636 matches
-
Simona Vasilache Bătrînii au, porniți spre amintiri, cochetării și ironie. Mai rar o înțelegere tandră a cum a fost, de ce a fost, cu bucuria discretă că i-au furat vremii niște imagini, și fără inutile răbufniri de ciudă fiindcă originalul lor s-a dus. În felul ăsta, care
Alintări by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9508_a_10833]
-
invenție nietzscheană, ci reluarea unui motiv al filosofiei grecești pe care l-au ilustrat, între alții, stoicii. Circumstanța că filosoful german nu-i numește pe precursorii săi reprezintă, după cum susține suficient de convingător Borges, în Istoria eternității, un soi de cochetărie a profetului ce s-a voit acesta, căruia-i stătea bine să se rostească exclusiv cu alura unui născător de adevăruri proprii. Să adăugăm constatarea, din păcate... prozaică, a matematicii, conform căreia reconstituirea realului revolut, fie și în infinitul spațio-temporal
Profil Nietzsche by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9542_a_10867]
-
-se, criticul își începe capitolul 2 cu un fragment care "n-ar avea ce căuta aici", dar pe care, negăsindu-l la timp pentru a-l introduce în primul, îl vâră, iată, într-o discuție separată. E o notă de cochetărie, nu mai puțin postmodernă, permisă de conceperea textului nu ca un produs finit, răcit, ci ca un proces deschis, cu elementele încă nefixate. Că nu e, totuși, vorba despre un simplu răsfăț auctorial o dovedește, pe parcurs, imersiunea criticului în
"Apocalipticul" Cioran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9564_a_10889]
-
Caiete, realizăm că mobilul investigației critice este sinonim cu concluzia ei: "ŤCeea ce îmi lipsește este voința de a crea o operă. Această insuficiență este caracteristică spiritelor de rangul doi.ť (62) Din perspectiva cărților, a operei lui, pare o cochetărie. Nu e. În sensul ei tare, opera e construcție. Trec limita către spiritele de rangul întâi aceia ale căror fragmente se organizează, pe linii ascunse, de la sine. Montaigne, Pascal, Nietzsche. și totuși, și la el, la Cioran." (p. 164). Cum
"Apocalipticul" Cioran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9564_a_10889]
-
Noica (și Sorin Lavric, comentîndu-l), și Marino, și Andrei Cornea. Identitate națională, specific, dezbateri fără sfîrșit, uitarea ca formă de... cultură. Și din nou de la capăt. Substanțială, elegant ilustrată (de coordonarea ei artistică se ocupă Radu Anton Maier), departe de cochetăria marginalității pe care, prin titlu, și-o asumă discret, Apoziția ajunge, pe îndelete, pentru un an întreg. În vremea crizei În ultimul timp - îngrijorarea sfătoasă fiind una din multele meserii, chiar vocații, naționale (grija, evident, e a altuia...) - nu trece
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7724_a_9049]
-
ba chiar am scris și o carte cu titlul De veghe în oglindă! Tot ce-mi propun e un mic exercițiu de... reflecție pe marginea unui gest cotidian, care se dovedește a fi mai mult decât o simplă formă de cochetărie, de verificare a ținutei înainte de a ieși din casă. Privitul în oglindă este - trebuie să fie - și o confruntare necruțătoare cu sine. Prima modificare importantă a feței mele datează de pe la douăzeci și cinci de ani. Atunci, într-o dimineață, am observat că
Cât de des vă uitați în oglindă? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8203_a_9528]
-
pagini, nici mai mult, nici mai puțin, ca să încânte cititorul fără să-l obosească. A ieșit, vai!, cum a vrut el. Titlul, în schimb, îmi aparține. Octavian Paler voia unul autoironic: Convorbiri cu un bătrân reacționar. și nu era aici cochetărie, ci convingerea sinceră că se află în contratimp cu epoca sa, că timpurile noi au alte valori și repere decât cele care l-au format. Vă asigur însă că Octavian Paler, așa cum l-am cunoscut, nu era nici bătrân (deși
Convorbiri cu Octavian Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9653_a_10978]
-
Simona Vasilache Între a păstra amintiri și a păstra distanță e deosebirea dintre trecutul tău și trecutul unuia care ai fost. De pildă, un june dandy, cultivînd și cochetăria, și afrontul, și sordidul, și subțirimea, are de-mpărțit cu un bătrîn Scarface al zilelor noastre cel mult criticile care li se-aruncă și unuia, și altuia, din pricini, de bună seamă, diferite. Primul e Bucureștiul anilor '35, dintr-o carte
Orașe care au fost by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9736_a_11061]
-
mai picura, din când În când, câte un strop de apă, ca o boabă de mărgăritar. M-am apropiat cu grijă de lacul În care salcia Își admira pletele-i verzi, plete care fluturau leneșe, lăsându-se legănate cu vădită cochetărie, de vântul curtenitor. Într-o fulgerare de clipă, m-am zărit În apa limpede și argintată. M-am aplecat, chemată de un duh nevăzut al apei, Încercând să prind În pumni propriu-mi chip oglindit. Îndată ce am atins suprafața strălucitoare
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
băieți, dar de ce să-ți curgă sânge? N-ar fi întrebat pentru nimic în lume. Acum îi curgea și ei sânge, se chema că și ea este bolnavă, dar ea nu umblase cu băieți. Nici măcar nu se gândea la ei. Cochetăriile și hârjoneala colegelor, înghesuite de băieți printre hainele din cuier, îi făceau scârbă. Țipau, ieșeau de acolo cu fețele congestionate și cu ochii tulburi. Ea știa să muncească și să rabde, îi plăcea să învețe și să privească lumea cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
guler prost călcat. Deschiderea ușii trebuia neapărat să ne găsească ferchezuiți, faptul că În timpul excursiei de o oră de-a lungul coridorului nu puteam fi văzuți decât de către aceiași colegi de celulă nu a putut Îndigui acest ciudat val de cochetărie, care nu a rămas rodul unei simple furtuni, ci a deprins caracteristicile unei maree, permanentizându-se Întâi ca obicei, apoi ca reflex, și sfârșind prin a se instaura ca obligație. Din motive obscure, simțeam nevoia de-a fi mereu aranjați
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
care să țină. Crede-mă: știu totul despre păcat și ec-, ec-... — Ecumenism? — La naiba, știi ce vreau să spun. Economi păcatului! Păi dacă ai plătit-o deja, ți-a Încuiat ușa și poți să-ți iei la revedere de la cochetăriile tale. Iar dacă n-ai făcut-o, n-o să te lase nici măcar să-i calci pragul. M-am uitat la prietenul meu, pe punctul de a se Îmbăta. Se mișca deja imprevizibil, era grandilocvent, vorbea din ce În ce mai exaltat. — Pentru Dumnezeu, Sascha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
observă cu dezgust dinții ei inegali, care nu mai erau albi. Indiferent ce altceva o să trebuiască să fac, se gândi el, n-o voi săruta. Dar era evident că ea aștepta o Îmbrățișare. Modestia i se transformase Într-o oribilă cochetărie de femeie coaptă, căreia era obligat să-i răspundă. Începu să-i vorbească În limbaj infantil, așezându-se pe marginea patului ei În așa fel Încât să fie despărțiți de lățimea acestuia. — Și ce are aici frumoasa Anna? Un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un apartament În oraș. Tăcerea ei păru să accentueze lipsa de realism a promisiunilor lui. Nu mă crezi? — Oh! spuse ea cu intonația unei Încrederi absolute. E prea frumos ca să fie adevărat. El se simți mișcat de absența completă a cochetăriei la fată și Își aminti iarăși, cu Înnoită putere, că fusese primul ei iubit. — Ascultă, spuse el, o să vii și mâine? Ea protestă, cuprinsă de o spaimă concretă: că el s-ar putea plictisi de ea Înainte să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ani e-o vîrstă potrivită. Eu mai aveam deja doi, soțul fusese luat pe front. Ce se tot uită ăla încoace? arată femeia spre profesor. Are impresia că mă cunoaște, sau... rîde încet vecina, dezvelind pe fața ei însemne ale cochetăriei. Am! exclamă unul din copii, scăpat din brațele tatălui, venit tot o fugă pînă lîngă genunchii femeii, în brațele căreia stă cățelușa. Bărbatul vine să-și ia copilul, ducîndu-l pe celălalt de mînă. Hai, Vlăduț, hai cu tata. Amîndoi copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ți-aș puta oferi o viață comodă și Îndestulată... De ce altceva avem nevoie dacă sîntem amîndoi liberi? - Tocmai de asta... De libertate... Germán de Arriaga nu Înțelese la Început, crezu că nu era decît un clișeu sau o doză de cochetărie feminină din pricină că nu dorea să se dea bătută de la prima Încercare a lui, și lăsă să treacă o vreme, fiind sigur de sentimentele amîndurora. Mare Îi fu mirarea prin urmare cînd, Întorcîndu-se dintr-o scurtă călătorie de afaceri, Carmen Ibarra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în fața oglinzii. Dansa, în timp ce radioul dat la maxim o făcea pe Sanda să se ascundă în spatele ușilor închise, învârtindu-se, analizându-și ținuta, privirea și zâmbetul. O dată ce stăpânea toate astea, mișcările trupului căpătau inflexiuni proprii, pornite din duioșia sufletului și cochetăria cu care, orice reprezentantă a sexului frumos, era născută. Nu se mira de reacția pe care o stârnea, pentru că tot ceea ce făcea era pornit din inimă. De câte ori mama o lua la serviciu, colegii o plimbau dintr-un birou în altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
terminării a opt ani de școală și trecerea la mult așteptații ani de liceu, Luana îmbrăcă o rochie simplă, în ciuda Sandei care-i pregătise o ținută aproape princiară. Își văzuse colegele dezvoltându-se armonios, cu mult înaintea ei, stăpânind tainele cochetăriei și se simțise, dintr-o dată, mică și insignifiantă. Se așeză cu Anita într-un colț, în sala de sport ornată cu baloane și lumini, încercând să scape de îngrozitorul sentiment de neputință și zădărnicie. Își trăgea mereu rochia peste genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
trei șuvițe albe pe care le vezi sunt rămășițele unui păr ca tăciunele, de care am fost foarte mândră. Ce-a făcut bătrânețea din mine! Nu vreau să mai văd ce-am ajuns. Niciodată nu simțise la bunica instinctul de cochetărie. Își acoperise părul cu batic de cum rămăsese văduvă. Singurele drumuri pe care le făcuse, la muncă și la biserică, le străbătuse cu capul plecat, grăbită să se întoarcă acasă. Văzând dezamăgirea acestui suflet plin de simțire, știind că draga ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tulburase. Dintr-odată își dădu seama că fusese privită ca o femeie, ori ea aproape că se sălbăticise, uitase cu desăvârșire de sine, se abandonase pe plan erotic aproape că nu mai avea fantezii. Simțise că în casa familiei Alexe cochetăria și feminitatea nu-și au rostul, decât în fraze, înșiruiri amabile, ei nu prețuiau decât bogăția circumvoluțiilor din creier, vestimentația sau rujul de buze îi lăsau cu totul nepăsători, dacă aveau ei chef să facă complimente unei persoane puteau ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
seamă ori situații anuale. Fără să abuzeze de șefia lui la serviciul buget, el reuși și de astă dată să-și pună toți colaboratorii și subordonații la treabă, dar nu oricum, ci metodic și organizat. Nici Tanța Trandafir, cu toată cochetăria și cu toată înclinația ei de a sta la șuete colegiale, și nici chiar belferul de Nelu Mazurcă nu mai pridideau acum cu lucrul, hotărâți parcă să-i demonstreze șefului lor că, atunci când era la o adică și nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ce căuta pe câmpul de lutptă, iar miza fundamentală a regizorului se află aici, de a forța această prezență și de a urmări reacțiile. Chiar dacă este o femeie în vârstă, Alexandra păstrează delicatețea și noblețea trăsăturilor cu o doză de cochetărie și autoritate a frumuseții de odinioară pe care o ghicim la unele femei în etate așa cum simțim autoritatea bătrânilor obișnuiți cu puterea. Feminitatea care transpare în felul de a vorbi, de a se purta, nelăsând pe nimeni să preia inițiativa
Alexandra și moartea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6873_a_8198]
-
tânăr, un suflet eliberat de constrângerile cutumiare, revoltat, dornic să trăiască o nouă viață. Pentru Alexandra este prea târziu și atât ea, cât și nepotul ei știu că aceasta este foarte posibil ultima lor întâlnire. Desfăcându-și părul cu o cochetărie subînțeleasă, bunica se lasă pieptănată de Denis, frumusețea ei devine deodată vizibilă ca expresie a unei feminități depline, un triumf efemer asupra bărbatului din fața ei, căreia îi urmează o declarație de dragoste pe muchie de cuțit. Ar fi stupid, realmente
Alexandra și moartea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6873_a_8198]
-
au adăugat în anii din urmă faimosul baston cu cap de argint. Într-o împrejurare în care el însuși ajunsese să folosească un astfel de obiect, dar din lemn, poetul Ștefan Augustin Doinaș a remarcat zâmbind: „Alecu poartă bastonul din cochetărie, eu din necesitate". Ținutei impecabile i se adăuga o atitudine pe măsură. Deschis, jovial, mereu bucuros să-și întâlnească prietenii, Alexandru Paleologu știa perfect care sunt limitele familiarității și ale bunei cuviințe. Chipul său distins, conversația inteligentă, nelipsita pipă - de
Familia Paleologu: ipoteze, legende, fantezii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6758_a_8083]
-
scoatere la lumină a adevărurilor delicate, cînd de fapt cultivarea contradicțiilor nu e decît o tehnică de atragere a atenției, iar nu o rețetă de descoperire a nuanțelor subtile. Buimăcirea simțului comun e o formă de captatio, o tresărire a cochetăriei stilistice ce nu are legătură cu intuițiile gînditorului. Așa cum sînt oameni care, atunci cînd spun un banc, nu au nici un haz, tot așa există filosofi care, atunci cînd scriu, nu au sare și piper, aruncîndu-și cu lopata șiragurile de fraze
Hohotul filosofilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6775_a_8100]