215 matches
-
nu înțelegi că te întreb de paserile care fluieră în salcie? Păi dacă nu-s privighetori, trebuie că-s ciocârlii. Mi-am arătat iarăși nemulțumirea. Bătrânul se oprise și sta în cumpănă: să se ducă să dea la o parte catranul, să mai aducă niște lemne, să intre la ghețărie, s-aprindă stuful umed. — De cine vorbești dumneata? —De grangurii din salcie. Dumneata nu le spui granguri? — Atuncea de ce-mi vorbești de privighetori și ciocârlie? —Apăi, domnule, toate-s ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știe să împartă cu bolnavul energiile sale vitale și știe să se dăruiască într-atât încât să simtă suferința celuilalt poate vindeca. Orele treceau încet în coliba sărăcăcioasă, curată, făcută din trunchiuri de copaci ale căror găuri erau astupate cu catran. Se cunoștea mâna femeii în mănunchiurile de flori uscate de lângă cămin și în cele de ierburi în care Valerius recunoscu câteva plante medicinale și vâscul. Aruncă o privire spre fata care, ca și el, veghea lângă gladiator, continuând să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Întins pe spate și rașchetat de asperități cu glaspapir. Femeia-beschie nu a ținut cont nici de sentimentele lui Oliver, nici de starea sa de surescitare nervoasă, care a atins apogeul atunci când trupul masterandului a fost jumulit de scoarță, uns cu catran, servind, pentru o noapte, drept stâlp de telegraf. Atunci a intervenit iluminarea și, prin intermediul firelor de păr, Oliver a putut capta În sfârșit gândurile morților ce pluteau În aerul plin de miasme grele din salon și le-a transmis, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
halbe băute pentru „Împăcare veșnică”, ciondănelile Între cei doi se reluară. Agasat de bărbia inginerului, care se mișca Încoace și Încolo, nefiresc, pe deasupra mesei, Bikinski Îl Înțepa rostind, cu sau fără voia sa, pe un ton imperativ, cuvântul smoală (sau catran), făcând astfel aluzie la faptul că, atunci când inginerul descindea la Corso direct de pe șantier, hainele sale mai miroseau Încă a gudron. De fiecare dată când se așeza pe scaun, pictorul, privindu-l cruciș, Îl Întreba: „Câți kilometri de asfalt ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un astfel de nume nu putea fi curat. Poate că Într-adevăr inginerul achiziționa tablouri ca apoi să le dea foc. Sau afuma cărțile ca pe niște bucăți de slănină și le lăsa să se usuce În pod. Poate turna catran sau asfalt peste ele. Îndeletnicirea lui era, oricum, destul de dubioasă. Tălpile lui Bikinski străbăteau În lung și În lat domeniul său. Asfaltul pe care-l turna pe străzi se Întărea iarna și devenea moale vara, lipindu-se de tocuri. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui Bikinski străbăteau În lung și În lat domeniul său. Asfaltul pe care-l turna pe străzi se Întărea iarna și devenea moale vara, lipindu-se de tocuri. Un om care Își petrece timp de opt ore zilnic inhalând miasmele catranului nu poate avea numai gânduri bune. În plus, pasiunea lui pentru Loto-Prono, Bingo și tot felul de jocuri de noroc putea deveni molipsitoare. Dar oare de ce Noimann Își amintea acum tocmai de Satanovski? Inginerul stârnea repulsie celor din jur. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-o spre el și-a sărutat-o pe gură. Jonathan a rămas cu gura căscată. O sărută. Acest bărbat. O sărută. Pe ea. Pe Star. Și este (nu se poate, nu este posibil) dar totuși... este negru. Negru ca noaptea, catranul, smoala, lemnul dulce și costumele cioclilor. Negru precum Biblia, pielea lui strălucind în lumina lumânării, cum strălucește ceva făcut din lemn polizat. Palmele îi sunt contrastant de trandafirii, buzele groase lipite de ale ei, o sărută, o sărută pe Star
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca un șumuiog, îl cîrnea către o baligă ori către o băltoacă în care își băga nasul. Probabil pentru că îi zîmbisem, dintr-o poartă, o fetiță cu priviri înlăcrimate mă întrebă: - Nenea, cînd vine tăticu? Pe gardul proaspăt vopsit cu catran se cocoțase fratele ei, ca să tragă urme cu degetul. Ținu să mi împărtășească bucuria sa: - Iote, degetul meu scrie. În cîte una din vizite treceam pe la vechea gazdă. Nea Manalache se arăta îngrijat de viitorul copiilor. Țineam cu dînsul lungi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
minte, proaspăt, terifiantul film nocturn, de-abia încheiat. Iată cum decurseseră faptele: În întunericul răcoros și adânc, al bârlogului de iepure, Bursucul și cu Urechiatul picoteau, socotind fiecare, pe îndelete și în legea lui, scurgerea nisipului negru, din clepsidra de catran a nopții precedente. Numărau clipele rămase până la jalonul median de timp, borna de mijloc, care înjumătățea intervalul de parcurs, până la răsăritul soarelui. Cu o regularitate metronomică, fenomenul anticipat se produce: Un soi de râset ascuțit, strident și cu adevărat lugubru
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
un hoit dezgustător după linia a șaptea. Garoafa, dimpotrivă, s-a pipernicit, s-a înnegrit în basmaua ei verde cu desene roșii, în haina bărbătească și cu fusta creață, roșie cu flori albastre și portocalii, cu picioarele goale, ca de catran. Pe la cincizeci de ani era o cotoroanță într-un fel de fulgarin jerpelit, cu buzunarele rupte. Avea o mână în ghips legată după gât cu o fașă de tifon împuțit și înainta crăcănată, frântă din șold, o cioară. A crăpat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prin gaura perlei și văzu strada noastră, începu să ne-o descrie cu atâta precizie, încît în curând ne-am trezit din nou pe pietrele caldarâmului, înconjurate de casele verzui și roze și turtite, de stâlpii de telegraf înnegriți de catran. Soarele era la scăpătat, cerul din partea aceea luase culoarea indigoului, dar în partea cealaltă, albastră-aburoasă, se străvedea deja luna. Umbrele ni se lungiseră hidoase spre câmp, ca niște insecte filiforme. Se terminase și ziua Carminei. În lumina apropiatului crepuscul, cărămizile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai vede / Ca printr-o fereastră prea veche... Nici timpul, în curgerea lui continuă nu-i provoacă eului liric lamento-uri, deși înregistrează cu neplăcere că prezentul trăirii e prea puțin și nu poți face din noapte zi / Decât turnând catran / La rădăcina Timpului. În concluzie, volumul-antologie al lui Ion Lazu, oferă cititorului imagini ale unei lumi blânde sau edulcorate de privirea caldă a poetului, care o străbate prețuindu-i toate înfățișările prin care îi iese în cale, și zborul sau
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
tu“ - i-am zis - „bărbat cu nevastă și copii, n-ai pic de obraz și de mîndrie și-ți vîri mîna-n buzunarul unui om care are nevoie de bani să-și țină familia. Păi meriți să te tăvălească oamenii prin catran și fulgi și să te scoată din oraș pe-un căruț“ - i-am zis. Poate c-am fost cam aspră, dar chiar așa i-am vorbit. Ei, și cred că l-a cam durut. O vreme n-a zis nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pentru asta!“ Și amărîta aia de bătrînă făcea toată treaba, gătea și trudea pentru ei, iar stricata aia vopsită, că nu era altceva, lenevea și-l aștepta și nu mișca un deget s-o ajute, ce mai, merita tăvălită prin catran și fulgi. Ei, și cum Îți spuneam, cînd a murit Lydia, Ella a rămas să locuiască la ei: nu voia să plece cu nici un chip. Sigur că și el Își pierduse capul de dragul ei, se zăpăcise de tot, Îți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tremurau pâcle. Bondari cât o nucă, prinși în goarnele unor crini de cleștar și crenguțe de mirt, de pe care se zbicea ploaia. Limbi de foc, în rotiri de mandală și cârcei cu sclipiri de rouă. Chenare și romburi, urzeală de catran și de aur fărâmițat. Doar femeile și destinul pot să-ți joace sufletul astfel. Doar covoarele de Tabriz, cu îngeri lăsați în muțenia sacră să aștepte venirea celui de-al doisprezecelea imam. Între ai lui, doar Omar pricepea atât de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îl descumpănise ca atunci când Eleonor nu mâncase peștele. Zet era priponit într-o îngrăditură din spate, între fermele lui Godun, și Omar încerca din nou să-l vadă de-aproape. Calul stătea nemișcat, cu ochii deschiși, precum o efigie de catran pe smalțul curat al după-amiezii. Era neînchipuit de frumos, cu crupele mătăsoase și roba de un negru profund, care cobora în albastru. La un moment dat, o albină sau poate o viespe îi roi în jurul urechilor și i se proiectă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă, ca să evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să mă decid să apăs pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cei doi fii vrednici, făcea vizite după miezul unor nopți extrem de întunecoase unor gospodari și se alegea cu ce găsea. Cercetările se mușamalizau, vizitele nocturne continuau din timp în timp, până când li s-a înfundat... într-o noapte ca de catran, pe la ora 2, îndoind drugii de fier de la locuința unui meșter lemnar din satul vecin, s-a trezit cu o ploaie de alice slobozite cu groază de soția meșterului... A urmat un vaiet reținut, niște umbre din fața ferestrei s-au
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă, ca să evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să mă decid să apăs pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-i mai auzeam. În timp ce ne târam, eu am nimerit cu palma în ceva lipicios, deși mi-am retras mâna repede, era prea târziu, palma mi se mânjise de o mâzgă neagră de la o dâră de rășină, sau poate de catran, care străbătea lanul, i-am atras atenția și lui Puiu, apoi cu cealaltă mână am smuls din pământ un mănuchi de grâu, încercând să-mi curăț palma, se ducea greu, a trebuit să-mi frec mâna și de pământ, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
înapoi, și atunci m-am uitat din nou în spate și-am văzut că Remus Frunză a ajuns la marginea lanului și s-a oprit și a atins pământul cu făclia, și atunci mi-am adus aminte de dârele de catran care împânzeau lanul, auzind în același timp cum, sfârâind, iau foc, și deja știam ce-o să urmeze, de ce au zis că n-am decât să alerg cât mă țin plămânii, flăcările au și ajuns lângă mine, am văzut cum șerpuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai suportabilă. Iadul era În mintea Antoniei. Acolo - măcar În intenție - arsese și ultima genă umană, păcatul fusese definitiv stîrpit, nici măcar Dumnezeu nu izbutise asta, pentru că din celălalt iad, paralel, cel adevărat Ă?), mereu, se vede, scăpa cineva teafăr din catranul fierbinte și totul pornea de la capăt, nu te pui cu omul, ajuns să supraviețuiască și În azot lichid, congelat, auzise, văzuse bunicuța la televizor; unii chiar cereau, plătind bani mulți, să fie puși la frigider pentru a Învia cîndva. Focul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
putea să se ducă la primărie să-și plătească locul. Ar fi fost cea mai frumoasă zi din viața lui. Până să coboare domnul Bică, a scos iapa afară, a stropit osiile căruței cu un furtun, i-a pus nițel catran la încheieturi și, când 1-a auzit tropăind pe scările de lemn, i-a ieșit înainte: - Să trăiești, stăpîne! - Bună dimineța, i-a răspuns domnul Bică, duhos. Își trăsese numai pantalonii și i se vedea pieptul păros prin despicătura cămășii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în picioare. Vinului îi pasase. Vasele se șubreziseră. A trebuit să le pună papură nouă. A pritocit băutura. Făcuse floare și căpătase o acreală. Se strâmbau mușteriii. Rămăseseră și zidurile cu o mucezeală. A adus meșteri, a uns cărămida cu catran, să nu se întindă răceala la pereți. Casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Căpătaseră o coșcoveală și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
desfăcute aleargă prin forburg Înlănțuindu-se În jazzul frazelor vertiginoase. Literatura nu mai prinde rugină ca fructele toamna, nu mai supurează la intervale ca un flegmon, „ci pneu rostogolit vulcanizare În danțul cetăților se prăvălește. Automobil autocamion cazan imens manometru catran toate s-au revărsat tumultuos peste pînzele vindecate de imbecilizare”. Iar mai departe: „Rupte toate cortinele, să ne lăsăm invadați de stradă, de cetăți, de noi”. Cum se vede, termenii care califică „ritmul vremii”, ca și „literatura” sau arta corespondente
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]