200 matches
-
actul creator este o succesiune de afirmații, și nu o continuă tentativă de a genera crize și de a iniția rupturi. Iar acest tip de gîndire artistică și de asumare morală vine și el de undeva: din marea experiență a clasicității pe care o aducea cu sine, de la sursă, și Ion Lucian Murnu. Vasilica Chifu și ordinea visului Pentru Vasilica Chifu, pictura este în primul rînd un document existențial. Departe de vuietul străzii, de convulsiile clipei și de freamătul istoriei nemijlocite
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
puternic instinct al formei, el a rămas oarecum într-un gen particular de clasicism, cu o puternică tentă morală, interesîndu-se mai puțin de experimentele de limbaj, de integrarea unor noi materiale și tehnici, de redefinirea dialogului cu spațiul. De toposurile clasicității îl leagă, mai întîi, fascinația pentru corpul uman, în jurul căruia se naște o adevărată civilizație antropocentristă. și chiar dacă arhitectura corporală nu este permanent o prezență explicită, ea este suplinită sistematic prin detalii anatomice, prin atitudini, prin forme asimilabile. Deși materialul
Sculptori de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9217_a_10542]
-
este un roman-Argus cu o sută de voci ("alte voci, aceeași voce, un ecou fără de sfârșit vorbind despre sfârșit"), în locul celor o sută de ochi, care ocrotesc pe cine? ce anume? ce fel de enigmă? Paradoxal, haosul narativ exprimă o clasicitate modernă, narațiunea nefiind posibil de susținut decât în forma delirantă și iradiantă pe care Magris i-a impri-mat-o. Ca și cum autorul ar fi transpus în plan literar afirmația lui Musil, conform căreia "eul este un delir al multor euri". La fel de adevărat
Romanul cu o sută de voci by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7003_a_8328]
-
de a inventaria și selecta faptele (istorice, culturale în sens larg) pentru a desprinde din ele semnificații și chiar categorii spirituale. Atât de atras de Grecia antică, el nu ezită să constate, în mai multe rânduri, că imaginea noastră asupra clasicității este falsă, reprezentând o creație a modernității. Iar viziunea modernilor a fost profund marcată de romantism. Argumentația sustrage antichitățile (ele însele mitologizate) unei admirații convenționale, stereotipe, restituindu-le aspectul lor inițial, genuin, fără interpolările și stilizările ulterioare: "Avem oare o
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
inițial, colorate și pline de podoabe. Ceea ce ne arată că vechii greci aveau, în realitate, alte gusturi decât cele pe care li le atribuim noi acum. Azi, nu mai concepem statuile grecești decât albe. Imaginea pe care o avem asupra clasicității e falsă, e o creație modernă. La ea au contribuit nu doar ploile care au spălat vopseaua și au înlăturat genele artificiale; sau hoții, care au furat podoabele. Au contribuit și romanticii care au visat între ruine." (p. 157). De la
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
interesant și, procedural, imposibil. Descendent al lui Trakl (la care se și referă în volumele anterioare, Grodek fiind la loc de cinste) și, generic, al poeziei germane de secol douăzeci, Pântea nu pare a avea multe în comun cu limpiditatea clasicității române. Sunt, în această secțiune secundă a cărții, poeme care sună așa: Ea are o vârstă mai tânără decât amenințarea amant, tot trupul i l-a sărutat amenințarea amant, de pe ea cade uneori sărutul negru, amenințarea amant a gustat din
Note despre critica de poezie, rânduri despre o anume poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4286_a_5611]
-
filtrată a versului clasic. Precum Tennyson, Pillat a compus poeme largi, inspirate de istoria locală, pe care a povestit-o în versuri naive, convins că-și îndeplinește o obligație patriotică. Refugiul sigur la constituit însă, ca la poetul victorian, lumea clasicității eterne: Ulysses al lui Tennyson se multiplică la Pillat în nenumărați eroi ai Greciei antice, din care poetul român și-a edificat baza construcției sale imaginare. Compunerile ultimei faze nu au reprezentat la Pillat simplă reluare: poetul a vrut să
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. III. Clasicitatea suferinței Sever pînă la austeritate, economisindu-și bacovian gesturile și mijloacele expresive, Ion Lucian Murnu reprezintă punctul de convergență al unei triple sugestii: mesajul umanist al spiritului grec, ideea creștină a asumării suferinței ca treaptă spre desăvîrșirea spirituală și opoziția
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
mare interes public. Din această perspectivă socio-estetică, singurul lucru pe care criticii și cititorii obișnuiți l-ar putea pretinde după încheierea expoziției-lansare de la Muzeul Benzii Desenate ar fi editarea volumului într-un tiraj adecvat și cu o difuzare pe măsura „clasicității” celor doi autori. Cum Semne și desemne există în prezent nu doar sub forma obiectului-spectacol, ci și în varianta unei machete digitale de înaltă fidelitate, tentația unui editor de a prelua proiectul finalizat și a-l face accesibil publicului într-
Nichita Stănescu în benzi desenate by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5144_a_6469]
-
că "o carte în care numele ŤNoicať apare pe copertă, dar al cărei erou nu este, nici pe departe, Constantin Noica e, prin ea însăși, o surpriză". Precum Shakespeare sau Cioran, filosoful a ajuns la un nivel de notorietate și clasicitate care face posibil ca pe coperta volumelor sale numele să nu mai ceară, imperativ și un prenume. Or, în această carte, Noica este un personaj printre alte câteva sute, fără un statut deosebit. "One of us", nepotul, fiul, vărul, unchiul
Ispitele istoriei mici by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6996_a_8321]
-
texte, o reprezentare a aparențelor, o simplă flatare a iluziei și a tranzitoriului, ci o formulă de comunicare directă cu arhetipul, de încarnare a ideii pure. Mitroi nu pictează obiecte, el developează noțiuni. Opțiunea sa pentru un atemporal spirit al clasicității, în care importante nu sunt veșmintele realului, ci raporturile absolute cu acesta, este filtrată prin austeritatea unei viziuni a semnului, a hieroglifei, de factură orientală. în spiritul acesteia, Florin Mitroi conferă un aer definitiv și aprioric picturii sale. El rămîne
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
puternic instinct al formei, el a rămas oarecum într-un gen particular de clasicism, cu o puternică tentă morală, interesîndu-se mai puțin de experimentele de limbaj, de integrarea unor noi materiale și tehnici, de redefinirea dialogului cu spațiul. De toposurile clasicității îl leagă, mai întîi, fascinația pentru corpul uman, în jurul căruia se naște o adevărată civilizație antropocentristă. Și chiar dacă arhitectura corporală nu este permanent o prezență explicită, ea este suplinită sistematic prin detalii anatomice, prin atitudini, prin forme asimilabile. Deși materialul
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
marii clasici ai literaturii române, cel mai puțin "clasic" se dovedește Caragiale. Dar în cuprinsul operei lui proza se arată a fi, prin traseul sinuos care ne poartă de la Temă și variațiuni la Calul dracului, mărturia unei tentații stăruitoare a clasicității. împlinirea finală a acesteia absoarbe cu nesaț seva mirabilă a folclorului - cel mai bătrîn clasic în viață: " - ...A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi... - ...nu s-ar povesti... a mormăit băiatul. - Bag sama pe ăsta-l știi
Caragiale „liber-schimbist“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7635_a_8960]
-
pietate extremă care, la prima vedere, poate fi confundată cu imprecația și cu blasfemia, iar cea de-a doua se așeza pe un discurs de alburi angelice, de o seninătate și de un echilibru apropiate celei mai pure dintre ipostazele clasicității. Dar și în cazul uneia, și al celeilalte, un fapt era indiscutabil: ele erau gîndite și realizate la o temperatură înaltă, iar culoarea, idiferent de natura pigmentului și de puterea lui calorică anticipată, era susținută prin explozii repetate, prin revărsări
Constantin Cerăceanu și "Premiile Margareta Sterian" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12167_a_13492]
-
de la înțelesul lor primar, cu rupturi neașteptate în corpul piesei poetice, închizând accesul unei citiri ce părea asigurată, cu bruște conturnări spre enigmatice abscondități, la prima vedere supunere tiraniei rimei, dacă nu unui filon secret. Cu urmarea că iubitorul de clasicități va prefera acele piese ce rămân fidele unei unice linii directoare, pe când lectorul la zi va afla în libertatea, în autonomia unor cadențe de aparentă necontingență, în fond miezul pariului auctorial. Desigur, Poetul, Secretar în misterii, îl așteaptă pe Expert
Un sapiențial vitalist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16698_a_18023]
-
Percepții ale orașului funest în Antichitatea greacă. Cinicii (de felul lui Diogene sau, aș adăuga eu, Timon) sau pur și simplu marginalii (ca Euripide) oferă, prin criticismul lor constant, reversul medaliei strălucitoare prin care ne-am obișnuit să ne reprezentăm clasicitatea ateniană. Nici democrația, ca garant al acestei proiecții senine, nu e cruțată: În acest context, democrația devine o concesie disciplinară făcută celor ce pătrund în polis venind din afară, pentru a spori numărul de locuitori, cu precădere din spațiul gospodăriilor
Atlas de comparatistică urbană by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6966_a_8291]
-
-i conferă o garanție de credibilitate. Este și cazul acestei cărți, intitulate, cu modestie, În dialog cu anticii. E vorba despre o sumă de eseuri dedicate teatrului românesc (de la Alecsandri până la Vlad Zografi) și raporturilor sale, accidentale sau sistematice, cu clasicitatea greacă sau latină (ceea ce nu înseamnă numai faimoșii tragici atenieni, ci și, o serie de la fel de faimoase scrieri istorice sau filozofice). N-am de gând să intru în analize de detaliu, pentru că n-aș putea ține pasul cu Alexandra
Și totuși, modernii... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2686_a_4011]
-
din ce în ce mai net tema. Diversitatea expresiei confirmă în fond unitatea de viziune și de accent. Îndeosebi în poemele maturității depline îi auzim glasul inconfundabil, și totodată fiecare își aude propriul său glas, la fel de inconfundabil și în același timp parcă impersonal. O clasicitate majoră guvernează aceste poeme în care ne recunoaștem cu mirare și încântare, și pe care, citindu-le, avem senzația că le-am scris chiar noi, fiecare dintre noi și toți împreună. Bucuria participării solidare, a comuniunii de simțire și a
Jorge Luis Borges by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/3168_a_4493]
-
substanțială în modul de tratare a culorilor. Paleta lui Heckel își pierde verva și prospețimea, devine mai indiferentă, aproape înăbușită, atmosfera pânzelor artistului este din ce în ce mai reținută. După 1920, culorile sunt mai armonizate și mai luminoase, se observă o tendință spre clasicitate și o preferință pentru peisagistică, artistul fiind apropiat de natură. În lucrările realizate după 1940, elementele decorative dobândesc un plus de atenție, autonomia ornamentală a tablourilor căpătând mai multă greutate.
Erich Heckel () [Corola-website/Science/321915_a_323244]
-
ei, cultivând de preferință tehnica negației, pulverizează în egală măsură Eul liric (fundament al oricărui romantism) și Realul obiectiv (fundament al oricărui clasicism)". Poet și comentator al poeziei, Ștefan Aug. Doinaș ilustrează, în cele două domenii, o egală aspirație spre clasicitate, spre rigoare formală, spre echilibru al aserțiunilor, niciodată stridente, întotdeauna având alături calmul valorilor și ritmul măsurat și amplu al erudiției decomplexate, care face din referința livrescă o a doua natură a cărturarului. Temele eseurilor lui Ștefan Aug. Doinaș sunt
Eseistica lui Ștefan Aug. Doinaș by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7176_a_8501]
-
declară într-un interviu cu Osvaldo Ferrari, în 1998, este „condiția lui de clasic și faptul că putem să-l citim și să uităm circumstanțele - lucru care se întâmplă cu foarte puțini scriitori, din câte știu eu -, demonstrează acest lucru.” Clasicitatea, pe care Borges i-o atribuie lui Kafka, având-o nu mai puțin el însuși, presupune și actualitatea. Kafka rămâne actual, pentru că, dincolo de circumstanța istorică a epocii sale, pătrunde în zone profunde ale ființei umane, captează aspecte fundamentale ale relațiilor
Franz Kafka în literatura spaniolă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3018_a_4343]
-
reprezentării dacă îi putem spune așa, pe care se sprijină ontic limbajul sculpturii. Iar cînd invocam limbajul sculpturii, în mod evident referirea se face la statuarul occidental, în mod particular la cel din perimetrul catolic, a cărui ascendentă în spațiul clasicității greco-latine constituie o evidență care nu mai are nevoie de nici o demonstrație. Dacă Dimitrie Paciurea, primul sculptor român care a resimțit imposibilitatea coabitării unei arte realiste, de multe ori documentare, așa cum se regăsește sculptură în spațiul său originar, cu aspirația
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
psihologie, viață curentă etc.), conceptul de "conștiință" ocupă un loc central în perceperea morală a existenței de către spiritul european. Cercetarea istoriei acestui concept și a lexicalizării sale în limbile europene moderne oferă un bun exemplu al întinsei legături ideologice între clasicitatea greco-latină și creștinism" (subl. RC). De altfel, una dintre concluziile formulate în urma acestui gen de analize este aceea că "O componentă fundamentală a unității spirituale a Europei o constituie dimensiunea semantică a limbilor europene moderne" rezultată din moștenirea umanismului greco-latin
Cultura cuvintelor by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/7154_a_8479]
-
mediocritatea „de gumilastic” (p. 29) pe ani și ani, până la anularea oricărui sens al existenței. Aș zice că aceasta e prima găselniță a lui Mușina: transformarea particularului în general (care e specifică să zicem, spiritului epigramatic și, de fapt, întregii clasicități) se asociază, spontan, cu transformarea ludicului în tragic. Ferindu-mă de pedanterie, nu pot totuși să nu remarc ce rol, decisiv, joacă timpurile verbale. Aproape nicăieri (există două excepții, dar și acolo continuitatea e explicită) nu există trecut . Nici viitor
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
individualitatea sa, conformația sa distinctă, totuși, poate fi evidențiată și armonia ansamblului, sfericitatea construcției narative, setul de teme și variațiuni ce alcătuiesc substanța operei, o substanță livrescă, evident, hrănită din experiențe ale lecturii, din cărți, din aromele bibliotecii. Echilibrul între clasicitatea formală și experimentul ficțional constituie una dintre particularitățile definitorii ale prozei lui Mircea Horia Simionescu. Dicționarul onomastic (1969), primul volum al tetralogiei, reprezintă o reconsiderare ironică și parodică a nivelului onomastic al ficțiunii, reprezentat de universul numelor. Putem considera această
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]