711 matches
-
lui Bruno de Cessole, L‘heure de la fermature dans les jardins d’Occident, constituie scenarii mai plauzibile pentru „biografia” celui care, deși a refuzat să se lase „biografiat” în timpul vieții, a ajuns să fie reconsiderat postum pornind de la textele sale confesive - scrisori, caiete ș.a. sau de la anecdotica biografică. Totodată, înclină să considere că sarcina unei biografii e de a recupera cît mai fidel intenția autorului monografiat pornind de la operele sale antume. Iar atunci cînd Cioran afirmă, în repetate rînduri, că textele
Paleontologie cioraniană by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3903_a_5228]
-
ca oglindă a sinelui)? Paginile - să le spunem psihobiografice - despre relația ambivalentă, invidiosdispreț uitoare, a lui Cioran cu personalitatea lui Scott Fitzgerald, ironizat superior ca „romancier” și încă „american” dar, cu toate acestea, „admirat” pentru „experiența pascaliană” din psihedelicul eseu confesiv Crack-up sunt mici bijuterii de spirit, ca și cele despre „metecii” Cioran și Beckett flanînd prin Paris și evocîndu-l pe Swift (un alt „calomniator al cărnii”, ca de altfel și „misoginul” Eliade, analizat de Ilina Gregori în volumul din 2002
Paleontologie cioraniană by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3903_a_5228]
-
vrut împietrit sub chipul „criticului” încruntat al „burghezomoș ierimii”. Fără să facă o psihanaliză a operei epistolare - e un critic prea fin pentru o asemenea grosolănie -, Dan C. Mihăilescu scoate la iveală geologia sufletului caragialian și, subsecvent, tectonica unei narațiuni confesive de o năucitoare versatilitate. Consecințele acestei desfolieri a travestiurilor textuale depășesc cu mult simpla reevaluare a corespondenței. Caligrafia plăcerii este un concept ce redesenează, de fapt, portretul spiritual al lui I. L. Caragiale. Însă nu toți cititorii lui „nenea Iancu” au
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
rafinat și profund, pasajele strict diaristice. Fragmente precum „Să trăiți, șefu!” sau „Vrei un job? Taie-ți aripile!”, diatribe impersonale la adresa Șefului în general sau a uniformizării corporatiste, strică geometria unei cărți în care tulburător și original e tocmai aspectul confesiv.
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
poate reflecta nimic. Dacă trebuie să alegem între aceste procedee - exteriorizarea sufletului și interiorizare a lumii - pe cel mai plin de consecințe pentru proza Hortensiei Papadat Bengescu, căci germenele din care vor răsădi marile romane nu e acela liric și confesiv al sufletului care-și caută ieșire în lume, ci acela reflexiv, al conștiinței oglindă a lumii, după cum afirma Nicolae Manolescu „Și cu asta ne aflăm deja la confiniile ionicului”. Confesiunea se produce cu o neobișnuintă abundență și vehemență ca ale
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
reflexurilor interioare, în decorul zgomotos și indiferent al capitalei”. Ea se substituie planului real evadând în planul imaginarului spre a se lăsa purtată de fabulos. Trăirea în lumea ideilor Ăintenția exagerată și puternic subliniată de autoare în lucrările cu caracter confesiv) deschide planul narativ ficțional. Eroina devine naratoarea omniscientă și omniprezentă a personajelor identificate aleatoriu pe stradă băiatul, posesorul/posesoarea unui revolver, mâna crescândă a acestuia, femeile din automobile, bătrânul cu ochelari, chiar ea). Oamenii străzii devin protagoniștii unor evenimente care
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
omenească, caracterele...“. Prin urmare, Hortensia Papadat-Bengescu cunoștea noile tendințe din literatură, cultivarea analizelor minuțioase, preocuparea pentru psihologia abisală, transfigurate în text prin îndelungile monologuri interioare. Acuzațiile cum că prozele sale ar avea un caracter exclusiv subiectiv, revendicându-se din stilul confesiv ori din cel epistolar, sunt contrazise. În textele sale scurte din volumul Sangvine), autoarea dublează introspecția printr-o schemă narativă precisă și ordonată, în vreme ce profilul personajelor este creat cu rigurozitate. De cealaltă parte, Katherine Mansfield își afirmă de la bun început
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
puțin. Și voi sunteți niște còpii, ale procesului verbal pe care îl cere prezența mea. Eu îl dictez tăcând, voi vă scrieți singuri. Zadarnic priviți discret la gura mea: nu spun nimic. Cred că reușesc acum cea mai obiectivă proză confesivă. Vă voi mulțumi în final, ceea ce va însemna că sunt destul de mulțumit de mine. În semn de recunoștință, dacă pot spune așa, vă voi păstra la dosar... Acum însă era în cu totul altă dispoziție sufletească. Amintindu-și de școala
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
tău schilod/ }ine-l lângă vatră.// Cântă-ți-l tăcând/ Neclintind o buză,/ Din cobuz de gînd,/ Nimeni nu-l auză." (Din cobuz de gând). Era o vreme de fapte, nu de gînduri, bietele gînduri... Citind acest scurt adio primei, intimiste, confesive, modernități, nu poți să nu te gîndești că nu știa Voiculescu cîtă dreptate avea să aibă! Chiotele de piatră vor face cîndva, nu peste mult, literatură. Poate că nicăieri mai bine nu se-ntîlnește acest volum tîrziu (îi vor urma, dintre
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
sorb. Sistemul nostru nervos e-un fleac pentr-un pietroi izbit de lumină, pentru un stâlp de telegraf șlefuit de izurile zilei și-ale nopții." (pp. 154-155). Definitoriu pentru pagina lui Emil Brumaru, fie ea lirică ori epistolară, descriptivă ori confesivă, mi se pare acest cearcăn de melancolie. Sub unghiul moale al unei anumite priviri, visurile "detracate" ale fostului adolescent devin aproape suave, ca și la oniricul Leonid Dimov. Cu o percepție vizuală neobișnuită, poetul se va vedea învăluit într-o
Un viciu nepedepsit by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8725_a_10050]
-
sorb. Sistemul nostru nervos e-un fleac pentr-un pietroi izbit de lumină, pentru un stâlp de telegraf șlefuit de izurile zilei și-ale nopții." (pp. 154-155). Definitoriu pentru pagina lui Emil Brumaru, fie ea lirică ori epistolară, descriptivă ori confesivă, mi se pare acest cearcăn de melancolie. Sub unghiul moale al unei anumite priviri, visurile "detracate" ale fostului adolescent devin aproape suave, ca și la oniricul Leonid Dimov. Cu o percepție vizuală neobișnuită, poetul se va vedea învăluit într-o
Un viciu nepedepsit by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8725_a_10050]
-
Tudorel Urian În volumul său din 1983, Alchimia existenței, Alexandru Paleologu are un scurt text confesiv, O revistă și un profesor, în care își amintește cu dureroasă nostalgie de fostul său profesor de fizică și chimie de la Liceul "Spiru Haret", Artur Voitinovici. Acest profesor (al cărui nume nu a trecut decât prin acest text în afara cercului
Monografia unei stări de spirit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8756_a_10081]
-
primă etapă (1990-2000) favorabilă non-fictivului și relativ neutră față de poezie, creând impresia unei stabilități, adică a menținerii poeziei la nivelul anterior; a doua etapă (după 2000) în care ficțiunea se regenerează, iar declinul poeziei devine evident. Creșterea interesului pentru literatura confesivă a fost urmată, cam din 2000, de o descreștere previzibilă a interesului pentru memorialistică și jurnale, datorată epuizării relative și, mai ales, sațietății sau oboselii publicului. Non-fictivul își făcuse datoria, deși surpriza unor mărturii interesante se păstrează în continuare, dar
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
2000, de o descreștere previzibilă a interesului pentru memorialistică și jurnale, datorată epuizării relative și, mai ales, sațietății sau oboselii publicului. Non-fictivul își făcuse datoria, deși surpriza unor mărturii interesante se păstrează în continuare, dar fără a crea evenimentul. Literatura confesivă nu a dispărut și nu va dispărea, dar importanța acordată s-a diminuat lent, dar sigur. A urmat, în compensație, reabilitarea ficțiunii (am discutat pe larg fenomenul în preambulul volumului meu din 2004). Romanul a intrat în criză de creație
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
criticul "scriitorinc" se află, cum se spune, la el acasă, pe un teren propriu în progresivă hașurare. Continua absorbție de trecut politic și social are o miză de ordinul istoriei literare, dar și una morală. Prin lectura atentă a operelor confesive (memorii, jurnale, evocări, corespondență, interviuri), devine posibilă reconstituirea unor epoci dispărute: cea interbelică, regretată amar, și cea a comunismului autohton, postbelic, la care se privește înapoi cu mânie. Me-mo-ria-listica nu este citită și înțeleasă aici nici ca document nud, nici
Îndreptar pătimaș by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8839_a_10164]
-
un mare premiu anul trecut sau acum doi ani e mai dificilă, dar aici e miza bătăliei editoriale. Cea mai interesantă dintre colecțiile de literatură universală mi s-a părut "Ocheanul întors" (titlu împrumutat de la Radu Petrescu), cuprinzând o literatură confesivă (jurnale, memorii, scrisori) axată pe relatarea unor experiențe ale intimității sau ale interiorității. Tot ce a apărut până acum aici mi s-a părut atractiv și demn de citit imediat: Doamna de Sévigné, Scrisorile "divinei marchize" (traduse de Irina Mavrodin
Salut unei noi edituri by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8864_a_10189]
-
gesturi sunt în pragul scatologiei (adulmecarea cu nesaț a chiloților nespălați ai servitoarei, fascinația pentru modul în care urinează femeile). Cu toate acestea, erotismul lui Emil Brumaru este mai degrabă unul suspendat. Actul sexual propriu-zis lipsește, poemele și prozele sale confesive nu sunt niciodată libații ale dragostei împlinite. Totul pare a fi o curiozitate de copil, o veșnică și explozivă promisiune, în care fervoarea imaginației umple amețitor golurile realității. De altfel, în cele mai senzuale dintre textele sale, iubirea este imposibilă
Amintiri, lecturi şi vise by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9888_a_11213]
-
ei, cât se poate de expresivă și de profundă. Lirismul se păstrează deasupra narativității poemelor și nu pălește nici în fața imaginii, nici în fața transpunerii dramatice. Ceea ce în poemele din Familia Popescu, Cuvînt înainte, Arta Popescu apărea sub forma unui monolog confesiv, concentrat referențial și, bineînțeles, totalmente personal, în piesa Un tramvai numit Popescu se transformă în voci multiple, care comunică între ele. Astfel, personajele din poezia lui Cristian Popescu, ființele cele mai dragi ale acestuia, iau cuvântul și prind contururi individuale
Un moment numit Popescu by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/8968_a_10293]
-
Je m'éloigne toujours, aliéné/ dans le ciel, sauvé et perdu/ sur leș ailes rigides de l exil" (Ailes rigides). Reversul sentimentului "exemplar", al emoției strîns ținute în chingile olimpiene se arătă a fi încleștarea ferină, cruzimea transcrisa nemijlocit, dur confesiva: "D'un garage souterrain de Paris,/ je regarde le ciel/ et je me parle dans un mélange de langues/ comme une vivante tour de Babel.(...) Mes ręves ne veulent pas me suivre, ils demeurent/ dans mon passé, ils s'y
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
atenție și să meditezi pe marginea lor. Dincolo însă de această suprapunere între public și privat, general și individual, volumele din urmă fac corp comun și configurează o etapă distinctă - ultima - în creația lui Paler. Ele se înscriu în genul confesiv și derulează sub ochii cititorului traseul vieții scriitorului, punctat de momente decisive și scăldat într-o lumină nostalgică. Autorul e personaj nu doar în măsura participației sale la ecuația generală ori românească a ființei. El este acum protagonist și la
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
vreme, din anii anteriori, când am ratat, încet-încet, dar clar că nu-mi mai rămân decât trei ieșiri din rahatul existențial al situației de fapt: călugăria, sinuciderea, acceptarea condiției de ratat fără aroganța transferării ei într-un subiect de literatură confesivă (cum ar fi acest jurnal)." (p. 71) Ratarea îmbracă forme diverse, una dintre ele fiind lipsa afectivității. Goana după nou, energiile consumate cu discutarea fenomenului politic sunt și o fugă de propria singurătate, o modalitate de a face abstracție de
Profet în tristețea boemei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9006_a_10331]
-
instituție"). Ștefan Borbély vorbește despre "fondul existențial" al criticii lui E. Lovinescu, spre deosebire de critica altora care "pornesc de la premisa uitării vieții". Aurel Sasu vorbește și el despre "adaosul sufletesc" perceptibil în critica lovinesciană, arătând că această "atitudine mai mult decât confesivă evoluează pe măsură ce se apropie de evenimentele de după 1940 și pe măsură ce se apropie de anul morții". Marta Petreu revendică pentru Clujul intelectual statutul de legatar al lovinescianismului și maiorescianismului, prin "lunga istorie a Echinoxului" care o continuă pe aceea a cerchiștilor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9019_a_10344]
-
autorul ajunsese la Paris, sau jurnalul ca act de creație, adevărată obsesie a diaristului? Reflecțiile pe această temă, pe care autorul le dispersează pe toată întinderea celor peste 500 de pagini, adunate la un loc, constituie o poetică a genului confesiv. Eugen Simion a și sistematizat-o, de altfel, în anii '90 ai secolului trecut, când literatura română a fost "asaltată" și "invadată" de jurnale și memorii. Dar la o asemenea carte se gândea, după propria-i mărturisire, încă din 1973
Editura Timpul lecturii by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/9011_a_10336]
-
teme interzise, există numai teme ratate." (p. 89) Și - nota bene! - reflecția aparține unui om din Est care era, prin structură și educație - familială, nu socialistă - un pudic de nelecuit. O mărturisește singur, de atâtea ori, în pasajele despre literatura confesivă. Ce află nou, din această împrejurare, cititorul actualei ediții? în ce măsură îl mai poate interesa - cu atât mai puțin impresiona - o atare temă, dacă literatura română și-a completat, între timp, și cu asupra de măsură, întregul cu partea care-l
Editura Timpul lecturii by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/9011_a_10336]
-
multe despre această infinitate tematică a vieții pariziene - prin extrapolare, occidentale - a deceniului 8 al secolului trecut, le găsește în Jurnalul parizian al lui Eugen Simion, evocate, comentate, interpretate, întoarse pe toate fețele, cu doza de subiectivitate creatoare - inerentă literaturii confesive - a unei mari personalități a culturii române, într-un stil variat, agreabil, alert, fără prețiozități, nesofisticat, franc, adecvat, dar și cultivând, adesea, cu fervoare, cu voluptatea unui viciu, paradoxul. De n-ar fi talentul scriitoricesc incontestabil al autorului - narator, evocator
Editura Timpul lecturii by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/9011_a_10336]