1,020 matches
-
am deplasat de-a lungul coridorului, aerul devenind din ce În ce mai proaspăt cu fiecare pas scârțâitor, și ajuns la numărul 6 am potrivit cheia În yala care strălucea cu blândețe În Întuneric și care, dintr-un motiv obscur, era montată chiar lângă clanță. Fereastra a rămas tot deschisă. Când mi-am scos geaca mi-am dat seama de un sunet pe care-l asociam tot timpul cu serile de vară. E doar un fel de sâsâit, sau mai degrabă un zumzăit moale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mănânc fiindcă, întâmplător, îmi place șarlota, chiar dacă-i detest pe ei -, după desert mă-ntorc la baie. Scotocesc prin lenjeria adunată peste săptămână în coș până dau de-un sutien murdar de-al soră-mii. Îi prind o bretea de clanță și cealaltă de mânerul dulăpiorului cu lenjerie de pat: o sperietoare de ciori menită să-mi să-mi aprindă noi fantezii. — Freac-o, Voinicule, freac-o până ia foc - mă-ndeamnă cupele mititele ale sutienului lui Hannah, când, deodată, se aude o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu povara ei impresionantă, intangibilă tresăltându-i vizibil sub bluză, ah, le conjur să mi se arate de sub cupele sutienului ei, să se reverse ȚÂȚELE ADEVĂRATE ALE LENOREI LAPIDUS, și-n clipa aia îmi dau seama că mama zgâlțâie furioasă clanța. Clanța ușii pe care am uitat s-o încui! Știam eu că așa o să pățesc odată și-odată! Prins! Asta-i totuna cu mort! — Deschide, Alex. Te rog să deschizi imediat! E încuiată. Nu m-au prins! Și, judecând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
povara ei impresionantă, intangibilă tresăltându-i vizibil sub bluză, ah, le conjur să mi se arate de sub cupele sutienului ei, să se reverse ȚÂȚELE ADEVĂRATE ALE LENOREI LAPIDUS, și-n clipa aia îmi dau seama că mama zgâlțâie furioasă clanța. Clanța ușii pe care am uitat s-o încui! Știam eu că așa o să pățesc odată și-odată! Prins! Asta-i totuna cu mort! — Deschide, Alex. Te rog să deschizi imediat! E încuiată. Nu m-au prins! Și, judecând după vietatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
hamburgeri? Răspunde-mi, te rog, de-aia ai tras apa - erau bucăți de hamburger? — Ți-am spus că nu mă uit în WC când trag apa! Nu mă interesează, ca pe tine, cum arată căcuța altora. — Vai, vai, vai, ce clanță avem deja la treișpe ani! Cu cineva care-i pune o întrebare legată de sănătatea lui, de bunăstarea lui! Situația asta absolut de neînțeles îi umple ochii de lacrimi. — Alex, de ce te porți așa, lămurește-mă și pe mine! Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în jurul cozii! Și-atunci? S-o dau pe idiș? Cum? În ciuda numelui meu, nu știu mai mult de douăzeci și cinci de cuvinte mari și late - jumătate din ele porcoase, iar restul stâlcite! Nu te mai căca atâta pe tine, ține-ți clanța și urcă în mașină! — Mulțumesc, mulțumesc, bâigui eu în timp ce-mi salt geanta și pornim spre microbuzul familiei. Kay și cu mine urcăm pe bancheta din spate, împreună cu câinele. Câinele lui Kay! Căruia-i vorbește de parc-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
clipă. Înainte ca ea să se poată Împotrivi sau să-i ceară explicații, el țopăi bine dispus pe vârful picioarelor, ieși pe ușă și-o Închise În urma lui. Imediat se uită În jur după un scaun și-l propti sub clanță, așa Încât ușa să nu poată fi deschisă dinăuntru. Se familiarizase dintr-o vizită anterioară cu Încăperea În care se afla. Era ceva Între un studio și un salon de modă veche. Înăuntru se aflau un birou, o sofa din catifea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mic, punându-și Întâi ochelarii fumurii ca să-și apere ochii de flacără. Detaliile Încăperii ieșiră brusc din umbră la izbucnirea flăcării, căldura Îi arse fața, și ușa de oțel Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi drumul să ies! De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi drumul să ies! De fiecare dată când Își lua buzele de la tub ca să-i răspundă, flacăra se micșora. Bazându-se pe frica și naivitatea ei, Îi strigă cu ferocitate: — Taci sau Îți sucesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
apoi Anna strigă destul de tare: — Știu ce faci acolo, Anton! Josef Își lipi buzele de tub și nu-i dădu nici o atenție, dar următorul țipăt al Annei Îl făcu să tresară: — Ești la seif, Anton! Ea Începu să zdrăngăne iar clanța, până când nu avu Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să strige la ea: — Taci! Nu glumesc! Îți sucesc gâtul, japiță bătrână ce ești! Vocea ei scăzu, dar o putu auzi totuși cu destulă claritate. Probabil că Își lipise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gaura cheii: — Etajul de jos. Atunci e În regulă, se gândi Joseph. Nu trebuie să mă grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță se Înțepenise bine. Trebui să-și lase geanta jos și să folosească ambele mâini. Scaunul lunecă În lungul podelei din lemn tare și se prăbuși cu zgomot. În aceeași clipă, În cameră se aprinse lumina. — Rămâi unde ești, spuse Herr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
atunci doar simțisem ca pe ceva străin și rece, alien: acest Pruteanu vorbea fără să tragă aer în piept. Cuvintele țâșneau ca dintr-o pâlnie de difuzor, într-un șuvoi sacadat, mecanoid, inuman, zgâriindu-mi creierul chiar mai adânc decât clanța semiautomată a actualului stăpân al lui Pruteanu, C.V. Tudor. Așa vorbeau comandanții de lagăr din filmele de război ale copilăriei. Dintr-o dată mi s-a prăvălit în cap un vraf de imagini: cu acest Pruteanu, deși în scris l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
obiceiul să repete, când se adresează publicului și vine vorba despre persoana d-sale, „CARE ESTE”. Primarul Marian Vanghelie care este. Ca în vremurile de aur ale scolasticii medievale, argumentul ontologic este suprem: bă, nenorociților, puteți să dați voi cu clanța până vi se usucă gâții, că n-am școală, că nu știu să vorbesc, că am furat, că am deturnat, ce sunteți voi, nimic, față de primarul Vanghelie, care este. Să mă dați voi jos pe mine, care este? Dl Vanghelie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
avea o tabără din vacanța de primăvară: ciripit de păsărele, fustițele fetelor, macaroane, marmeladă și mâncărică de cartofi, colțul crud al ierbii, meditații la matematică cu Stăneasca, diriga mea (la D) și profa lui (la I), pasta de dinți de pe clanțe, o excursie la crucea de pe deal în care ne tot îmbrânceam cât să nimerim cu palmele în țâțicile fetelor, o baie în Prahova care-a lipit tricourile ude de țâțici, balegi de vacă, câini pribegi, meri înfloriți, bătăi cu perne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Îmbătrânit, destul de bolnav și aflat pe teritoriu străin, parcă nu mai lansa fulgere scăpărătoare. Îmi dădea câte-o fisă de trei lei sau câte-o hârtie de cinci și-mi zicea să-mi iau gogoși, mai meșterea ceva la o clanță, mai punea niște chit la un geam, mai schimba o garnitură pe la bateriile de la chiuvete, tot spera că între el și tata o să se aștearnă definitiv pacea și n-o să mai fie vorba doar de armistiții și de întreruperi sporadice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
scârțâie, spiritul beligerant se înmoaie, punțile de legătură cu inamicul se întind tot mai des și mai trainic, iar lucrurile bâjbâie în zona armistițiilor și a bunăvoinței. Deodată, ghivecele cu flori ale Matildei nu mai sunt legate cu sfoară de clanța ușii (ca să zboare de pe suportul de fier forjat și să se facă țăndări), motocicleta lui Șchiopu Bărbosu nu mai are rezervorul de benzină burdușit cu frunze (ca să i se înfunde carburatorul și să nu pornească nici în ruptul capului), familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
demolase chiar atît de mult ; nu așa era planul. Din aleea de sub fereastra mea, pînă unde se unea cu cerul, se Întindea o preerie stîncoasă. Aceasta era alcătuită din clădiri demolate, ce fuseseră desfăcute În ferestre, uși, scări, scînduri, cărămizi, clanțe, care la rîndul lor fuseseră făcute fărîmițe, În bucăți atît de mici că nici măcar nu mai aveau nume, și toate acestea fuseseră Împrăștiate și măcinate mărunt și călcate În picioare pînă cînd nu mai Însemnau absolut nimic și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
bubuie tunurile. — Vor aștepta să sune sirenele, spuse ea. Cred că n-au să facă nimic pînă nu coboară toată lumea În adăpost. — Ai auzit?! exclamă Rowe, simțind cum Îi piere tot calmul. — Ce? — Mi se pare c-a Încercat cineva clanța. — Îi simt din ce În ce mai aproape. — Dar n-o să ne dăm bătuți atît de ușor! rosti el. Ajută-mă, te rog, să mut divanul. Împinseră amîndoi divanul spre ușa dinspre bucătărie și-l proptiră În ea. Acum nu mai vedeau nimic, Întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ar fi adăugat niște praf colorat, ar fi suflat peste ele, ar fi bătut cu bețigașul și rotocoale și balonașe s-ar fi ridicat în aer, plimbându-se pe sub nasul nostru. - Ai fi bun de secția a doua, aia fără clanță și cu zăbrele, unde te târâi amețit, cu pupilele dilatate, numai în cămeșoi și cu picioarele goale, să nu te poți automutila sau să-i scoți ochii altuia, mi-a zis Nirjinski. Am mai avut unul cam ca tine, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
apa din baltă, să n-o văd, s-o amușin. Vreau să intre-n oasele mele, acolo unde-i acum prea mult creier, vreau să fie întuneric. Când deschid ochii, să-mprăștii întunericul, să crească bezna... Dacă avea agățat de clanța ușii cartonașul celebru „Pașli, acum creez!”, era clar că e prea dus să poți lega două vorbe cu el. Nu știu cum mi-a trecut prin cap să-l caut pe Anatol, mai ales că mă așteptam să mă tapeze iarăși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
asta să-ți răsară, să-nflorească, să-ți umple ogoru’...”. Continuați, continuați... - Candrii blereduiți... - Care scot din piatra folozofală pusă-n alambic răchie... dă sticla aproape. - Chiar haine de gală, fiufiu... încerc să par destins, deși rămân cu mâna pe clanța ușii. - Te-am prevenit, hai, intră... Și să mai știi că-s în pasă erudită de-aseară, păzea, s-ar putea să vină citate când ți-e lumea mai dragă... - „O, săracă inima mea cea rănită și sângerată...” - Bine mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
are o criză sau ceva. Medicamente și cosmetice sunt împrăștiate peste tot pe mobilierul acvamarin, și Brandy e lungită pe pardoseală pe jumătate goală într-o ploaie de pilule și capsule și tablete. — E fratele ei vitreg, strigă Brandy înapoi. Clanța se scutură. — Trebuie să mă ajutați, zice Parker. — Stai așa, domnule Parker! strigă Brandy și clanța nu se mai mișcă. Calmează-te. Nu intra aici, zice Brandy. Ce trebuie să faci, Brandy se uită la mine când zice asta, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Brandy e lungită pe pardoseală pe jumătate goală într-o ploaie de pilule și capsule și tablete. — E fratele ei vitreg, strigă Brandy înapoi. Clanța se scutură. — Trebuie să mă ajutați, zice Parker. — Stai așa, domnule Parker! strigă Brandy și clanța nu se mai mișcă. Calmează-te. Nu intra aici, zice Brandy. Ce trebuie să faci, Brandy se uită la mine când zice asta, ce trebuie să faci e să-l țintuiești pe Ellis la podea ca să nu se poată răni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu fața toată umflată și roșie de la râsul înăbușit. Da, zice ea, apucă de limba lui Ellis. Țintuiește-l la podea, ține-i gura deschisă și trage-i limba afară cât de tare poți până cobor eu să te ajut. Clanța se mișcă. Vălurile mele sunt toate pe măsuța cu cosmetice, departe de mine. Ușa se deschide destul cât să se lovească de piciorul cu toc cui al lui Brandy, chicotind tolănită și pe jumătate plină de Valium, pe jumătate despuiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
știe și nimeni n-a reușit să ne comunice. Dacă ar face-o, poate nu s-ar mai înghesui nimeni să tot izbească în tăblia ușii pentru a deschide..." Directorul Serviciului șopti atunci "poate ar fi îndeajuns să apeși pe clanță și să o tragi spre tine. Atunci ai putea să vezi ce este dincolo fără să-ți pierzi echilibrul și să cazi dincolo de prag. Nu?" Pangratty avu o mișcare a obrazului care îi trăda uimirea de o clipă, Mihai Mihail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]