502 matches
-
ascuns venise, pe ascuns plecase - ar fi dacă nu pricina, atunci, sigur, vestitorii celor ce se tot petreceau. Jocul lor - se spunea - nu era întâmplător. Pentru cine nu avea darul să-l priceapă, totul nu era decât o hârjoană păsărească. Ceasornicarul însă, știutor, putea să le citească zborul: pentru el, fiecare tumbă era un semn precis, iar numărul rotirilor, durata lor, cât și dispunerea păsărilor în diferite formații alcătuiau semne pe care le deslușea fără greș. Pe urmă, aranja orologiul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai fi găsit! - izbutea, numai bine, să-și facă mendrele... Cam așa credeau unii că stau lucrurile, dar nu au întărit niciodată spusele lor cu vreo dovadă. Era un august clocit, aproape că și trecuse, când fără veste - și nesilit - Ceasornicarul a oprit orologiul. Poate renunțase la jocul idiot de-a oracolul și se cumințise - câți zurbagii n-au devenit oameni de treabă! La vreo două zile însă lumea s-a dumirit. Se vorbea de un cutremur, urma să vină. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
tocmai când... Ramolitul dracului! Oase-Strâmbe! Javra javrelor! Să nu-l strângi de gât? Nimeni nu-l mai suporta pe netrebnic. Așa au trecut săptămâni de-a rândul. Scorneala, pentru că nu putea fi vorba de altceva, a fost pusă în seama Ceasornicarului și puțin a lipsit ca orologiul să nu fie luat, încă o dată, cu asalt. Chiar așa s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi găsit destui care să se împotrivească: orologiul nu trebuia distrus! Dimpotrivă, pornit degrabă! Să funcționeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cioban, la fel, se zăreau urmele colților în beregată. Doar mieii, era vremea fătatului, fuseseră mâncați, mai mult burțile. Pentru ficați, a fost de părere un bătrân. Și patru câini au fost sfâșiați. Gândul lumii s-a întors iar către Ceasornicar. Filozoful și Profesorul de naturale stăteau tăcuți în fața cănilor cu vin fiert. În răstimpuri, spărgeau câte o nucă. „Nu se poate, este o coincidență!” a zis - într-un târziu - Filozoful. „Și totuși nu este...” „Nu!” a întărit Profesorul de naturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
târziu - Filozoful. „Și totuși nu este...” „Nu!” a întărit Profesorul de naturale. „Și nici șarlatanie, am spus-o și altădată.” „Omul acesta e mai inteligent decât credem... Pitpalacul... Ani de-a rândul nici nu l-am băgat în seamă... Un ceasornicar, acolo... Așa cum avem un fierar, un croitor, un cârnățar... Habar nu avem de semeni... Pe urmă ne mirăm că prietenul nostru cel mai bun ne-a trădat - și ce fidel ne era! -, că vardistul fură - și doar îl vedeam cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
lui! - a nimerit-o. Despre lăcuste se spune că aflase tot de la un străin, intrat in atelier pentru a-și repara ceasul. Povestea cu Banca îl acuză cel mai tare. O asemenea spargere este făcută de cel puțin doi inși. Ceasornicarul nu a participat, sigur; era nevoie de oameni în putere... Ditai lacătele și grilajele nu puteau fi tăiate de un bătrân slăbănog. Și nici cățăratul pe acoperiș nu era la îndemâna lui. Se pare însă că a știut, măcar în parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
întrebat iar târgoveții. Au fost și așa destule! Numai că după aproape trei ore, totul era neschimbat; nimic, de bine sau de rău, nu tulburase, așa cum se așteptaseră cu toții, tihna coborâtă, de o vreme, peste așezare. Nu o mai brodise Ceasornicarul, orologiul bătuse anapoda! Cine știe ce drăcovenie mai aflase ori mai scornise Pitpalacul! Să-i fie de bine, mașinăria lui o luase razna! Ce-or să-i mai râdă Scămoșatului în nas! Nici nu știau cum să-i mai zică. Sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
A fost un fleac pentru el să-l facă să se oprească după o jumătate de oră. Și ornicul de buzunar tot de el a fost aranjat. Amândouă s-au oprit, vezi Doamne, în clipa în care cel mai mare ceasornicar al lumii și-a lăsat urbea nerecunoscătoare singură și neajutorată! Cât l-am tolerat! Trebuia făcut zob de la început, cu drăcovenie cu tot! Știți cât v-am tot zis!” „Acu’, gata, a înghițit șoricioaică!” a ținut-o pe a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
șoricioaică!” a ținut-o pe a lui Poștașul. „Ce, parcă mai avea mult de trăit?! Un hodorog!” s-a vârât un vidanjor. „Ne-a tot înșelat!” a țipat cineva. „Până-n ultima clipă!” s-a auzit un glas răgușit. Poate, dar Ceasornicarului chiar îi crăpase inima. „A murit cu ochii deschiși”, a zis un sanitar; îl văzuse. „Se citea ura în ei. Cred că ură era...” „Frică!” a fost de părere o femeie. „Habar nu am avut cine a fost Pitpalacul!” ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în afara mușteriilor, se tot aduna lume. În scurtă vreme, peste o sută de oameni; cereau să le fie arătate cărțile. Tomurile acelea uriașe, scrise într-o limbă necunoscută. Povestea li se părea mai încurcată decât încercau unii să o înfățișeze. Ceasornicarul poate nu fusese un șarlatan. Prea ieșea fum de la focul lui. Dar cărțile nu erau acolo! Și doar fuseseră; unul din clienți le zărise cu o zi înainte de moartea meșterului! Nu au fost găsite nici în cealaltă încăpere. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de tamburi perforați, de lamele din cel mai fin oțel, de șuruburi de jucărie, de piulițe și contrapiulițe, pentru care, probabil, înainte de meșter, nimeni pe lume nu mai făurise chei! Câte și mai câte nu erau! Și totul făcut de Ceasornicar! Un asemenea orologiu ar fi prevestit, fără greș, chiar și sfârșitul lumii: nu mai era loc de îndoială! În tăcere, urcau doi câte doi pe scara din cărămidă și, după ce priveau buimaci dantelăria dinăuntrul ceasului, coborau duși pe gânduri, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de avertizare; în dreptul ceasului a fost pusă pază. Măsurile mai aveau un motiv; erau așteptați doi trimiși ai Capitalei. Aceștia au sosit într-o după-amiază. Unul era inginer. Se apucase de politică și ajunsese subdirector într-un minister. Celălalt, un ceasornicar vestit, inventase un ornic muzical cât unghia și un altul, cam cât o pălărie, ce anunța orele prin interjecții licențioase: oh, ah, aaa..., îh, cât și printr-o seamă de zgomote potrivite: pupături, suspine și pleoscăituri; miezul nopții era marcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de așa ceva...” „Trebuie, trebuie! E vorba de un ceas totuși, nu de altceva. Trebuie să telegrafiez, să anunț care e situația!...” Trebuie! Era cuvântul de ordine: o împotrivire ar fi fost de prisos. A doua zi ar fi venit alt ceasornicar... Cu deosebită precauție, Inventatorul a început lucrul. S-a oprit asupra unui subansamblu și, apucând pe rând, cu o pensetă, câteva rotițe, a încercat să le imprime o mișcare de rotație. Nici măcar nu s-au clintit: păreau înțepenite de când lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rigoare, și au stabilit, cu argumente profesionale, că nici nu va mai fi posibil. Orologiul nu putea fi decât opera unui maniac. Născocise, probabil, totul cu gând ascuns, pentru a pune stăpânire pe urbe, așa credeau. Fusese un ins periculos Ceasornicarul; ascultând spusele lor și pe cele ale autorităților, târgoveții și-au dat bine seama. Acum erau - în sfârșit - feriți. „Gata, au scăpat!” i-a zis Profesorului de naturale Filozoful când l-a întâlnit. „Nu o să le mai sune orologiul! Masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
aici? Vor trece chiar așa de lesne peste cele întâmplate? Poate că acum nu-și dau seama... Și noi suntem marcați... Generația aceasta va trăi sub semnul orologiului!” Cărțile - după unii - se aflau la cei doi: ori le împrumutaseră de la Ceasornicar înainte de moartea acestuia, ori, pur și simplu, le șterpeliseră imediat după... Li s-au făcut percheziții, au petrecut câteva nopți în arestul jandarmeriei. Degeaba. Fuseseră văzuți de multe ori cum tot își făceau drum pe la atelier, dar nu pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nu pentru a-și repara vreun ornic, ci doar pentru afla câte ceva despre mașinăria aia afurisită. Nu era o dovadă. Până la urmă - pentru că refacerea orologiului nu mai era posibilă - hârțoagele nu au mai fost căutate. La câteva zile de la moartea Ceasornicarului, oamenii și-au dat seama că lipsesc și porumbeii! Câțiva inși, asistați de un jandarm, s-au cățărat în pod, însă nici urmă de hulub. Doar câteva perechi de ouă părăsite. Nu îi luase nimeni, totul fusese bine păzit. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
prânz, era cu ochii pe cer. Când omul Primăriei și un alt jandarm scotociseră întâia oară podul, căutând hârțoagele, nu la porumbei le fusese gândul. Un copil de vreo nouă ani a zis că în dimineața în care a murit Ceasornicarul rotitorii se ridicaseră sus, sus, mai sus ca niciodată, și că nu au făcut nici o tumbă, cum făceau de obicei. Se uitase mult după ei, totdeauna îi urmărise cu sufletul la gură, așa că zborul acela, fără rostogolirile știute, îl mirase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
se știe. Dar - în lipsă de alte dovezi - cele istorisite de acesta au găsit o neașteptată crezare, adăugându-se, astfel, unei povești ce, în loc să se limpezească, devenea tot mai nedeslușită. După un timp, noaptea, unii târgoveți zăreau în atelier umbra Ceasornicarului: își căuta cărțile; alții spuneau că este a Filozofului, tot după cărți umblând. Fusese omorât de către Profesorul de naturale, așa a stabilit ancheta, dar nimeni nu a crezut asta. Profesorul s-a spânzurat în arest; și a lui putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
putea să fie umbra, susțineau câțiva. Cei mai mulți nu zăreau nimic, au fost puse pânde; vreme irosită... Apoi a umblat vorba că terfeloagele acelea scrise într-un grai necunoscut fuseseră furate de către un pelerin. Nimeni altul decât necunoscutul care îi adusese Ceasornicarului porumbeii, în noaptea aceea cu viscol. Aproape fiecare localnic știe o istorie adevărată a celor petrecute. PAGINĂ NOUĂ SINDROMUL G. Într-o dimineață, privindu-se în oglinda mare cât un stat de om, fixată în capătul holului, G. și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Nu pricepe nimic. Îi simți răsuflarea fierbinte, mirosul specific. Din când în când, te adulmecă. Botul fierbinte îți atinge fața. Asta e tot. De azi înainte, vei purta în buzunar un țignal. PAGINĂ NOUĂ CUPRINS Caligraful Vânătorul de lupi albi Ceasornicarul Sindromul G. Labirintul de sticlă Cei trei copii-Mozart Șoseaua Femeia solară Conviețuirea mea cu Erika Spleen ∗ (lat.) - „Mă înfior povestind” (Vergiliu - Eneida). ∗ Făcând o pauză, sergentul a numărat optzeci și trei de j-uri. ∗ Scrisoarea, să-i zicem așa, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
club, cât și la echipa națională. De ce spun că Gică Popescu are, mai mult decât ceilalți condamnați, circumstanță agravantă? Fiindcă notorietatea, gloria, celebritatea, nu sunt, nu trebuie să fie, niște privilegii cu beneficii egocentriste. Căci dacă pe brutar sau pe ceasornicar nu-i cunoaște nimeni, pe Gică Popescu îl cunosc toți. Și asta, prieteni, devine o obligație. Conștiința este cea care te împinge să folosești notorietatea pentru a oferi un exemplu. Pentru a redresa această planetă în care miliarde de oameni
"Dar oare Gică Popescu e un erou? Cu ce e mai presus decât un brutar?" () [Corola-journal/Journalistic/74357_a_75682]
-
de sute de milioane de euro. Să folosești faptul că ești celebru pentru a transmite mesaje pline de umanitate, de pacifism. Să fii un exemplu. Pentru asta. Nu pentru bișniță alături de niște mafioți. Pe de altă parte, dacă brutarul sau ceasornicarul ar fi făcut bișniță și ar fi fost condamnați, ne era egal cu zero și nu ar fi știut nimeni. Fiind Gică Popescu, o lume întreagă a auzit în aceste zile despre România... De asta consider eu că, deși pedeapsa
"Dar oare Gică Popescu e un erou? Cu ce e mai presus decât un brutar?" () [Corola-journal/Journalistic/74357_a_75682]
-
cînd pe la moschee, măcar ca să zică Salam alecum, să se îndemne pețitorii. În ciuda melancoliei lui Tefik din timpul Ramadanului, nu s-a înființat nici un pețitor la el acasă cînd a început Bairamul. În schimb îi bate la poartă Zizi, băiatul ceasornicarului. Îl invită în casă cu gîndul că l-a trimis ceasornicarul să arvunească de pe-acum o curcă pentru petrecerile lor de Crăciun și de Anul Nou. Zizi era student la litere și filosofie și publica versuri în gazetele din
Zizi și Radie by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7697_a_9022]
-
pețitorii. În ciuda melancoliei lui Tefik din timpul Ramadanului, nu s-a înființat nici un pețitor la el acasă cînd a început Bairamul. În schimb îi bate la poartă Zizi, băiatul ceasornicarului. Îl invită în casă cu gîndul că l-a trimis ceasornicarul să arvunească de pe-acum o curcă pentru petrecerile lor de Crăciun și de Anul Nou. Zizi era student la litere și filosofie și publica versuri în gazetele din București. Cel puțin așa se lăuda. De sărbători își învita acasă
Zizi și Radie by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7697_a_9022]
-
curcă pentru petrecerile lor de Crăciun și de Anul Nou. Zizi era student la litere și filosofie și publica versuri în gazetele din București. Cel puțin așa se lăuda. De sărbători își învita acasă colegi de facultate, poeți și ei. Ceasornicarul care de-abia făcea față cheltuielilor zilnice, și el cu coada pe sus, se împrumuta de unde putea, să aibă Zizi și colegii lui ce mînca și ce bea în timpul discuțiilor despre mersul literaturii și al lecturilor din versurile lor cu
Zizi și Radie by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7697_a_9022]