14,359 matches
-
nopțile în care ne confundăm cu bolta cerului sau ne pierdem în pădurea întunecată. Teatru al unității. De aceea caută ei amîndoi originile care satisfac tocmai această foame de unic. Brook are nevoie de adevărul în act, nu acest adevăr cinematografic la care visează toți regizorii de teatru care vor să facă film, ci adevărul teatral, adevăr al relațiilor, al corpului, al acestor cuvinte “calde” pe care scena le exaltă. “Ceea ce mă interesează, spune el, e să dau viața unei lumi
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
Mai sînt aspecte ale operei sale care ar putea fi abordate și din alte perspective decît s-a făcut pînă acum, pentru a completa portretul lui Eliade, pentru a-l îmbogăți cu nuanțe noi. Unul ar fi abordarea dramatică și cinematografică a operei sale beletristice care a demarat, de fapt, încă din perioada tinereții, și continuă, cu intermitențe, și astăzi. În România și în lume. Nu s-a scris, însă, prea mult despre asta - și publicul nu are suficiente date pentru
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
strânge cetatea Teba într-un cerc uriaș. Costume fastuoase, grele, extravagante (semnate de Cătălin Ionescu Arbore). Coloritul sumbru, viziune teatrală a Greciei antice, este sfâșiat de roșu, simboluri de sânge, de moarte; albul este profetic. Condamnare, ispășire, iertare. Luminile proiectează cinematografic schimbări de ambianțe, lumea mișcătoare și neliniștită. Cheltuială mare de imaginație, de efecte: Sfinxul adormit - oribil în decor - se trezește femeie cu ghiare, lupte la vedere, cântăreți-cascadori “pe viu” (Păstorul), cranii adunate în saci, schelete rânduite în nacele suspendate peste
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
ceva mai vesele pe tema amorului au fost Visul unei nopți de vară (Antena 1) și Nopți albe în Seattle (Acasă). Le voi discuta pe toate minus ultimul, pe care nu l-am văzut de teamă să nu capăt diabet cinematografic, într-atât de siropos e... Luna amară e - din nou - un titlu neinspirat, tradus direct din cel englez al filmului. De fapt, vorbim despre Luni de fiere care, desigur, are legătură (la nivelul scenariului) cu romanul omonim al lui Pascal
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
rezultatul nu va arăta ca o piesă filmată. Or, în Chicago, această problemă nu există. Dimpotrivă, deși lungmetrajul se hrănește cu inovații scenice (realizatorul introduce chiar și un număr de păpușari, doar că marionetele sunt chiar personajele), există și inovații cinematografice în modul cum e filmat un număr de dans - unghiurile sunt extrem de numeroase, juxtapunerea oglinzilor, joc de umbre și de lumini, o cameră ale cărei mișcări sunt la fel de "coregrafiate" ca cele ale dansatorilor. Și Marchizul de Sade e tot un
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
în secolul XIX și echipată cu biciclete. Dar care păstrează ambianța inocentă a originalului, se sprijină pe prestația actoricească și pe atmosferă, și e fidelă, în mare parte, textului lui Shakespeare. Ceea ce, la o adică, e special: în orice adaptare cinematografică a lui Hamlet, e imposibil să nu vezi un act violent care nu exista în textul piesei. Actorii cunoscuți sunt numeroși: Michelle Pfeifer, Kevin Kline, Rupert Everett, Christian Bale, Stanley Tucci, Calista Flockhart, Sophie Marceau, dar, cumva, performanțele nu li
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
hârtie ruptă în mii de bucăți", "cerul era ca o cârpă, o plasă enormă de muselină contra țânțarilor", "taci ca o lampă de abajur în care se sinucid noaptea fluturii", "mergeam ca spre viață sau ca spre o dulce pierdere"... Cinematografice prin mobilitatea percepției și prin acuratețea detaliului, prozele nu dezvoltă un epic propriu-zis, poate cu excepția Duminicii muților. Gesturile și mișcările converg mai degrabă spre semnificativ, sunt oarecum supravegheate și ușor construite. Poate de aceea, de pildă, Eugen Negrici vorbea despre
Cu prozele curate by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12021_a_13346]
-
Marina Constantinescu Povesteam în numărul trecut despre revenirea în sufletul meu a Studioului Casandra. Adică, resuscitarea interesului meu nemimat și neoficial față de absolvenții Universității teatrale și cinematografice din București. Realitate de care mă ocup consecvent de treisprezece(ptiu, drace!) ani. Schimbarea evidentă a metodei de lucru din școală, acum mai flexibilă, mai dinamică, mai modernă, contactul studenților cu mai mulți profesori la clasă, pe perioada studiilor, s-
Șase nopți cu Casandra (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12010_a_13335]
-
ani la rînd cînd n-am pierdut nici o Gală a absolvenților IATC, ATF sau, mai recent, UNATC. Cu alte cuvinte, am văzut mereu după '90 promoțiile de la actorie, regie, păpuși, coregrafie ale institutului, academiei sau universității de artă teatrală și cinematografică, așa cum este azi titulatura celei mai importante școli de acest gen. Oricum, școala cu cea mai însemnată tradiție. Au fost ani cînd mergeam la examenele din timpul școlii, la Săptămîna Ușilor Deschise (o idee minunată). Pe mulți, pe foarte mulți
Șase nopți cu Casandra (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12033_a_13358]
-
Nu știu ce se întâmplă, dar parcă filmelor multi-premiate care ajung pe marile ecrane românești în ultima vreme le lipsește ceva. Nu-mi pot asuma extazul critic cu care sunt adesea primite. Pot să văd însă un trend care se formează: producții cinematografice bine temperate emoțional, lipsite de apogeu, domină scena și culeg laurii. Elementul lor caracteristic e prioritatea pe care o acordă jocului - sobru și zgârcit - al actorilor. Cred că }ara belșugului a lui Wenders a dat tonul. Sau poate aceste filme
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
Doar această impresie e suficientă ca să-ți dai seama de cât de expert reușește Fellini să jongleze cu percepțiile spectatorului, fie el oricât de avizat. De altfel, nu degeaba vorbesc de acest film "de cumpărat". Mie mi se pare echivalentul cinematografic al "Muntelui vrăjit" de Thomas Mann: trebuie văzut de mai multe ori, pe îndelete și cu răbdare. Altfel, e posibil ca prima vizionare să-ți dea doar o durere de cap. Aceeași proprietate o are și al doilea film. Nu
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]
-
Alexandra Olivotto Spre marea mea bucurie, anul cinematografic a debutat în forță. Vizitele mele la magazinul de unde închiriez filme au început să merite efortul motor investit. Și mersul la cinema se dovedește ceva mai productiv, pe marile ecrane începând să aterizeze lungmetrajele distinse cu Globuri de Aur. Dar
Proaspetele delicatese by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12076_a_13401]
-
regizorul Marius Oltean. Am citit doar despre montarea domniei sale cu Zbor deasupra unui cuib de cuci de acum cîțiva ani, de la Teatrul Național din Cluj. Dacă ar fi să formulez rapid, aș zice că țintește sus, la texte cu istoric cinematografic tare, cu palmarese, cu cîrlig pentru public. Se pare că, într-un fel, situarea aceasta în trena unui succes mondial, certificat, poate crea iluzia prelungirii certe a vîlvei și asupra actului artistic teatral. Limbajele și tehnicile sînt atît de diferite
Accente by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12115_a_13440]
-
titlul ales de Editură NonSoloParole pentru tipărirea, în 2004, a tezei lui Luciano Mallozzi - scopul pe jumătate mărturisit al autorului, acela de a demonstra, fără exhibiții comparatiste, posibile influențe ale neorealismului italian în cinematografia românească. Aceasta inedită analiză a fenomenului cinematografic românesc debutează cu prezentarea celor două concepte cu care operează autorul: neorealismul (italian) și realismul (socialist), utilizate destul de rigid, însă cu o programatica eficientă didactica, dacă ținem seama de scopul inițial al lucrării. Fenomenul neorealismului cinematografic italian este prezentat cu
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
inedită analiză a fenomenului cinematografic românesc debutează cu prezentarea celor două concepte cu care operează autorul: neorealismul (italian) și realismul (socialist), utilizate destul de rigid, însă cu o programatica eficientă didactica, dacă ținem seama de scopul inițial al lucrării. Fenomenul neorealismului cinematografic italian este prezentat cu programul său estetic, cu regizorii, scenariștii și filmele reprezentative, Luciano Mallozzi oferind inclusiv o listă a tipologiilor și abordărilor neorealiste ale "cotidianului", fără a insista sau polemiza cu teoriile asupra conjuncturii istorice a apariției curentului. În
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
generic al acestora, de "exigenta a redescoperirii, a înțelegerii și apropierii de realitatea contemporană". Această perspectivă, evident discutabila, are însă și efectul de a evidenția câteva elemente de certă originalitate ale filmelor românești ale vremii, în ciuda subordonării programatice a producției cinematografice "idealurilor construirii socialismului", si care au impus mari regizori și actori. Astfel, autorul italian încearcă să separe, din valurile deceniilor socialiste, generațiile regizorale și pe cele actoricești, marcând momentele de "abatere" de la standardele socialismului de partid și mai ales pe
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
române. Teza propusă de autorul italian este teribil de ademenitoare, mai ales în contextul actualelor polemici generaționiste (și) în domeniul cinematografiei de la noi. Citam, în acest sens, capitolul Gli autori durante îl regime, în care Mallozzi prezintă și analizează creația cinematografică a lui Victor Iliu, a cărui capodoperă, Moară cu noroc, fusese apropiată în 1957 de Cesare Zavattini de neorealismul "literar și istoric", apoi "revoluția scenografica" a lui Liviu Ciulei, îndeosebi prin Pădurea spânzuraților, film câștigător în 1965 al Premiului pentru
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
și Lucian Mihu, influența lui De Sica și Zavattini asupra creației lui Andrei Blaier și Sinisa Ivetici. În fine, Reconstituirea lui Lucian Pintilie, inspirată din nuvelă omonima a lui Horia Pătrașcu, este considerată "cel mai important film din întreaga producție cinematografică română din perioada socialismului". A doua posibilitate de apropiere între cele două curente este aceea a analizei posibilelor influențe directe ale neorealismului italian asupra producției cinematografice românești din deceniile cinci și șase ale secolului trecut. Autorul prezintă în primul rând
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
omonima a lui Horia Pătrașcu, este considerată "cel mai important film din întreaga producție cinematografică română din perioada socialismului". A doua posibilitate de apropiere între cele două curente este aceea a analizei posibilelor influențe directe ale neorealismului italian asupra producției cinematografice românești din deceniile cinci și șase ale secolului trecut. Autorul prezintă în primul rând, prin date concrete și, din nou, în urma unei documentari laborioase, distribuirea în rețeaua națională a filmelor neorealiste. De pildă, între 1943-1944, cănd colaborarea între cele două
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
anumite filme românești produse după 1989, precum Hotel de lux de Dan Pita, Č pericoloso sporgersi și Filantropica de Nae Caranfil, Marfă și banii de Criști Puiu sau Occident de Cristian Mungiu. Concluzia lui Luciano Mallozzi este aceea că "neorealismul cinematografic italian a reprezentat în România - atât înainte, cât și după procesul de naționalizare -, prin anumite caracteristici ale sale, un punct de referință pentru o potențială dezvoltare a unui curent cinematografic național". Concluzia autorului italian reprezintă, credem, un subiect de dezbatere
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
Cristian Mungiu. Concluzia lui Luciano Mallozzi este aceea că "neorealismul cinematografic italian a reprezentat în România - atât înainte, cât și după procesul de naționalizare -, prin anumite caracteristici ale sale, un punct de referință pentru o potențială dezvoltare a unui curent cinematografic național". Concluzia autorului italian reprezintă, credem, un subiect de dezbatere incitant și pentru cineaștii români.
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
mai este a noastră. Cu alte cuvinte, ochiul interior moare sub avalanșa imaginilor venite pe calea ochiului exterior. Iar ceea ce este grav este că, în vreme ce imaginile produse de fantezia noastră sînt vii și însuflețite, cele venite din afară sînt mecanice, cinematografice, simple marionete moarte ce ne parazitează mintea cu ingrediente străine ei. Într-un cuvînt, noi nu mai gîndim, căci de gîndit nu poți gîndi decît cu imaginile iscate de mintea ta. Distincția imagini interioare (vii) - imagini exterioare (moarte) îi dă
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
omnipotentă, cu pantagruelica lor poftă de viață (redată în tușe un pic exagerate), nu reușește să le insufle vitalitatea și nici să-i protejeze de figurile ostile întâlnite în lungul lor drum (care s-a bucurat și de o transpunere cinematografică, în 1997, în viziunea regizorului Francesco Rosi).
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
crâncenă ca de obicei, deschid caietul în speranța unei defulări " (s.m.). În afară de "plăcerea înrobitoare" a muzicii, Radu Ciobanu își consemnează adesea impresiile de lectură, ce se remarcă prin observații subtile de critic, nu de simplu cititor. Fusese dezamăgit de "romanul cinematografic" Judecata al lui Titus Popovici, "scriitură superficială, grăbită, nu lipsită de inadvertențe și locuri comune, personaje simpliste, schematice... denaturări ale adevărului istoric." îl umple dezgustul de cenaclurile "gen ŤCântarea Românieiť, care adună toată fauna semidocților și veleitarilor", în plus, indignarea
Terapia Jurnalului by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12235_a_13560]
-
undeva și Marguerite Yourcenar: "Despărțirea de o ființă iubită nu e doar o catastrofă emoțională, ci și una metafizică: comment comprendre le mot départ, le mot absence?" Ei bine, Kaufman acest moment dramatic îi cere lui Gondry să-l exploreze cinematografic. Cum să reziști memoriei de după? Cum să-ți înfrunți amintirile? Unde să pleci cu memoria paradisului? N-ai da orice să nu-ți mai amintești lucrurile care te dor? Will you erase me, my love!? Clementine (Kate Winslet) se hotărăște
Chinul eternei dimineți de dupa dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12242_a_13567]