179 matches
-
lui Ippolit, În semn de mulțumire, o plecăciune de felul acelora pe care-l fac gheișele atunci când le calcă pragul un străin. Pe Ippolit plecăciunea această umilă Îl miră din cale-afară. „Se comportă ca o femeie educată. Îi lipsește doar chimonoul ca să semene cu o japoneză“, Își spuse el. Și tot el se contrazise: „Dar gheișele n-au nasul ascuțit, ci cârn și ochii migdalați...“ Pesemne, spuse Extraterestrul, În mahmureala sa, lui Subotin i se făcu dor de-o japoneză. Relatarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
curate pe care să le tăiem fâșii, și am dat peste robe și vestoane de vodevil și operetă. Împăturite în hârtie, împreună cu bucăți de naftalină, așezate în cufere și în pungi de haine, am dat peste crinoline și togi. Peste chimonouri și kilturi. Peste cizme și peruci și armuri. Fiindcă doamna Clark a tăiat cablul mașinii de spălat, toate hainele pe care le-am adus cu noi put din cauza transpirației și a jegului. Fiindcă domnul Whittier a stricat centrala termică, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a picat ca un trăsnet în acea dimineață senină, gata-gata să tulbure pacea familiei. Pașii repezi ai lui Tomoe pe scări în jos sunau ca o rafală de mitralieră. Fratele se îmbrăcă în grabă și o urmă, târându-și brâul chimonoului. — Mamă, am o veste extraordinară! Mama lor, Shizu, era în camera ce dădea spre grădină și lustruia cu grijă biroul din lemn de abanos la care tatăl lor ținuse foarte mult. — Ce-i cu agitația asta? întrebă ea, privindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ieșit din casă adineauri, îmbrăcat în pijama. Cu vreo jumătate de oră în urmă, pe când Mă-chan făcea curățenie la intrarea din față, Gaston, pe care toți îl credeau în camera lui, odihnindu-se, și-a făcut brusc apariția, îmbrăcat în chimonoul subțire pe care i-l împrumutase Takamori în loc de yukata. — Pantofii mei... A început să-și caute pantofii. Mă-chan i-a adus și i-a dat. Erau uzați din cale-afară. — Mulțumesc. S-a încălțat repede și a părăsit casa. — O, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și imbecilul ăsta. — De s-ar termina odată cu nebunul ăsta...bombăni ea. Se uita disperată după Gaston. A oprit un grup de băiețași care se jucau pe stradă. — N-ați văzut cumva trecând pe-aici vreun străin? — Un american în chimono? — Nu-i american. Dar... da, acela. Încotro a luat-o? Chiar în clipa aceea l-a zărit pe Gaston îndreptându-se spre ea. Arăta jalnic, cu silueta lui de luptător de sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
străin? — Un american în chimono? — Nu-i american. Dar... da, acela. Încotro a luat-o? Chiar în clipa aceea l-a zărit pe Gaston îndreptându-se spre ea. Arăta jalnic, cu silueta lui de luptător de sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru el și încălțat cu pantofii lui jerpeliți. În spatele lui venea, șchiopătând, un câine vagabond lihnit de foame. Când a văzut-o pe Tomoe, fața lui de cal s-a luminat toată. — Bietul câine-san. E slab mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întâmplat, Gas? l-a întrebat îngrijorat Takamori, punând jos sticla de whisky din care tocmai își turnase în pahar. — Câine-san, răspunse Gaston arătând spre farfuria lui, vrea să mănânce. — Câine-san? Tomoe a înțeles imediat ce voia Gaston, amintindu-și-l în chimonoul de noapte și încălțat cu pantofii lui vechi, însoțit de potaia aceea bătrână, hămesită și murdară. — A, da, câinele acela vagabond. Câinele acela bătrân vagabonda prin împrejurimi. Uneori le intra și lor în bucătărie sau răsturna găleata de gunoi, stârnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
S-a întors spre el și l-a văzut foarte abătut, ceea ce nu se întâmpla prea des. — Ce s-a întâmplat, Takamori? îl întrebă ea încet. Privirile îi scăpărau de curiozitate. — Gas ne părăsește, răspunse Takamori, cu mâinile în brâul chimonoului. 4 Singur — Zice că ne părăsește? — Da. Takamori clipea din ochi ca să se abțină din plâns. — Deci nu-i place la noi. După tot ce-am făcut ca să-l primim cum se cuvine. Nu-i frumos din partea lui. — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ușoară a vântului. Takamori, care se întorsese acasă neobișnuit de devreme, stătea pe verandă cu picioarele strânse sub el, devorând lacom o turtă dulce din orez - desertul de la cină. Era tratația lui Tomoe. — Uită-te la tine, ți-ai mânjit chimonoul, îl dojeni Tomoe. — Îmi pare rău. — Ai și de ce. Era proaspăt spălat. — Da, așa e. Ți-am spus că-mi pare rău. Takamori era cu gândurile aiurea, așa că nu după mult timp și-a șters iar degetele lipicioase de chimono
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
chimonoul, îl dojeni Tomoe. — Îmi pare rău. — Ai și de ce. Era proaspăt spălat. — Da, așa e. Ți-am spus că-mi pare rău. Takamori era cu gândurile aiurea, așa că nu după mult timp și-a șters iar degetele lipicioase de chimono. — Takamori! — Da. — Îi plâng de milă viitoarei tale neveste. — N-ai de ce, răspunse el, ștergându-și degetele cu o bucată de ziar. — Arăți ca un copil, așa cum te văd eu de aici. — Zău? Mie mi se pare că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
om șiret și rău. „E Kobayashi, sigur“, gândi Gaston. Știind că acest Kobayashi fusese cândva soldat pe o insulă din Pacific, se așteptase să vadă un om mai bine făcut, dar s-a înșelat. Omul a rămas în prag. Gulerul chimonoului nu era bine aranjat la spate, așa că îi distingea și coastele. Și-a scărpinat picioarele murdare, apoi a despăturit o bucată de hârtie, pe care i-a întins-o lui Endō ca să o privească, rămânând cu degetul fixat pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
registrul, compara datele înregistrate cu cele reale și stabilea prețul pentru cumpărător. Dădea informații și speculanților de pământ care dădeau târcoale regiunii Tōhoku, gata să cumpere și munți întregi dacă afacerea se dovedea rentabilă. Endō îl asemuia pe Kobayashi, în chimonoul său bej uzat, alergând pe la instituții guvernamentale, secții financiare și agenții imobiliare, cu un șobolan care scotocea după mâncare. Vecinii îl tratau cu milă și dispreț. „Rău a mai ajuns marele general-locotenent din armata terestră“, gândi Endō, urmărindu-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
așteptarea ocaziei de care avea să se folosească. În după amiaza celei de-a treia zi l-a văzut pe Kobayashi, care stătuse toată dimineața în casă, ieșind din bârlog. Ca de obicei, i se vedea pieptul veștejit printre pliurile chimonoului murdar și lăbărțat. Endō și-a pus repede haina și a pornit în urmărire. Deși fusese senin de dimineață, spre prânz a început să se înnoreze în Yamagata. Razele soarelui pătrundeau cu greu printre norii cenușii. Kobayashi a ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
șantierul de construcții din Ginza. Cu cât i se adresa Endō mai politicos, cu atât omul se pierdea cu firea, devenind tot mai agitat și mai speriat. S-a dat câțiva pași înapoi. I se vedea pieptul slab prin deschizătura chimonoului. Bâgui ceva. — Ce spuneți, domnule Kobayashi? Îl împingea ușor pe șobolan spre albia râului, unde erau împrăștiați bolovanii. Greierașii, care cântaseră până atunci printre pietre, au tăcut brusc, prevestind poate apropierea ploii. Era undeva prin preajmă o instalație de măcinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
jumătate dimineața. Endō îl zgâlțâia pe Gaston să se trezească. Jaluzelele erau trase peste ferestrele deschise, dar afară era încă întuneric beznă. Tot hanul era cufundat în cea mai adâncă liniște. — Scoală-te! Endō își îmbrăcase deja cămașa și pantalonii. Chimonoul de la hotel, cu care dormise, era făcut sul, la picioarele patului. Tuși în timp ce-și punea haina. Gaston zări pistolul în tocul lui, sub haină. — Unde mergem, Endō-san? N-ar trebui să faceți nici un efort. Endō a deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de politețe, care însoțește numele de persoane (domnul X, doamna X). Găluște din orez garnisite cu bucățele de pește crud sau înfășurate în ierburi de mare. Există restaurante mici care servesc numai sushi. Japonezii nu rostesc cuvântul fundoshi în societate. Chimono folosit și în loc de pijama. În casele tradiționale japoneze, mesele sunt foarte joase și se stă pe perne. Păpușă fără picioare, care nu cade, oricât ai încerca să o dobori. Felii subțiri de carne de vită și legume, cu ingredientele aferente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lampadare, și În mijlocul lor eu, cocoțat pe o scenă de teatru nō, urma să țin o cuvântare În picioare. Dar Înaintea mea erau programați să se producă pe scenă niște interpreți locali de flaut și harpă. Niște animatoare Îmbrăcate În chimonouri serveau un vin alb invitaților. În plus, era lună plină. În timp ce-mi țineam cuvântarea, bodogăneam În gând că asta nu-mi făcea deloc bine la sănătate. Prezența pe scena aceea era Însă unica ocazie de a o Întâlni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
m-a cutremurat; nu e numai furia, ușor de înțeles, pentru dauna economică și morală: simt și o atracție trepidantă pentru aceste falsuri, pentru această ramificare a mea, germinată în pământul unei alte civilizații. Îmi imaginez un bătrân japonez în chimono, trecând peste un podeț arcuit: este eul meu nipon care născocește o poveste de-a mea și ajunge să se identifice cu mine, ca rezultat al unui itinerar spiritual ce-mi este complet străin. De aceea, falsele scrieri Flannery produse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
îmboldească cu o biciuire-mângâiere jucăușă, provocatoare. Mi-am lăsat mâinile în jos, încercând să feresc aranjamentul frunzelor și al florilor; între timp, și ea mânuia crengile, întinsă înainte; s-a întâmplat că în aceeași clipă mâna mea a nimerit între chimono și pielea doamnei Miyagi, strângând un sân neted și călduț, de formă alungită, în timp ce mâna doamnei, dintre crengile de keiaki apucase mădularul meu și-l ținea cu îndrăzneală, scoțându-l din haine, de parcă ar fi întreprins o operație de desfrunzire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu povestea noastră). Robespierre începe să latre nervos. Intrigată, Liliane se îndreaptă spre ușa de la intrare. Înainte de-a ajunge la vizor, întreabă: — Cine e? — Valetul, room-service. Liliane se uită prin vizor și-l vede pe Lionel, îmbrăcat într-un chimono de karatist. E ușor băut, dar foarte ușor, așa că damful de vin roșu, ieftin, nu trece prin ușă. Asta pentru simțul olfactiv al lui Liliane, că pentru nasul lui Robespierre e o chestiune de câteva secunde să identifice un Côte
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
am comandat nimic. — Nici nu v-am adus nimic. Lionel intră în cameră, cu privirea în pământ. Când începe să-și ridice privirea, rămâne mască în fața talciocului în care a intrat. Robespierre îl latră agresiv și încearcă să-i rupă chimonoul. Se apără disperat. Se așază pe o pernă de pe podea, în poziția de repaus a karatiștilor. Nici el nu știe de ce-a venit. Până să se edifice, întreabă: Cafeaua la care m-ați invitat ieri mai există? — S-a
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Abandonează, mărginindu-se la un zâmbet deschis oricărei continuări. — Ți-a spus și cum o să mori? — Pe neașteptate, îi satisface Lionel curiozitatea. — Mare scofală, așa știu să ghicesc și eu. Zău, Lionel, aveam alte pretenții de la un inginer. Îți place chimonoul meu? schimbă Lionel subiectul. — Enorm. Chiar voiam să te întreb, ce te-a apucat? — Am vrut să-mi fac seppuku. N-am avut sabie. — De ce să te omori? Pentru că nu vreau să se întâmple cum a zis ea. Dacă tot
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
maestrului Marcel Rioret. Avem biroul pe Bulevardul Carnot. Se duce la un birou de sticlă - de la falimentul magazinului de decorațiuni interioare Notre Maison - și-i aduce o carte de vizită. Lionel o citește atent. Vădit impresionat, o bagă între faldurile chimonoului. — Practic, toate lichidările judiciare sunt făcute prin biroul nostru notarial. Tot ce vezi în casa asta a fost cumpărat la licitațiile organizate de noi. — Liliane, dacă ți-aș spune povestea neinteresantă a vieții mele, ai vedea că pot să mor
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
pentru anii în care a fost redus la tăcere. Cu ochii încă închiși, Lionel îi aplică o lovitură de karate precisă, rupându-l în două jumătăți egale. Deschide ochii și vede, ca prin ceață, o dezordine de nedescris în cameră: chimonoul aruncat pe jos, cioburi de sticlă lângă măsuța din bucătărie, un papuc pe televizor și al doilea înfundat, pe trei sferturi, în toaster. Ca să se convingă că n-a greșit camera, își pune ochelarii: vede exact aceeași dezordine, dar mult
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
inedit număr de musical. Reintră în cameră și face o ordine desăvârșită. Mănâncă mai consistent ca de obicei, după care spală vasele. Îi trece prin cap să se îmbrace mai extravagant, dar singura variantă la cele trei costume gri este chimonoul de karate. Purtatul chimonoului pe stradă, ziua-n amiaza mare, este considerat în Angers, ca peste tot în Franța, o extravaganță care te poate duce direct în duba poliției. Sau într-o ambulanță. Drept care Lionel se îmbracă în costumul gri
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]