195 matches
-
codiță subțire, și de ce trecea timpul, d-aia se tot subția codița babii. Uite-așa, cât degetu de la mână, și la urmă cât o codiță de șoarice ajunsese codița babii. Și numa-n fotoliu o găseai, și numa cu urechile ciulite sta. Poate i s-o fi urât ore întregi singură și, dac-auzea pași pe scară, odată și învia. — Cine-i ? făcea. Cine-i acolo ? făcea, cu vocea aia a ei gâjâită. — Io sunt, îi ziceam când ajungeam sus, în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o ții sub pernă ? Bine-bine, dar chiar atâta ! Ia uite, ia uite ! Și lasă-mă să trag sertarul, să vâr în el prăjiturile... Ei, uite și aici ! Ei, nu !... — Ssssst ! Vezi că te-aude ăștia ? Vezi că tot cu urechea ciulită stă, tot s-auză ei ce zicem... tot să vază ei ce facem... Și lasă hârtia acolo, las-o, cum de ce-o țiu ? O țiu s-o am când îmi trebuie ! Dacă p-ormă, când am nevoie, n-o să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care stropea florile În grădină, au apărut În clipa cînd Juan Lucas se Îndrepta spre bar ca să umple trei pahare; le-a făcut un semn cu rnîna și ei au dispărut cu toții automat. Dar au rămas pe aproape cu urechile ciulite... Numai plîns, la Început și glasul lui Susan, darling, o, nu! darling, nu-i nimic și Juan Lucas din nou stătea jos și aștepta ca băiatul să Înceapă să vorbească... Nu! Nu era noua lui iubită, fata de la Villa Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prea bine de ce ținea să-i vadă pe toți plecînd, de ce ardea de nerăbdare să urce la călcătorie și să se apuce de lucru știinduse singură. Se opri o clipă pe palierul scării și se trezi că ascultă cu urechea ciulită: nu se auzea nici cel mai mic zgomot, Îi văzu din nou cum pleacă, pe Celso și-l aminti afară frecînd de zor un ceainic de argint. Sus se abătu puțin din drum ca să asculte dacă Țanțoșa nu era cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-mi fie mie rău, dar nu, nu are cum să-ți fie rău, îți dau tot binele meu. Dacă ai nevoie de noi, cheamă-ne, venim, te auzim. Vin oricând, dă mi de veste! Agata stătea mereu cu urechea sufletului ciulită, să simtă dacă fetița ei are nevoie de ajutor. Și niciodată n-a mai putut să fie pe deplin fericită, ca înainte. Și nu trecea zi să n-o sărute în gând, pe căpșor, pe fata ei, iar când o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
vreau s-o aflu dacă e tristă. Dintr-odată aerul nemișcat a fost străpuns de un zgomot de sticlă spartă. Hovhannes Stamboulian a tresărit În scaun, s-a oprit din scris și s-a Întors instinctiv spre fereastră cu urechile ciulite, Înghețând. Mult timp nu a auzit nimic altceva decât urletul vântului. Destul de ciudat e că tăcerea aceea i s-a părut mai rău-prevestitoare decât sunetul acela straniu. Noaptea era plină de o Încremenire fantomatică, iar vântul urla fară de parcă ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a ieșit pe ușă ca o umbră subtilă, acum că Găsit, după ce a însoțit-o până la capătul povârnișului care coboară spre șosea, a intrat în bucătărie cu o expresie evident interogativă în înclinarea capului, în mișcarea cozii și în urechile ciulite, Cipriano Algor și-a dat seama că nici un cuvânt n-a răspuns întrebării lui, nici un da, nici un nu, doar acel gest de îmbrățișare a propriului trup, poate pentru a se regăsi în el, poate pentru a-l apăra sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ele căpătase o vagă asemănare omenească, cealaltă nu era Încă decât un phalus, o ampulă, un alambic, iar cea de-a treia era pe cale să capete forma clară a unei păsări, a unei bufnițe cu ochelari mari și cu urechile ciulite, cu ciocul Îndoit, ca de profesoară bătrână de științele naturii. Madame Olcott interoga prima formă: „Kelley, tu ești?“ Iar din formă ieși o voce. Nu Theo Fox vorbea, desigur, ci o voce Îndepărtată, care silabisea cu greu: „Now... I do
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mîngîie, alintă, iar mîinile sale se fac căuș pe sînii ei. Chiar l-a Încălecat așa de rapid pe cît crede el? Wakefield ridică din umeri, Îi simte strîngerea, stă În Întunecimea umedă a femeii și așteaptă acolo, cu urechile ciulite. Simte bucuria ei interioară și ea-l ține acolo pînă cînd pe Wakefield, care nu a stat nicicînd Într-o saună atît de mult timp, Începe să-l ia cu leșin. Aerul de afară este rece. CÎnd el dă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
șantier și a aparatului de sudură. Mai cădea din când în când câte o picătură de apă pe gâtul lui Gaston. Cimentul era încă ud. Zgomotul infernal al trenului părea să se apropie. Endō stătu nemișcat o clipă, cu urechile ciulite. Apoi spuse: — Să ne întoarcem. Gaston nici măcar nu avea idee de ce venise Endō acolo. Dar, oricum, nu s-a întâmplat nimic. — Am terminat, nu? Ce facem acum? întrebă el, răsuflând ușurat. Endō îi zâmbi, arătându-și dinții. — Zău că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se cosește iarba, numai că mult mai tare. Ajungând la etajul patru, m-am oprit în fața ușii și m-am aplecat, așezând cu grijă florile pe preș, am deschis ușa tiptil și, pășind peste ele, am rămas nemișcat, cu urechile ciulite, în întunericul din antreu. Mama nu se trezise încă, le-am dus deci direct în bucătărie, le-am așezat pe masă, am scos din cămară, de sub raft, cel mai mare borcan de murături, l-am cărat la robinet și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
era de la sine înțeles. Te rog nu spune „Ce vârstă crezi că...” — Ce vârstă crezi că am, Samantha ? Își flutură capul, scuturându-și haina cu mâna, de parcă nu o interesează câtuși de puțin subiectul. Dar știu că stă cu urechile ciulite și așteaptă, ca două microfoane uriașe pregătite să preia cel mai mic zgomot. Mă furnică fața. Ce să-i zic ? O să-i zic... treizeci și cinci. Nu. Nu fi ridicolă. Nu poate să se mintă singură chiar în halul ăsta. Patruzeci ? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
trei noaptea se va epuiza și va cădea într-un somn cataleptic, întrerupt de strigăte. Totuși până la ziuă Pascal a scăpat cumva. Își face cruce, se bagă în pat lângă ea - alt culcuș n-are - și adoarme iepurește, cu urechile ciulite. Mâine Izabela nu-și va aduce aminte nimic sau va prefera să nu-și amintească, va plânge, va fi țâfnoasă, îi va cere bani și iertare, jurându-i iubire veșnică sau neîmpăcare, după caz. Ce era să facă, la urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
trimis doamna profesoară, bineînțeles. În seara asta e cam greu că nu sunt acasă. E urgent? Bine, veniți mâine. Știți adresa? V-a dat-o Aurora? Dacă nu nimeriți mă sunați și vă îndrum eu. Ce stați așa cu urechile ciulite? Un tip pe care mi-l trimite Aurora Martinescu nu știu ce să-i descânt pentru nu știu ce tablou... N-am înțeles nimic, o aiureală. Oricum vine mâine seară la mine și-o să mă lămuresc. Hai noroc și la mai mare! zic fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
acel frate e întotdeauna un câine, niciodată o pisică. De ce oare? Păi câinele exprimă credință, blândețe, supunere, dragoste necondiționată, limbajul lui e ușor de descifrat (dă din coadă? - se bucură, ține coada în jos? - e trist sau speriat, are urechile ciulite și limba scoasă? - i-e foame, săracul). Pe câtă vreme, pisica, ce ține urechile ciulite tot timpul, dar asta din curiozitate, pisica e curioasă ceva de speriat, ce să facă bătrânii cu așa o calitate, ei care au văzut totul? Apoi pisica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
exprimă credință, blândețe, supunere, dragoste necondiționată, limbajul lui e ușor de descifrat (dă din coadă? - se bucură, ține coada în jos? - e trist sau speriat, are urechile ciulite și limba scoasă? - i-e foame, săracul). Pe câtă vreme, pisica, ce ține urechile ciulite tot timpul, dar asta din curiozitate, pisica e curioasă ceva de speriat, ce să facă bătrânii cu așa o calitate, ei care au văzut totul? Apoi pisica e suplă. Altă calitate complet anapoda. Ce să facă bătrânii cu suplețea? Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
aș da orice să le revăd. Cerneala cu miros pătrunzător de copilărie, albul mat al hârtiei îmi oferă reflexii, roșii, albastre, albe, verzi, galbene, negre, îmi oferă darul de a încerca măcar să-mi cultiv diferența. Umblu cu ochii deschiși, urechile ciulite, inima împăcată, zâmbetul pe buze și firea în lumea ei, creionând un zâmbet de condei pentru oricare suflu al lumii din jur. Vara a fost un apogeu al poeziei, al visării, al zâmbetelor naive de copil încununate de o coroană
La un foc de tabără, la apusul unei veri. In: ANTOLOGIE:poezie by Oana Sîrbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_688]
-
doar două birouri depărtare. —Am fost la o lansare de parfum, a zis Amanda cu detașare. N-a fost nimic important, nu? Hugo era pe punctul să-i povestească despre erupție, spital și cât de îngrozit fusese. Dar urechea mereu ciulită a Shaunei l-a făcut să se oprească. Și mai avea vreun rost să intre în detalii? Până la urmă, totul se terminase cu bine. —Important? Ăăă, nu. Nu foarte. Dacă Amanda avea să insiste, atunci o să-i spună. Dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
durere cumplită îi strânse inima ca într-un cleste. Era atât de neîndurătoare!... Ciuli urechea; auzi limpede un trosnet sub podea... o prăbusitură, apoi liniste... si, un geamăt prelung si din nou tăcere. Iorgu încremenit în pat, stătea cu urechea ciulită... Da, nu se înșela, sub podea umbla cineva... se auzea scârtâitul pașilor, strecurat hotește. Ascultă, ascultă din nou... Se făcu ghem pe pat, de încordare; zgomotul se întrerupse, urmă o tăcere de moarte... Tăcerea groazei tesută din pândă... Încremenit aștepta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Și neînchinat nimănui!... Îți oferim, în dar, luarea în deșert a Numelui Personal al lui Dumnezeu!... Rugîndu-te să trimiți, de urgență, acasă... Pe robul tău... Măcar pentru zece minute... Fiul lui Varlam și al Stelei. Pe Alcibiade Adrian Nicolici!... Rămaseră ciuliți, așteptând două minute. Nu se petrecu însă nimic. Dinspre fiul lui Varlaam și al Stelei nici o mișcare. - Măi, ăsta micu'! Măi, puștiulache... Ia ia tu în deșert Numele lui Dumnezeu! - Poftim? - Ia în batjocură Numele Preasfânt. - Să-l iau la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
piteau în dudău pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau cu urechile ciulite și mușcau nepăsători smocurile proaspete. Vara jucau rișca pe maidan. Petre le căra toți gologanii, c-avea un ban cu două luaturi pe care-l arunca la șmecherie. La pălmicică, 123 meșter mare era Naie, iar la. peretas, nu-l
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lor. Cei care și-au pus speranța în triumful rațiunii și al bunului simț au fost crunt dezamăgiți. Forța a zdrobit dreptatea. Iar oamenii liberi au acceptat sclavia, suveranitatea impuse prin violență 347. Și în vîltoarea acestor mișcări, urechile fine, ciulite asemenea celor ale iepurelui, și exact din aceleași motive, urechile fine ale evreilor începeau să audă zvonuri antisemite mai întîi, zgomotul apăsător al cizmelor naziste defilînd, mai apoi. Din străfundurile uneia dintre cele mai civilizate țări ale lumii mă refer
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de obuze. Ușile celulelor erau metalice, dublate cu un grătar de zăbrele. Țac, se deschidea grătarul. Apoi cheia mai groasă descuia ușa metalică. Nu se auzea, apoi, decât curgerea plumburie a apelor freatice, căci fiecare, cu răsuflarea tăiată și urechile ciulite, se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul metalic. Și iarăși, țăcănind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu mă zăpăcesc și uit cifrele. Cine știe când se mai ivește o ocazie ca asta... Jenică nu părea să se grăbească. Împinse foaia dintre ei pe tejghea. Păi, tocmai aici stă problema... spuse. Apoi, aplecându-se spre urechea ei ciulită : E mai mult noroc decât poate să ducă cineva... Ea privi din nou anunțul, ceea ce îi dădu ghes. Prea mult nu-i bun, continuă Jenică. Vreți să știți ce-a pățit ăla de-a câștigat ultima oară așa un maldăr
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o poruncă dumnezeiască, „Parcatul interzis“. Avea ochii neastâmpărați și mijiți, să poată vedea ascuțit, și, în plus, două smocuri de păr, burzuluite deasupra urechilor, încât adevăratele urechi păreau doar niște cerceluși ai urechilor de măgar pe care le conturau smocurile ciulite. — Tu, de colo, strigă pițigăiat bătrânelul, valea ! Frizeria e ceva mai încolo, pe dreapta ! — Auzi, moșule, își ridică Maca privirile, dacă ai un păr așa frumos, de ce-ți iese din nări cu duiumul și- atâta ? De fapt, Maca era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]