799 matches
-
deasă, străjerii neînfricați, de secole pază a acestui pământ. Piscurile lor golașe sunt cercetate sfios de pașii caprelor negre și firave flori de colț înmiresmează această lume de leagăn. Enorma catedrală a munților este străbătută de turme de oi, iar clinchetul tălăngilor îți picură neîncetat auzul. Puternica mireasmă din oceanul verde al coniferelor înmiresmează aerul, iar discul de aur al soarelui își împrăștie razele peste cetina umbroasă. O lume întreagă cu munți înalți și ape răcoroase care curg prin văi adânci
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de cuvinte, confirmând dezideratul testamentului văcărescian unde cultivarea limbii se identifică cu cinstirea patriei. A-ți iubi patria înseamnă a-ți iubi întâi de toate limba prin care sufletul tău vibrează și simte glasul frunzei cu freamăt tânăr de pădure, clinchetul tălăngilor coborâtoare pe-un picior de plai sau sunetul prelung al buciumului departe, mai departe în veșnicii... Gabriela Neagu, clasa a VI-a A 6. COMPOZIȚII DESPRE PRIETENIE Prietena mea Am o prietenă de încredere cum și-ar dori fiecare
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
-o anul trecut, în clasa cea luminoasă și încăpătoare. Cum am devenit prietene? Într-o zi deosebită de primăvară, pe când aerul era răcoros și înmiresmat, iar soarele blând de pe cerul de cristal încălzea pământul jilav, la școală s-a auzit clinchetul cristalin al soneriei. Eu, cum e firea mea mai neliniștită, am vrut să alerg, să fiu prima în curtea școlii și m-am luat la întrecere cu niște colege. Când s-a dat startul, m-am împiedecat de o piatră
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
a se fi oprit. Nimeni și nimic nu pare a vrea să spună ceva. Rășina brazilor preacuvântează celor patru colțuri ale camerei. Misterul începe a se contura stângaci: mireasma neîncepândă a rășinii proaspete și dulci se profilează pe pereți învingând. Clinchet violet de clopoțel trezește însă focul din cămin și camera la viață. Afară valurile se rup, zbătându-se în mâinile furiosului viscol. Irisul înghețat pe ochiul rece al iernii este albastru, tăios, precum glasul pescărușului rănit venit dinspre mare. Jos
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sunt eu! Luați și vă Înfruptați! Scăpa În acest fel de viermi și de frig. Se ghemui În scaun ca Într-o scoică. Muzica Încetase. Spațiul dintre mese rezervat dansului era gol. În zumzetul sălii se amestecau frânturi de toasturi, clinchetul paharelor, priviri fugare, zâmbete amabile, cu subînțeles, sau strict protocolare. Când amestecul deveni fluid, omogen, Începu să scadă În intensitate pentru a lăsa loc În cele din urmă unei tăceri Încordate: se servise friptura de pasăre și nu toți aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bătând în geamuri și la dramele nocturne ale insectelor. Nimic nu avea absolut nici un sens sau, dacă avea, eram prea obosit, prea sleit de puteri ca-l să înțeleg. Am închis ochii și m-am concentrat asupra arsurii, învârtejirii și clinchetului votcii și asupra simplelor greutăți cursoare ale respirației. M-am trezit pe sofa, în toiul unei vii amintiri a celei de-a doua întâlniri cu doctorița Randle. — Dar nu este... am spus cu voce tare, apoi m-am oprit, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sau a ceva cu care să-mi acopăr capul. Făcând asta, degetul mare de la picior agăță marginea cutiei de bere și o răsturnă. Aceasta se rostogoli, împrăștiind spuma, și se lovi de balustrada din cealaltă parte a bărcii cu un clinchet metalic sec. Scout ridică ochii spre mine. — Ce e? Se uită în larg spre marea calmă, apoi la cutia mea de bere, apoi din nou la mine. Nu suntem pe teren drept. — Se înclină. Noi ne înclinăm. Scout se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de atunci, personaje din paginile cărților râd acum din când în când, amintindu-și râsul de atunci, apa din vasele de-atunci s-a evaporat de-atunci, se cutremurau geometric desenele de pe covorul de iută, camera râdea cubic și cu clinchete roz, așa cum era tapetul, paharele de șampanie râdeau în alto, ficusul acompaniat de fagotul cactusului care intermitent râdea în sol major, râsete de coloratură auzeai de la figurinele emailate și viu colorate, indecent râdea strămoțapul și obraznic anticul Amoraș cu săgeata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dans de epocă, dans de libertate, dans-cer, dans, dans, dans! Vârtej de vânt, șuvoi conic cu vârtejul în jos, vânt-titirez, care adună frunzele toamnei din curtea noastră, ale dudului care vorbesc în vâjâitul lor cu frunzele grele ale castanilor, cu clinchetul galben al frunzelor salcâmului, din fundul grădinii uscate, cu ciocanii de porumb galben-bolnăvicios, ca... Vântul trist dansează, vântul dansează cu vederea uscată, lovește cu coardele uscate, zidul uscat sună a sec, a toamnă, a moarte, uscatul pocnește ca boaba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bătu cărțile neascultătoare, le trimise în rafturi, bibelourile pe policioarele lor de cristal, pe îngeri la locurile lor între baloane, acrobații și motocicliști, pe zidurile morții. Cuminte, fir cu fir, fără să plângă, fără să înțeleagă de ce dincolo de ușă erau clinchete de pahare, voci impostate de bărbați, înfocate, virile, părăsite de voință, în momentele suprapunerii cu trupul mamei, lingușitoare și intrate în neființa unei lumi pe care nu o percepea ca reală, DOAR CA PE UN VIS, DUREROS DE REAL, ÎN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
spre poartă. Când apăsă clanța, se materializă și strada. Un tramvai se țesu din noapte bucată cu bucată, întâi farurile, cabina vatmanului, apoi vagonul. Nu vedea încă roțile și șinele de sub el. Știa ce să facă. Închise ochii și auzi clinchetul de alarmă. Văzu cum tramvaiul venea spre ea și vatmanul făcând semne disperate cu mâinile. Sări de pe șine și curentul iscat de viteză o trânti pe caldarâm. În patru labe se îndreptă spre poarta care era la locul ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
adânci în pomeții mult prea roșii. Fotoliul iese din încăpere în aceeași plutire ușoară cum intrase. Încăperea este cuprinsă de o liniște totală. După scurt timp, pe coridor se aud pași grăbiți, apoi alți pași șovăitori și în fine, niște clinchete din ce în ce mai aproape. Ușa se deschide : La masă ! Cu ce vă servim ? Vă propun ceva ușor, așa cum o cere pregătirea pentru intervenție : somon cu orez sau pui cu piure, la alegere. Ca desert un iaurt sau struguri. Ce alegeți ? Prefer peștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sărate. Automat caută în buzunarul bluzonului batista și își tamponează tâmplele, fruntea, pomeții obrajilor... Ciudat, batista are un parfum care nu este al lui, un parfum proaspăt de ... Ușa se deschide și un pat pe rotile se apropie cu un clinchet abia audibil de patul neocupat. Victor sare în picioare ca împins de un resort și deschide ochii. Cu stupoare constată că ține în mâna strânsă nu batista lui, ci o fină dantelă roz. O bagă cu grabă în buzunarul bluzonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
patul de alături s-a ocupat. Victor s-a reașezat și ține între mâinile lui o mână a Dorei, o mână cu degete colorate în galben ca atunci când te dezinfectezi cu tinctură de iod... Din nou ușa deschisă, din nou clinchetele unor rotile. De data aceasta este masa de seară. Dora s-a trezit cu ușurință și înghite cu plăcere orezul și iaurtul cu care Victor o hrănește ca pe un copil. Bravo, o încurajează el, mâine vei putea mânca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
poziție cât mai confortabilă. Voi dormi bine ! Trebuie să recuperez !". Ușa se întredeschide și o mână grijulie stinge lumina din plafon. Rămân aprinse doar lămpile de noptieră, care difuzează o lumină blândă. Noaptea spitalului începe... Se mai aud doar câteva clinchete îndepărtate care încetează și ele după un scurt moment. Legănată de liniște și cu chipul vecinei de pat în gând, Dora doarme de ceva timp, când niște apeluri de ajutor care vin din spre culoar o trezesc. Ciulește urechea. Strigătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din vechi cărți sfinte. Brâul de sub cornișă este ornat cu mici icoane de email cu reflexe verzi, adevărate smaralde precum ochii celor două Ane și ai lui Dragoș. Un sunet grav curmă liniștea. Este urmat de o dezlănțuirea armonioasă de clinchete. Sunt clopotele bisericii care anunță terminarea serviciului divin. Sătenii încep să iasă doi câte doi pentru a se opri apoi în grupuri mici, în care cuvinte molcome par a pune la cale destinele omenirii. Cojoace albe, sumane negre, cușme înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
înapoiat cu un brăduț, cu două buchete de vâsc cu bobițe ca de ceară și, culmea norocului, cu un iepure înghețat bocnă care căzuse pradă unei capcane puse de Vasili pe malul iazului. În după amiaza aceleiași zile am auzit clinchete de zurgălăi și am alergat în întâmpinarea lui Axel. Dar nu, nu era el ci un mujic din Gherasimovka care ne aducea foarte puțin din proviziile de care mai aveam nevoie ca să supraviețuim până în primăvară. Ne-am bucurat totuși pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
țipă și ele, însă de umed și ud. Covorul pe ducă va începe curând să se destrame, el e uzat, fața e dusă. Nu e de altă parte când picură pic-pic-pic picăturile de lacrimă/ pe tabla lustruită/ se aude un clinchet melodios, de efect. Pașii tocurilor zglobii se aud pocnind pe metal. Iar imaginația începe să cânte. Însă, pe de altă parte cristalul bine conturat oferă claritatea de excepție, foarte bine conturată, și totul e poleit. Cristalul ciocnește sticla, oglinda. Sunetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Dar era o coincidență numai. Trebuie să vorbim. Intrăm? Bine. Camerele erau micuțe, dar satisfăcătoare. Doru îi luă haina, apoi și-o dădu jos și pe a sa. Avu grijă să nu se zărească săbiile, dar nu putu împiedica un clinchet. Vrei să știi unde-i petrecerea? Spune-mi tu. Amanda se făcea că nu înțelege. Doru, te simți bine? Lasă teatrul, te implor! mârâi. Doru? Văzu mirare în ochii ei. Îi dădea de înțeles că lucrurile puteau să fi stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
singuratic, unde doi călăreți atacați prin surprindere puteau fi trași jos de pe cai cu ușurință. Era destul de răcoare, și căpitanul se Înfofoli mai bine În capa lui nouă, cumpărată din avansul În monede de aur al mascaților. Făcând aceasta, răsună clinchetul fierăriei pe care o purta dedesubt: daga vizcaína se frecă de mânerul spadei și de crosa pistolului bine Încărcat pe țeavă, pe care Îl ținea În partea dindărăt a centurii pentru cazul că trebuia să recurgă, În ultimă instanță, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de lamă În primul loc descoperit și să Încheie socoteala. Ceea ce era ca și făcut, fiindcă, deși tânărul lupta curajos și mânuia bine oțelul, era prea focos și se bloca În propriu-i efort. Între timp, Alatriste auzea din spate clinchetul spadelor italianului și celuilalt englez, gâfâitul și imprecațiile lor. Cu coada ochiului le putea vedea mișcarea umbrelor pe zid. Deodată, prin zăngănitul de fiare se auzi un geamăt și căpitanul Întrezări umbra englezului mai tânăr căzând În genunchi. Părea rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Înfipse În gol; cu toate acestea, dând Înapoi, simți o tăietură de pumnal pe dosul mâinii. Sperând că italianul nu-i tăiase nici un tendon, Își Întoarse brațul drept cu pumnul În sus dar cu lama În jos, deviind cu un clinchet sec spada care Îi căuta iar trupul Într-un atac tot atât de imparabil și de meșteșugit ca primul. Italianul dădu un pas Îndărăt și rămaseră din nou nemișcați unul În fața celuilalt, răsuflând amândoi din greu. Căpitanul Își mișcă degetele mâinii rănite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Că doar nu te-așteptai să-ți cer voie. Apoi rămaseră iar neclintiți un timp, observându-se atent. Până la urmă italianul schiță o mișcare, Alatriste răspunse cu alta, și Își mai ridicară o dată prudent spadele, atingându-le cu un ușor clinchet metalic, Înainte de a le coborî din nou. — Pe Belzebut, suspină În sfârșit, răgușit, italianul, nu există două ocazii fără o a treia. Și Începu să bată În retragere, mereu cu fața la căpitan, Îndepărtându-se foarte Încet, cu spada Între ei. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să-i ceară explicații pe treptele de la San Felipe, escortat de un prieten, Într-o dimineață când don Francisco se preumbla de colo-colo cu căpitanul Alatriste. Chestiunea s-a rezolvat În doi timpi și trei mișcări la căderea nopții, În clinchet de oțeluri, În spatele Îngrăditurii călugărilor Recoleți, de o asemenea manieră Încât atât presupusul Încornorat cât și amicul lui, după ce și-au vindecat tăieturile primite imparțial, s-au apucat de citit proză și n-au mai pus mâna pe un sonet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care au fost scrise. Căci, deși obnubilat de ceața vedeniilor vindicative, Nietzsche scrie formidabil. Și astfel ajungi să admiri balerinul din el, ignorîn-du-i cu totul semnificația mișcărilor. Nu te mai preocupă veridicitatea reflexiilor, ci forma lor de sclipire retorică. Un clinchet de vertiginoasă cavalcadă care a fost iscat de corzile unui suflet sfărîmat - acesta e sunetul cărții de față. Aidoma unei marionete căreia mecanismul interior, uzat pînă la gripare, îi imprimă gesturilor aparența sacadată a unor mișcări fără coordonare, scrisul lui
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]