547 matches
-
frământă în mod serios), deoarece numai în acest fel se poate crea un veritabil contact cu bolnavul, capabil să-i ofere acestuia o deplină încredere în posibilitățile de vindecare pe care le are medicul și totodată prilejul realizării unui eficient catharsis emoțional. Desigur că cele de mai sus nu pot fi realizate în situația în care medicul trimite pe altcineva să ia anamneza bolnavului. “Savoir dialoguer = savoir écouter” scrie Pomerleau, rezumând atitudinea pe care trebuie s-o aibă medicul în convorbirea
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
determine pe ceilalți să n-o facă, asemenea Spectrului lui Los, care, în Jerusalem, se luptă cu sistemele pentru a le împiedică pe acestea să preia controlul asupra omului 200. Eul creator nu crede numai că arta este generatoare de catharsis, ci se grăbește să facă uz de discursul Bardului că de un mediu de comunicare personală. Bardul blakean devine o metaforă a eului creator însuși, prefigurând astfel convertirea ulterioară a lui Los într-o icoana convergență în raport cu evenimentele. Mai multe
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Universities, Council on Foreign Relations, New York. Klotz, Audie, 1995, Norms in International Relations: The Struggle Against Apartheid, Cornell University Press, Ithaca, NY. Kratochwil, Friedrich, 1948, „Errors Have Their Advantages”, International Organization, 38, pp. 305-320. Kubálková, Vendulka, 1998, „The Twenty Years’ Catharsis: E.H. Carr and IR”, în Vendulka Kubálková, Nicholas Onuf, Paul Kowert (eds.), International Relations in a Constructed World, M.E. Sharpe, Armonk, NY. Kubálková, Vendulka, Onuf, Nicholas, Kowert, Paul, 1998, „Constructing Constructivism”, în Vendulka Kubálková, Nicholas Onuf, Paul Kowert (eds.), International
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
nr. POSDRU/89 1.5/S/59758. Unele fragmente din studiul de față au fost publicate anterior, pe măsură ce cartea prindea contur, în volumele unor conferințe și în reviste precum "Transilvania" "Convorbiri literare", "Philologica Jassyensia", "Viața Românească" ș.a. Cuvinte cheie: biografie, catharsis, melodramă, romanul familial, romanțare Roxanei, pentru că m-a învățat să nu disprețuiesc melodrama " Dacă liniștea nu ne e în suflet, nu o vom găsi nicăieri, nici în vorbele bune ale prietenului, nici în brațele calde ale prietenei, nici în țări
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de formă teatrală) ce definesc categoria melodramaticului. Pe de altă parte, când scoate în evidență dimensiunea melodramatică (recte: psihodramatică) a tragediei lui Oedip, Lovinescu se referă de fapt la procesul receptării, care, printr-o interpretare abuzivă a teoriei aristotelice despre catharsis, ar reclama înțelegerea oricărui text literar sub specie theatri, în două moduri posibile: 1. fie prin punere în scenă spectacolul stricto sensu; 2. fie prin lectura propriu-zisă, înțeleasă ca dramatizare imaginară. Recursul la imaginație reprezintă, așadar, o condiție necesară (nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cum și perspectiva sa istorist-evoluționistă ceea ce justifică atât privilegierea caracterului pur dramatic al tragediei (definită ca "imitație a unor oameni în acțiune"), cu toate nuanțele patosului și cu efectele speciale menite să câștige inima publicului, cât și formularea teoriei despre catharsis, termen medical desemnând "purificarea" de patimi ca efect al participării la spectacol 50. Nu întâmplător, prin contradicțiile semnalate între forma ideală a teatrului (tragedia canonică) și expresia sa istoricizată (drama lui Euripide), tratatul lui Aristotel suscită și azi vii controverse
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
câteva observații fundamentale despre natura imaginației melodramatice, asupra cărora ne vom opri în cele ce urmează, Mihai Gramatopol 51 sublinia că, dat fiind acentul pus de Aristotel pe importanța elementelor de intrigă și pe "acțiune" în sine, în defavoarea caracterelor propriu-zise, catharsis-ul nu înseamnă identificarea spectatorului cu personajele (cum s-a insistat în atâtea rânduri), ci "purificarea" prin participare (cu sufletul la gură, ca să folosim o expresie populară) la acțiune și la toate celelalte expresii ale imitației, adică la ceea ce gânditorul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
purificarea" prin participare (cu sufletul la gură, ca să folosim o expresie populară) la acțiune și la toate celelalte expresii ale imitației, adică la ceea ce gânditorul elin numea, în fond, "tragedie". Dacă acceptăm corecția aceasta, atunci "identificarea" nu ar mai defini catharsis-ul decât cu raportare precisă la tiparul originar al tragediei, și anume la acele piese ancorate în mit și axate fie pe afirmarea sentimentului de apartenență organică la o colectivitate (ca în tragediile lui Eschil, unde rolul corului e predominant
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
corului e predominant și determină "acțiunea"), fie pe exaltarea virtuților individuale, prin care omul își înfruntă destinul (ca în teatrul lui Sofocle, de pildă). În acest sens, fondul melodramatic vizat de Lovinescu în Oedip rege52 ar viza ambele tipuri de catharsis, atât cel al identificării cu eroul, cât și celălalt, al participării la acțiune, la dramă ("tragica luptă a omului cu fatalitatea" despre care vorbea criticul român). Și apoi: dacă piesele lui Sofocle ilustrează un moment de cumpănă în istoria sentimentului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dacă ignoră arsenalul tradițional de norme anchilozate (tânărul Lovinescu respinge îndeosebi "fatalismul", cu retorica imuabilului și stereotipiile adiacente), adresându-se în schimb psihologiei/ sensibilității publicului, "gustului" comun, variabil, bineînțeles, după mode și timp. De altminteri, Aristotel însuși leagă posibilitatea producerii catharsis-ului, pe lângă sfera estetică a tragediei, și de epos, muzică, sau chiar de comedie de unde și concluzia unanim acceptată mai târziu că, indiferent de gen, arta are prin sine un efect "purificator". Stagiritul condiționa, în fapt, producerea catharsis-ului de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
posibilitatea producerii catharsis-ului, pe lângă sfera estetică a tragediei, și de epos, muzică, sau chiar de comedie de unde și concluzia unanim acceptată mai târziu că, indiferent de gen, arta are prin sine un efect "purificator". Stagiritul condiționa, în fapt, producerea catharsis-ului de niște reguli relevabile mai curând într-o formă artistică standard (Ur-Form, ar fi spus Goethe), într-o dramă-tip, ale cărei caracteristici se pot combina diferit într-o varietate de moduri artistice (și nu doar în tragedie!), în funcție de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în tragedie!), în funcție de context (cu simțul său istoric extrem de acut, filozoful a înțeles că plăcerea estetică nu e un dat imuabil, ci o variabilă ce se negociază mereu, dinspre prezent spre trecut). În fond, după cum remarca Hans Robert Jauss, problema catharsis-ului "se pune numai în cadrele conceptuale prescrise de o estetică a reprezentării", focalizată pe acele tipuri de texte care să legitimeze autoproiecția empatică, identificarea receptorului (cititor sau spectator) cu un "model", sau, după cum am precizat, participarea imaginară la "acțiune
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
impură) răspunde numai în parte exigențelor artei (ale verosimilului), deoarece rămâne îndatorată în mare măsură unei realități "istorice" (psiho-sociale) mai puțin ideale (există și un "mimesis" de gradul I, lipsit de coerență și, deci, de "verosimilitate"). Oricum, conceptul aristotelic de "catharsis" presupune "ficțiunea unui obiect real sau probabil, în raport cu care să aibă loc dorita purificare"56 aici e de găsit și reconvertirea pozitivă, în raport cu dogma platoniciană, a mimesis-ului57 și a artei ca experiență de cunoaștere prin imagine (id est: imaginală). Cât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
real sau probabil, în raport cu care să aibă loc dorita purificare"56 aici e de găsit și reconvertirea pozitivă, în raport cu dogma platoniciană, a mimesis-ului57 și a artei ca experiență de cunoaștere prin imagine (id est: imaginală). Cât privește dezbaterea teoretică despre catharsis, în unele studii de dată ceva mai recentă s-a stabilit deja că, din punct de vedere al reprezentării vieții interioare, melodrama ilustrează, în termenii psihanalizei freudiene, structura traumei patogenetice, deoarece, la fel ca personajele de pe scenă, receptorul experimentează afecte
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Produs prin excelență al culturii burgheze, melodrama câștigă de fapt aprecierea genuină a copilului din noi, satisfăcut la gândul că povestea se termină bine (printr-o confuzie deliberată între artă și viață, în cel mai pur mod melodramatic, Goethe atribuia catharsis-ul nu atât spectatorului, cât personajelor înseși, vindecate moral prin binemeritata pedepsire finală a vinovaților). De altfel, în una dintre cele mai consistente lucrări dedicate subiectului, Michael R. Booth 60 consideră melodrama o mise en scène cu caracter oniric compensatoriu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
flaubertiană, a teoriilor lui Brecht despre "distanțare"), ci, după cum am anticipat, să participe emoțional, ca spectator și actor totodată, din afara, dar și dinăuntrul scenei 87. Observația aceasta ar constitui un alt argument, cred, destul de convingător, în sprijinul ideii că teoria catharsis-ului nu se aplică decât în cazul literaturii de tip melodramatic, deci cu o evidentă dimensiune psihologică sau morală. De aceea, în mod necesar, "lectura" melodramei e în primul rând participativă, și abia apoi analitic-contemplativă. Iar spectatorul-actor al spectacolului melodramatic
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
forma". Plecând de la aceleași premise ca și celebrul estetician convertit la marxism, în studiile sale de psihologie a artei Lev Vîgotski combătea cu argumente irefutabile eroarea separației absolute a "artei" de "viață", a senzațiilor reale de cele imaginare, și definea catharsis-ul drept "reacție estetică" sui generis ("o metamorfoză complexă a celor mai concrete senzații") pe motiv că "senzația ce însoțește atitudinea estetică se delimitează de senzația reală abia prin destinul său ulterior în experiența estetică"96. Diferența aceasta e sesizată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
loc pentru individ și trăirile lui mărunte (vezi latura sa "expresionistă"). Așadar, s-ar părea că numai în forma schematic-obiectivă a (melo)"dramei" se poate vorbi cât de cât convingător despre suflet. Iar genul acesta de artă reclamă participarea empatică, catharsisul, ca într-un ritual plăcut, menit să exorcizeze răul din om105. În concluzie, dacă rămâne în proximitatea psihologiei, literatura păstrează în chip necesar, ca element al ei ireductibil, un "nu știu ce" inefabil, sugerat printr-o sumă de procedee melodramatic-teatrale. Nu ne
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
arta primitivă e "sinceră" și mai "expresivă", deoarece ar reflecta direct "adevărul" sentimentelor 134. Ca în melodramă, de pildă, unde suferința îndrăgostiților își află până la urmă, din belșug, alinare. În orice caz, după credința naratorului (și a lui Lovinescu însuși), catharsis-ul nu e garantat de valoarea estetică a operei de artă, ci de predispozițiile psihice ale publicului care o receptează. Sau, cum afirmă într-un loc amărâtul Leon: " [...] arta nu te desrobește de nimic; arta nu te ridică într-o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
trecerea de la inocență la conștiința de sine și care atribuie "lecturii" sensul unei cunoașteri globale și al unei percepții unificatoare. Dinamica "recunoașterii" se referă atât la erou (prin "iluminarea" produsă în urma suferinței), cât și la spectatorul "purificat" (vezi teoriile despre catharsis) în ideea că, pentru a-și înțelege cu adevărat viața, omul trebuie să locuiască simultan două orizonturi de conștiință (ca actor-spectator). Dar aceleași lucruri, am subliniat de mai multe ori pe parcursul lucrării de față, caracterizează și melodrama, unde (diferență semnificativă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
and that he surely bets his creative resources on it. In all his fiction works be it Romanesque, biographical or autobiographical textures the Romanian critic shall seek to stage on and reproduce the conditions of some affective reaction. Keywords: biography, catharsis, family romance, melodrama, romancing Résumé Historien de la littérature roumaine, critique littéraire qui jouit d'une immense autorité entre les deux guerres, E. Lovinescu (1881-1943) est aussi un créateur dont l'œuvre compte plusieurs romans, des pièces de théâtre et des
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fait que E. Lovinescu reste attaché au mélodrame et même plus qu'il y puise ses ressources créatrices : dans toute fiction, qu'elle soit romanesque, biographique ou autobiographique, il cherchera à reproduire les conditions d'une réaction affective. Mots-clés : biographie, catharsis, mélodrame, romancer, roman de famille În aceeași serie au mai apărut (selectiv): • A Poetics of the Fragment, Andreea Tereza Nițișor • Analiza povestirii, Jean Michel Adam, Françoise Revaz • Avangardismul românesc, George Bădărău • Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii, Alexandru Călinescu • Comicul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
nuanțează ideea, sesizând o diferență semnificativă între concepțiile celor doi filozofi elini: "Dacă, după Platon, arta corupe, căci în calitate de mimesis phantasmatos creează doar o imagine înșelătoare a aparenței senzoriale, o imitație a imitației, acest defect ontologic pare să reprezinte pentru catharsis-ul aristotelic, din contra, avantajul unei experiențe estetice, propria ei interesare dezinteresată" (ibidem). 57 Vezi și comentariile lui Antoine Compagnon referitoare la teoria mimesis-ului, cu trimitere la studiile lui Northrop Frye și Paul Ricœur (în Antoine Compagnon, Demonul teoriei. Literatură
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
s-a păstrat, ar putea fi irelevantă înțelegerii valorilor artei din timpurile noastre. Platon scria că poesia relatează imaginarul în dauna adevărului, ăndepărtând cunoașterea și simulând tendințe iraționale. Ca răspuns, Aristotel (idolatru al liricii homerice) demonstrează în Poetica sa1106 că catharsisul poetic rămâne unul dintre cele mai benefice elemente de dezvoltare a culturii și civilizației.1107 După gândirea antică se pare că poesia reprezintă urme ale unei lumi străine, protoistorice, de filosofie universală adaptată particularităților terestre. Metaforele și cuvintele intraductibile par
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în tragedia clasică: vers, muzică și ritual pe scenă sau în templu. Comfortabil sau nu, poetul nu portretizează literal adevărul, ceea ce șochează, îngrozește și determină sublimarea vieții, recreând totul pe drumurile dintre Styx și Acheron. Sensul liricii nu este un catharsis dar nici ceea ce zilnic ar putea naște pasiuni, pentru că revelația evidențiază experiențe emoționale diverse. Dacă e să ascultăm o partitură sau un recital de poesie, aceleași, de fiecare dată, trăirile sunt experiențe noi, cu toate că repertoriul sistemului nervos, așa cum e el
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]