205 matches
-
lui C. răstoarnă, de fapt, raportul worringerian: nu arta imprimă mișcare vieții emoționale, ci activitatea estetică este aceea care exprimă „impresiile eterogene”, ce constituie „viața fenomenală”. În această ordine a ideilor, a raporturilor dintre viață și artă, se vădește spiritul clasicist: pe urmele vechilor greci, C. consideră viața ca pe „un proces creator, similar construcției unei opere de artă” un proces care se desfășoară „sub semnul imaginației și al rațiunii”. În privința scrierilor literare, a acordat uneori girul semnăturii sale unor debutanți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286341_a_287670]
-
serioasă cultură clasică, informat și cu privire la ideile și arta contemporană, a fost un teoretician tradiționalist, intrând în rezonanță cu autori și opere consacrate. Deși teoretiza insistent asupra preeminenței fanteziei între facultățile generatoare de artă, înțelesul frumosului era, la el, cel clasicist. În contribuțiile lui analizează cvasididactic, citând abundent esteticieni al căror șir pornește din Antichitate, noțiuni precum cele de urât, ridicol și comic, glosează în legătură cu alte categorii - sublim, grație, farmec, naivitate -, scrie comentarii scolastice intitulate Ficțiune, imagine și comparațiune (1896), Înrudirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
, Dionisie M. (17.XII.1905, Craiova - 10.VII.1993, București), clasicist. Este fiul Lemoniei (n. Argyroudis) și al lui Mihai Pippidi, comerciant. Face studii universitare de drept și litere la București, specializându-se apoi la École Pratique des Hautes Études din Paris și la Accademia di Romania din Roma. Îi sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
în istoria culturii antice, din care nu lipsesc surprizele nici pentru literat și unde se simte exemplul lui Vasile Pârvan, prilejuiesc o lectură incitantă și ca dialectică a ideilor, susținută deseori de un verb incisiv, polemic. În plan strict filologic, clasicistul P. a dat o traducere a Poeticii lui Aristotel (1940), cu comentarii și întregiri bibliografice la reeditarea din 1965, constituind un model de exegeză atât prin pertinentele note pe marginea textului, pe care aproape îl dublează, cât și prin excursurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
Marinescu), cele mai importante opere poetologice ale lumii vechi, unele transpuse pentru prima oară în românește. Același interes l-a arătat P. și în culegerea Proză istorică greacă (1970), în care pune în valoare, de asemenea în transpunerea unor reputați clasiciști (Virgil Popescu, Petru Creția, Mihail Nasta, Florea Fugariu, Radu Alexandrescu), scrieri din tezaurul istoriografic elin (Hecataios Milesianul, Herodot, Tucidide, Xenofon, Polibiu, Plutarh, Arrian). Volumul Variații pe teme clasice (1988) reunește studii publicate anterior despre poemele homerice Iliada și Odiseea și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
DIACONESCU, Traian (14.VII.1939, Bălcești, j. Vâlcea), clasicist, istoric literar și traducător. Este fiul Mariei și al lui Savu Diaconescu, țărani. Urmează cursurile primare în satul natal, gimnaziul la Liceul „Ion Neculce” din București, iar cursurile liceale la Balș, județul Olt. Va absolvi în 1963 Facultatea de Filologie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286747_a_288076]
-
citeze însă, adesea greșit, maxime și locuțiuni preluate după ureche sau din paginile roz ale Larousse-ului, o impostura despre care se crede că sporește prestigiul intelectual). * Surpriză pe care ne-o aduce acest număr al Jurnalului literar este că eruditul clasicist născut în 1906, la Turnu Severin, exilat imediat după război și stins din viață la Zürich în 1961, n-a fost, așa cum din ignoranță ne-am închipui, un savant sever absorbit exclusiv de domeniul său, ci un om cu o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17958_a_19283]
-
I, p. 240), romanul Păuna și copiii ei, nu Păuna și ai săi. Iar despre unii scriitori, mai ales cei plecați în exil, care au activat în străinătate, sondajele ulterioare au scos la iveală o activitate susținută. N.I. Herescu, eruditul clasicist, profesorul și traducătorul din opera lui Horațiu, virulent publicist anticomunist scrie două romane despre viața în exil, Agonie fără moarte și Cîinii. Iar V.V. Stanciu, cel care pledase în procesul de pornografie intentat lui Geo Bogza, criminolog și pionier în
Monumentalitatea epică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15424_a_16749]
-
Maiorescu. E, în mod inerent, o finalitate. Dar nu una manifestă. Iar dacă, la rigoare, am încadra Cuvintelnicul în specia satirei erudite, cred totuși că accentul ar trebui să cadă asupra celui de-al doilea termen. Având (și) formație de clasicist, Andrei Cornea impune cu deosebire prin precizia culturală ieșită din comun. Știe greacă veche, știe latină (superlativul e subînțeles), ceea ce face ca articolele de aici să depășească de la bun început perimetrul îngust și uneori uscat al lingvisticii. Nu legitățile de
Țal !... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3599_a_4924]
-
într-o colecție intitulată Philologia, căreia îi dorim vita longa, a apărut un volum care pare făcut pentru un atare context editorial: Antichitățile noastre, de Ioana Costa, profesor la Departamentul de Filologie clasică al Universității din București, unul dintre filologii „clasiciști” cei mai valoroși ai școlii românești actuale. I se datorează traduceri din autori importanți, precum Seneca, Pliniu cel Bătrân, Cato, Sf. Augustin, Sfântul Ieronim, câteva cărți despre fonetica latină sau textele antice și circulația lor. Antichitățile noastre (2013) este o
Antichități actuale by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/2536_a_3861]
-
carte, apărute inițial în revista ieșeană „Convorbiri literare”, de-a lungul a câțiva ani, intim legate între ele prin tematică: antichitatea. Departe însă de a fi o carte pentru un public restrâns, elitist, de filologi sau, și mai rău, de clasiciști, Ioana Costa, în bună tradiție antică, reușește să facă dintr-o serie de texte destul de diferite un mozaic cu un desen coerent, expresiv, în fond o mică enciclopedie pentru uzul unui public cât mai larg. Scriitura însăși este una destinsă
Antichități actuale by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/2536_a_3861]
-
precum Céline, Drieu de la Rochelle sau Brasillach, spre a-i numi pe cei mai faimoși, acuzați a fi colaborat cu ocupantul, cu germanii adică. Se știe că francezii i-au judecat pe cei mai mulți, pentru înaltă trădare. Brasillach, tînăr și promițător clasicist, a fost executat, în pofida unui apel adresat generalului de Gaulle, de către numeroși colegi ai săi care-l găseau vinovat de rasism și de idei șovine, dar nu-l voiau împușcat. Drieu de la Rochelle, redactor-șef la celebra NRF, s-a
Despre colaboraționism by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16870_a_18195]
-
este un livresc, un alexandrin, "cu înclinări arheologice către umanitățile greco-latine", subtil cunoscător și interpret al valorilor clasicismului, în textele reunite sub un titlu simptomatic, Le Genie latin : "Sensibilitatea sa modernă este mai mult de suprafață, în timp ce fondul său este clasicist. Cu tot scepticismul său îngăduitor, după ce susține teoretic împotriva lui Brunetiere și în numele liberalismului celui mai larg, drepturile oricărei creații literare, indiferent de tendința ei, s-a arătat cu prilejul romanului La Terre de Zola, de o neobișnuită violență, trădîndu-și
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
Jiles Lemaître vor să fie subtil ironice, dar prin ricoșeu, noi surîdem pe seama criticului, care se crezuse în stăpînirea unei sensibilități moderne. Lemaître ne dă de altfel cheia nepregătirii sale". Astfel că impresioniștii au revenit la "matca tradițională a gustului clasicist", repetînd replierea lui Sainte-Beuve, pe care același Jules Lemaître o comentează astfel, cu o nuanță de căință generaționistă: "Cum i-am putea reproșa că a făcut întocmai ceea ce am făcut cea mai mare parte dintre noi, că a început prin
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
apere. Dar să revin la Perpessicius. Liceul l-a făcut la „Bălcescu” , între 1902 și 1910, perioadă în care mai fuseseră elevi acolo Bazil Munteanu, Mihail Celarianu (poetul simbolist), poetul Leon Feraru (cel cu Maghernița veche), Vasile Băncilă, Cezar Papacostea (clasicistul). Debutul literar al lui Perpessicius s-a petrecut tot la Brăila, în 1911, cu o schiță care i-a apărut în revista „Flori de câmp”. Student la București, profesor apoi de liceu la Arad, la Târgu Mureș, un scurt răstimp
Perpessicius și Brăila by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5523_a_6848]
-
o echipă care îi mai conținea pe Modest Morariu, literat și critic de artă în devenire, pe Mircea Popescu, gazetar de meserie, mai târziu secretar de redacție la „Gazetă“ și la „Luceafărul“ și, ca șef al tuturor, pe Ionel Marinescu, clasicist, traducător al lui Boileau, colaborator între războaie la publicațiile vremii, un omuleț energic și autoritar. - „Băieți, nu pierdeți vremea, ne muștruluia tot timpul,«Gazeta» trebuie să apară fără întârziere și mai ales fără greșeli“. De pierdut pierdeam timp destul în
Primele afirmări by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2465_a_3790]
-
autoreferențiale, „subiective” în sensul unui dezinhibat autocentrism. Mai mult, fiecare vers și aproape fiecare cuvânt, reluat în forma lui originară și însoțit de o nouă, multiplă traducere - în funcție de context -, este explicat de autoare pe îndelete, cu proverbiala răbdare a dascălului clasicist, dar fără pedanterii savante, și plasat în rețeaua unităților semantice pe care o configurează un număr limitat de distihuri. Nu ne îndoim că oricare cititor, inclusiv specialist, are nevoie de așa ceva. Amatorul - pentru că simpla traducere, fie și cea mai exactă
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
cât și Radu Stanca mărturisesc admirația pentru marii romantici europeni (poeți, dramaturgi, mistici). Prin "resurecția baladei", teoretizată de Radu Stanca, neoromantismul rămâne o pecete a Cercului, în prima lui fază, pecete de sub care nu poate să iasă decât târziu. Antidotul clasicist nu e radical sau exclusivist. În euphorionism, I. Negoițescu imaginează o combinație între clasic și romantic, între spiritul grec și cel faustic. Ne atrăgea filosofia existențialistă, dar tunam și fulgeram împotriva existențialiștilor" - ar fi a treia contradicție explicită. Scrisorile celor
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
a personajelor, spre comic și ludic - și deci al apropierii decisive de romanul corintic. Așa cum G. Călinescu nu mai e totalmente balzacian în Bietul Ioanide decât pentru cei care nu vor să vadă schimbarea, scriitorul nu mai e nici totalmente clasicist sau clasicizant. Aici lucrurile sunt și mai derutante, pentru că sunt mai neclare. Mediul intelectual obligă la culturalitate și livresc, iar epicul și percepția umanului se complică până la baroc. Ioanide, ca arhitect, este, indubitabil, un spirit clasic în principiul său creator
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
anii '60, după colapsul realist-socialist, că poezia adevărată este aceea pe care o teoretiza, primul, E. Lovinescu și o analizau, de la G. Călinescu la I. Negoițescu, toți criticii importanți. Contactul cu modernismul a rupt punțile cu poeții romantici, neoromantici, parnasieni, clasiciști etc. Criticii moderniști aveau convingerea, pe care ne-au transmis-o și nouă, că există o ruptură între noua și vechea poezie, și pretenția de a citi pe cea din urmă prin prisma celei dintîi. De la Alecsandri la Topîrceanu, toți
Poezia adolescenței, adolescența poeziei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15208_a_16533]
-
și filosovietismul începeau să întunece mințile multora. La Societatea Scriitorilor Români, sunt excluși, printre alții, Ion Petrovici, ministrul educației naționale în guvernul Antonescu, Ion Barbu, care a purtat cămașa verde (de astă dată, fără pistoale), Dan Botta, "pronazist cunoscut", marele clasicist N. I. Herescu, fost președinte al S.S.R., pentru "activitate prolegionară". După cum se observă, nu conta valoarea operei. Devenită foarte activă politic, S.S.R. este printre primele organizații culturale, ne comunică mereu avizata Ana Selejan, care aderă la Frontul Național Democrat (F. N.
Literatura română și comunismul by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10332_a_11657]
-
Helfant să facă ceva spre a se opune „tendințelor legionare concentrate la Buenos Aires.” Aproape toți scriitorii din exil se plângeau de proasta lor stare materială. Deși lucra zi de zi la Biblioteca Națională din Paris, unde locuia, pregătind noi lucrări, clasicistul N. I. Herescu scria: „Munca intelectuală nu mai hrănește pe om pe malurile Senei.” În 1946, Al. Busuioceanu intenționa să se mute în Santiago de Chile, mai apoi la Paris, unde însă amenințarea comunismului îi taie cheful de a se așeza
Un roman epistolar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/13257_a_14582]
-
aliterație, dă măsura subtilității limbajului lui Pillat, a aplecării lui spre jocuri de cuvinte. Raportate la doar primele două strofe, figurile semantice saturează textul; poetul manifestă o dispoziție figurativă continuă, plină de fantezie, în ciuda versului de aparențe cuminți. Ca orice clasicist tardiv, el profită de mutațiile grave ale limbajului poetic petrecute în epoca simbolistă și după aceea. O situație specială reprezintă apariția domnitorului Negru-vodă: ivirea lui întrun decor geografic precis și verificabil (Argeș, Rîul Doamnei) ne arată în ce măsură perspectiva legendară contaminează
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
întîi în preferințe. La Pillat e vorba însă de ceva mai mult: în poezia lui s-a infiltrat o toamnă simbolică, crepusculară. În primăvara vieții sale, Pillat a avut presimțirea rapidei dispariții a lumii lui, a lumii patriarhale. Însuși idealul clasicist și atemporal de poezie părea a fi ajuns la capătul drumului, covîrșit de confuzia culturală pe care poetul Floricăi o vedea ridicîndu-se în jurul său. Atmosfera autumnală s-a transformat în muzică de fond a poeziei lui Pillat, chiar și în
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
la curs, că la procesul comuniștilor de la Craiova participase și scriitorul francez Henri Barbuse: vorba feciorului din filmul despre Tănase, “monseur se scrie, monseur se citește”. S-a întîmplat ca tocmai atunci profesorul meu, D.M. Pippidi, istoric al Antichității și clasicist desăvîrșit, un adevărat maestru în comunicarea academică, a prezentat un elegant raport consacrat studierii limbilor străine în facultate. Nici nu terminase bine de vorbit raportorul, că bravul președinte de sindicat se oțărîse furios la acesta, reproșîndu-i nu atît conținutul, cît
Cum se folosea limbajul "academic" în Epoca de Aur () [Corola-journal/Journalistic/67790_a_69115]