408 matches
-
de învestire a conducătorului) a haiducilor : Apoi, măre, să te duci, Drumu-n codri să apuci Pân’ la paltinii trăsniți Unde-s frații poposiți... [La] frățior de vitejie, Tovarăș de haiducie... (18, p. 638). Să nu uităm că haiducia este o confrerie de arme arhaică pe teritoriul românesc, cu un cod etic și comportamental bine stabilit. în cântecul eroic în discuție (tip Trei crai), principala probă pe care trebuie să o depășească protagoniștii este să aducă la „locul de judecată” „o mână
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
modificat treptat în mirese, soții și fiice, devenind erotizate, legate prin principiul iubirii sexuale ca urmare a sistemului social patriarhal și patriliniar al indo-europenilor” (127, p. 118). Acești călăreți războinici, păstori și vânători, au adus de aseme- nea cu ei confreriile masculine (gen Männerbünde), inițierile militare și cultul eroului războinic. În noul context cultural și cultual, principalul model mitic a devenit cel al zeului/eroului viril care înfruntă și răpune cu arme tranșante fiara/monstrul/balaurul. Acesta devine scenariul invariant al
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
soma și haoma) (45), în Asia Centrală și de Nord (de către șamani), dar și în Europa arhaică (de către vrăjitoare). Specialiștii sunt de regulă de acord cu faptul că ciuperca muscariță era folosită ca un foarte puternic drog de către tinerii războinici din confreriile inițiatice masculine (Männerbünde), pentru provocarea stărilor de furor heroicus și appetitus mortis, stări de care amintesc autorii clasici când descriu năravurile războinice ale populațiilor indo-europene, inclusiv pe cele ale sciților, iranienilor, geto-dacilor și germanilor (31, pp. 25 și urm. ; 46
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în România. Așa cum am arătat mai sus, se vorbește doar despre „un fel de unsori”, „ceva unsori”, „niște unsori” sau „unsori speciale”. În orice caz, „secretul unsorilor” halucinogene - conchide Culianu - nu era cunoscut decât de vrăjitoare, care făceau parte din „confrerii inițiatice” (51, p. 336). Rețetele unguentelor psiho- trope au fost „smulse” în timpul proceselor Inchiziției. Probabil că vrăjitoarele din spațiul românesc foloseau aceleași substanțe halucinogene (mătrăgună, ciumăfaie, muscariță etc.) ca și cele din Europa Centrală și Occidentală. Pe la 1870, folcloristul Simeon
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
țărănești, clericii au făcut colecte și au distribuit ajutoare săracilor. Sistemul carității voluntare apare de asemenea în orașele medievale, cu aceeași funcție triplă a menținerii securității, rezervei forței de muncă și a asistenței mutuale. Structuri cum ar fi ghildele și confreriile instituiau de asemenea fonduri în ajutorul propriilor săraci. Dacă ne referim la funcțiile grupurilor și la cele individuale, observăm că grupurile sociale mai mici decât comunitățile au structuri de aranjamente între membri în termeni de norme de comportament instituționalizate. "Personalitățile
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
obiecte casnice, arată că nicăieri nu este mai dezvoltat decât la sat. Ajunge astfel să spună că doar în mahalalele orașelor se mai întâlnește această practică, mahalalele fiind o altă formă de comunitate. Cât privește comunitățile spirituale, acestea ar include confreriile de ordin religios, sectele, casta și clasa, corporația, sindicatul profesional. Aici legătura indivizilor nu mai este organică, ci rațională. Cea mai puternică formă de comunitate spirituală ar fi națiunea. "Comunitățile par a se fi dezvoltat mai mult în formele trecute
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
Romanul se încheagă în jurul câtorva nuclee epice semnificative: experiența prizonieratului, căsătoria, boala, constituite în tot atâtea pretexte pentru reluarea obsedantă a marilor întrebări existențiale: „Ori nu suntem decât, fiecare în parte, câte un cerc închis, nici măcar tangent cu vreunul aparținând confreriei de peste timp, și-n consecință durerea mea să fie la fel de absurdă...?” Ispitit în momentele de cumpănă de gândul sinuciderii și confruntat, în fața foii albe, cu sentimentul dureros al inutilității oricărei filosofii, naratorul elaborează, sub semnul figurii tutelare a lui André
FULGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287107_a_288436]
-
dă un rol de-a lungul secolelor, pe care îl conduce și pe care îl protejează printr-o voință specială”, opunând această viziune internaționalismului. G. a fondat Societatea Auxiliară a Misiunilor (1924), care „nu era nici ordin, nici congregație, nici confrerie propriu-zisă, ci un fel de convergență armonioasă a bunelor voințe, căutând să se adapteze, prin suplețea formelor și atribuțiilor, tuturor situațiilor și tuturor trebuințelor” (Silviu Leca). În vara lui 1926 a inaugurat centrul monahal de la Auberive, de unde pleca adesea la
GHIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]
-
de la Hierapolis, despre care se spunea că se mișcă și vorbesc (De dea syr. 10). Toate aceste practici erau, bineînțeles, respinse de creștini, care vedeau în ele un amestec de magie neagră și idolatrie. . Este vorba mai degrabă de o confrerie (koinon) a persoanelor însemnate din cetățile grecești ale Asiei, care se ocupau de „cultul ce consfințea legătura dintre Dea Roma și Împărat și convoca anual delegații cetăților, fapt care prilejuia aducerea de sacrificii și jocuri impresionante” (F. Cerfaux și J.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
permanentă a educației din toate timpurile a fost existența „învățăturilor secrete”. Le-au avut toate marile civilizații - de la egiptenii și babilonienii antici până la școlile medievale și ordinele religioase ale creștinismului. Grecii nu au făcut nici ei excepție. Atare școli și confrerii oculte își asumau misiuni și curricula învăluite de mister. Chiar și întemeierea lor era prezentată mitic. 2.5.1. Misterele de la Eleusistc "2.5.1. Misterele de la Eleusis" În secolul al VII-lea î.Hr., Eleusis, demă atică, a fost cucerită
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
credința în metempsihoză. Moartea și renașterea neîncetată a vegetației ca dovadă a nemuririi sufletului și a migrației sale postthanatice pare să fi fost misterul fundamental tăinuit de adepții cultului eleusin. Asimilării lui și a altor numeroase secrete se dedicau membrii confreriei. După ce sediul templului s-a mutat lângă Atena, în suburbia Agrai, s-a început practicarea Micilor Mistere, ca preinițiere pentru Marile Mistere. Cele dintâi erau celebrate primăvara, celelalte - de-a lungul verii. Cunoașterea ceremoniilor de către neinițiați era interzisă. Se păzea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Demetra. Învățătura era însă ereditară și, prin urmare, risipirea ei prin dezvăluire era strict interzisă. „Experimentele de învățare” și „conținutul” curriculumului ezoteric eleusin erau mult mai complicate. Rigoarea și coerența lor mistică era însă totală. Supunerea la regulile stricte ale confreriei era asigurată prin chiar angajamentul solemn al inițiaților. Aceștia deveneau imediat preoți ai Demetrei, căpătând accesul la viață fericită post-mortem în împărăția lui Hades. Ceremoniile și ritualurile se constituiau în pregătire sacră pentru această condiție eudemică postthanatică. Cele mai multe mimau dramatic
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cărei roade produceau nebunia bahică - o mania care îi făcea pe oameni asemenea zeilor nemuritori. În luna Elafebolion (martie), când înflorea vița, corurile ditirambice, jocurile și tragediile erau organizate pentru a marca victoria lui Dionysos asupra lui Thanatos și Hades. Confreriile de bacante erau așadar „școli libere secrete” închinate atingerii vechiului ideal al athanasiei (nemuririi) și al străvechiului mit al supraviețuirii. Câteva rituri aminteau fără echivoc de omofagie și antropofagie, dar și de tehnicile eleuterice (eliberatoare) și chatartice (de curățire); cele
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
din urmă erau folosite pentru „spălarea de păcatele” produse de cele dintâi. Un „comportament” similar viței-de-vie!23 2.5.3. Misterele orficetc "2.5.3. Misterele orfice" Misterele orfice erau, se pare, și mai subtile. Conținutul și misiunea paideutică a confreriilor inspirate de zeul explorator (poate chiar personaj real, nu numai legendar) Orfeu evidențiază o religie sui-generis. Nu este cazul să o expunem aici. Menționăm doar coerența curriculară admirabilă a educației orfice. Personajul întemeietor servea, asemenea lui Iisus, ca ideal educațional
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
model de către Platon pentru edificarea Akademiei sale, care i-a împrumutat deviza (misiunea) și curriculumul. Pitagora s-a prezentat ca mag, șaman și filosof, dar era un om de știință. Modul de viață pitagoreic impus acusmaticilor la Crotona a atribuit confreriei un caracter ezoteric. Altfel curriculumul, învățăturile și tehnicile de cercetare și de instruire - prezentate ca inițieri în mistere și secrete barbare - erau cât se poate de laice. Pitagora a impus un curriculum musical (adică bazat pe muzele șmusaeț diverselor arte
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și a distrus toate sectele pitagoreice din spațiul egeic și din sudul Italiei (cu excepția Școlii din Tarent). Prima întrerupere fusese parțială și durase numai câteva decenii (între 530 și 440 î.Hr.); cea de-a doua a durat mai mult, întrucât confreria ajunsese să aibă și ambiții politice 28. Există însă și frământări interne, certuri între diverse categorii de profesori - discipoli ai maestrului divin. În timp, s-a accentuat o sciziune între acusmatici (a)kousmatoi) și matematici (maqematikoi). După incendiul de la Crotona
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cosmogonii egiptene, persane și indiene. 41. Mitul androginului la Platon, Banchetul (189d - 192a), în traducerea lui Cezar Papacostea; și, desigur, Geneza, din Sfânta Scriptură. 42. „Modul de viață pitagoreic”, așa cum apare el în Sentințele lui Aristoxenos, îngăduie această judecată. În confreria lor, dar și în întreaga viață, pitagoreicii practicau dreptatea, cumințenia, bărbăția și prietenia. Acestea erau asimilate într-o alcătuire riguros diriguită de paralgémata („precepte”), în ceea ce ei numeau pedartan, adică o viziune despre lume și viață care consta în coarticularea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pretins că ar fi trăit pe la 1500 sau chiar mai devreme. În 1614 și 1615 au fost tipărite manifestele sale Fama fraternitatis și Confessio fraternitatis 1. Opusculele au stârnit vâlvă imensă. Ele îi invitau pe cititori să devină membrii unei confrerii de elită care își propunea să ducă la îndeplinire un fel de operă neîncheiată a Mântuitorului. În Fama apărea o biografie mitică a lui Christian Rosenkreutz, german de origine, sărac, deși de stirpe nobilă: La numai cinci ani s-a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
deși acest burghez individualist detesta arhitecții și constructorii de catedrale). Rabelais era însă un pasionat al practicilor alchimice și astrologice și al secretelor masonice. Astfel încât, prietenul său Philibert Delorme, marele mason al Franței, l-a admis pe acest speculativ în confrerie. Exemplul a fost urmat în Anglia de loja masonică din Edinburgh, care acceptă în rândurile sale mai mulți speculativi. În 1620, un speculativ, Inigo Jones, pe care Comenius l-a cunoscut, a devenit chiar Mare Maestru al Masonilor Englezi. El
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Era Antony Sayre - primul Mare Maestru al Marii Loje din Anglia, care se va considera „Loja-Mamă” a tuturor lojilor masonice născute mai târziu. Un moment apoteotic. S-a creat acum o jurisdicție care s-a extins asupra tuturor lojilor și confreriilor secrete care aderaseră la masonerie din întreaga lume. Eu cred că abia acum s-a încheiat agonia filosofiei pansofice din Consultatio catholica. Realizarea visului comenian fusese până în 1717 doar amânată din cauza vremurilor tulburi. Proiectul pansofic fusese fie ironizat, fie doar
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ani acest comitet are următoarea componență: N. Bănescu, Șt. Braborescu, D.N. Ciotori, C.Ș. Făgețel, G.C. Ionescu-Sisești, N. Vulovici. Alte nume de redactori: Elena Farago, Emil Gârleanu, I.M. Marinescu, C.D. Fortunescu, C.S. Nicolăescu-Plopșor. Încă din primii ani periodicul intră în confreria grupării sămănătoriste, al cărei program îl susține și și-l însușește. Articolul-program Credințele și gândul nostru, semnat de D. Tomescu, face elogiul direcției literare conduse de Iorga, acesta fiind considerat un adevărat „împărat al gândirii”, iar „Sămănătorul” reprezentând „direcția cea
RAMURI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289129_a_290458]
-
care nu se putea face abstracție. Reflecțiile pe această temă par desprinse din nuvela Proștii a lui Liviu Rebreanu, scriitor cu care se aseamănă în modul realist de a scruta lumea satului transilvănean, ceea ce așază scrisul celor doi în aceeași confrerie spirituală. La N. satul este văzut ca o oază de patriarhalitate și armonie, cu o viață rostuită după legi imemoriale, cu o solidaritate de clasă și de neam precisă, cu datine de încuscrire și de familie venind din străbuni, cu
NEAGOE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288383_a_289712]
-
în poezia lui P., sunt uneori adevărate festinuri lingvistice -, conține un prim ciclu, Zile cu Bouvard și Pécuchet, care gravitează în jurul „fricii de trup”, și un al doilea, Negru pe negru, în care spaima de realul ca trup devorator („o confrerie de burți ale lucrurilor”) atinge limita terifiantului. Poemele acestui ciclu al rupturilor, dramatizate într-o manieră amintind și de poemele lui Aurel Dumitrașcu, sunt profund expresioniste, trădând un fond abisal angoasat: „M-am retras cu totul,/ stau în punctul întunecat
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
și cercetări de etnologie” (din 1978). În 1993 obține titlul de doctor în etnologie cu teza Ceata de feciori la români. Colaborează la „Revista de etnografie și folclor”, „Forschungen zur Volks - und Landeskunde” ș.a. De la lucrarea Butea junilor (1976) la Confrerii carpatice de tineret. Ceata de feciori (1999), M. manifestă un interes constant pentru un obicei de iarnă întâlnit la „junii” din Transilvania. Aportul său constă în observarea nemijlocită a fenomenului și în îmbogățirea bibliografiei cu o sumă apreciabilă de documente
MOISE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288207_a_289536]
-
populare în zona Sibiu de la începuturi (1677) până în prezent. SCRIERI: Creatori populari sibieni (în colaborare cu P. Dumbrăveanu), Sibiu, 1975; Butea junilor, Sibiu, 1976; Portul popular din județul Sibiu (în colaborare cu Horst Klusch), Sibiu, 1978; Eternități sibiene, Sibiu, 1998; Confrerii carpatice de tineret. Ceata de feciori, Sibiu, 1999; Folcloristica sibiană, Sibiu, 1999. Ediții: I. Macrea, De-aș mai fi odată june, pref. edit., Sibiu, 1995; S. Fl. Marian, Legende despre flori, insecte și păsări, pref. edit., Sibiu, 1996; Septimiu Albini
MOISE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288207_a_289536]