674 matches
-
lângă Dumnezeu. Când lovește timpul peste tâmpla mea, Aripile Tale sunt scăpare mea. Mă răsfir în dalbe cântece de flori, Ce aduc în mine ai dragostei fiori. Palma veșniciei îmi mângâie mereu, Viața mea întreagă ascunsă-n Dumnezeu. Clipită de clipită trăiesc îngenunchiat Lângă tronu-Ți sacru, Mare Împărat! Să îți laud Numele de Mântuitor Să-Ți cer îndurare, pace și ajutor. Mă închin cu-ntreagă viața-mi pe altar Stau sub bunătatea ploilor de har. Simt îmbrățișarea veșnică a Iubirii Și
IUBIREA CA O PLOAIE DE HAR de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384750_a_386079]
-
Ce-n frunze verzi rămas-a-mpodobit Cluj Napoca, 30 octombrie 2015 Mâna destinului O lacrimă-n gene îmi scrie din nou, Versul ce plânge de mână cu clipa. Se-ascunde sub pleoapa plină de dor, Mă mângâie iar destinul cu mâna. Șiraguri clipitele curg în izvoare, Buzele-mi leagă versul cu versul... În mine iar naște a vieții ninsoare. Și-mbrățișat sunt de tot universul. Se scutură privirile ca petale de flori, Iar veșnicia în pălmi mi le prinde. A câta oară mă topesc
IUBIREA CA O PLOAIE DE HAR de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384750_a_386079]
-
din 09 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Fiecare poezie are glasul ei, O tonalitate joasă sau înaltă, În care sufletul meu se scaldă, Se-aruncă-n gol, ca pasărea oarbă. Eu simt durerea sufletelor ce scriu, Simt chinul lor în fărâma de clipită, Rugina frunzei într-un zbor pustiu, Ultima zbatere duioasă de aripă... Poemele sunt hărți de inimi desfășurate, Răspunsul vieții. Și dincolo de moarte. ( Pictură: Odilon Redon- "Flowers in Blue Vase") Referință Bibliografică: Definiția poemului / Cristina Crețu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
DEFINIŢIA POEMULUI de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 1926 din 09 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384852_a_386181]
-
La feștilă lordul Lamb Să dezlege mi se zbate, Ochelarii rânduri trei, Neînțelegând cum poate Să zgâlțâie un... condei; Abitir o pană ruptă Înmuiată-n călimară, Cu laptop și față suptă Azi poetul e... jumară; Copy/Paste! Gata lucrare ‘Ntr-o clipită, lume-n grabă Nu-i află asemănare, Și-ncă nime nu se-ntreabă De-unde-a luat cu împrumut... De-ndrăznești cumva să-ntrebi, Gealați te duc la zdup Amintindu-ți... că ai trebi. ÎNTRE DOUĂ RIME Când se-ngână zi cu
POEZII (LUI MIHAI EMINESCU) de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382417_a_383746]
-
om din nepăsare. Ea îl trimite-n aventura de-a-și pierde simțul și măsura. Cum să reziști la o idee când ochii sunt numai scânteie ?! Devii sclavul părerii tale în gânduri care-i sunt vasale. Avui și eu azi o clipită de înclinare spre ispită. S-a dovedit că-i colosală, când văd un țel cu mintea goală. Că ești bărbat sau ești femeie vei căuta mereu o cheie să ai Ispita rezolvată... Dar poți să și regreți odată ! De Dorel
ISPITA de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 2317 din 05 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383522_a_384851]
-
Acasa > Stihuri > Semne > POEMELE IUBIRII 2 Autor: Maria Luca Publicat în: Ediția nr. 1383 din 14 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului De-ar fi să pleci... De-ar fi să pleci...chiar numai o clipită Te voi căuta plutind pe-a dorului aripă Și-am să te chem cu gândul să revii Căci fără tine-i frig și zilele pustii... De-ar fi să pleci...în ochi s-ar cuibări izvoare Și-ar curge râuri
POEMELE IUBIRII 2 de MARIA LUCA în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383560_a_384889]
-
Vrem respect reciproc, nu îngâmfare, Nu suportăm să fim mereu mințiți, Vrem cinste-n fruntea țării și răbdare, Iar hoții, toți, sa fie pedepsiți... Lozinci ne-nsoțesc, ca o suită, Cândva, pe glume noi ne sprijineam, Ne ducea fantezia-ntr-o clipită, Lucrul -bine făcut- nu-l înțelegeam... ............................................................... Și,.. s-a oprit pornirea anarhistă! Așa e România cu noroc, Că mintea -de pe urmă- mai există : Ce s-a cerut s-a-nfăptuit pe loc. .............................................................. Acum, cinstim o sfântă sărbătoare, Vrem ziua țării s-
1 DECEMBRIE 2015 de LIA RUSE în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383116_a_384445]
-
luni, rămâne ca o pildă incandescentă, contaminantă. x x x x x Întâlnirea mea cu această carte a luat sfârșit. A fost o bucurie rumenă, întreagă, iar acum, la capătul ei simt o picătură dulce-amară de nostalgie...... Durează doar o clipită, apoi dispare, ca o nălucă, ca o părere, căci în căușul palmelor rămân cu un nufăr alb, imaculat al luminii de a fi femeie. Anca Munteanu
„Renaşte în fiecare zi” – decupaj de suflet şi de viaţă – [Corola-blog/BlogPost/93051_a_94343]
-
Mateiaș, printre suspine, glasul părintelui său. În acel moment simți o forță și o liniște necunoscute până atunci. Se ridică în picioare, și merse direct către călău, așezându-și capul pe trunchi. „Vreau să mor creștin! Lovește!” În doar câteva clipite capul destrupat al lui Mateiaș avea aceeași expresie rece, parcă nepăsătoare ca a fraților săi. La urmă, lângă balta de sânge a fiilor săi, ce lucea sub razele amiezii, a fost omorât și bătrânul Constantin Brâncoveanu de aceeași lovitură nemiloasă
Sfinţii Martiri Brâncoveni / Drd. Stelian Gomboş [Corola-blog/BlogPost/93346_a_94638]
-
apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce privirea Îi alerga către spărtura deschisă În perete. Fusese, Însă, doar o distragere de o clipită. De Îndată, se aplecă la loc peste hârtiile Întinse dinaintea sa. Își trecu mâna peste ochi, Încercând să Îndepărteze oboseala nopții de nesomn. Apoi mai așternu câteva cuvinte. Când Își ridică din nou chipul, peste privirea sa se coborâse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
glasul său fu Înăbușit de un sunet neașteptat. Cu o trosnitură, coca galerei se urnise, ridicată de valurile suitoare. Apoi, se lăsă din nou pe fund, scârțâind din toate Încheieturile. În momentul acela, șuieratul șarpelui se repetă, urmat, Într-o clipită, de bubuitura unei enorme coloane de apă și de mâl, la câteva brațe de flancul corăbiei. Valul dezlănțuit de izbitură scufundase zeci de refugiați, În mijlocul Înfricoșătoarelor urlete de panică, urnind Încă o dată chila navei din mâl. Tânărul izbuti să revină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi durând lucrările de restaurare, Comuna v-ar fi acordat, cu siguranță, o sală la San Piero. Sau capitulul vreunei mânăstiri... I se păru că surprinde o iute privire de Înțelegere Între cei de față. — Dacă vei avea răbdare o clipită, vei Înțelege de Îndată, messer Alighieri, zise spițerul arătând spre fundul sălii, unde vânzoleala părea să se Întețească. De câteva momente se auzea un sunet firav de darabană, lent și senzual, acompaniat de freamătul metalic al unor mici țimbale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
medicilor. Era cineva din lumea celor vii, sub sutana lui de dominican. Bărbatul se Întoarse cât ai clipi, auzind zgomotul pașilor, și se Îndepărtă rapid de cadavru. — Cine ești și ce faci aici? Îl Întrebă brusc priorul. Celălalt șovăi o clipită. Părea să se gândească Înainte de a hotărî ce să răspundă. Între timp poetul se apropiase, iar când o subțire rază de lumină căzu pe chipul omului, Îl recunoscu. — Ești Noffo. Noffo Dei. Era unul dintre inchizitorii florentini legați de partida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acum străbătuseră Întreg cartierul, dar ea Își continua drumul, fără să-i pese de oboseală și de norii de insecte care se roteau pretutindeni. Ajungând lângă o fântână, se opri să bea. Pentru a face asta, Își ridicase pentru o clipită masca, Întorcându-se ușor. Dante Îi văzuse scăpărând ochii de onix, ca și când femeia i-ar fi căutat privirea. Apoi Își reluă drumul. Trecu și el de bazinul din piatră, cu efigia lui lugubră. O urmărise pe Antilia fără să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu pași Îngreunați. Când ajunse la capăt se uită În sus, către stele. Văzu o lumină ieșind de la una din ferestrele cămăruțelor și lunecând Încetișor spre capătul coridorului acoperit, urmată de o formă nedeslușită. Erau umbrele unor umbre. Pentru o clipită, flacăra opaițului, plecată sub o adiere de vânt, lumină un obraz descoperit. Dar imediat umbra o Înghiți, ascunzând-o vederii. Acum era abătut. Nu avea puterea de a se Întreba dacă femeia pe care o văzuse fusese cu adevărat Antilia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că o zărește pe Antilia, dar acum tot peretele era Învăluit În beznă. Își roti capul În jur, căutând zadarnic un reper: cele patru laturi ale clădirii erau perfect identice, cu șirurile lor de ferestre acoperite cu pânze. Pentru o clipită, Încercă imboldul de a se Întoarce sus și de percheziționa toate cămăruțele. Pentru a face asta, se putea prevala de autoritatea sa. Aruncă o privire spre Porta Carraia, cântărit iute timpii. Dacă s-ar fi grăbit, ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lase moștenitori. Cecco rămăsese tot impasibil, ca și când acele observații nu l-ar fi zguduit În nici un fel. — Pentru că nu există moștenitori la tronul imperial, nu-i așa? mai zise Dante. Ori sunt În eroare? Sienezul Își ridică preț de o clipită ochii spre ferestrele de la cămăruțe. Fu doar o scânteiere, iar apoi privirea Îi reveni asupra lui Dante, cu aceeași indiferență dinainte. Fu suficient pentru ca poetul să se Întoarcă brusc, aruncând o privire rapidă În jur. Nu văzu nimic, Însă, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu un om, ci o bestie feroce ar fi alergat În direcția lui. Poetul Își aminti cu groază că văzuse ceva asemănător la o vânătoare de mistreț, pe colinele Împădurite de pe lângă Fiesole. Tufișurile se deschiseseră În același fel, cu o clipită mai Înainte ca un exemplar enorm să se precipite afară din desiș, sfâșiind cu colții burta calului său. Un fior În scutură, la gândul acela. Din spate, gărzile se apropiau și ele, dar se mișcau prea Încet ca să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
căci n-avem a spune nimic din ceea ce, îndeobște, îți reține atenția. Aibi încredere în noi, nu te ducem pre tine în ispită de la trebi, nu mai povestim, ci facem puțintică retorică. Șezi colea lângă noi și întinde-te o clipită. Precum noi obosim cu scrisul, așișderea tu cu cititul. Ut pictura, lectura. Nu umbla încrâncenat după înțelesuri și pricini acolo unde însuși izvoditorului îi scapă, ci tolănit cum bine-ți șade la umbra istorisirilor în pârg, lasă creionul roșu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
s-au îndestulat și și-au făcut binemeritata siestă, sosi vremea plecării. — Și acum, încotro? - spuse hanul, privindu-i curios pe dunărenii prăvăliți la umbra unor tătăroaice în floare. — Mărite han! - spuse spătarul Vulture după ce-și stăpâni în ultima clipită un iminent zgomot stomacal. - Noi, adică eu, Vodă și Broanteș ne-om duce, conform tradiției, la Stambul, să vedem dacă se poate mișcula ceva-cumva cu domnia. E păcat de așa Vodă să rămâie fără țară. Și turcii sunt oameni. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pregătește ceva. Se uitară cu toții, mai pe față, mai pe ocolite, în sus, spre cer, doar-doar li se va arăta un semn. Cerul - ioc! Episodul 29 POVESTEA LUI CANCIOC — Frumoasă poveste, nu zic ba, frate Parnasie! - grăi Cancioc după o clipită de tăcere. Frumoasă, da’ parcă nu-i de pe la noi. Că ce-ai văzut tu putea vedea și-un turc ori un polak, ba, de se uita mai bine, și-un cazac. Eu zic că rânduiala noastră, a povestitorilor, e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de scandalagii și reclamagii hazlii, sultanul părea să aibă răbdare cu oamenii. De-abia intrat prin Marea Poartă de Răsărit, drumețul e izbit de-un vuiet de chiote, de țipete, de strigăte care se apropie și-l înconjoară într-o clipită. O mie și una de nații sub o mie și una de înfățișări îl roagă viermuind în jurul lui ceva. Ce? Să cumpere. Ce? N-apucă drumețul, amabil și ușor stânjenit, să cumpere o acadea de-o para sau, mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fixeze zâmbetul, căci ușa fu dată cu putere de perete și pe ea intră buluc un nor de praf care se opri un moment în prag, apoi se repezi pe la mese destrămându-se în șase-șapte găligani ce încălecară într-o clipită scaunele și începură să bată sacadat în tăblii chiuind și scandând: „Vot-ki! Vot-ki!”. Din mijlocul lor se desprinse unul mai înalt, roșcovan, cu șapca dată pe ceafă; zărindu-l pe hangiu, se duse cu pași mari spre el, îl apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
luăm un exemplu... în momentul acela o izbitură cumplită în corabie îi azvârli din jilțuri pe punte, unul peste altul. Catargul cel mare se clatină și trosni din încheieturi, trezind matelotul legat în vârf. „Pămââânt!” strigă el buimăcit. Intr-o clipită toți marinarii, în frunte cu căpitanul Ianis, ieșiră val vârtej pe punte. — Fire-ai a dracului - urlă căpitanul, uitându-se spre vârful catargului - acuma strigi?! — Nu s-a văzut nimic - se justifică matelotul de sus. — Bine, hai jos - răspunse Ianis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că nu i-am adus nimic de la Stambul. Lasă-l dracului de vistiernic că-i dăm niște halva - zise spătarul Vulture. Apoi, făcându-i semn creștinului, strigă: Avem mahorcă! — Harașo - răspunse acesta și începu să vâslească spre ei. într-o clipită botul bărcii se înfipse în mal și creștinul sări sprinten în fața lor. — Faceți cunoștință - făcu spătarul. Dânsul e Barzovie-Vodă, iar dânsa e Cosette. — Covaliov - răspunse creștinul, întinzând o palmă impresionantă. — Vulture - zise spătarul strângând acea palmă. — Vai, ce de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]