560 matches
-
în 1519 prădând Orša, Moghilău, Minsk, Vitebsk și Polock. Până în 1521, Sigismund îl învinsese pe marele maestru și se aliase cu hoardele tătărești din Crimeea și de la Kazan împotriva Moscovei. În 1521, hanul crimeean a condus un atac devastatori asupra cnezatului moscovit, soldat cu un angajament din partea cneazului de a plăti tribut. Trupele lituaniene conduse de Dașkovici au participat la acest atac și au încercat să cucerească Reazanul. În 1522, s-a semnat un tratat care cerea armistițiu de cinci ani
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
au distrus Vicebskul, și au construit cetățile și Zavoloce. Lituania și Rusia au negociat un nou armistițiu pe cinci ani, fără schimb de prizonieri, prin care Homel rămânea sub controlul regelui, în timp ce Moscova păstra Sebej și Zavoloce. În 1547, Marele Cnezat al Moscovei s-a proclamat oficial Țaratul Rusiei, cu Ivan al IV-lea încoronat ca țar și „domnitor a toată . Strângerea tuturor teritoriilor fostei Rutenii Kievene locuite de slavi răsăriteni a devenit politică oficială a statului rus. Următorul război poate
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
și menționa: "Din anul de la Domnul Isus Christos 1150, în cea mai apropiată Sâmbătă de la Sf. Ioan Botezătorul, se odihnește nobilul domn Ioan de Onads ducele Vlahiei." Se presupune că acest duce Ioan de la Onut a putut conduce un mic cnezat local, posibil aliat al cneazului Galiției, și s-ar fi putut refugia la Liov în urma năvălirii cumanilor. Centrul religios al cnezatului se pare că a fost în localitatea Vasilău (Vasîliv în limba ucraineană), aflată la 10 km mai înspre vest
Onut, Zastavna () [Corola-website/Science/315773_a_317102]
-
domn Ioan de Onads ducele Vlahiei." Se presupune că acest duce Ioan de la Onut a putut conduce un mic cnezat local, posibil aliat al cneazului Galiției, și s-ar fi putut refugia la Liov în urma năvălirii cumanilor. Centrul religios al cnezatului se pare că a fost în localitatea Vasilău (Vasîliv în limba ucraineană), aflată la 10 km mai înspre vest, pe malul de sud al Nistrului, unde s-au descoperit ruinele unei biserici cu fundația de piatră și un cimitir plin
Onut, Zastavna () [Corola-website/Science/315773_a_317102]
-
sud. Această ipoteză se bazează pe similitudinea cu denumirile hoardelor tătare: „Hoarda Albastră” (estică) și „Hoarda Albă (vestică). Istoricul Nikolai Karamazin a descoperit că denumirea „” a fost folosită încă din 1135 într-un letopiseț din Rostov, care se referă la Cnezatul Vladimir-Suzdal. Într-un manuscris din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, se relatează că arhiepiscopul de Riga, fratele Vaislanum, a fost invitat să propovăduiască creștinismul catolic în "Alba Ruscia" și în Karelia. În perioada secolelor al XII-lea
Rutenia Albă () [Corola-website/Science/319032_a_320361]
-
că arhiepiscopul de Riga, fratele Vaislanum, a fost invitat să propovăduiască creștinismul catolic în "Alba Ruscia" și în Karelia. În perioada secolelor al XII-lea - al XV-lea, termenul „Rutenia Albă” desemna regiunea de nord-est a Rusiei și a Marelui Cnezat al Moscovei, iar din secolul al XVI-lea, termenul a început să fie folosit pentru desemnarea Țaratului Rusiei. Pentru prima oară, termenul „Rutenia Albă” a fost folosit pentru desemnarea Belarusului în Letopisețul Ipatiev, într-un pasaj care relatează căsătoria regelui
Rutenia Albă () [Corola-website/Science/319032_a_320361]
-
apare „Chronicon Polonorum” (1333—1385) a lui Joannis de Czarnkow. El numește orașul Poloțk „fortăreața Ruteniei Albe”.. Pe o hartă a Europei Răsăritene din 1459 a lui Nicolaus Cusanus, teritoriul de la este de Nipru și Borisifen aflat sub controlul Marelui Cnezat al Moscovei. Nikolai Karamzin în lucrarea "Истории государства Российског" („Istoria statului rus”) citează scrisoarea trimisă la Roma de către marele cneaz Ivan al III-lea mai înainte de căsătoria din 1472 cu Sofia Palaiologhina, nepoata împăratului Imperiului Bizantin, Constantin al XI-lea
Rutenia Albă () [Corola-website/Science/319032_a_320361]
-
au format de-a lungul secolelor. Istoria apariției satului Pohrebea e strâns legată de istoria apariției și dezvoltării statului moldoveneasc, de formare a Ucrainei. În secolele al XVII-lea-al XVIII-lea au loc migrațiile în masă a populației din cnezatul Moldovei. Anume în această perioadă pe malul sting al Nistrului apar un șir de localități întemeiate de refugiații cnezatului. Tot atunci are ființă și satul Pohrebea. Localitatea era considerată moldovenească dar în ele locuiesc și reprezentanții altor naționalități, mai ales
Coșnița, Dubăsari () [Corola-website/Science/305163_a_306492]
-
moldoveneasc, de formare a Ucrainei. În secolele al XVII-lea-al XVIII-lea au loc migrațiile în masă a populației din cnezatul Moldovei. Anume în această perioadă pe malul sting al Nistrului apar un șir de localități întemeiate de refugiații cnezatului. Tot atunci are ființă și satul Pohrebea. Localitatea era considerată moldovenească dar în ele locuiesc și reprezentanții altor naționalități, mai ales ruși și ucraineni. De aceea, printre populația acestui sat se întâlnesc mulți cu nume de origine rusă și ucraineană
Coșnița, Dubăsari () [Corola-website/Science/305163_a_306492]
-
vremii [1185] "Regnum bulgarorum et valachorum" și numit de istoricii moderni "Al doilea Imperiu bulgar". Acest regat este înlocuit, după șase decenii de existență, de cele două țarate bulgărești din Vidin și Târnovo, precum și de o serie de despotate și cnezate în Macedonia, Dobrogea și câmpia Dunării de jos. În perioada Evului Mediu, Aromânii au mai creat pe alocuri state semi-autonome pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau Vlahia Mică. Ulterior, în secolul XIX, Aromânii au jucat un
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
(în limba rusă: Русская Правда) este o compilație de vechi cutume ("lex barbarum") slave, realizată in perioada secolelor al IX-XII, inițiată in cnezatul Kievului și continuată în cnezatele succesoare acestuia. Apariția în formă scrisă a pravilei în cursul secolului al XI-lea este datorată cneazului Iaroslav I cel Înțelept. A doua versiune apare în timpul cneazului Moscovei, Iuri Dolgoruki, un secol mai târziu. Diferitele
Pravila rusă () [Corola-website/Science/301067_a_302396]
-
(în limba rusă: Русская Правда) este o compilație de vechi cutume ("lex barbarum") slave, realizată in perioada secolelor al IX-XII, inițiată in cnezatul Kievului și continuată în cnezatele succesoare acestuia. Apariția în formă scrisă a pravilei în cursul secolului al XI-lea este datorată cneazului Iaroslav I cel Înțelept. A doua versiune apare în timpul cneazului Moscovei, Iuri Dolgoruki, un secol mai târziu. Diferitele versiuni ale pravilei nu prezintă
Pravila rusă () [Corola-website/Science/301067_a_302396]
-
juzi sau oameni în vârstă, aleși de comunitatea sătească. Așezările populației românești se dezvoltă, comunitățile se statornicesc tot mai mult, societatea omenească evoluând spre organizare, până la apariția în secolul al IX-lea a primelor formațiuni cu caracter statal de tipul cnezatelor și voievodatelor. În secolele IX-X Ardealul era divizat teritorial în 3 formațiuni statale, numite voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut (Turda a aparținut voievodatului lui Gelu). Între secolele X-XIII a avut loc ocuparea treptată a Ardealului, de la nord spre sud
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Aceștia au emigrat la sud de Dunăre sau au fost asimilați de populația romanică majoritară, dar au lăsat numeroase toponimii de origine slavonă: râul "Bistrița" (în nord-estul Olteniei), "Craiova, Hinova, Bistreț, Bucovăț, Dumbrava" etc. În secolul al XIII-lea apar cnezatele lui Litovoi, Seneslau, Ioan și Farcaș care, odată unficate sub Litovoi, apar ca destul de puternice pentru a respinge atacurile maghiare dinspre munți, care ocupaseră Transilvania și a celor tătare dinspre est, care reușiseră să ocupe în perioada lui Litovoi, toată
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
Normanzi coborâți în secolul IX din peninsula Scandinavică au întreprins incursiuni devastatoare pe teritoriul Angliei, Germaniei, Franței și Italiei. O parte din ei, (varegi) au ajuns în secolul X în zona Novgorodului, fiind potrivit legendei, întemeietorii primei dinastii din istoria cnezatelor rusești. În vestul Franței au întemeiat un ducat din care au plecat fondatorii dinastiei normande din Anglia și ai regatelor din sudul Italiei (Sicilia și Neapole). Asia Unele regiuni ale imensului continent asiatic au devenit dezvoltate (India, China și Califatul
Evul Mediu feudal () [Corola-website/Science/311877_a_313206]
-
a cucerit o mare parte din Asia, fiind foarte asemănător cu personalitatea lui Alexandru cel Mare. Imperiul a fost împărțit în hanate: Hanatul Hoardei de Aur, Hanatul Mongol, Hanatul Persiei, Hanatul Chagatai și Hanatul Siberiei. Mongolii au atacat și cucerit Cnezatele rusești, Țările române, Boemia, Polonia și Ungaria, statul extinzându-se din Oceanul Pacific până în Munții Carpați. Populația a fost măcelarită, au fost luați robi și orașe întregi au fost distruse. Acest stat barbar devenise o mare amenințare pentru Europa și Orient
Evul Mediu feudal () [Corola-website/Science/311877_a_313206]
-
de nord până în Rusia. În anul 1227, succesorii lui Ginghis Han, sub conducerea Marelui Han Ogodai, au continuat cuceririle atât spre vest, catre Europa, cât și spre sud-est, înspre Chină. Bătu Han a început cucerirea Rusiei, ocupând în scurt timp cnezatele Moscovei, Kievului și Novgorodului. De la Kiev, armata mongola s-a împărțit în trei grupuri. Primul grup a pustiit Polonia până în Silezia. Al doilea a pătruns în Ungaria și a zdrobit pe malul râului Sajo armata maghiară, ajungând până în Dalmatia. Al
Marea invazie mongolă () [Corola-website/Science/312223_a_313552]
-
Chalis (probabil același cu Tatrys), în zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), în zona Deltei Dunării și Sestlav, în zona Vicinei: Nicolae Iorga socotește că acești trei conducători ar putea să fi fost români „dicieni”, sau, dacă erau pecenegi, că stăpâneau cnezate de români „dicieni” iar acțiunea lor ar fi reprezentat o încercare de emancipare de sub tutela bizantină. Această ipoteză a fost susținută și de către Nicolae Bănescu și C. Brătescu, acesta din urmă comparând aceste „cnezate românești” cu cele ale lui Litovoi
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
sau, dacă erau pecenegi, că stăpâneau cnezate de români „dicieni” iar acțiunea lor ar fi reprezentat o încercare de emancipare de sub tutela bizantină. Această ipoteză a fost susținută și de către Nicolae Bănescu și C. Brătescu, acesta din urmă comparând aceste „cnezate românești” cu cele ale lui Litovoi și Seneslau. Alți istorici, îndeosebi bulgari, contestă, uneori în limbaj polemic, caracterul românesc al celor trei formațiuni statale. Gheorghe Brătianu presupune că Tatos era peceneg, Sestlav un șef slav al Vicinei iar Sața un
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
ține până astăzi. Zaporijia a fost numele statului căzăcesc, Armata Zaporijiană, care și-a avut capitala fortificată la Siciul Zaporijian . Din secolul al XV-lea până la sfârșitul celui de-al XVII-lea, Zaporojia s-a aflat în conflict cu Marele Cnezat al Moscovei, Regatul Poloniei și Imperiul Otoman. Deși regiunea s-a aflat sub controlul formal al Poloniei, cazacii nu au fost niciodată pacificați, iar zona era considerată periculoasă, refugiu al briganzilor și proscrișilor, iar locuitorii săi - turbulenți. În afară de numeroasele atacuri
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
o largă autonomie în regiune. În plus, cazacii declanșau deseori raiduri de jaf în regiunile învecinate Imperiului Otoman, ceea ce ducea la campanii de represiune din partea tătarii, vasalii turcilor. După Tratatul de la Pereiaslav din 1654, Zaporojia a trecut sub suzeranitatea Marelui Cnezat al Moscovei și a fost divizată. Hetmanatul cazăcesc din Ucraina de pe malul stâng și-a stabilit capitala la Cihirin, iar mai apoi la Baturin și Hluhiv. Mult mai independenta regiune a cazacilor din Zaporojia de jos era condusă de la Vechiul
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
el este susținută de cercetători ca L. Candea și V. Oghină, dar și de unele legende locale legate de lacul Craiovița și fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan, care apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până în
Craiova () [Corola-website/Science/296942_a_298271]
-
fortificație de lemn, dar în decursul timpului ea a fost extinsă și reconstruită de multe ori, fiind dărâmată de diferiți cuceritori și ulterior refăcută. La sfârșitul secolului al XI-lea, fortăreața aparținea Principatului Terebovlia, care în jurul anului 1140 era vasal Cnezatului de Halici și în anul 1199, cnezatului Halîci-Volînia. În perioada 1250-1264, cneazul Daniel al Galiției (1201-1264) și fiul său Lev, cu toate că erau forțați să fie supuși ai Hoardei de Aur, au realizat lucrări de întărire a cetăților de pe cuprinsul statului
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
ea a fost extinsă și reconstruită de multe ori, fiind dărâmată de diferiți cuceritori și ulterior refăcută. La sfârșitul secolului al XI-lea, fortăreața aparținea Principatului Terebovlia, care în jurul anului 1140 era vasal Cnezatului de Halici și în anul 1199, cnezatului Halîci-Volînia. În perioada 1250-1264, cneazul Daniel al Galiției (1201-1264) și fiul său Lev, cu toate că erau forțați să fie supuși ai Hoardei de Aur, au realizat lucrări de întărire a cetăților de pe cuprinsul statului său. Ei au înlocuit fortificațiile din bârne
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cetatea a fost reconstruită de voievodul din Onut, cu ajutorul negustorilor genovezi de la Marea Neagră. După unele surse, prima fortăreață a fost construită în anul 1325 de către voievozii moldoveni din Onut , vasali meridionali ai Cnezatului de Halîci-Volînia . La începutul secolului al XIV-lea, cetatea a fost controlată se pare de către poloni sau maghiari, acest lucru decurgând din ipoteza formulată încă de cronicarul Dlugosz, conform căreia cetatea ar fi fost construită de Cazimir cel Mare al
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]