DSM-IV. Un aspect interesant al sistemelor dimensionale este faptul că acceptă sau chiar sugerează o organizare ierarhică (Clark, 1977Ă. Se are în vedere un nivel bazal al trăsăturilor anormale, patologice, dezadaptative, trăsături al căror număr e limitat și precizat

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
trăsăturilor anormale, patologice, dezadaptative, trăsături al căror număr e limitat și precizat în fiecare sistem. O anumită configurare a acestora dă profilul de stil tipologic al unei tulburări de personalitate anumite. Se are în vedere posibilitatea raportării acestora la sistemele categoriale. Trăsăturile de bază se diferențiază însă mai departe în trăsături detaliate, care apar circumstanțial sau doar din anumite puncte de vedere, ca „fațete”. În diverse sisteme, fațetele sunt analizate distinct și explicit. Pe de altă parte, la o analiză mai

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
fi și ea mai bine înțeleasă. De asemenea, e ușurată colaborarea cu psihologii, psihoterapeuții și ansamblul persoanelor angajate în proiecte de sănătate mintală. Evaluările experților indică faptul că un diagnostic dimensional al personalității nu consumă mai mult timp decât unul categorial. Dificultatea constă în faptul că clinicienii sunt obișnuiți cu limbajul psihiatric și că există o importantă rezistență în adaptarea la un nou limbaj și la o nouă concepție. Problema abordării dimensionale a tulburărilor de personalitate nu se pune în prezent

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
clinicienii sunt obișnuiți cu limbajul psihiatric și că există o importantă rezistență în adaptarea la un nou limbaj și la o nouă concepție. Problema abordării dimensionale a tulburărilor de personalitate nu se pune în prezent în termeni disjuncți față de cea categorială. O combinare a acestor perspective a fost mereu propusă (Gunderson, 1991Ă. Tradiția îndelungată a viziunii categoriale, ușurința pentru comunicare și cercetare vor menține probabil prezentă un timp apreciabil abordarea categorială. Tendința actuală este însă ca aceasta să fie dublată de

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
nou limbaj și la o nouă concepție. Problema abordării dimensionale a tulburărilor de personalitate nu se pune în prezent în termeni disjuncți față de cea categorială. O combinare a acestor perspective a fost mereu propusă (Gunderson, 1991Ă. Tradiția îndelungată a viziunii categoriale, ușurința pentru comunicare și cercetare vor menține probabil prezentă un timp apreciabil abordarea categorială. Tendința actuală este însă ca aceasta să fie dublată de una dimensională, atât în practica diagnosticului și a terapiei, cât și în cea de cercetare. În

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
nu se pune în prezent în termeni disjuncți față de cea categorială. O combinare a acestor perspective a fost mereu propusă (Gunderson, 1991Ă. Tradiția îndelungată a viziunii categoriale, ușurința pentru comunicare și cercetare vor menține probabil prezentă un timp apreciabil abordarea categorială. Tendința actuală este însă ca aceasta să fie dublată de una dimensională, atât în practica diagnosticului și a terapiei, cât și în cea de cercetare. În plus, abordarea dimensională este elastică, deschisă spre nou și inovație și asigură un plus

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
ale tulburărilor de personalitate și a celor normale, firești, adaptative, scoțând în relief zona „sănătoasă” a persoanei, pe care se poate conta în proiectul terapeutic și de management (Widiger, 1991Ă; - permite clasificarea diferențelor dintre tulburările de personalitate cu același diagnostic categorial (Widiger, 2001Ă; - permite evaluarea nuanțată a personalității, în cazul în care sindroame psihopatologice sunt sau au fost prezente pe Axa I. În prezent, cei cinci mari factori (extroversia, agreabilitatea, deschiderea spre experiență, nevroticismul și conștiinciozitateaă sunt evaluați cel mai des

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
cazul studiilor din perspectiva FFM privitoare la tulburările de personalitate s-au ridicat câteva probleme. În perspectivă metodologică, evaluarea personalității după FFM se face cu NEO-PI-R, care e un chestionar de autoevaluare. O mare parte dintre evaluările tulburărilor de personalitate, categoriale, dar și dimensionale, se face prin interviuri semistructurate. Când tulburarea de personalitate este evaluată de clinician, acesta se bazează pe observația directă din timpul interviului, din perioada șederii în clinică, pe informațiile de la aparținători, pe dosarul cazului clinic psihiatric, iar

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
ușoară: două dintre cele patru trăsături au cel puțin trei itemi prezenți; - tulburare moderată: trei dintre cele patru trăsături au cel puțin trei itemi prezenți; - tulburare gravă: toate patru dintre cele trăsături au cel puțin trei itemi prezenți. În ceea ce privește tipurile „categoriale” ale tulburărilor de personalitate, Cloninger susține că acestea pot fi interpretate ca variații ale dimensiunilor temperamentale. Caracterizarea lor generală poate fi vizualizată printr-un cub. Figura 6.1. Caracterizarea tipurilor „categorii de” ale tulburărilor de personalitate Sistemul lui Cloninger et

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
și agreabilitatea. Totuși, multe tipuri de tulburări de personalitate au putut și pot fi bine descrise prin CIP (SIM, 1990Ă. Avantajul este că se poate evidenția un profil dimensional, în ceea ce privește atât intensitatea, cât și trăsăturile, depășindu-se astfel inconvenientele modalității categoriale. Sunt bine caracterizați dependentul, pasiv-agresivul, chiar paranoidul. De asemenea există o coerentă caracterizare a „psihopatiei” (Blackburn, 1998Ă. Prin circumplexul interpersonal se pot caracteriza nu doar atitudinile interpersonale, ci și problemele interpersonale, fapt util pentru psihoterapie (Johnson, 2000Ă. De asemenea, poate

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
se referă la: 1. sociopat; 2. pasiv-dependent; 3. anancast; 4. schizoid; 5. exploziv; 6. senzitiv-agresiv; 7. histrionic; 8. astenic; 9. anxios; 10. paranoid; 11. hipocondriac; 12. distimic; 13. evitant. Aceste tipuri se regăsesc în literatura tradițională și în ICD-10. Tipurile categoriale rezultă dintr-o anumită combinație a trăsăturilor psihologice, evaluate prin PAS. A rezultat astfel un sistem categorial-dimensional. Unele tipuri au corespondențe în psihopatologia germană, dar nu se mai regăsesc ulterior. Tipologia tulburărilor de personalitate elaborată de Tyrer se bazează, în

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
generică ce o diferențiază de alte tulburări psihice, dar care se cere diagnosticată la fel ca acestea (plasându-se astfel pe Axa I a DSM-III și DSM IVĂ. Diferențierea între diverse tulburări de personalitate este concepută însă dimensional, și nu categorial, prin combinarea unor trăsături psihopatologice. Pe baza studierii literaturii clasice și contemporane, a propriei experiențe și a unor studii țintite, Livesley a ajuns la 18 dimensiuni, trăsături sau factori bazali. Programul a fost inițiat în 1986, într-o perioadă în

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
The Dimensional Assessment of Personality Pathology - Basic Questionnaire” (DAPP-BQĂ. Chestionarul evidențiază cele 18 dimensiuni și folosește 290 de itemi, la fiecare răspunzându-se pe o scală Likert cu cinci trepte. Sunt acoperiți itemi din DSM-III, dar nu e adoptat sistemul categorial al acestuia. Concepția lui Livesley asupra tipologiei tulburărilor de personalitate este una ierarhică. Se are în vedere un nivel bazal al trăsăturilor exprimate prin cei 18 factori, care, la rândul lor, pot fi prezentați fiecare prin mai multe „fațete”. Deasupra

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Viziunea lui Livesley asupra tulburărilor de personalitate e sintetică și puțin eclectică. Ea se impune prin sublinierea faptului că e vorba de o tulburare psihică specifică, distinctă de altele, dar de aceeași natură cu aceasta, în cadrul unui continuum maladiv. Viziunea categorială nu e promovată, varietatea de manifestare fiind asigurată prin dimensiuni și clustere, dar concepția sa e compatibilă cu cea categorială, fiind într-un fel complementară acesteia. Demersul general a lui Livesley în aria tulburărilor de personalitate a mers în paralel

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
vorba de o tulburare psihică specifică, distinctă de altele, dar de aceeași natură cu aceasta, în cadrul unui continuum maladiv. Viziunea categorială nu e promovată, varietatea de manifestare fiind asigurată prin dimensiuni și clustere, dar concepția sa e compatibilă cu cea categorială, fiind într-un fel complementară acesteia. Demersul general a lui Livesley în aria tulburărilor de personalitate a mers în paralel cu cel a lui Clark cu care a și colaborat apoi într-un fel de reunire a forțelor, pentru aceeași

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Aceasta conduce la conflict intrapsihic. Concepția lui Livesley, a lui Millon și, până la un punct, chiar circumplexul interpersonal, fac loc și ele unor astfel de probleme. De aceea, propunerea insistentă a unora ca FFM să fie unica completare a sistemului categorial într-un viitor DSM-V, limitează perspectiva asupra persoanei. Circumplexul interpersonal rămâne interesant și util din multe puncte de vedere, dar și în acest caz, în forma clasică a circumplexului eul, sinele și conștiința morală sunt doar implicate, presupuse. O

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
de caz pentru a nu ne lăsa copleșiți de criteriologia nomotetică a categoriilor și pentru a depăși simpla combinatorică a trăsăturilor. Diversele sisteme dimensionale propun un comentariu analitic al structurii caracteriale a tulburărilor de personalitate mult mai detaliat decât sistemele categoriale prototipice. Totuși, este în continuare loc pentru perspective analitice mai nuanțate care să îndepărteze ambiguitatea, aspectul vag și neprecis al multor evaluări. Vom comenta câteva aspecte. Când se vorbește de afectivitate nu se face totdeauna distincție între emoții, dispoziție afectivă

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
ale celui ce intreprinde demersul. Capitolul 8 DIAGNOSTICUL ȘI EVALUAREA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE Diagnosticul tulburării de personalitate este problematic și dificil. El este în mare măsură dependent de criteriile acceptate pentru caracterizarea generală a tulburărilor de personalitate și de viziunea categorială sau dimensională privitoare la varietatea de manifestare a acestora. Acest diagnostic necesită mult timp, pentru că se cere analizată întreaga biografie a persoanei din multe puncte de vedere și din diverse surse. Noțiunea de diagnostic se aplică la acest nivel într-

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Evaluarea tulburărilor de personalitate se apropie, în primă instanță, de cea a caracterizării tipologice, de cea a caracterizării de ansamblu a unei persoane, de fapt. Drept ghid pentru evaluarea și diagnosticul tulburărilor de personalitate pot fi considerate criteriile generale și categoriale din ICD-10 și DSM-IV. Nu se poate pune un diagnostic de tulburare de personalitate de un anumit tip, altfel spus cu referință la o anumită categorie, fără ca acesta să presupună explicit prezența criteriilor generale ale tulburărilor de personalitate, precum și precizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
de Jaspers. Interviul clinic natural, făcut cu atenție de persoane competente și cu experiență, poate fi echivalent cu - sau mai important decât - chestionarul standardizat. Chestionarele și interviurile ajută însă nu doar la standardizarea rezultatelor. Ele orientează abordarea într-o direcție categorială sau dimensională. În ultimul timp se încearcă orientarea clinicianului prin propunerea de a consulta variate cazuri prototipice dincolo de orientarea strictă spre categorii (Westen, 2000; 2003Ă, de a înțelege persoana perturbată ca organizându-se pe nivele (Parker, 2000Ă și de a

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
pe care-l constituie criteriile de diagnostic, obținându-se un rezultat care aproximează realitatea din anumite puncte de vedere, evidențiind specificul existenței unei persoane. Chestionarele de evaluare a tulburărilor de personalitate dau rezultate care se pot raporta la un sistem categorial sau configurează un rezultat dimensional. Chestionarele sunt elaborate și în funcție de orientarea teoretică a autorilor lor, de felul în care aceștia concep tulburările de personalitate, de accentul pe care îl pun pe temperament sau pe caracter, pe comportamentul dissocial maladaptativ, pe

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
din care se extrag un set de trăsături specifice acestora și care, după prelucrare și validare, stau la baza evaluării dimensionale. 8.3. Instrumentele cele mai importante de evaluare a tulburărilor de personalitate - avantaje și dezavantaje Instrumentele bazate pe diagnosticul categorial. Interviuri În continuare, vor fi mentionate principalele instrumente utilizate în prezent, după McDermut (2005Ă și Clark (2001Ă. • Diagnostic Interview for DSM-IV Personality Disorders (DIP-IV; ZANARINI et al., 1996Ă este un interviu structurat ce constă din 398 de itemi pentru evaluarea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
căutarea noului, evitarea traumei, dependența de recompensă și persistențaă și trei factori caracteriali (auto-direcționarea, cooperativitatea și auto-transcendențaă. • Wisconsin Personality Inventory (WISPI; Klein et al., 1993Ă, e un chestionar cu 214 de itemi care dă un rezultat atât dimensional, cât și categorial, după DSM-III-R, al tulburărilor de personalitate. Fiecare item este evaluat pe o scală de la 1 la 10. Perioada evaluată se referă la ultimii cinci ani, sau mai mult. Mulți itemi abordează perspectiva interpersonală și a relațiilor obiectuale, în sensul modelului

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]