381 matches
-
strigat de-a răsunat pădurea: "Te voi răzbuna, tăicuță!! Jur!!" Am întors spatele soarelui ce răsărea și am pornit spre Apus, mereu spre Apus... Am trecut munții. Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara... Cu trei zile înainte, împlinisem cincisprezece ani. Așa a început lunga și amara mea pribegie: cinci ani de surghiun, ocrotit de Iancu Corvin de Hunedoara, voievodul Transilvaniei; și de Domnul Țării Românești, Vladislau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
picioarele, mă implora: "Fie-ți milă, nu mă ucide, nepoate! Am aur! Aur mult! Ți-l dau tot! Tot! Lasă-mi viața!" L-am scuipat în față: "Ucigașule! Pe taica nu-l poți răscumpăra cu tot aurul din lume!!" Îi clănțăneau dinții, guița ca un porc dus la tăiere. Puțea: se cufurise pe el de groază... Îmi venea să vărs de scârbă. Taie-l!! am poruncit gâdelui. Alexandru bate din palme, cu bucurie: L-ai răzbunat pe bunicu'! Capul descăpățânat s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gura mare, scoțând afară o limbă despicată la vârf. S-a mai învârtit de vreo două ori pe nuia și apoi i-a dat drumul. El s-a întins pe pietre și-apoi s-a dus în bulboană. Mariei îi clănțăneau dinții în gură de frică iar eu am rămas fără grai. Mă gândeam, cum o să ne mai scăldam în bulboană, dacă acolo își are sălaș ascuns șarpele? Băieții însă ne-au citit parcă gândurile și-au râs în hohote de
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
emana soba de teracotă). Dimineața m-am trezit tot cu ea lipită de spate, dar de data asta era ca de gheață. Îmbrăcasem cămașa morții, cum, frumos, se spune. Idioții opriseră gazele și în cameră era un frig de-ți clănțăneau dinții. Ce s-o mai lungesc ? - pînă spre seară făcusem o febră de 42 de grade. Asta am văzut cînd am ajuns acasă și mi-am luat-o. Pînă acasă, în autocar, avusesem niște frisoane groaznice, care se lăsaseră cu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
coșciug. Nu, crede-mă, suferința omenească nu are limite, iar mijloacele și motivele sunt dia bolice, nemaivăzute și fără granițe. Îmi descopăr, alături de o imensă capacitate de a suferi, și un fel de prostrație, de amorțire a întregului corp: îmi clănțăne dinții, mi se încleștează Erau și rude, întrucât mama Lilei și Luca Mureșan de la Slatina erau frați (iar Luca Mureșan era ginerele Azotei, soră cu EBL). fălcile, mâinile nu mai știu să apuce, îmi cad, inerte, de-a lungul trupului
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai mult curaj, înseamnă că baraca nu e părăsită, nu puteau lăsa așa două mașini de scris, desigur, va veni cineva și mă voi lămuri. Dacă aș putea dormi!... Nu, frigul era mult prea mare, tremuram fără oprire, dinții îmi clănțăneau. Noapte grea, noapte de pomină, noapte de iad... Nu vroiam să mă uit la ceas, mi-era teamă că timpul mi se va părea că trece și mai încet. Cred că totuși, într-un târziu, am ațipit, desigur, oboseala nervoasă
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
era pe o temă oarecum cunoscută, o temă populară. Realizez imediat că sunt culcat pe o masă, mă debarasez de toate lucrurile puse pe mine și cobor. Rămas numai în haine, am resimțit din nou frigul și am reînceput să clănțăn. Dar o rază de speranță mi se strecură în suflet: în sfârșit misterul se va desluși. Începea să se crape de ziuă, parcă începeam să disting geamurile. Îmi dau seama de direcția ușii și mă îndrept spre ea. În adevăr
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
colțul nostru”, ne simțim regi și avem convingerea profundă, ca o formă a unei altfel de religii, a necesității noastre pe pământ, În Univers chiar, noi, cei care nu ne Înfricoșăm de „neînțelegere”! Da, bineînțeles, ne este frică, dinții noștri clănțăne „de spaimă și furie”, aici - acolo, la marginile abisului uman, „blestemați” cum suntem de a „ezita”, de a „Întârzia” acolo, la „margini”, incapabili de a fugi Înapoi, refugiindu-ne În cumintea turmă umană, incapabili de a ne desprinde privirile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
am mutat mai la dreapta, luminând stânca de deasupra capului. Nici vorbă de vreo grotă. — Chiar crezi că e spre dreapta? am întrebat. De când am încetat să mai înot, am simțit că frigul îmi cuprinde toate mădularele. Dârdâiam și-mi clănțăneau dinții. Nici nu mai eram capabil să scot vreun sunet articulat. — Sigur. Puțin mai la dreapta, zise ea. M-am mutat iar puțin spre dreapta, tremurând tot. În cele din urmă am avut o senzație ciudată. Atinsesem cu mâna stângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
numele. Să mă păcălească. Însă nu devenea vizibil deocamdată. Și cum continuam să privesc întunericul, am văzut o altă siluetă gonind peste câmp și ținând ceva ce semăna cu o furcă. Am rămas imobilizat pe verandă. Au început să-mi clănțăne dinții. Vântul se înteți din nou. După care se auzi sunetul unei invazii de lăcuste. Am început să tremur. Mi-e frică, am gândit. Când realiză cât de speriat eram, un miros straniu prinse a șerpui prin aer. Dute-năuntru, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de cea a lui Clayton. În timp ce fețele se înlocuiau una pe alta foarte rapid, împărțind același craniu, asemănarea dintre cei doi bărbați nu putea fi pusă la îndoială. Era fața unui tată înlocuită de cea a fiului său. Continua să clănțăne de parcă ar fi mestecat ceva invizibil. Degetele începură să se târască pe tavan în timp ce se apropia de noi. Când începu să-și coboare brațele și Miller, și eu, am remarcat ceva. Avea un scalpel. Când s-a aruncat asupra noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se ridice în patru labe, agitându-se ca o insectă. Ajuns sus am început să mă târăsc nebunește spre camera lui Robby din capul scărilor. Sub mine, arătarea reuși să se ridice și începu să urce pe scări după mine, clănțănind în timp ce se apropia de mine din teribilele șiruri inegale de dinți care îi umpleau acum gura. M-am aruncat înainte și am alunecat în camera lui Robby, trântind ușa și încuind-o cu mâna scăldată de sânge. Arătarea se izbi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
timp de mai bine de o oară. Cum sta Rosetti așa rezemat de copac în așteptarea vânatului, vede deodată o vulpe scăpărând în fuga mare pe dinaintea lui la distanță de vro 20 de pași. Iute o ochește, dar pușca îi clănțănește în mână fără să ieie foc, și cu toate acestea, vulpea în aceeași clipă cade moartă la pământ. Am făcut cu toții un chef nespus de această ciudată întâmplare. Unii spuneau că Rosetti are farmec la pușcă; alții că biata vulpe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în timp ce soldații mergeau pe jos, ca să vadă și să se știe că n-am pierdut războiul numai din cauza superiorității adversarilor. Pentru cât de mari sunt pensiile militarilor, argumentele sunt pro și contra, dar a te compara cu armata americană, așa cum „clănțănea” un general într-o intervenție la televiziune, mi se pare de prost gust. Păi, în timp ce ofițerul american era pe frontul din Vietnam, din Somalia, din Irak, tu, ofițer român, erai la „cules de cucuruz”. E bine ca și cei cu
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
din lume-n lume și mă izbesc din gândire în gândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în ceri254. Iată reacția poetului la moartea iubitei, descrisă veridic în varianta la Moartea Cezarei: Deodată ochii lui se oțărâră ... Dinții începură a-i clănțăni ca de friguri ... el se temea se temea de el însuși de păreți, își întinse mâna spre cadavru ... părea c-aude vuiet de glasuri multe, părea că o mână-i apasă pieptul, el răsufla, dar răsufla parcă aer fierbinte care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
când iubește cu adevărat, Sărutarea l-a umplut de geniu și de putere creatoare 272. Concentrarea de sine și reacțiile vii ale copilului în fața morții iubitei sunt obiecte de studiu freudian: Deodată ochii lui se oțărâră... Dinții începură a-i clănțăni ca de friguri... el se temea se temea de el însuși de păreți, își întinse mâna spre cadavru... părea c-aude vuiet de glasuri multe, părea că o mână-i apasă pieptul, el răsufla, dar răsufla parcă aer fierbinte care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la moartea unei ființi iubite. - Cezara, zise el lin, nu-i așa că tu mă-[ n]șeli, că tu glumești, că tu nu ai murit, cum poți tu muri?? Nici un răspuns. Deodată ochii lui se oțărîră... Dinții începură [ă ]- a-i clănțăni ca de friguri... el se temea - se temea de el însuși - de păreți, își întinse mâna spre cadavru... părea c-aude vuiet de glasuri multe, părea că o mînă-i apasă pieptul, el răsufla, dar răsufla parcă aer fierbinte care-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în mii de bucăți prin fulgere roșii ca focul. Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn și toaca se izbea de stâlpii clopotniței. Am fugit de pe morman, ud și plin [de hlei ], și m-am covrigit în clopotniță, cu dinții clănțănind și muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi - mânuțele mele slabe și reci le băgam tremurând în mînecele ude. Așa am stat toată noaptea. Pe la cântători am început a merge cu picioarele goale prin noroi spre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
hoție era de neșters. Era suficient să strige careva uite hoțul că erau imediat trași în țeapă cei asupra cărora erau aruncate vorbele. Gheară trecuse nu de mult prin cetatea Târgoviștei și-și văzuse un văr. Avea fața vânătă și clănțănea ușurel, cu ochii duși, atârnat într-un par care îi intrase printre picioare și îi ieșise pe la ceafă. Așa că se hotărâseră repede. Săpaseră o groapă lângă stejarul în care îl aninase Zogru, apoi îl îngropaseră de viu, cu mâinile legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
al lui Hristos, și o să fii numit de toată lumea Iuda! O lovitură de spadă primită-n cap m-a făcut să leșin. M-am trezit într-o celulă, întins pe niște paie putrede. Capul îmi ardea în flăcări și îmi clănțăneau dinții de febră. Îmi venea să vomit, și abia dacă mai respiram. Pe un ochi de geam, aflat sus de tot și prevăzut cu o gratie ruginită, se vedea lumina lunii. Mulțumesc și acum Celui de Sus și strămoșilor mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
noi. Și noi În copii. i-am fugărit pe toți, pe unul l-am prins și i-am tras o mozoleală, apoi m-au prins ei pe mine și mi-au băgat câțiva bulgări În sân. Au Început să-mi clănțăne dinții de frig - zăpada Începuse să se topească și maieul mi se făcuse leoarcă. o să răcești, a spus el. Hai la mine să ne uscăm. Era al naibii de frig acasă la ai lui. Ne-am dezbrăcat și ne-am aruncat sub
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
-i spun totul, dar ceva mă oprea. — Știi ce ? Îmi spuse sora mea aprinzându-și țigara. Tu n-o să poți merge niciodată mai departe dacă nu treci de punctul Ăsta. E un punct mort. Tata Începu să tremure. Dinții Îi clănțăneau În gură. Am pus o pătură pe el și l-am mângâiat pe frunte și pe ureche. — i tare frig sub pământ, se plânse el, privindu-mă cu ochi rugători. — Te iubesc, i-am spus eu, Îmbrățișându-l. Hohotele de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
-mă pe mine, te ajuți În același timp pe tine. Eu sunt șansa ta În aceeași măsură În care tu ești șansa mea. Se uita la mine rânjind În timp ce mâinile sale se mișcau febril mototolind și netezind haina. Dinții Îi clănțăneau și o șuviță de salivă i se prelinsese În jos pe bărbie. — Dar nu știu cum să te ajut. — Și dacă Îți spun din nou că propriul tău drum, drumul spre angalok, trece prin mine ? spuse el trântindu-se la picioa- rele
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
se mută, brusc, în interior; teroarea fenomenologică a obiectelor se transferă la nivel somatic. Astfel, trupul lui Zibal este cuprins de o senzație mistuitoare de sete: "Spălă un păhăruț [...] și voi să-și toarne rachiu [...]; dar gâtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului. A doua încercare, cu toată voința lui de a-și birui slăbiciunea, nu avu mai mult succes". Cele mai acute spaime ale eroului se materializează, după aceeași tehnică a aglomerării unor detalii care, înregistrate izolat, par
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de oțel, de sticlă și de lumină, le hăcuiau cu spade cu două tăișuri, scurgându-le sângele negru-n zăpadă, se ridicau în zbor și sugrumau cu mâinile late demonii aripați. [...] Ca niște câini grași și colțați, câte trai-patru tăbărau clănțănind pe câte-un sol ceresc, îngrețoșând-l cu duhoarea mațelor lor". La apropierea dimineții, balanța înclină spre îngeri; apocatastatic, morților le este restituit trupul fără de păcat; pe drumul spre cimitir, ultimul dintre aceștia reface, grație unui nou act, de data
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]