135 matches
-
rece și țârâită, care înnămolea glodul cimitirului. Ca să-și înmoaie supliciul, își înfundau lut în urechi, gârbovindu-se pe după cruci sau pe după copaci cu fructe otrăvite de seva pământului îngrășat al țintirimului. Dați-i fiori pe la subsuori/ Și șoareci prin cioareci/ Și furnici prin opinci/ Cum arde para focului în gura cuptorului/ Să-i ardă inima după Sempronia/ Să n-aibă stare și alinare/ Până nu s a porni, până n-a sosi/ La Sempronia cea aleasă și frumoasă./ Tu-mpărate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cum îl arata un tablou comandat de "unchiul George" la Cluj, unde bunicul se dusese să-și vadă fiul aflat la facultate, blond, cu o mustață stufoasă, îmbrăcat cu un cojocel înflorat peste cămașa de bumbac (era iarnă, probabil), cu cioareci și cizme, are o distincție de boier în redingotă. În copilăria mea, se vorbea despre el cu respect, ca despre un fost stâlp al satului, ce se bucurase de o mare autoritate. Mama îmi povestea că n-avea nevoie să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
atunci la locomobilele care puneau în funcțiune batoza la treier sau cu care ― puțini ― tăiau lemne. Se folosea forța apei la moară, la joagărele de tăiat scânduri sau la piua unde se prelucra postavul de lână, necesar pentru sumane și cioareci, ori "straiele" mițoase cu care ne acopeream iarna. Încă nu pătrunseseră hainele de oraș și covoarele cu sultani și cadâne. Toate articolele de îmbrăcăminte, cu excepția opincilor, erau făcute în sat. Pâinea nu se aducea de la oraș. În cuptorul mare din
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
blîndă, mîinile feminine...". Finalul evocării e o dovadă că Aghiuță era îndrăgostită de Maestru. Pentru aceeași perioadă, G. Călinescu observă că "pe autor îl prinde gustul să se fotografieze în costum de arbănaș: fes mic alb, scurteică de aba, brîu, cioareci scurți, iminei". O jumătate de secol mai tîrziu, Camil Petrescu imagina un "Caragiale în vremea lui" modelat a la grand seigneur: "Capul cu trăsături foarte regulate, dar osoase, accentuate; nu e lipsit de frumusețe. Sprîncenele tari, urmînd arcadele aparente numai
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Potrivit legendelor populare, există o concordanță deplină între vârsta timpului calendaristic și vârsta sfinților din calendarul popular: Sfântul Vasile sau Sânvăsâi, sărbătorit la început de an, este un tânăr petrecăreț, Sântoader este un flăcău frumos, cu coadă de cal, în cioareci și cu opinci, care intră pe la șezători să joace fetele, Dragobete (24 februarie) este zeul dragostei, Sfântul Gheorghe sau Sângiorzul era un tânăr războinic, Sfântul Ilie sau Sântilie și Sfântul Dumitru sau Sâmedru erau sfinții maturi, în timp ce sfârșitul de an
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
semnificație nouă adăugată unui cuvînt existent, iar, dacă o noțiune dispare, este urmată de ieșirea din uz a cuvîntului sau a semnificației corespunzătoare. De obicei, o noțiune nouă înlătură una anterioară, înlocuind-o împreună cu cuvîn-tul sau cu semnificația ei, încît cioareci din română a fost înlocuit prin pantaloni din motive care privesc atît desemnarea (relația cu obiectul denumit), cît și expresia numitoare, îndeosebi originea ei. Fiind reprezentată în mare măsură de această latură a expresiei, schimbarea în limbă ca înlocuire poate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
puțin galben, pălăria de fetru negru cu boruri mici, cunoscută în toată țara, și împodobită la tineri cu flori, mărgele și pene în partea dreaptă, pieptarul cu ornamentație bogată, mai ales pe piept (vara se poartă o vestă din postav), cioarecii strânși pe picior, cu un croi ce a rămas neschimbat din secolul XVIII și cureaua de piele, care se încinge peste cămașă (Moise, Klusch, 1980). Arta ornamentală a acestor obiecte nu prezintă interes doar din punct de vedere strict estetic
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
făcea de mâna femeii. Și numai în costum național umblau îmbrăcați. Acum-s alte mode. De țesut cred că mai țes, dar foarte puține femei.... Acuma le fac la mașină, altădată le torceau cu mâna, trebuia să torci, să faci cioareci, sfetăre, acum nu se mai poartă.... Și nu era televizor, nu era...Acuma stă și se uită la televizor și se hodinesc." (D.M.., 38 de ani, Tălmăcel). "Înainte se purta haine românești. Acum mai sunt 2-3 bătrâni care mai poartă
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
bărbați pălăria de pâslă neagră cu o panglică cu dungulițe albe ce înfășura calota la bază, cămașa din pânză albă cu dungulițe roșii sau albastre, lungă până aproape de genunchi, pieptarul de tip poienăresc, din piele albă, iarna cojoace sau țundre, cioarecii din pânză strânși pe picior, fără ornamentație și mijlocul încins cu șerpar (Moise, Klusch, 1980). Ornamentica obiectelor textile folosește însă o gamă coloristică mai bogată roșu, albastru, verde. Aici, ca de altfel în tot ruralul românesc, în trecut, toate obiectele
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
partea de sus a pantalonilor. Fusta se lega peste mijloc cu bete țesute din lână. Poalele fustei cădeau cam la o palmă deasupra genunchilor. Pe cap, flăcăii purtau căciuli de miel, de obicei, negre. În picioare aveau ghete. Bătrânii purtau cioareci albi, lucrați din dimie groasă, dată la piuă. Cămășile și fustele lor nu mai erau împodobite. Peste mijloc ei se legau cu un brâu lat cam de o palmă, țesut din lână roșie, iar peste brâu puneau chimirul din piele
MONOGRAFIA COMUNEI PROVIȚA DE JOS by BADEA CRISTINA () [Corola-publishinghouse/Science/91872_a_92396]