205 matches
-
principiul ortografiei fonetice, îmbogățirea vocabularului cu neologime, folclorul românesc, un model pentru literatura cultă, deoarece în el nu există simulare, răceală, notă forțată. CONCLUZII Maiorescu a fost hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilizare a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin alte elemente ale concepției estetice (E. Simion). Critica maioresciană devenise un instrument al adevărului, tinzând spre impersonalitate, adică obiectivitate. T. Maiorescu aștepta de la literatură simțământul natural, respectul adevărului, înțelegerea ideilor universale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
titlu mistificator. Dacă filmul s-ar fi concentrat asupra triunghiului Felix-Otilia-Pascalopol, acordând mai multă atenție analizei și neglijând celelalte personaje, am fi avut probabil o dramă psihologică puternică, dar am fi pierdut o frescă socială captivantă, realizată în stil realist clasicist (nu realist minimalist), prin care o întreagă menajerie de celuloid ni se revelează în toată splendoarea ei irezistibila." (Mihai Fulger, Despre "Felix și Otilia")10 ABORDARE INTERDISCIPLINARA DOSARUL FOTOGRAFIC 11 FIȘA INDIVIDUALĂ DE LUCRU ÎN CLASA FELIX SIMA OTILIA MĂRCULESCU
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
să mă criticați inteligent decît să mă lăudați prostește". De aici, preocuparea autorului de a produce texte de escortă, de însoțire și explicitare a operei: într-o scrisoare către Prim-procurorul Tribunalului Ilfov, Caragiale se explică în postura sa de clasicist ("lucrările mele fiind nu niște bufonerii menite să parodieze în treacăt persoane reale, ci niște lucrări de artă cu intenția de a înfățișa într-un mod mai durabil tipuri ideale") iar pastișa Cum se înțeleg țăranii? care a trezit supărarea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
câțiva posibili candidați. Nu putem încheia această trecere în revistă a satirei postcaragialiene fără să acordăm atenție ineditului roman L'Agonie sans mort53 apărut în 1960 la Paris (Editura "Le mont Saint-Clair") semnat de Ch. Sèverin, pseudonim identificat cu ilustrul clasicist N.I. Herescu, de către Virgil Ierunca 54, pe baza unor indicii precum numele ales aluzie la toponimul Severin, orașul natal al profesorului de istorie a literaturii latine, pasiunea pentru clasici, vădită în frecvența citatelor și a topoi-lor greco-latini, caracterul aproape memorialistic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o parte perdeaua cabinei, mi-s prea scurți! văd și eu că-i ajung numai până la glezne, și-mi arată picioarele ca de cocostârc, Hai să alegem altă pereche, el se reîntoarce în cabină să, perfecționist cum este, un adevărat clasicist, mă tem că va încerca pe rând toată prăvălia de blugi și eu n-am ajuns încă în zona obiectelor inutile care mă fascinează pe mine într-o astfel de piață, Marius s-a oprit abia la a șasea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cu orientare de stânga democratică ("Facla literară", "Săptămâna muncii intelectuale și artistice", și multă vreme, la "Adevărul"), însă în același timp intră în învățământ, mai întâi, la Găești, și devine curând inspector școlar. Descrierea unui examen de bacalaureat sub președinția clasicistului Șt. Bezdechi, pe care portarul școlii îl confundă cu unul dintre candidați sau a unei lecții de germană, unde profesorul se bâlbâia, confundând genurile, ceea ce îi atrage observația sarcastică a inspectorului Cioculescu ("Domnule coleg, în caz de dubiu, este mai
"Mâncătorul de cărți" by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8653_a_9978]
-
calităților umane, cele care se află În veșnică luptă cu cele „pozitive”, „diavolescul”, dizarmonicul - optică din care s-a ivit și conceptul de „păcat”, noțiune fundamentală a multor secole de credință, dar și de mentalitate -, sub pana tânărului filozof și clasicist de la Basel, „dionisiacul” devine nici mai mult, nici mai puțin decât „cealaltă valență” a omului, a omului nu numai creator și reflexiv, dar și a omului tout court. Și abia astfel, În viziunea cu adevărat revoluționară a filozofului, omul - Omul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și al creatorilor. Mă reîntorc din această digresiune - o fugă pentru mă regăsi! -, „digresiuni care nu sunt, poate, la urma-urmei, decât esența epicului”. Cel puțin, așa ne-o demonstrează un Marcel Proust, sau un Faulkner, dar și genialul eseist și clasicist Erich Auerbach, care În Mimesis, constată, Încă din Odiseea lui Homer, această „naștere a epicului” din „fuga” din acțiunea imediată, din prezentul faptic care se’ntâmplă sub ochii noștri - lecție pe care marii inovatori ai romanului secolului XX au ilustrat
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sunt „grecii dătători de canoane“, ci cum poate omul modern „să atingă aceste canoane“. Pentru a umple unul dintre acele „dureroase goluri“ culturale, I. Negoițescu aspiră în mod utopic să transplanteze această experiență estetică în cultura română, dilatând totodată programul clasicist goethean. „Omul structurilor axiologice“ rămâne însă în centrul atenției sale, de aici provenind și interesul pentru baladă și tragedie (teoretizate de Radu Stanca și concretizate de cerchiști). Clasicul reprezintă, la autorul Engramelor, un termen foarte elastic, el corespunzând nu numai
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
operă de artă“. Față de Manifest, euforionismul constituie o schimbare semnificativă de accent: unei creații, ca să fie, într-adevăr, o mare creație, nu-i ajunge doar valoarea estetică, din ea trebuie să se reverse o reală bogăție axiologică. În fine, programul clasicist preconizat ar trebui să repudieze subiectivul; or, acesta din urmă poate fi totuși regăsit în euforionism. Căci în ecuația euforionistă aflăm întotdeauna modelul (norma clasică) și defor marea lui subiectivă („fausticul/romanticul germanic“), așadar, după cum cred, nu un nou clasicism
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
există și pot fi percepute de oricine, fiind tot atât de evidente cum este însușirea unui lucru de a fi roșu sau rece. Totuși, nici un critic n-a pretins cu adevărat că un poem ar avea această obiectivitate absolută : Longin și alți "clasiciști", care invocă părerea tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate țările, limitează în mod tacit cuprinsul noțiunii la "toți cititorii competenți". Formaliștii susțin că poezia nu este numai o cauză, sau o cauză potențială, a "trăirii poetice" a cititorului
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
triumfător, ci mai mult curios. Slăbea puțin strânsoarea, ca lucrurile să nu fie chiar atât de clare pe cât deveniseră, și ea începea iar să se zbată, să-l lovească, să-l scuipe și să-l ocărască după rânduială. Dacă vreun clasicist al agresiunilor sexuale l-ar fi întrebat pe Rică la ce chinuia fata în halul ăla (admițând că deținătorul secretului nu i-ar fi pocit pe loc mutra curiosului) probabil că răspunsul ar fi fost deconcertant de frust: "ca s-
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ecourile acestuia în conștiințele moderne, el nu are în vedere o lume moartă, definitiv fixată în trăsături rigide, ci una în perpetuă devenire. În pofida argumentației diferite, Mihai Eminescu și N.I. Herescu întrebuințează unele expresii similare în pledoariile lor. Poetul și clasicistul par să admită existența a două moduri de a te apropia de lumea veche : cunoașterea, oricât de cuprinzătoare, a unor forme osificate, vetuste, și aprofundarea, selectivă, a acelor elemente antice înzestrate cu destulă vitalitate pentru a trezi interesul posterității. Mereu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
versurilor sale din Arta poetică - bunăvoința lui August de a revoca sentința de condamnare la exil a lui Ovidiu, inițiativă imposibilă în realitate, o dată ce Horațiu a murit în 8 a. Chr. pe când Ovidiu a fost exilat în 8 p. Chr. Clasicistul Ștefan Bezdechi socotește că această confuzie ar fi involuntară, pricinuită de asemănarea datelor, și că ea ar dovedi cultura precară, nesistematică a lui Alecsandri. Concluzia criticului e însă pripită și ar putea fi demontată de simpla alăturare a specificației inițiale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
autorul îl scoate pe om de sub dependența zeilor și elimină sentimentul păcatului pedepsit, ceea ce eliberează acțiunea tragică de dominația divină (p. 95). Ca și Alice Voinescu și Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Frenkian analizează metodic fiecare tragedie a dramaturgilor investigați. Viziunea coerentă a clasicistului reiese din examinările sale individuale, teza despre vinovăția absolută a eroilor eschilieni fiind susținută prin evidențierea păcatelor acestora. Spre a lua doar exemplul cel mai frapant, Prometeu este văzut ca tipul aroganței lipsite de orice simț de măsură, cu o
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Început, mă Întrebam dacă nu cumva Andrei Naum, tatăl poetului, pomenit și el În agendă, are vreun frate. Dar, datorită dvs., pista asta a căzut, căci Alexandru și Teodor Naum, ambii ieșeni, unul conferențiar la Universitatea din Iași, celălalt filolog clasicist, profesor la Cluj, sunt probabil, și prin obârșie, și prin vârstă, și prin ocupație, cei căutați. Celelalte detalii pe care le precizați, legat de personajele foiletonului Broscuța sunt pitorești, dar, În măsura În care agenda ca atare nu le menționează, nu e necesar
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
trecutul daco-roman, restabilind până și litera latină (procedeul, parnasian, era și al lui Vasile Pîrvan). De fapt poetul minulescianizează, înlocuind Ecbatana cu Roma și hieratismul asiro-babilonean cu antichități romane (S. P. Q. R., castre, aqvile, lyre, kratere). GEORGE MURNU Adevăratul clasicist este macedoneanul George Murnu. Apariția Iliadei în românește (1907) constituie un moment fundamental în evoluția limbii române. Iliada și Odiseea în interpretarea Murnu sunt niște capodopere superioare Eneidei în versiunea Annibal Caro, Iliadei lui V. Monti, Iliadei și Odiseii lui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
din grădină (1952), Făurari de frumusețe (1954) și O școlăriță în pădure (1955) se află poeme fermecătoare cu animale și plante, uzând de o versificație simplă, dar ingenioase ca limbaj, dinamice, ludice. Începând cu Oameni și dragoste (1958) un filon clasicist își face apariția, din ce în ce mai vizibil, în masa amorfă a poeziei realist-socialiste, prezentă în mai multe volume eclectice. O dimensiune morală iese la iveală în rondeluri satirice, însă fără miză estetică. Tentația epicizării, a colocvializării se resimte în lirica socială din
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
Început, mă Întrebam dacă nu cumva Andrei Naum, tatăl poetului, pomenit și el În agendă, are vreun frate. Dar, datorită dvs., pista asta a căzut, căci Alexandru și Teodor Naum, ambii ieșeni, unul conferențiar la Universitatea din Iași, celălalt filolog clasicist, profesor la Cluj, sunt probabil, și prin 717 obârșie, și prin vârstă, și prin ocupație, cei căutați. Celelalte detalii pe care le precizați, legat de personajele foiletonului Broscuța sunt pitorești, dar, În măsura În care agenda ca atare nu le menționează, nu e
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
, Aram M. (19.III.1898, Constanța - 10.XI.1964, București), clasicist, orientalist și traducător. Urmează cursurile Liceului „Gh. Lazăr” din București și ale Universității din Cernăuți (1923-1926). Studiază la Paris, sub îndrumarea lui Émile Bréhier, filosofia și limbile clasice și orientale (1926-1928). În 1931 își ia doctoratul în țară, cu teza
FRENKIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287088_a_288417]
-
blestem, lepădare de sine, așa cum mărturisesc cele Nouă variațiuni..., în Arlechini la marginea câmpului (1985; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), viziunea poetului pare că se obiectivează: el privește și se privește oarecum din afară, cu detașare, poemele au un echilibru clasicist, o tentă sentențioasă; „peisajele” sunt încremenite, Daniel (ipostază a poetului tânăr, în Nouă variațiuni...) rămâne undeva la marginea câmpului, nu coboară în „centru”, în sinele-fântână. Arlechinii sunt umbre, spectacolul trecerii lor e de un tragism și grotesc reținut. În Poemul
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
DIACONESCU, Traian (14.VII.1939, Bălcești, j. Vâlcea), clasicist, istoric literar și traducător. Este fiul Mariei și al lui Savu Diaconescu, țărani. Urmează cursurile primare în satul natal, gimnaziul la Liceul „Ion Neculce” din București, iar cursurile liceale la Balș, județul Olt. Va absolvi în 1963 Facultatea de Filologie
DIACONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286747_a_288076]
-
romantic, În interiorul căruia, desigur, scientismul lui Houellebecq se opune efuziunilor din autoficțiuni așa cum realismul pozitivist al secolului al XIX-lea se opune romanului personal romantic. Instituția literară franceză preferă totuși să se identifice cu un alt mare curent literar, nobil, clasicist, și anume minimalismul. Lucrurile pot să pară paradoxale: cum să ajungă avatarul Noului Roman - de avangardă - revendicat ca marcă identitară franceză? Răspunsul stă, cred, În stil. Din voința revoluționară a Noilor romancieri a rămas doar o scriitură: detașată, elegantă, prețioasă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rămâne eliptic până la obscuritate, dacă nu chiar până la fractură logică. Pentru că pot proveni dintr-un alt tip de discurs, între alți parteneri.” Critica filologică a textului, dovedește exegetul, nu se poate împlini decât prin analiza lui logică și filosofică. Poetul, clasicistul, exegetul, comparatistul se întâlnesc în opera moralistului C., deloc pedant, cu o adâncă înțelegere a tuturor slăbiciunilor și spaimelor omenești, dar și cu rigoarea celui ce s-a desăvârșit pe sine înainte de a-i modela pe alții, cel din Luminile
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
părerea de rău că nu sunt pictor!...” Când Floricica se ivește, decorativ, în cerdacul casei de țară, „în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit într-o girimea tot albă și cu țurțuri de mărgele roșii pe margine”, clasicistul reflectează: „o mai frumoasă și mai desăvârșită cariatidă nu se putea închipui...” Câteva pagini mai departe, „cariatida antică” se transformă însă într-o „Veneră împletind la colțun”. H. nu suportă „să ducă prea multă vreme, în spate, povara ucigătoare a
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]