207 matches
-
pesimismului de factură romantică, leopardiană: Din pântecele tău / urc fără amintiri / și plâng (Nopții). Că și în unele viziuni ale recanatezului, noaptea primordială, anterioară istoriei, vreme a întunericului și a haosului elementelor, tărâm al oniricului și al tăcerii prenatale este conotată pozitiv de scriitorul din Modica, ce rezervă tonurile negative pentru sosirea luminii, a zilei; imaginile acestuia nu sunt calchieri ale reprezentărilor romantice, ci, de fiecare dată, fericite reelaborări. În cazul de față diferența fundamentală dintre viziunea celor doi constă în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și același simț. Un semn că toți e-n unul, unu-n toți. (Patria vieții e numai prezentul Eminescu: 2011, I, 687) Eminescu și Leibniz Legătura intertextuală dintre Eminescu și Leibniz se relevă atunci când este abordat sistemul de coordonate spațio-temporal, conotat într-un mod specific în proza eminesciană. Principiul rațiunii suficiente constituie un prim element ce relaționează hipertextul eminescian la hipotextul lui Leibniz, pentru ca însuși acest hipertext să se bucure de oarecare varietate intratextuală de formulare, dintr-un câmp discursiv în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lui Mihai Eminescu, iar continuatoarea muncii universi tare a orientalistului român și prietena lui, Amita Bhose, ajunge chiar mai departe, regresiv spre rădăcinile cugetării, până la fondul comun de înțelepciune românesc și indian. Încifrată în scriitură, înțelegerea lumii de dincolo de lume conotează revelarea eternității grave din fiecare lucru, după cum Eliade, mai târziu, semnalează sacrul ascuns în fiecare element profan. Dacă Sergiu Al-George, venind din cultura românească, vede în Eminescu un poet vizibil determinat de indianism, pe linie schopenhaueriană, ca și pe cale directă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lumină, galben, care, la rândul lor, vor deschide ori doar se vor lega de alte constelații intratextuale. Revenim la hipotextul extras din nuvela Sărmanul Dionis. Aspectul pereților nu sugerează numai un spațiu ca al nimănui, expus și neîngrijit, ci el conotează vechimea (zidurile noi nu ar fi avut vreme să se afume) și, mai ales, marchează mijlocul drumului dintre lumină și întuneric, pe care Dumitru Irimia îl străbate, stilistic și chiar statistic, în fascinația față de limbajul eminescian din poezie : În raportul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
antitezei sunt dezordine-ordine (reinstaurată). Din momentul căderii din Rai a lui Adam și a Evei, entropia a tot crescut, dezordinea a "păienjenit" continuu drumul către reechilibrare, ceea ce marchează acumularea unor neliniști, sugestiv descrise de punctul roș. Albastrul adâncimilor/înălțimilor spiritului conotează nostalgia revenirii la ordinea paradisiacă. Limpezimea perfectă din Paradisul la care acced Dan-Dionis și Maria (niciodată nu voi înțelege cum se împacă ipostaza monahală cu simțămintele și manifestările față de Maria...călugării lui Eminescu au nevoie de rasa neagră pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din care curgea sfâșiat și strălucind un izvor, intră mergând de-a lungul pârâului și deodată o panoramă cerească se deschise ochilor ei... ( Eminescu: 2011, II, 90). Dacă pentru Ieronim spațiul edenic-insular se lasă greu accesat eforturile sale pot fi conotate drept obstacole în calea inițierii Cezarei insula i se revelează, într-o descoperire fără căutare. Recurgem la intratextualitatea transprozastică și amintim că Eminescu descrie în proza [La curtea cuconului Vasile Creangă] același sistem de cercuri concentrice care ascunde miezul paradisiac
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu: 2011, II, pp. 48-49). Asistăm la acest dialog al propriilor cugetări, el cu sine însuși și ne întrebăm dacă nu este surprins tocmai procesul intratextual, așa cum era descris de Michel Butor. A te vedea pe tine ca pe altul conotează un efort de autocunoaștere și semnul evoluției. Umbra a devenit clară ca un portret pictat în ulei, de unde înțelegem faptul că doar opera de artă oferă imaginea adevărată a omului. Realitatea este proiecția unei iluzii. Pentru ca materializarea dublului să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
analogie initiale. (10) Aucune limite n'est fixée à la longueur de l'allégorie qui peut se prolonger sur l'ensemble d'une oeuvre]. 54 În proza [La curtea cuconului Vasile Creangă ], visul copilului prea lucid pentru joc și povești conotează sursa posibilă a unor adevăruri revelate: "Și totuși erau vise în cari el credea cu evlavie visele copiilor. În naiva sa religiozitate el credea că, pe când visele oamenilor vrâstnici erau născute din dorințele lor egoistice, visele copiilor care nu cunosc
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
că tălmăcirea lui Adorno implică o întreprin dere foarte anevoioasă, nu neaparat din cauza stilului filozofului (deși unii traducători anglofoni de prestigiu, precum C. Lenhardt, de exemplu, s-au plîns de o anumită construcție supraetajată a frazei), ci a trimiterilor și conota țiilor mai curînd criptice ale multora dintre conceptele lui semnificative. Fluxul gîndirii adorniene, deosebit de puternic, își creează, automat, nenumărate cursuri ideatice secundare, ramificîndu-se imens în spațiu (nu întîmplător unii critici îl consideră precursorul deconstructivismului, alături de Nietzsche), iar procesul se reflectă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
preferând aderența la o perspectivă relativistă, multiculturalistă și centrifugă"15. Pentru a ilustra dinamica și relieful schimbărilor de canon, în contextul literaturii române, Iulian Boldea readuce în discuție modernitatea, din prisma câtorva trăsături definitorii: "Modernitatea e un concept estetic ce conotează, în primul rând, corespondența dintre opera de artă și epoca în care ea este făurită, legătura strânsă, dar, în același timp atât de subtilă, dintre creația artistică și mediul social care o generează. Miza modernismului e, în primul rând, autenticitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se opun tăcerii și cumințeniei monastice; numele proprii care populează acest univers și care sunt fie exotice, de o seriozitate caricaturală, frizând savantlâcul (Epistimia, Platonida, Eudoxia ș.a.m.d.), comice prin rezonanțele lor sau prin nepotrivire caracterologică, fie locale, dar conotând, precum la Caragiale (cel din lectura lui Ibrăileanu), păturile sociale cele mai puțin înclinate spre apofatism și recluziune (Nița, Galina, Varvara ș.a.m.d.), contrazic echilibrul și buna cuviință asociate cu cumpătarea monastică sunt numai câteva complexe tematice care extind
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
erotic, ci posedă o muzicalitate internă reactualizabilă chiar și la o lectură mută. În spațiul picturii, Orfeu devine figura tragică a sensibilității simboliste, expresie a supremației artei, dar și a unei relații în spirit decadent între artă și natură, relație conotată de decapitarea acestuia de către Menade. Tema obsesivă a lui diminutio capitis atât de prezentă în spectrul sensbilității decadente încât Jean de Palacio face din ea un "mit privilegiat" (mythe privilégié)"391 este recuperată în pictura simbolistă. O serie de acte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Dragostea spirituală-Dragostea profană) care apare codificată alegoric în secolul XVI în iconologia lui Ripa ca binom antitetic Fericirea Scurtă- Fericirea Veșnică. Un singur element păstrează din acest topos Cecilia Cuțescu- Storck, raportul simbolic inversat prin care nuditatea corespunde purității, fiind conotată pozitiv, iar vestimentația în iconografia lui Ripa somptuoasă, la Cecilia Cuțescu-Storck convențională alături de pletora de podoabe, coafura sofisticată etc. conotând frivolitatea, vanitatea și alte cedări lumești. În eseul pe care-l consacră lui Georges de la Tour, Melancolia II. Eseu despre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Veșnică. Un singur element păstrează din acest topos Cecilia Cuțescu- Storck, raportul simbolic inversat prin care nuditatea corespunde purității, fiind conotată pozitiv, iar vestimentația în iconografia lui Ripa somptuoasă, la Cecilia Cuțescu-Storck convențională alături de pletora de podoabe, coafura sofisticată etc. conotând frivolitatea, vanitatea și alte cedări lumești. În eseul pe care-l consacră lui Georges de la Tour, Melancolia II. Eseu despre poetica și simbolica lui Georges de la Tour467, Victor Ieronim Stoichiță face o analiză a acestui topos luând în considerare și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Georges de La Tour reușește să surprindă, în seria Magdalenelor, atmosfera unei meditații solitare, concentrate și esențiale [...]"560. În opinia istoricului de artă, Magdalena ar ilustra reflecția melancolică transpusă în ecuație pascaliană, pe care elementele din jur, reduse ca număr, o conotează simbolic. Pictura lui Kimon Loghi, circumscrisă contextului ideatic și de sensibilitate al finisecularismului, reflectă din plin estetica decadentă, însă, constituie ea, mutatis mutandis, și o pictură en Madeleine? Analiza pe care Victor Ieronim Stoichiță o face acestei teme la Georges
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
frontalitatea specifică privirii meduzante. Fata ne fixează obsedant, expunând craniul ca pe un trofeu, obiect de cult, cât și obiect simbolic. În plus, această figură feminină, aparent nubilă, apare ca nud, craniul așezat între coapse voalează sexul, dar îl și conotează morbid. Arta și moartea sunt legate nu printr-o meditație filozofică, inspirațională, cu fervoarea penitenței, spirituală, ci senzualist. Arta devine obiectul unui scenariu al seducției pe care moartea, sub aspectul venust al acestei nimfete, o încoronează. Din alegoriile medievale ale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de viziuni, cf. Damon, 1988, pp. 436-437. 174 Beer merge chiar până la a pune un semn de egalitate între ceea ce el crede a fi stări esențialmente psihologice și cele patru niveluri vizionare. Cu o singură excepție notabilă, fiecare nivel este conotat religios: "Ulro este viziunea simplă, Iadul este viziunea dublă, Paradisul este viziunea triplă, iar Viziunea autentică este cea cvadrupla" (1969, p. 29). 175 Apropierea nu este fortuita. Cititorul trebuie să aibă în vedere faptul că Blake este un apologet fervent
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ale primelor două micropropoziții, apar atunci ca LOC ÎN (A1) și PE (A2) care se poate practica sportul despre care se vorbește în revistă. În plus, calificările ce se fac pentru A1 și A2 prezintă, și ele, legături izotopice: ele conotează euforia. Rîndul al treilea din (15) vine să garanteze ancorarea referențială încă absentă (nume propriu și determinant hotărît). Noul obiect al discursului (A3: Pasul Ursului) este în așteptarea predicatului care apare abia în rîndul de la sfîrșit. De fapt, înainte chiar
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ce opun în mod sistematic cele două personaje. Astfel, aceeași sub-temă "ten" apare "proaspăt" pentru unul, în timp ce celălalt îl are "vinețiu"; primul este plin la față, pe cînd al celui de-al doilea este "uscățiv". Toate proprietățile celui dintîi sînt conotate euforic, în timp ce în cazul celui de-al doilea sînt disforice. Fiecare din aceste două portrete se încheie printr-o simplă propoziție descriptivă fixînd o proprietate care, în cea de-a doua secțiune, intitulată "Avuții", rezumă, în fapt, fiecare portret, stabilind
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
rescria în 1927 Lulù, propunându-l încă o dată ca roman". Merită reținută toată argumentația cercetătoarei clujene, care dovedește foarte convingător influența dramaturgului Wedekind asupra romancierului Lovinescu (Ligia Tudurachi, op. cit., pp. 125-133). 195 Ligia Tudurachi, op. cit., p. 140. 196 Fatalitatea "nu conotează doar inevitabilul, ci, prin sensul de bază, denotează intervenția divină". În fapt, explicația mecanismului "fatalității literare" e mult mai complexă și nuanțată (vezi argumentația din întregul capitol, idem, p. 139). 197 Idem, p. 135. După ce identifică o compatibilitate între instinctualitate
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Termenii de acest fel au calitatea de a lega între ele mai multe atitudini, făcându-le convergente sau interdependențe; se creează, astfel, niște "noduri" discursive foarte eficiente, care, fără a miza pe o argumentație rațională, creează totuși coerentă. Fiind intens conotați afectiv, termenii respectivi "slujesc drept justificări și repere pentru o întreagă serie de judecați, de angajamente și de acte publice"151. Mai precis, nexus-urile au mai multe proprietăți: • au caracter colectiv și funcționează că semne de apartenență și de fuziune
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
cu ziduri groase, care nu a mai reparat o bucată din zidul căzut, care o despărțea de stradă, ci a montat un panou de sticlă, cu margini neregulate, în locul respectiv, lăsând să se vadă activitatea din interior, oferind (denotând și conotând puternic totodată, cu multă abilitate) transparență instituțională. 154 Erving Goffman demonstrează acest fapt în Viața cotidiană că spectacol. 155 Expresia a fost folosită de Erving Goffman pentru a desemna "emfaza" specifică actelor sociale cotidiene. 156 Vezi nouă formă de protest
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
utopică, în detrimentul adaptării la cotidian; "sînt catalogate cu un termen unic care le exprimă în totalitate. În mod specific, acest termen nu are un echivalent care i-ar putea fi substituit în uz" (ibid.) Rouquette dă atunci exemplul substantivului "nebun", conotat altfel decît "bolnav mintal", remarcînd: "Nexus-urile corespund, în concluzie, fuziunii dintre denotație și conotație" (ibid.); constituie obiectul unor discursuri emfatice și al unor manifeste exagerate, solemne sau exaltate (omagii, repetiții, imnuri, sloganuri sacadate, limbaj de lemn, apeluri vibrante, declarații de
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
orientare pentru acțiunea sa și o explicație a situației. Ritual și practică socială: o practică socială trimite la acte semnificante relaționate între ele de o finalitate și o logică funcțională, simbolică și adaptativă. Un ritual este o practică socială, mai conotată în raportul ei cu sacrul, organizată în funcție de un cod sau de mituri, implicînd o reinvestire corporală și mentală a sensului prin comunități și indivizi, în secvențe temporale și spațiale particulare. Schemă: cogniție sau clasă de evenimente, obiecte sau acțiuni, sintetizînd
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
unul sau altul din domeniile conceptual-filosofice mai sus menționate: ontologic, epistemologic, axiologic, praxiologic. O situație specială o întîlnim în cazul limbajului autoreferențial, capabil să denumească actul însuși al interpretării teoretice (hermeneutice sau/și semiotice), prin concepte (de)mistificatoare precum: a conota, a simboliza, a interpreta, a (re)semnifica, a (di)simula, a cod(ific)a etc. Totodată, un ansamblu de sintagme semantic motivate exprimă într-o manieră plastică ideea înșelăciunii aplicate: "a duce cu zăhărelul", "a trage pe sfoară", "a duce
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]