1,296 matches
-
în fața celui mai înverșunat dușman al meu? Ce-o să se aleagă de mine dacă mă prinde?! Ajungem la jumătatea tunelului până reușesc să-mi desfac discret fermoarul și iat-o, iat-o arcuindu-se în sus, umflată ca de obicei, clocotind poruncitoare, ca un macrocefal idiot care-și terorizează părinții cu pretențiile lui insațiabile, de nătărău. — Ia-mă la labă, mă îndeamnă monstrul mătăsos. — Aici? Acum? — Bine-nțeles că aici și acum. Când crezi că o să ți se mai ofere un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
într-o seară... Le citești un cântec de leagăn. Și tu te trezești a doua zi dimineața, dar familia ta nu. Stai în pat, ținându-ți soția în brațe. Încă e caldă, dar nu respiră. Fetița nu plânge. Casa deja clocotește, plină de zgomotul mașinilor, de vocile de la radio și de aburii care bubuie prin țevile din pereți. Adevărul e că poți uita chiar și ziua aceea, și nu ți-ar trebui mai mult timp decât ți-ar lua ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
numita corectitudine politică cu care ne-au împuiat capul americanii. Majoritatea dominantă nu trebuie să facă uz de poziția ei împotriva minorităților, dimpotrivă, trebuie să le acorde drepturi mai mari, spun apostolii discriminării pozitive, ăia care zbiară că în România clocotește antisemitismul și au loc zilnic pogromuri antițigani. Și atunci, se poate imagina o mai crasă incorectitudine politică decât acest uz de forță pe care îl face majoritatea militară dominantă a Americii ca să asigure imunitatea pentru crimă a militarilor ei? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
și faptă. [...] Mai de aproape, trăsăturile omului de caracter sunt următoarele: A) Are o singură față, este sincer, nu cunoaște prefăcătoria. Nu este mai respingător și mai condamnabil decât omul, care, pe buze poartă vorbe dulci, mieroase, dar în inimă clocotește ura. Ce minunat este, în schimb, omul care nu se laudă și nu te laudă, care nu se lingușește și nu te lingușește iar vorba lui nu ascunde gânduri josnice, ea este pe măsura sufletului, te poți bizui pe sinceritatea
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
și locul unde au încercat să cultive legumele. Am stat de vorbă cu o femeie care la vremea aia a lucrat acolo. Am văzut tot ce era de văzut. — Și ați aflat ceva? se interesă Mma Makutsi, în timp ce turna apa clocotită în ceainicul vechi de email și o amesteca cu frunzele de ceai. Am rămas cu o impresie, răspunse Mma Ramotswe. Am simțit că știu ceva. Mma Makutsi o ascultă pe șefa ei. Cum adică, simțise că știe ceva? Ori știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
obrajii pali, cu sângele scurs plumb în picioare Carmina asculta înmărmurită. Începea din nou să semene cu marioneta care fusese cândva. Intra din nou în mâinile atât de puțin dibace să mânuiască o păpușă. Își simțea revolta și împotrivirea surdă clocotindu-i în creier, și, ca să se încurajeze, își spuse că cel puțin nu era singură. Ovidiu însă părea a fi cu gândurile aiurea, total dezinteresat, așa cum ședea așezat comod pe scaun, picior peste picior, cu pantalonul lui albastru călcat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din locul ei, care era numai înținată, și unde nu pornește stânca la vale, săltând tot mai sus de un stat de om; și trece prin grajdul și prin tinda Irinucăi, pe la capre, și se duce drept în Bistrița, de clocotea apa! Asta era în sâmbăta lui Lazăr pe la amiază. Ei, ei! Ce-i de făcut? Gardul și casa femeii dărâmate la pământ, o capră ruptă în bucăți, nu-i lucru de șagă!” Faptele pârâtului întrec deja măsura lucrurilor: dărâmarea locuinței
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
neapărat la linia ferată...Cu ultimele eforturi, mă târăsc până acolo, dar nu vine nici un tren... Am rămas singur acolo, în imensitatea albă. Și cerul s-a luminat, acoperindu-și înaltul cu stele. Începe să-mi fie cald. Înăuntrul meu clocotesc parcă mii de suflete... Ah! Și trenul... trenul acela nu mai vine... Târziu, mă trezesc buimac pe un pat de spital. Privirea blândă a mamei mă învăluie cu drag. Nu o întreb nimic. Văd șinele lungi, nesfârșite, apoi... un trup
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
întrecere. A întrecut Frantz. Mergem spre Oceanul Indian. Ce bine o să fie! O să fie apa cea mai caldă! Ne-am oprit puțin în Australia, apoi am pornit spre Cercul de Foc al Pacificului. Am trecut pe lângă Noua Zeelandă. Mai avem puțin. Apa clocotea. Ne sufocăm de cald. Deodată am fost învăluiți de fum și un zgomot asurzitor se auzea. Eram lângă Krakatau. Peste puțin timp va erupe. Au murit doi oameni din cauza căldurii. Toți eram îngrijorați. Nu știam dacă vom mai scăpa. Ah
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să mă prezint: Flavius Tiberius-Moduna. Nimeni nu o mai privise așa până atunci: cântărind fiecare detaliu al corpului ei. Un amestec neobișnuit de circumspecție de cămătar, placiditate de portărel și cucernicie de bigot. Un aliaj omogen, o mască sub care clocotea voluptatea Întocmai ca-n sufletul lui Ranke, organistul de la Reformată, concediat În cele din urmă pentru blasfemie. Nu o admira și nu o proteja. Punea stăpânire pe ea precum marea În flux pe țărmuri joase și sărace. Omul din fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care ai evitat cumva să ți-o pui singur este ce gen de armă ar putea fi cât de cât de folos împotriva unei asemenea creaturi? La început, n-am priceput încotro bătea. Apoi... — Un ludovician. Lumea se cutremură și clocoti în clipa în care am rostit asta cu voce tare. — Întocmai. Să faci să se întâlnească un gigantic eu colectiv ca Mycroft Ward și un rechin mâncător de sine ca un ludovician ar fi... ei bine, ar fi ca întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
braț, Încît mai Încercé o daté. N-a mai vézut niciodaté un asemenea cer. Norii parcé mergeau mai repede și parcé nu erau sus, ci erau jos. Desfécu picioarele și se aplecé sé priveascé și-așa. Vézu o apé care clocotea sub el. Se trînti la pémînt și se apucé cu mîinile de iarbé. Era atît de Înfiorétoare apă aceea, clocotind acolo sub el. Ce fricé i-a fost sé nu cadé. Era atît de strașnicé apă aceea. Se aplecé și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
parcé nu erau sus, ci erau jos. Desfécu picioarele și se aplecé sé priveascé și-așa. Vézu o apé care clocotea sub el. Se trînti la pémînt și se apucé cu mîinile de iarbé. Era atît de Înfiorétoare apă aceea, clocotind acolo sub el. Ce fricé i-a fost sé nu cadé. Era atît de strașnicé apă aceea. Se aplecé și mai Încercé o daté și-o vézu iaréși. Se trînti pe burté și stétu așa. Era atît de bine cé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
sol de pace pe umăr. Ezit în fața gardului înalt, de lemn, dar sun. Rusalin, mai exact cel care-i acum Rusalin, vine la poartă într-o tunică de postav, pusă peste un pulover alb. Merge țeapăn, de parcă duce o oală clocotită în mîini. Alunec pe gresia udă, mă dezechilibrez, aproape cad, dar nu mă ajută. Ia-o înainte, îi spun, supărată că mi-a constatat mersul nesigur, gleznele nesigure. "Ne-mu-ri-toa-re", silabisește vocea mea de-a doua. Mă simt oaspete nechemat. Senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Brașov. Cristoase, cît îl uram pe Ceaușescu atunci cînd mă intersectam cu "vizitele lui de lucru". Bloca șoselele, oprea circulația și întîrziam. Iordan nu mă lăsa să mă strecor în sală, în pantofi cu tălpi de microporos, între acordurile lui. Clocotea de enervare, se congestiona, urla la mine cînd întîrziam. După un recital impresionant, o fană a muzicii lui (mă tot nimeream lîngă ea) s-a aplecat spre mine: "E tata?" "E bărbatul meu". "Ce fericită poți fi!" Depindeam de mîngîierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
atunci? "Fiara soarelui", așa se numește ultimul tablou de Rusalin Pop. Floarea cuminte, "sărăsoarea" s-a transformat într-un ochi rău. Flămînd nu de soare, ci de sînge. Un bărbat încearcă să strîngă recolta de aur, dar aurul se lichefiază, clocotește, îl înghite. Sîngele uman se cunună cu șuvoiul de lavă. "Cu dragoste pentru Ana, femeia mea de vară", așa stă scris pe spatele tabloului cu adevărat ultimul. Și-a prefăcut penelul în armă. Cristoase, cît și-a dorit să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
strică totul. Este ca și cum cineva ar folosi sabia lui Ștefan cel Mare la bucătărie, pentru a tăia ceapa. Să o urmărim pe autoare mai îndeaproape, practicând, surâzătoare, această inadecvare care ne face să ne simțim mereu jenați: „înlăuntrul meu / universuri clocotesc / un Dumnezeu fiert mă îmbie“; „am prins soarele sărutând piatra ninsă“; „vara trupului mă ține / prizoniera unui cosmic val“; „în mine / vulcani nestinși prefac / munții Himalaya în cenușă“; „pe osia pământului ne-ntâlnim / la tine-i noapte, la mine-i
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
capăt, atât de simplu... Petru a ales luna plină și scara coșarului; nici un ciob de lumină în vatra cerului; Dumnezeu, ca un balaur cu 7 capete, scuipa rouă peste fiecare stea coaptă. Viața dă în foc, se scurge peste jeratic, clocotește precum smoala în cazanul constructorului, se depănușează viața prin toate ungherele, desface picioarele cât să încapă un înger; primul drum, în podul palmei, ultimul, printre fire de iarbă îngerul desenează indicatoare de circulație. Fierbe domol viața la foc mic, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce o mână mă pipăia cu brutalitate, cealaltă nu contenea să ducă la gură o ceașcă mare din care duhnea a vodcă. Revolta și neputința mă paralizau. Grija de Minodora, pe care nu o vedeam nicăieri, îmi îngheța vorbele care clocoteau în gâtlej și îmi opreau scuipatul care se cerea aruncat spre chipul inuman. Am strigat și eu vorbele auzite de la Atanasie și care îmi stăruiau în minte : "Devușca ! Spasibo, spasibo, davaite mnia devușca." Omul cu chip de câine a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
clară și definitivă. Însă să înăbuși o idee, punându-i brutal frână încă dinaintea ivirii zorilor ei, nu este, oare, cea mai mare greșeală, pe care o poate face cineva - mai 100 Rareș Tiron ales o mamă - față de tânărul ce clocotește puternic de ambiția vie a gândurilor mari? Ba sigur că este, iar, în cazul de față, nu numai că și sora lui Osvald gândea întocmai ca și maică-sa, dar, în plus, ea îi și spuse într-o zi, pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
da, cititorule, într-adevăr, ea voia afară, dar încă nu și putea închipui cât anume va mai trece până când va ieși, căci căutarea ei de răspunsuri era, totuși, încă la început abia. Deocamdată, dânsa nu făcea altceva, decât să tot clocotească în zeama-i proprie, muncindu-și mințile ca să se dumirească ce-i cu starea ei din ce în ce mai proastă, dar nu reuși mare lucru - ea încă mai păstra în ea foarte multe elemente extrem de contradictorii! Așa se întâmplă mereu la oamenii precum
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
se pare. Mi-ai și arătat-o. Uite-o acolo, pe jos. În ea, era vorba de niște datorii pe care leam făcut eu într-un mod cât se poate de regretabil și de nedemn. După ce ai citit scrisoarea aceea, clocotind de mânie și tremurând de indignare, ai dat buzna aici, în încăpere, mi-ai arătat-o și mi-ai dat-o s-o citesc, pentru ca, mai pe urmă, să iasă un mare scandal între noi doi. Ții minte toate astea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
adunată în el emoția. Istorisiri nesănătoase fericirii 195 - Ah, mamă, ăsta-i un miracol, cred c-am fost martorul unui miracol, un adevărat miracol venit de Sus!, și rostind acestea, izbucni direct în lacrimi, lacrimi ce, de altfel, demult îi clocoteau lui sub pleoapele-i înroșite; plângea din inimă, cu tot sufletul, așa cum n-o mai făcuse niciodată în viața lui; până și el își dădea seama de lucrul acesta important. Solemn, îți fac promisiunea, continuă dânsul, că am să mă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Atunci l-am părăsit pe bunicul, așa cum era el acum, iar mama a luat cartea, vârându-și degetul între paginile deschise. în vreme ce tata s-a dus în birou, așezându-se înaintea hărților lui, și în timp ce mâncarea din cratiță încă mai clocotea, iar aparatul de radio de pe bufetul din bucătărie cânta, mormăind înăbușit, muzică de gramofon de după-amiază, noi ne-am așezat pe sofaua din fața pianului. Și mama a început să citească exact pasajul la care bunicul se aflase, probabil, chiar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Vreo loțiune bună?... Aiurea! n-are rost! N-ar mai pleca de-aici... Sunt gaulliști... toată familia... Dar bineînțeles! E la modă... Ura la modă... Ura există mereu, aceeași ură, dar există și moda!... Sunt patru milioane la Paris care clocotesc de aceeași ură, ura la modă... Și nu-nseamnă un fleac patru milioane de uri!... Ultimul friț la Villette toate jungherele ies! Implacabil! Garote, sule, principii, Onoare, Patrie! Eu fac parte din marea răzmeriță, cu boașele mele, capul, aorta mea
Louis-Ferdinand Céline by Irina Negrea () [Corola-journal/Journalistic/4938_a_6263]