602 matches
-
ceară capul lui Ximachi și fiindcă nu-i răspundea nimeni, pleca derutată pe la casele ei. Primul care sparse tăcerea fu papagalul. — Ce-i de făcut? - întrebă el gânditor. — Nu știu - murmură absent Ximachi vistiernicul. Cu riscul de a-mi pierde ciotul de limbă pe care-l mai am, simt nevoia să sugerez că stăpânul nostru s-a cam țicnit. Auzi dumneata, să facă alianță cu Papa împotriva turcilor! Ori bătrânețea i-a luat firesc mințile, ori aici și-a vârât coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
odihnind lângă pană. Ori încotro s-ar uita, vede aceeași culoare: cenușiul. Jocul cu bețigașul în gunoiul trecutului nu mai scoate la iveală decât aceleași veșnice bucăți de stambă pe jumătate putrezite, hârtii umede de pe care scrisul s-a șters, cioturi ruginite de spadă, nasturi înjumătățiți: nici o piatră prețioasă, nici un ban de aur. Clipa de acum e la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot mai rece, iată o fereastră pe care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Îmbrăcate În huse de plastic sau pînză de cort, aliniate soldățește În fața blocurilor, flancate din loc În loc de pubelele din care se revarsă gunoiul, cîini, pisici, peluze de iarbă cu porțiuni pîrjolite, lăsînd să se vadă pămîntul acoperit de cenușă și cioturi carbonizate, căruțe cu coviltir Încărcate de sticle și borcane goale, copii, foarte mulți copii, pe biciclete Pegas, cu rotile, mestecînd ciuingam, ascultînd vrăjiți The Queen sau Duran-Duran la casetofon. Un aer tulbure. CÎnd ai ochelarii la ochi simți nevoia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
iubească. Am stat pe treptele uneia dintre căsuțe. Totul mirosea a pin proaspăt tăiat și a pădure și tencuială, mirosul ăla ciudat și sec de tencuială care ai impresia că o să te sufoce. Tăiaseră aproape toți pinii pe acolo și cioturile maro se ițeau pe lângă noi și pieptănau vântul care ne bătea prin păr. Jo Lynne tăcea. Vântul îi bătea prin păr și o auzeam cum respiră mirosul de pini. Mi-am pus brațul în jurul ei. S-a uitat la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și am să-mi fac simțită prezența chiar aici și-acum, am să intervin cât ai clipi, chiar dacă nu am fost nicicând prezent la această scenă. Repede, repede, am să deschid geamul camerei în care mă aflu, chiar și cu cioturile mele înțepenite-n nemișcare și pline de sânge, pentru a-l opri să-și aducă planul macabru la îndeplinire. Da, așa am să fac, chiar eu am să salvez omenirea de la dezastrul ce va urma, chiar eu! Acum, haide, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mă întorc spre fereastră. Luna bate în geam, dar nu pătrunde în cameră. Nu cade nici pe pervaz, nici pe ruloul storurilor. Pe fondul geamului, speteaza fotoliului pe care mama stătea de obicei și cosea se conturează neagră, ca un ciot. Când îmi iau ochii de la geam, întunericul se face și mai negru. Acum știu că mă aflu la doi pași de pat. Aud cum îmi bate inima și simt deja în nări mirosul cald al corpului care doarme nu departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dimineții începea să alunge umbrele nopții. Drumul era o rană în trupul muntelui, lamele buldozerelor mușcaseră adânc din sol. Bolovani și pietre mai mărunte ieșeau din pământul roșu de pe margini. Picături de apă, ori poate de sevă, se scurgeau din cioturile rupte ale rădăcinilor copacilor. Stâlpi de lemn, pe care era agățat un cablu gros, se înșiruiau pe margine, paralel cu drumul. Locurile prin care trecea îi erau complet străine, peisajul suferise schimbări majore, ce îl făceau de nerecunoscut. Pe măsură ce urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el visa ochii aceia stinși de pîlpîirea vieții, care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și-l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să-l țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și-l implorau bezmetic, nătîng, ridicînd spre el doar brațele schiloade Într-o scălîmbă Îmbrățișare, Împreunîndu-și sinistru cioturile mîinilor a rugă, care se terminau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și-l implorau bezmetic, nătîng, ridicînd spre el doar brațele schiloade Într-o scălîmbă Îmbrățișare, Împreunîndu-și sinistru cioturile mîinilor a rugă, care se terminau la coate Într-o piele smochinită, cîrpitura jumătății de braț schilod. Oare tot coșmar era mîntuirea asta a lui? Poate era coșmarul purgatoriului, unde trupul trebuia să se abată, drept supremă caznă și suprem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
liniște grea, ca și noaptea siberiană. Cadavrele, calde Încă, vor fi duse În taină Într-o pădure apropiată, unde vor fi Îmbibate cu acid sulfuric, apoi stropite cu benzină și apoi arse. Această Înfiorătoare mixtură fetidă de rămășițe pămîntești, de cioturi de oase arse și bijuterii, de epidermă purulentă În care străluceau diamantele, va fi la repezeală aruncată Într-o mină părăsită...“ O comisie ad-hoc va Întocmi un proces-verbal cu bunurile rămase de la familia țaristă În vila Ipatievilor - samovare de Tula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
femeile acolo mălai și mâncare. Când se hotăra să vină acasă striga de la crâșmă: Durjar, Durjar și câinele se ducea înaintea lui. Chifan își certa nevasta că nu-i ieșea înainte, înjura și o trimitea să-i mai aducă un „ciot” de vin (vasă săpat în lemn!) și, într-un târziu, adormea. A murit la vârsta de 40 ani, a zăcut vreo doi ani și în ultimul timp a scuipat sânge. Cap. VI - Biserica și rolul ei în pșstrarea credinței strșmoșești
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
iau bani. — Băăă, cere-le cât mai mult, să se sature. — În vara asta, noii noștri vecini s-au apucat de reparații, ați văzut, le-a aranjat tot al meu cu o echipă de muncitori de la firma noastră, cu Nicu Ciot, Nicu ăsta lucrează și la facultatea particulară a Maestrului, și la noi, că doar suntem în capitalism... Am intrat la teatru, eram o provincială grăsuță, îmbrăcată în rochii tricotate de mama, tata a fost fericit, pentru el mi-am păstrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
era în ultimul an la teatru, am încercat pentru ultima dată să intru și eu în casa aia a ei, n-am reușit, nu înțeleg de ce a ținut-o atât de ascunsă. I-am zis: uite, am un maistru, Nicu Ciot, îți face casa la ultimul ac, tot ce vrei. Dar tipa n-a vrut. Aaah, dacă aflam eu unde stă... i-aș fi pus un spion la ușă, aș fi știut în fiecare clipă cine intră și cine iese. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
înființarea celui mai mare campus universitar din București. În octombrie, vor începe cursurile. Pe holuri sunt saci cu ciment, var, ferestre scoase din perete pentru că se pun termopane, muncitorii, nu prea grăbiți, le mișcă dintr-un loc în altul, Nicu Ciot, maistrul lor, dar și angajatul firmei pe care și-o făcuse doamna Loredana, mai trece de ici-colo plictisit, părul lui negru, cârlionțat, îi cade într-un mod absolut indian în ochi, așa văzuse el prin filmele indiene care începuseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
negru, cârlionțat, îi cade într-un mod absolut indian în ochi, așa văzuse el prin filmele indiene care începuseră să se dea iarăși la televiziuni, și care filme făceau la mulțime, popor, oșteni, un rating deloc de mirare, firma lui Ciot pune termopanele, câștigase licitația ușor, nespus de ușor. Ușa de la Catedra Maestrului e acoperită cu afișe de la spectacole, toate sunt de-ale studenților, se apropie toamna, dar nici unul dintre profesorii din Facultate nu a ajuns pe aici. E vacanță încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ușor. Ușa de la Catedra Maestrului e acoperită cu afișe de la spectacole, toate sunt de-ale studenților, se apropie toamna, dar nici unul dintre profesorii din Facultate nu a ajuns pe aici. E vacanță încă. Doar Maestrul venise dimineața la birou, Nicu Ciot încercase să îl salute academic, vă salut, Maestre!, ce faceți mereu, în vacanță, pe-aici?, deși îl sunase doamna Loredana înainte de a ajunge bărbatul ei acolo, vorbiseră una-alta, vine și astăzi Maestrul!!!, a dracului muiere, toată ziua e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
admiterea. Vrei să ți-l arăt? Dacă spui tu... Îi spusese „tu” din prima, ca și cum s-ar fi cunoscut de mult, se uita la el topită de atunci, de pe bancă. Și lui... i-a plăcut. Ies împreună din Facultate, Nicu Ciot se uită lung și admirativ la Maestru, ce fată și-a tras!, cum aș putea eu să-i spun doamnei Loredana?, nu mă amestec în așa ceva... Mașina îi duce prea încet spre bulevardul cu blocul despre care bărbatul spusese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o garsonieră, dar are două camere, totul e foarte curat, se vede că e văruit de curând, în alb, ușile albe, gresie la intrare, holul, bucătăria și sufrageria, toate au aceeași gresie, e lucrat rasat, frumos, îi spune fata, Nicu Ciot mi l-a făcut, când o să-ți strângi bani, poți să pui parchet, îți dau voie, dacă îi ai acuma, dă-mi-i și îl rog eu pe băiatul ăla de la facultate să vină și să pună parchet laminat, știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
curgea puroi din el și-l durea ca pe un lepros, se ștergea cu banii ăia, avea 1.500 de euro (atâta cât împrumutase odată de la Tina, împrumutase și nu i-a mai dat înapoi, cică să-i facă Nicu Ciot sufrageria, să-i pună parchet, erau banii prăpăditei ăleia, înțelegi?, banii ăia pe care-i luase îi mâncau fața, așa cred eu, Frumoasă Neli). Ridica o sută de euro, o banchetă murdară și lipicioasă, mirosind a pișat, se ștergea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
femeie bogată, oare el ar fi fost în stare să-mi recomande nefericitul ăsta de parter, mi-ar fi spus: cumpără-l, că nu te-aș duce eu undeva unde e rău! Oare mi l-ar fi recomandat pe Nicu Ciot, ăla de care îmi tot vorbește acum, muncitorul de la firma lor de construcții, nu te feri de oamenii mei, că pe ei nu o să-i doară-n cot de reparații, izolație, ar trebui pusă izolație, o să punem și izolație, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe tablouri, că nu mint, din nefericire, eu nu mint niciodată, te rog, pune lemn pe jos în casa asta, poate nu mă mai înțeapă genunchii, mă dor picioarele, mă dor. Lumea asta nu mă vrea... Da, acuma e Nicu Ciot în concediu, dar o să facem noi ceva și la parterul ăsta. Cât despre boalăăă!!! Ești bolnavă pe dracu’, ești ipohondră, ți-a spus și doctorul Codrescu, reumatologul. Parcă spuneai că sunt nebună. Păi, numai nebunii sunt ipohondri. — Nu poți fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de fier și chinoros. Te-așteaptă mohorârea pustiului pietros! Nu șovăi, străbate-o... Și când - diamantine - Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline, Încrezător, azvârlă ciomagul de prisos: Din povârniș, în steiuri; din stânci, în văgăune Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune Cu lung și mare vuiet tot hăul de granit. Dar sus, sub îngînata lumină-abia născândă, Lăsând să scape râsul din pieptul tău sporit, Acopere căderea cu hohot de izbândă. HIEROFANTUL În rândurile celor ce s-au
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
asta sobră este ceva intenționat, nenatural, un fel de truc erotic, extrem de ingenios, care dădea, neîndoielnic, rezultate bune. Eu le arătam uneori mîinile mele luminoase, le arătam tot ce aveam mai intim și mai pur (de obicei mergeam cu aceste cioturi albe de lumină, care îmi ieșeau din mînecile hainei, ascunse în buzunarele pantalonilor). Mama și tatăl meu, ba chiar toți unchii și mătușile mele, nemaivorbind de bunici, îmi atrăgeau sever atenția: “Nu fi prost, nu-ți mai arăta mîinile niciodată
VÎRSTA DE AUR de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364312_a_365641]
-
cu lăutarii locali. De fapt, toată comuna se distra la balurile sau horele din central comunei, după cum le cântau ei. L-au înlocuit pe Bengher, un infirm orb și fără degete la mâna dreaptă, și la cealaltă doar cu niște cioturi, infirmitate căpătată în urma exploziei unei grenade găsite în curtea casei pe când era copil. Din cauza aceasta i se spunea Bengher, numele său real fiind Ion Turtoi. A distrat generații întregi de tineri la balurile de la Ghiță sau Turtoi, unchiul său, sau
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. II BANCHETUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363747_a_365076]
-
o linie moarta nu duce nicăieri arareori întâlnește forme calde curbe ce le poate gusta culoarea îi amintesc de trupul femeii iubite prea repede uitat în negura de dincolo de pleoape ar fi zburat urmându-l aleargă dar se izbește de ciotul unei iluzii zdrobindu-și ultimile simțuri doar inima rămasă întreagă îi șoptește Intră în cerc orbule doar așa vei afla Lumina și calea spre El Referință Bibliografică: Iluminare / Ella Blue : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1855, Anul VI, 29
ILUMINARE de ELLA BLUE în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362972_a_364301]