182 matches
-
lui se apleacă spre o calitate suspectă...) Sigur că-s albaștri... M-am uitat foarte atent. El n: Nu era nevoie. Știai doar că-s albaștri! El 1: Știam, dar... tu... și după ce mi-ai spus că... știam... (realizînd filonul coșmaresc al situației) Extraordinar. El n: Eu am ales doar un exemplu în care trebuia să funcționeze circumspecția... nesiguranța... dar, întîmplător, ochii ei sînt albaștri... Dar poți să continui... motive de neîncredere există întotdeauna... El 1: Da... sigură că da!... Cred
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în jurul lor, lumea continuă să petreacă nestingherit. Au luat-o razna vremurile pare a spune și filmul lui Alexa Visarion, doar că niciun erou nu vine să le îndrepte, să le repună-n matcă. Raporturile umane sunt inversate, realitatea este coșmarescă: Ce a rămas din eroismul celor care au luptat și s-au mutilat pentru un ideal? Restul e tăcere... Succesiunea pragurilor, a etapelor de scufundare în tăcere culminează cu scena soldatului Dumitru interpretat de Mircea Diaconu -, care ajunge la acea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
uneori mai organic, alteori insuficient legate imagini ale mediocrității, fără ieșire parcă... Imagini ale obtuzității, inconștienței, lichelismului, indiferenței, servilismului, bestialității, ale formelor fără fond, primitivism cu lustru. Apoi imaginea "morții vii obol pentru artă". Oscilând între realism dur (împins până la coșmaresc), grotesc și fantastic... Visarion insistă îndelung pe unele scene. Răceala demonstrativă se transformă însă cu timpul într-o revelație... (Natalia Stancu) ...Înghițitorul de săbii este un film cu valoare de "memento" despre demnitatea artistului față în față cu sine însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în decembrie trecut, că pot limita întregul proces la anii de dictatură ceaușistă, ca și cum această dictatură ar fi fost altceva decât o simplă excrescență aberantă a sistemului comunist, generator pretutindeni de formule dictatoriale. Acest ultim sfert de secol, anihilant și coșmaresc pentru noi, nu se poate înțelege decât în perspectiva desfășurării experimentului comunist din Europa răsăriteană, cu alte cuvinte, ca fragment al istoriei în ansamblu. Ce s-a întâmplat cu societatea românească în acest demisecol tragic? Cum s-a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
sub semnul alunecării insinuante, demonice înspre o moarte care nu dovedește practic nimic. Căci în Glissando totul curge, într-adevăr, conform principiului enunțat, discret, de protagonist ("Lucrurile alunecă, domnule Ordeanu!"), totul glisează între realul terifiant și oniricul nu mai puțin coșmaresc, între o viață asfixianta și o moarte egal sufocanta, în sfârșit, între o istorie agonica și o alta, identic deliranta. Dintre comentatorii recenți ai filmului, doar Cristian Tudor Popescu a observat, destul de exact, finalitatea acestui perpetuu glissando: "Sensul filmului nu
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
clară", ce se scaldă "ca nimfa-n cer" ( Va) ajung, nefericit, să experimenteze suferința în doze mari, urmând un traiect existențial ce nu poate avea decât un singur punct terminus, stingerea. Preludiile acesteia sunt așteptarea febrilă, chinuitoare, fantazarea barocă, somnul coșmaresc sau, cel mai adesea, obsesia absenței și a sterilității. Reverberațiile suferinței întunecă iremediabil atmosfera oricum asfixiată, marcată de simboluri ale neființei ("casa cu panglici și rame mucezite", policandre grele-n cristal, "raclele, sticlele,/ toată mecanica în mâini decrepite", "paingii" care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care traversează o eclipsă bovarică" (Nud), pasărea abandon de lângă copacii în cravată și șosete care "își vând jobenul pentru/ domnișoarele cu plete" (Pasăre, abandon) și vipera ce se strecoară, malefic, în mai multe poeme. Eroina care le dilată, uneori până la coșmaresc, dimensiunile printr-o capacitate aproape vizionară este la rândul ei întinsă "pe muchia de cuțit a infernului/ cu trecutul în brațe" (Vineri 13), cântă "liturghia agoniilor/ despărțirea, vidul, despicătura,/ vocea cu țigle roșii" (Cu cele șase porunci ale despărțirii), bea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
egalitate cu divinitatea este, într-un astfel de context, evidentă. Începând cu Lanseta cea mai lungă din lume, poetul pare "hotărât să nu mai intru-n dialog/decât cu dumnezeu". Dar evidența propriei inferiorități îi apare imediat, într-o viziune coșmarescă, cea a vieții proprii în Eden, când "vineri l-am surprins pe dumnezeu/ turnând pe flori de măr otrava". Poemul mi se pare esențial pentru înțelegerea nucleului de esență tragică al liricii lui Ioanid Romanescu, pentru că el explică însăși cauza
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
capcane ale receptării.) În acest context, opinia mea nu este singulară. În Cuvântul înainte la monumentala sa lucrare enciclopedică a horror-ului supranatural 4, Jack Sullivan observă cu acuitate că "[f]rica5 este un subiect delicat, iar groaza cea mai coșmarescă a unei persoane este prilej de zâmbet ironic sau de chicoteală pentru alta" (1986: viii). În același volum, este citat, la un moment dat, scriitorul britanic Hugh Walpole (o rudă îndepărtată a influentului autor de proză gotică Horace Walpole), care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
al Bibliei, la castelul unui conte misterios. Apariția totemică a unui urs înzestrat cu instincte sexuale antropomorfizate anticipează febra erotică a licantropiei care va scutura literatura horror în secolul al XX-lea și care va umple paginile de picturi descriptive coșmarești, à la John Fuseli. Dincolo de orice, este remarcabil talentul autorului de a conferi o certă aură de oralitate povestirilor sale, care se pot savura în jurul focului, într-o noapte ploioasă de toamnă. Într-adevăr, după cum observă și Albert J. George
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
spațiu rural către cel urban, ca la autorul american, ci rămâne cantonată în universul rustic. * * * Unul dintre cei mai rafinați (și, concomitent, neînțeleși) prozatori de analiză psihologică pe care i-a dat literatura autohtonă, M. Blecher, instrumentează o (i)realitate coșmarescă în romanul autobiografic 64 Întâmplări în irealitatea imediată (1936), care se deschide cu un epigraf sugestiv din Percy Bysshe Shelley. Ov.S. Crohmălniceanu notează, într-un rând, că "[p]uterea lui Blecher de a ne face să pătrundem cu el într-
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Oricum, cuvintele cu valoare de rugăciune-imprecație rostite de bătrânul Dănilă în finalul nuvelei (și adresate, fapt deloc neglijabil în ochii cenzurii marxiste, unui Dumnzeu a cărui prezență o ideologie materialistă o respinge categoric) sună atât de straniu după derularea scenelor coșmarești, încât ele pot fi recuperate doar cu mare dificultate din unghiul discursului identitar. Omului îi moare nepotul și, ca orice individ pus în fața absurdului și efemerității vieții, face apel la singura instanță transcendentă pe care o cunoaște: Dumnezeu. Ce motor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pre)formare din materia vâscoasă. Ceea ce le apropie totuși simbolismului este sursa lor "literară". Nu odată sculptorul participă la un concurs pentru un monument Eminescu monument care incorporează chimerele. Într-una dintre ele chimericul se apropie de decadentism prin dimensiunea coșmaresc vizionară care-l situează în același timp în consonanță cu viziunea rodiniană a Porților infernului. În corpul soclului, Paciurea imolase figuri tulburătoare, contorsionate spasmodic în prada unei suferințe a cărei expresie este asociată chinurilor infernale sau ale unui marasm fantasmal
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Salomeea fixează apariția capului tranșat al sfântului, suspendat ca un glob iradiant în sala imensă a palatului lui Irod. La rândul său, Vermont scoate în evidență această dimensiune spectrală, ireală, proprie simbolismului, prin "apariția" din tenebre a unei măști terifiante, coșmarești. Rama aurită constituie nu doar un hors texte pictural, ci se integrează compoziției ca și titlul aurit, de o grafie rafinată, similară celor ale tablourilor lui Von Stück și Klimt. Actul de cruzime, circumscris unei senzualități morbide, are fie ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
el însuși atribuindu-și denumirea de democrație populară. Privit din acest punct de vedere, Caragiale este descoperitorul unei zone specifice a inconștientului european, și anume al inconștientului românesc. în tot ce a scris, Caragiale a studiat boborul, cu întreaga monstruozitate coșmarească a pulsiunilor sale. O societate decerebrată, redusă la stereotipii, ritualuri obsesionale, amoruri convulsive, verbigerație goală, în umbra supraeului ridicol al statuei Libertății din Ploiești. România lui Caragiale nu este o persoană integră spiritual, ci inconștientul ei pur. Nu există prințipuri
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și comic unul de natură simbiotică, de revelare a unuia prin celălalt. Deși există și situații în care se ignoră reciproc, atunci când comicul, de pildă, se bazează pe alte surse ale rizibilului sau când absurdul ia forma oniricului sau a coșmarescului, eficacitatea amândurora este vizibil sporită în acele ipostaze literare marcate de conlucrare între cele două categorii. Creatori de talia lui Caragiale și Eugen Ionescu au intuit și exploatat, așa cum vom vedea în paginile următoare, chiar acest adaos de expresivitate oferit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
serviciu al epocii, și lentilele amplificatoare și deformatoare purtate de Urmuz. Simțirea sa "enormă" și văzul său realmente "monstrous" pot fi puse pe seama unor anomalii de receptare, pentru că instrumentarul său optic și senzorial nu doar percepe, ci și creează imagini coșmarești. În ceea ce privește caricatura, am remarcat deja diferența structurală între strategiile și intențiile celor doi autori: Caragiale esențializează și tipizează cu o extremă economie de mijloace pentru a dezgoli semnificativul, pe când Urmuz schițează fizionomii peticite, ale căror componente incompatibile se reduc la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Papadima, Caragiale, firește:" Caragiale satiricul, maestru al "realismului critic"; Caragiale precursor al "literaturii absurdului"; Caragiale "textualist", promotor al "deconstrucției" convențiilor literare; Caragiale pe post de "placă turnantă" a literaturii române; Caragiale "duplicitar"; Caragiale "existențialist"; Caragiale "cel negru" al unui univers coșmaresc; Caragiale al "veșnicei reîntoarceri"; Caragiale în calea istoriei celei mari; Caragiale "retro"; Caragiale "glissando"; Caragiale c'est moi; și câte feluri de Caragiale mai sunt, dom'le?" (Liviu Papadima, Caragiale, firește, Editura Fundației Culturale Române, Bucuresti, 1999, p. 194) 32
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
trântit jos, casca izbindu-i-se de podea. Norman se ridică În picioare, evită tentaculul și alergă mai departe În cilindru. O secțiune de comunicații: un radio-emițător, un computer, două monitoare. Tentaculele erau chiar În urma sa, șerpuind ca niște liane coșmarești. Ochii Îi ardeau din cauza vaporilor de amoniac. Ajunse În secțiunea cușetelor, un spațiu Îngust, aproape de tavanul cilindrului. „N-am unde să mă ascund, Își spuse. N-am nici o armă și nici unde să mă ascund.“ Tentaculele ajunseră la calotă cilindrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ca scenarist, reușind În același timp să se umple de bani. Și pleacă Însuflețit În orașul filmului. „A obține stima imbecililor rămîne, se știe, garanția succesului”, Jean Carrière (premiul Goncourt). Ce se petrece mai departe alunecă lent Într-o zonă coșmarescă. Dialogurile În registrul cotidian, „normal”, fac ca patinajul spre absurd să se producă nu prin text, ci aproape exclusiv prin atmosferă. Mai Întîi, camera de hotel: mică, mizeră, suspectă. Un pat, o masă, un scaun, mașina de scris Remington neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
libertatea atît de Îndelung și cu Înverșunare dorită pentru o brunetă născută la Leningrad. Și am continuat să blestem granițele, gardurile, ghiuleaua de la picior, gloata, galeria de personaje grotești din jur, grohăitul, guițatul, galaxia de gunoaie cu față umană, bestială, coșmarescă, de Bosch la cub, greutatea de fier a socialismului, uriașa lui forță de gravitație, grepfrutul care tocmai de aceea nu venea din Guatemala, Goya animat brusc chiar lîngă mine, În fiecare zi, gnomii, gros-planurile cu indivizi grosolani, groapa-n care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În ciuda furiilor și acceselor lui ciudate. Îl disprețuia pe Paul, care era meschin, tiranic și prost. Douglas și Paul semănau teribil. Ray Dieterling a devenit celebru; Douglas Borchard a devenit sălbatic. Trăia cu Faye și se uita la desenele animate coșmarești ale tatălui său - păsări răpind copii din curtea școlii -, fanteziile lui Patchett desenate pe celuloid. Ajunse la adolescență furînd, torturînd animale, ascunzîndu-se În localurile cu striptease din cartierele rău famate. Acolo l-a și Întîlnit pe Loren Atherton. Acel bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
judecată pentru hărțuire sexuală. Yankeii sunt obsedați de „comportamentul nepotrivit“. Încă nu am primit nici un e-mail de la el. Speranța că Îl va considera pe al meu drept o mostră de excentricitate britanică pălește ca lumina zilei. Pierdută Într-o reverie coșmarescă, nu o observ pe Celia Harmsworth. Șefa de la Resurse Umane Își Întinde un deget osos indicând locul În care și-a Înfipt Ben dinții azi-dimineață. Parcă s-a Întâmplat acum trei vieți. —Ai ceva pe gât, Kate? —A, aia. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Încercînd să-și clarifice gîndurile.) Mulțumesc că m-ați adus cu mașina. N-aș fi putut s-o car pînă aici. Îmi pare rău că... s-a prăbușit. (Încercam să găsesc un cuvînt care să descrie cît mai bine decăderea coșmarescă din ultimele săptămîni.) N-ar fi trebuit să vă părăsească, am adăugat, plin de grijă față de Sanger. În felul ei, era fericită aici. — Laurie n-a vrut niciodată să fie fericită. Își trecu o mînă prin părul ud, apoi rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
exist! Draga mea Simona, aș prefera să trăiesc ascuns, ascuns cu modestie în micile mele amuzamente, în micile mele aventuri și plăceri, dar cum vezi sunt obligat să trăiesc cu neplăcere un destin care nu mi se potrivește deloc!" Atmosfera coșmarescă a acestei perioade, care a mers accentuându-se spre 1975, apare evocată în două din romanele publicate de autor după stabilirea în Franța: Cartea râsului și a uitării (1978) și Insuportabila ușurătate a ființei (1984). Acesta din urmă a fost
Milan Kundera arta romanului by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8717_a_10042]