162 matches
-
Îl ia cu transpirație, tâmplele i se acoperă cu broboane de sudoare. Dar berea Își face efectul și, după un moment de slăbiciune, Ippolit prinde puteri. Senzația de greață dispare, pe cerul gurii Îi stăruie Însă un iz de metal coclit. Ippolit mai caută prin maldărul de sticle risipite pe podea, dorind să găsească una neîncepută. Dar unde s-o găsești? Tot ce a fost s-a dus. Berea au băut-o salahorii, iar ce n-au băut au dosit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dulapurile placate În marmură și lemn de mahon la cimitir. Ba chiar Într-unul din ele adusese și un acvariu, numai că, În loc de pești, Înota Înăuntrul lui o broască țestoasă (simbolul fericirii și al longevității) cu carapace de culoarea bronzului coclit, Împodobită cu un pătrat magic perfect, Împărțit În alte nouă, având fiecare În interiorul său o cifră a cărei sumă, adunată pe orizontală, În cruciș sau verticală cu celelalte două de alături, dădea același număr: 15. Alcoolul turnat În acvariu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
când prin urzici, Iederă de zdrențe, soaie, Mână tot către Apus! El te schimbă-n humă verde, El milos de lin și-a pus Mîna-i verde Să-ți dezmierde Și grumajii tăi umflați (Ca șerpi tari, cocliți de bale, Mai cocliți ca șerpii frați Din fântâni municipale) Și picioarele în coji, Numai noduri, numai dâre, Unde ani și ger, răboj Încrustară: cu satîre! d) Sună noaptea, fund de tuci. Tu ajungi, încaleci zidul, Scoți din traistă trei lăptuci, Pâinea oacheșe, ca
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
plină de boarfe și de vechituri aruncate de-a valma : câteva cufere sparte și prăfuite, câteva scaune șchioape așezate unul peste altul, o somieră de sârmă rezemată de perete, cu picioarele în sus, un balansoar stricat, o vază din metal coclit și așa mai departe. Acolo nu locuia nimeni, n-ar fi putut să locuiască nimeni. * Tribul indienilor șankași, care s-au războit cu incașii, retrăgându-se apoi în jungla amazonică, și-a făcut reapariția, după patru secole, în nordul-estul statului
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mandibulele de fier ale excavatoarelor. Peste tot, rânjește o solemnă urâțenie, amintirile năpârlesc în fiecare zi și numai casa domnișoarei Cristina și încă vreo cinci imobile modeste insule, din afara realității de azi unde, în amurg, se aprinde câte o lumină coclită, în lămpi vechi de alamă, cu țilindru de sticlă, mai așteaptă, cu resemnare, să sucombe în acest univers ruginiu. Odihnească-se în pace strada cuminte, ușile din lemn de stejar masiv, curat și sfânt, clematitele strânse în tufe, cu flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu un vuiet din ce în ce mai mare. Atunci s-a petrecut un fapt încă și mai ciudat. Valurile aruncaseră pe nisip tot felul de lucruri: ancore ruginite, meduze moarte, alge, sfărâmăturile unei bărci. Printre ele, am găsit o monedă de bronz. Era coclită, veche și știrbită într-o parte. Mă pregăteam s-o arunc în nisip, când am descoperit pe ea efigia lui Robespierre. Am rămas fără aer parcă, buimăcit de surpriză. Moneda aruncată de valuri pe plajă arăta întocmai ca monedele pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
camerei.“ Apartament în curs de amenajare, proaspăt văruit. Ieșiră pe terasă, sub coroana bătrânului arbore. Se atinseră. Irina făcu o mișcare speriată, de retragere. Reintrară în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-l pe Afinoghiu, scandând diverse lozinci, între care cea mai des repetată era: „Jos comuniștii, sus Băcănel!“ În fruntea coloanei pășea țanțoș un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă vesel pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, îndemnându-i pe cei din coloană să scandeze cât mai entuziaști numele lui Băcănel. Erau pensionarii de la Casa lor de Ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-o să se topească și ea de veselia ce-l cuprinsese. Bătrâna nNu scoase decât un fel de chirăit surprins, de pisică trezită din somn. Celălalt, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, albastrul închis al apelor coclite, cu o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, se opri la ghișeu și arătă funcționarului o hârtie rozulie, tip formular QF, rețete compensate pentru supraviețuitorii accidentului feroviar din iarna trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mari cu dumneavoastră. Vin direct de la colonelul Goncea. V-ați prins?“ Cărămidă pocni scurt din degete și, din peretele dinspre bucătărie, apăru un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați. Ducea, pe o tavă mare, câteva duzini de păhăruțe albastre în care clocotea în aburi un lichid maroniu, vâscos. Cu gesturi largi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lui. Râdea pițigăiat, sclipindu-și și el tăciunii aprinși, ascunși sub obloanele unor pleoape zgrunțoase, groase, răzbuzate. Din stufăriș mai scoase capul, întrebător, unul, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, și făcu un semn spre zidul de trestii. Apăru mai întâi un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
chiar și la vârsta ta? Dar fiindcă nu întâmpină nicio reacție, încetă să mai meargă cu spatele și își văzu de drum ceva mai repejor, îndepărtându-se, în timp ce își bălăbănea brațele, pe una din ramificațiile pasajului, în penumbra de argint coclit. Nestor trecu la vitrina alăturată și, apropiindu-se din nou, se trezi față în față cu un manechin feminin. Față în față e doar un fel de a spune, fiindcă femeia-manechin de dincolo de sticlă nu-i dădea nicio atenție. Și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de pasăre. Aici erau cu sutele, cu miile. Fâșii uriașe de papirus, bucăți putrede de lemn cu hărți ale lumii de din colo, cranii cu piele zbârcită și neagră lipită de ele, mâini scheletice cu unghii pietrificate. Vitrine cu scarabei cocliți și urne cu ibiși îmbălsămați. O necro polă sinistră răsuflând tăcut în jurul tău. Turiști umblau de colo-colo, minusculi pe sub marile statui de faraoni, grupuri însoțite de ghizi se perindau pe culoarele glaciale. Unul dintre grupuri era format din copii de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
urându-și din nou La mulți ani și Boldog új évet, apoi Își strânseră mâinile În semn de rămas bun, și se Întoarseră În lumile lor, fără iluzii și fără păreri de rău, protejați doar de ramele de un auriu coclit ale tablourilor pe care zarurile colorate ale vieților lor fuseseră demult aruncate, fără să abolească Însă hazardul, vorba cuiva. 16. În sufragerie Însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Revelionul căpătase Încă de la primele cuvinte rostite de Eleonora ceva din solemnitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ascunse de sodomizare, aranjîndu-și din mers centurioanele sau canonindu-și barbetele, roiau, prefăcîndu-se a-l chibița, restul liftelor, toți mohorâți, fumegoși și acriți, de parcă, de-o vecie, ar fi fost bolnavi de stomac, pârnaia cerului, scursura bolților, slujitori demoniaci și cocliți, împrospătînd mereu măduva focurilor la cuptoarele celor ce deprindeau meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele și de invocator al duhurilor, dar neleneși nici la a-și ciuli urechea și nici la a cuprinde într-însa strigătele, urletele, care, tîrîndu-se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și să deschidă gura. După aceea, cădea zăpada. Întâi, vremea bolea, umed. Frigul scădea. Începea să ningă mărunt. Peste Cutarida se așternea o pulbere albă. După o zi, nămeții acopereau groapa și câmpul. Mahalalele vecine se mistuiau într-un nor coclit. Auzeau numai dinii, afară, scuturindu-și blănile de ușa bordeiului. Noaptea, urlau spre funduri, înspăimîntător. Nu mai ieșeau. Grigore se apuca să împletească mături. Avea strânse de cu vară grămezi de nuiele de vișin. Aglaia uda într-o oală rafie și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
treaba asta. Vom lua mașina ta și Fiatul amicilor... Până se întorc ei din Iran... Ioniță Dragu scutură umărul lui Miga. ― Hai, Șerbănică, plecăm Bătrânul deschise ochii speriat. ― Unde? Florence se ridică anevoie. Își simțea picioarele grele și umflate, gura coclită. N-avea curaj să se privească în oglindă. Își trecu degetele mecanic prin păr și se înfășură strâns în blană. Urmărea absentă manevrele Melaniei Lupu care conjura motanul să intre în geantă. ― Hai dragul meu, fii înțelegător și nu mă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o casă bătrînească, nerenovată, pitită Înapoia unei grădinițe năpădite de buruieni, În partea Înclinată a cartierului Campden Hill, printre niște case pe porțile cărora stătea scris „de Închiriat“. LÎngă un gărduleț de nuiele țepoase se vedea o statuie ciobită și coclită, făcută parcă dintr-un bloc de piatră ponce. Clopoțelul, ascuns sub porticul În stil victorian timpuriu, sună, trezind un ecou ce părea să alerge după locatari În odăile cele mai ferite, ca și cum puțina viață ce mai rămăsese În această casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
toate Întîmplările astea mă tulbură atîta, răspunse Rowe. Acum, cînd știu că nu sînt un criminal, mă pot bucura... Zărind casa aceea parcă familiară, Rowe se opri buimăcit, ca În fața unei priveliști de vis. Recunoștea vag grădinița neîngrijită, cu statuia coclită căzută de pe soclu și cu portița de fier care scîrțîia. Toate storurile erau trase, iar ușa era deschisă; ai fi zis că murise cineva și nu te-ai fi mirat să vezi mobilele etichetate, gata să fie scoase la licitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Falstaff, căruia nu i-a moștenit decât statura : maxilarele, ceafa, trosnetul părului aspru și des, craniul pietros, labele păduroase și umerii. Nimic din bonomia bețivului afemeiat, leneș, petrecăreț, generos ? Doar îndârjire avară, putere însetată de putere... La capătul celălalt, chipul coclit și palid al esteticianului. Îngustat, verzui, ascuțit. Pe undeva, probabil, masca albă, ochelarii folcloristului... — Chiar o cunoști pe doamna Hariga ? bâigui. — Când el a dispărut, după ’50, ea a fost angajată la muzeu. Să aibă ce mânca, presupun. N-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
încerca mereu, fără succes, să-i acopere cu buzele. Gura ieșită din obraz, împinsă înainte. Colți masivi, căscați sub perechea de buze care nu reușeau să se atingă. Se ferea să zâmbească, dar zâmbea, cu ochii mici și veseli și cocliți. Blonda se înclină, fluturând părul, zâmbi fără voie, dezveli încă mai mult dinții... zăpăcitul scoase repede mâna din buzunar. Ținea între degete un bon tipărit, gata parcă să-l întindă fetei... Manole observă buimăceala colegului și chicoti, își trase sora
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
moneda lunecă din palmă, primește un petec de hârtie tipărit. Se întoarce, un pas înapoi, întinde iar biletul prin gaura ghișeului, magnetică atingere, bonul dispare din palmă, vede capul de mops, botul împins înainte ; dinții lungi și lați, mica privire coclită. Valiza, apa minerală, coletul, caietul, caietul cu scoarțele verzi pe care nu-l poate ține în palmă, lunecă pe genunchi. Tresare, trezit, se apleacă : apucă marginea caietului care căzuse de pe genunchi pe laba piciorului. Îl trage spre sine, lângă pernă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zicea mama cu respect, "primul domn din neamul nostru". Își lăsase capul pe spate, în stilul lui provocator, teatral, și aștepta. Undeva, în depărtare se zăreau turlele celor două biserici din Lisa. Una alb-argintie, mai înaltă, cealaltă, ca de aramă coclită, mai scundă. Jenat, încurcat, căutam o explicație care să nu-l rănească, să nu scurme prin leziuni vechi, când m-am trezit. Am aprins lumina și, amețit de somn, m-am uitat la ceas. Era abia trei. Cu ajutorul unui somnifer
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ziuă. Din blocurile de locuințe se desprind aici câte o umbră, dincolo două, se adună apoi în pâlcuri, îndreptându-se cu grabă spre stația de autobuz. Pe cer pălesc ultimele stele, orbite de neonul din care se prelinge o lumină coclită. Intrând în raza ei, chipurile călătorilor devin hidoase, de coșmar. Oamenii se strâng însă în jurul stâlpului, înfruntând urâțenia, de frig. Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el mânați de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
strălucește În soarele de ianuarie statuia de aur a Fecioarei. Ne continuăm drumul spre Anvers. După ce trecem printr-un tunel feeric, foarte lung, unde se merge cu viteză pe patru benzi, ajungem. La Grande Place. În centru, statuia din bronz coclit a unui tînăr care azvîrle o mînă. Legenda spune că numele flamand Antwerpen derivă din expresia „aruncarea mîinii”. Luptîndu-se cu uriașul cel rău Antigoon, cavalerul Brabo a reușit În cele din urmă să-l ucidă, i-a tăiat mîna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]