8,042 matches
-
distincții și argumente cu care își poate sprijini polemic viziunea. Teoria, fiind forma discursivă pe care o poate lua în final intuiția credinciosului, este precum o excrescență a cărei însemnătate stă numai în dimensiunea ei persuasivă. Așadar, teoria, ca armătură conceptuală pusă în slujba unei intuiții, are menirea de a-i convinge pe alții de temeinicia adevărului proferat, sau, dacă acest lucru nu e posibil, măcar de a le descuraja intenția unei porniri contestatare. De aceea, astăzi nu se poate închipui
O erezie cît o religie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10540_a_11865]
-
face vădit sensul construcției poematice drept reflexie a celui din subterană existenței. Realitatea de zi cu zi îl obturează, ea se mulțumește cu precaritatea formelor și cu evanescenta proprie. Rar ajunge sesizabil sensul ce mișcă lumea - și atunci, viclean, surprins conceptual de viclenia rațiunii. Este însă în sarcina celorlalte forme ale spiritului să se încerce, să-l caute și să-l lumineze în instituirile de sine, proprii și ale ființei. Rămâne, prin urmare, si artei și poeziei câmp larg intru încercare
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
merite de care se poate prevala profesorul sînt că are o experiență mai bogată de lectură și că dispune de o practică mai întinsă a cercetării academice. Pe temeiul lor, el poate contribui la o mai adecvată punere în valoare, conceptuală și bibliografică, a temei alese. Ceea ce implică datoria de a-i face sensibile candidatului capcanele care-l pîndesc și de a-l ajuta să opteze în funcție de cerințele subiectului, dar și de propriile-i aptitudini. Împlinirea acestor sarcini delicate depinde de
Paul Cornea - "Cu cît anii trec, cu atît resimt mai puternic atracția literaturii" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10541_a_11866]
-
materie, am întreprins o lectură comprehensivă a lucrărilor lor, atentă la răsucirile gîndului și la nuanțele dicției. Referatul făcut lui Cărtărescu a devenit postfața Postmodernismului românesc, operă critică excelentă, înnoitoare prin propunerile de restructurare a canonului, perspicacitatea diagnosticelor și invenția conceptuală. Simona Popescu nu și-a tipărit teza, în pofida laudelor mele și ale tuturor membrilor comisiei; s-ar putea însă, într-o bună zi, s-o rescrie, așa cum a procedat cu lucrarea de licență despre Gellu Naum, care s-a transformat
Paul Cornea - "Cu cît anii trec, cu atît resimt mai puternic atracția literaturii" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10541_a_11866]
-
face vădit sensul construcției poematice drept reflexie a celui din subterană existenței. Realitatea de zi cu zi îl obturează, ea se mulțumește cu precaritatea formelor și cu evanescenta proprie. Rar ajunge sesizabil sensul ce mișcă lumea - și atunci, viclean, surprins conceptual de viclenia rațiunii. Este însă în sarcina celorlalte forme ale spiritului să se încerce, să-l caute și să-l lumineze în instituirile de sine, proprii și ale ființei. Rămâne, prin urmare, si artei și poeziei câmp larg intru încercare
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
firii Sale”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, In Canticum Canticorum, omilia a XI-a, P. G. XLIV, col. 1001B. footnote>. Dumnezeu se anunță într-un sentiment de prezență, iar acest sentiment este într-o creștere continuă datorită eșecului oricărei sesizări conceptuale. Este experiența în picături de noapte a unei Prezențe a Inaccesibilului prezent sub forma energiilor Sale divine, și nu o sesizare a naturii Sale incognoscibile. Se vede un nou mod de cunoaștere ce depășește opoziția subiect-obiect. Teognosia devine trăirea acestei
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
Canticum canticorum, P. G. XLIV, col. 1000D - 1000A. footnote>. Pasajul ne prezintă același progres: separarea de impietate, care corespunde vieții curățitoare, aplicația la cunoașterea realităților (προσοχή) care reprezintă viața iluminativă. Depășind toate aparențele, nu doar ale sensibilului, ci și ale conceptualului (καταλαμβανόμενον), adică depășind orice activitate naturală a sufletului. Întuneric este obscuritatea totală a sufletului în fața realității divine care îi este invizibilă (ἀόρατον, ἀθέατον) și incomprehensibilă (ἄληπτον). Această stare este formulată în termeni negativi, nu pentru că ar fi o negație. Dimpotrivă
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
sufletului în fața realității divine care îi este invizibilă (ἀόρατον, ἀθέατον) și incomprehensibilă (ἄληπτον). Această stare este formulată în termeni negativi, nu pentru că ar fi o negație. Dimpotrivă, este foarte pozitiv. Dar realitatea sa, excedând natura, nu este formulată în termeni conceptuali. Sfântul Grigorie precizează în continuare: „adevărata cunoaștere a celui care caută, este de a înțelege că a vedea înseamnă a nu vedea, pentru că transcende orice cunoaștere, fiind separat din toate părțile de incomprehensibilitate ca de un întuneric”<footnote Ibidem, col
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
pe Preaiubitul meu prin credință. Nu-L voi mai lăsa să plece odată ce L-am descoperit prin îmbrățișarea credinței”<footnote Ibidem, p. 183.5-9 footnote>. Textul abundă în motive apofatice: înălțarea în întuneric, gesturi afairetice care abandonează nivelurile de cunoaștere conceptuală. Coincidența cunoașterii și necunoașterii, toate culminând în uniunea dincolo de concepte prin intermediul unei facultăți rezervate pentru exact acest scop<footnote Martin Laird („By Faith Alone: A Technical Term in Gregory of Nyssa” în Vigiliae Christianae, 54, 2000, p. 61-79) este de
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
lui Bach, Mozart, Debussy sau Verdi (stil individual). Raportarea cazului stilistic beethovenian la specificul implementării și realizării acestei concepții organice în muzica întregului secol al XIX-lea îl valorizează pe compozitor ca un punct nodal, o sursă sau o intersecție conceptuală, justificând și legitimând cu de la sine putere imaginea „beethovenocentrismului” lui Ivan Ivanovici Sollertinski. Prin raportarea la trecut, Beethoven se prezintă ca un prim practicant al concepției organice, în opoziție cu întreg trecutul retoric-polifonic al Renașterii și Barocului muzical. Prin raportarea
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
raportarea la viitor, el se prezintă fie în calitatea lui de „prevestitor”, fie în calitatea lui de compozitor deja romantic (dat fiind și paralelismul cu existența lui Franz Schubert), impunând organicismul drept doctrină dominantă a romantismului muzical. Schimbarea de opțiune conceptuală de la operarea cu „prefabricate” retorice, tehnica asamblării lor mai mult sau mai puțin mecanică și imaginea compozitorului ca „retor complet”, la ipostaza compozitorului ca „plantator” sau „cultivator”, sau chiar ca „homuncul” alchimic (compoziția muzicală) ce se naște dintr-o sămânță
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
sau rusescul skvozi) și dialogismul ca principiu conflictual-generativ, definesc natura mutației și diferența specifică între gândirea de tip retoric și gândirea de tip organic. O limită superioară a gândirii de acest tip, precum și o formă împinsă spre o evidentă hiperbolizare conceptuală o identificăm în imaginea ideii Gesamtkunstwerk - a operei de artă totale, aparținându-i lui Richard Wagner (1813-1883), un alt compozitor de pe lista canonică, după Bach și Beethoven. Fuziunea simfonicului și operisticului în concepția dramei muzicale ca totalitate sincretică a tuturor
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
treia formă evolutivă a tipologiei stilistice ca model de formulare, practicare și asumare, o identificăm în imaginea evolutivă a creației lui Arnold Schönberg (1784-1951) și Igor Stravinski (1882-1971). Opțiunea pentru aceste două modele (considerate reprezentative sau privilegiate), în detrimentul altor imagini conceptuale este realizată pornind de la câteva considerente nelipsite, în opinia noastră, de o anumită importanță care le impune ca modele referențiale în noul context social-politic-artistic al începutului de secol XX. (1) În cel mai general sens posibil, creația celor doi compozitori
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
singure idei pe durata întregii lor evoluții, și „temperate” ca tempo evolutiv și frecvență a unor transformări vizibile. În această lumină, stilul bachian este definibil ca „monolit” și „static”, iar stilul beethovenian ca puțin sau ușor „variabil” într-un spațiu conceptual foarte restrâns, ca potențial transformațional. Într-un sens mai general, stilurile individuale, ca formulare practicabilă până la sfârșitul secolului al XIX-lea inclusiv, se raportează între ele ca tipologii distincte, separate prin însăși evidența apartenenței lor la o definiție estetică și
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
ale perioadei ruse), fie, precum în cazul lui Schönberg, denumirile legate de (b) aspectul estetic asumat - neoclasicismul perioadei a doua -, sau (c) aspectul tehnicii adoptate - atonalismul ultimei perioade de creatie. O primă evaluare îl înfățișează pe Schönberg în imaginea omogenității conceptuale și coerenței în fidelitatea lui față de principiile propiei revoluții - atonală, dodecafonică și serială -, iar pe Stravinski în imaginea eterogenității funciare sau, altfel spus, a eclectismului asumat ca indiciu al evoluției lui muzicale. Deja de la acest nivel devine vizibilă îngustarea treptată
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
stil se referă într-un mod direct la puterea determinantă a unei personalități de a înrâuri direcția evoluției ulterioare și de a legitima alegerile făcute în calitatea lor de modele referențiale, chiar în virtutea faptului că aceste alegeri asigură un potențial conceptual explorabil pe durata mai multor generații de compozitori, iar acest fapt conferă întregii evoluții creative stabilitate, coerență și integritate ca proces temporal. Modelul valoric al creației beethoveniene este un semn pentru această primă tipologie - una a deschiderii și inițierii - la
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
a se replica prin amprentare sau impregnare în „corpurile” culturilor mai mici, deci mai maleabile și permeabile la o asemenea acțiune, în intenția de a supraviețui - chiar și în formele „calchiate” ale romantismelor etnice - amenințării unui colaps iminent, datorat supra-acumulărilor conceptuale care s-au manifestat din plin în contextul romantismului târziu în interiorul spațiului cultural austro-german. Astfel, eficiența generativă a concepției muzicale romantice austro-germane inhibă tot mai mult energia lui evolutivă prin cantitatea tot mai mare a lucrărilor scrise, ele fiind tot
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
au manifestat din plin în contextul romantismului târziu în interiorul spațiului cultural austro-german. Astfel, eficiența generativă a concepției muzicale romantice austro-germane inhibă tot mai mult energia lui evolutivă prin cantitatea tot mai mare a lucrărilor scrise, ele fiind tot mai încărcate conceptual (sistem tonal lărgit, hiper-cromatizarea, „stratificarea” excesivă a formei etc.), colapsul intervenind în termenii dispersiei romantismului în al optulea deceniu al secolului al XIX-lea. Miza pe replicare prin intermediul culturilor mai tinere și, respectiv, mai mici urmărea două obiective: unul implicit
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
niciodată să văd nr. 1, imaginile sînt absolut banale. Contrast cu nr. 2 în urma căruia rămîn unele dintre cele mai frumoase imagini dintr-un film românesc, pînă și compoziției lor nu ai ce-i reproșa. Iar acum trec la miezul conceptual, care unește în mod paradoxal aceste două pelicule, atît de diferite sub cam toate aspectele: puterea. Ambele au cel puțin un strat complet dedicat ei. În ceea ce privește nr. 1, capul mafiei îți spune din prima miza luptei lui: vrea ca mediul
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
anumit grad de aproximare, segmentul temporal cuprins între limitele "punctului turnant" al anului 1968 și anul 1979, moment în care Lyotard își definitivează raportul său. Semnificația primului reper, anul 1968, se referă la aspectul pur muzical al schimbării de paradigmă conceptuală. Este vorba aici despre un cumul de lucrări în care se relevă diferența calitativa a unei gândiri musicale noi (implicate fiind, în special, tehnicile citatului și colajului, însă nu doar), care se impune drept o alteritate indiferență față de standardul cumulative
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
reprezintă o totalitate fascinantă, unul dintre prevestitorii unui sentiment de pierdere iremediabila a totalitatății - în sens de unitate - a ființei și a cosmosului.” (Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 22). Acest interes crescând pentru muzica lui Mahler coincide cu mai multe orientări conceptuale care ar putea fi grupate sub stindardul postmodernismului (după cum afirmă Gavin Thomas Dixon în lucrarea intitulată “Polystylism aș dialogue: A Bakhtian Interpretation of Schnittke’s Symphonies 3, 4, and his Concerto Grosso no. 4/Symphony no.5”, Goldsmiths College, 2007
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de substanță clasică sau romantică) s-a dorit a fi depășit încă în programul primei avangarde de la începutul secolului XX. În fapt nu este vorba, din nou, decât despre o sumă simptomatologica, parțială, fragmentată și eterogena, cu exemplificări din orientări conceptuale disparate și generații diferite de muzicieni și, evident, de o relevanță relativă, problema identificării unui principiu coordonator fiind în realitate mult mai complexă. Sau, din contră, ar trebui să vorbim nu atât în termeni de complexitate ierarhică a definițiilor, cât
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Karlheinz Stockhausen) și filonul experimentalist (Luigi Russolo, Charles Ives, Eric Satie, Edgard Varèse, Henry Cowell, John Cage). Evident, este vorba și despre excepții de la aceasta "puritate" tipologica, cazul lui Igor Stravinski prezentând un cumul de "identități" stilistice fără o axă conceptuală principala. Este vorba despre evoluția paralelă a cel puțin două tradiții cu diverse grade de profunzime a liniilor de continuitate, ele fiind diferențiate în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru tipologii principale: - prima tradiție, cu
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sau Messiaen; - a doua tradiție: - un prim filon al tradiției avangardista propriu-zisă, opțiunea atonalistă diferențiind-o de tradiția moderată neo-tonală, cu un start la începutul de secol XX (Schoenberg, Berg și Webern, Stravinski), care se edifica și culminează că filon conceptual principal - pan-serialismul, al întregului modernism muzical la P. Boulez, L. Nono, M. Babbitt sau K. Stockhausen; - un al doilea filon avangardist și non-tonal deopotrivă, îl reprezintă tradiția experimentalista (muzică concretă / acusmatică, muzica electronică, muzica aleatorica, muzica intuitivă, stocastica și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de substanță nostalgica (față de ancestralismul și, implicit, exotismul etno-centric, filonul modal, sau față de canonicitatea clasicizanta, filonul neo-tonal), atonalismul dodecafonic-serial supraviețuiește prin fixarea ("crisparea") dogmatica (auto-clasicizantă și canonizantă deopotrivă) în jurul moștenirii schoenbergiene, pe când concepția experimentalista persistă prin perpetuarea și permanentizarea radicalismului conceptual și a strategiilor prospective în căutarea noutății și insolitului. Toate cele patru filoane își formulează (sau inventează) miza printr-o susținută negociere concentrată atât pe problema accesibilității și inovării, cât și pe criteriul (eliminatoriu al) narativismului (formulat de Lyotard<footnote
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]