465 matches
-
prima dată la 1508-1519, ca proprietate a lui Abrahamfy . Este cert că în perioada otomană a fost locuită. Într-un defter turcesc de la 1593 se amintește satul valah "Gros". Locuitorii se ocupau cu mineritul, în special cu spălatul aurului. La conscripția din 1717 localitatea este numită "Grosch". Administrația maghiară i-a dat numele de "Marosgoros", cu totate că locuitorii au fost întotdeauna majoritari români. Biserica ortodoxă a fost construită în 1741 și face parte din bisericele de lemn din zona etnografică
Groși, Timiș () [Corola-website/Science/301366_a_302695]
-
în care se amintește de un anume Emeric de "Hattyas", participant la o tranzacție cu pământuri între nobilimea maghiară. La începutul secolului XV, aparținea unuia dintre frații Dánfi de Duboz. Spre sfârșitul secolului, apare ca proprietate a familiei nobiliare Banffy. Conscripția de la 1717 o înregistrează cu numele "Adiasch", cu 50 de case. Vechea așezare era amplasată 8 km mai la nord, între râurile Timiș și Bega. Datorită poziției defavorabile, localitatea veche era deseori inundată. Cu timpul locualnicii au fost nevoiți să
Hitiaș, Timiș () [Corola-website/Science/301367_a_302696]
-
prima dată în anul 1365, ca proprietate a familiei nobiliare Bethlen. Câteva ruine ale conacului Bethlen se mai pot vedea și astăzi. Totuși, pe teritoriul satului s-au descoperit mai multe mărturii arheologice care atestează o locuire mult mai veche. Conscripția din 1717 arată satul valah numit "Iktar", aparținea de districtul Făget și avea 15 case. Pe harta contelui Mercy din 1723-1725, apare cu numele de "Ektar", iar pe harta oficială de la 1761 este inclusă în districtul Lugoj. În 1779 s-
Ictar-Budinț, Timiș () [Corola-website/Science/301368_a_302697]
-
a întemeiat în 1882 colonia de germani Iosifalău. Biserica ortodoxă s-a construit în 1909. Atestarea documentară a Budințului este puțin mai recentă decât a Ictarului. El apare menționat într-o diplomă maghiară din anul 1444, cu numele de "Budfalva". Conscripția de la 1717 arată că satul "Budinc" avea 18 case și aparținea districtului Făget. A fost din totdeauna un sat românesc. Ortodocșii din Budint aveau o biserică comună cu cei din Ictar. În 1841 are loc trecerea a circa jumătate din
Ictar-Budinț, Timiș () [Corola-website/Science/301368_a_302697]
-
sud-est. Față de municipiul Timișoara, distanța pe șosea este de circa 70-80 km. În trecut a fost cunoscută sub numele "Ohaba Sârbească". Primele mențiuni documentare datază din secolul XV. O diplomă maghiară de la 1427 menționează pe această locație satul "Ohaba ". Conform conscripției din 1717 apare cu numele "Hoaba", avea 11 case și aparținea districtului Lipova. Administrația habsburgică a susținut însă că satul s-a reînființat în secolul XVII întrucât satul a fost dat drept moștenire ereditară unui sârb. Din acest motiv a
Ohaba Română, Timiș () [Corola-website/Science/301383_a_302712]
-
3 localități cu numele de Nadăș în zona actualei vetre a satului. Apoi a urmat perioadă otomană care nu a lăsat până acum dovezi despre existența și continuitatea satului. După cucerirea Banatului de către austrieci, Nadășul apare din nou locuit. Conform conscripției administrației habsburgice din 1717, avea 17 case și era locuit. Pe harta contelui Mercy din 1723-1725, apare cu numele "Buboki-Natasch". Hartă militară de la 1761 arată satul "Dubski Nadosch", aparținător districtului Lipova. Prima atestare sigură a localității este făcută de Conscripția
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
conscripției administrației habsburgice din 1717, avea 17 case și era locuit. Pe harta contelui Mercy din 1723-1725, apare cu numele "Buboki-Natasch". Hartă militară de la 1761 arată satul "Dubski Nadosch", aparținător districtului Lipova. Prima atestare sigură a localității este făcută de Conscripția din anul 1717 când este amintită sub numele de Duboki Nadushși aparținea de Districtul de Lipova.Satul avea la acea dată numai 11 case ceea ce ne face să credem că perioada anterioară acesta trecuse prin vremuri de retriște, poate chiar
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
edilitare elemnetare au determinat completă depopulare. Anii '90 au găsit Nadășul complet părăsit. Astfel în anul 1851 populația era compusă din 70 de catolici și 490 de ortodocși. Evoluția populației din Nadăș în anii următori este ilustrata de recesămintele și conscripțiile făcute de către autorități în felul următor: Aceasta statistică arată că până la începutul secolului XX populația se află în creștere, dar apoi începe treptat să scadă. Această scădere s-a datorat, probabil, dezvoltării industriale, determinând pe oameni să se așeze în
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
Diniaș, Peciu Nou (reședința) și Sânmartinu Sârbesc. S-a numit și "Mielcu" (1924-1925). Peciul Nou este menționat documentar pentru prima dată în 1333, cu numele de "Veybech". În secolul XVI a constituit un important punct de rezistență antiotomană. Atât la conscripția austriacă din 1717 cât și pe harta contelui Mercy din 1723-1725, satul nu este menționat. Primii coloniști sunt însă amintiți în 1723. După răscoala din 1736-1739, Peciul Nou avea 94 de familii germane. La conscripția din 1743 este consemnată ca
Comuna Peciu Nou, Timiș () [Corola-website/Science/301387_a_302716]
-
de rezistență antiotomană. Atât la conscripția austriacă din 1717 cât și pe harta contelui Mercy din 1723-1725, satul nu este menționat. Primii coloniști sunt însă amintiți în 1723. După răscoala din 1736-1739, Peciul Nou avea 94 de familii germane. La conscripția din 1743 este consemnată ca localitate locuită de germani, cu numele de "Uypez". S-a mai numit și "Neu Wien". Evoluția populației, structurată pe etnii: Primarul comunei, Luchin Ignia, face parte din PNL iar viceprimarul Ioan Fărcălău din PD. Consiliul
Comuna Peciu Nou, Timiș () [Corola-website/Science/301387_a_302716]
-
În 1597 aparținea lui Ștefan Török iar la 1620 este donată lui Stefan Bethlen. În perioada stăpânirii otomane și a marilor bătălii dintre turci și austrieci, a fost cel mai probabil pustiită. După cucerirea Banatului de austrieci, se face o conscripție generală în 1717, care include și localitatea Topla, cu 10 case, aparținând de districtul Făget. Austriecii au numit-o "Dobla". La începutul secolului XIX a intrat în proprietatea erariului (statului). Mai târziu este cumpărată de diferiți nobili maghiari: mai întâi
Topla, Timiș () [Corola-website/Science/301404_a_302733]
-
a înființat cel mai probabil în perioada ocupației turcești a Banatului. Însemnările lui Marsigli din 1690-1700, vorbesc despre satul valah "Vucova", aparținător districtului Lugoj. După cucerirea Banatului de către austrieci, apar și primele scrieri documentare mai detaliate referitoare la Vucova. Astfel, conscripția din 1717 consemnează satul "Vukowo", cu 63 de case de lemn, aparținător districtului Ciacova. La scurt timp, în 1723-1725, apare harta contelui Mercy, care confirmă din nou existența satului cu numele "Wacova". Vatra veche a satului se afla puțin mai
Vucova, Timiș () [Corola-website/Science/301411_a_302740]
-
nu există multe informații detaliate despre soarta satului din această perioadă. S-a aflat însă în apropierea delimitării dintre zona otomană și cea imperială, ceea ce a avut repercusiuni asupra evoluției sale. După cucerirea Banatului de către austrieci, s-a ținut o conscripție de către noua administrație, în 1717. La această conscripție, apare și satul "Sillage", cu 60 de case, aparținând în districtul Ciacova. Biserica ortodoxă, din lemn, a fost construită în 1720, ceea ce atestă continuitatea și românitatea satului. După revoluția de la 1848, Imperiul
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
din această perioadă. S-a aflat însă în apropierea delimitării dintre zona otomană și cea imperială, ceea ce a avut repercusiuni asupra evoluției sale. După cucerirea Banatului de către austrieci, s-a ținut o conscripție de către noua administrație, în 1717. La această conscripție, apare și satul "Sillage", cu 60 de case, aparținând în districtul Ciacova. Biserica ortodoxă, din lemn, a fost construită în 1720, ceea ce atestă continuitatea și românitatea satului. După revoluția de la 1848, Imperiul habsburgic se reorganizează sub guvernarea absolutistă. Banatul devine
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
care pornește de la drumul județean Timișoara-Buziaș, trece prin Uliuc și se termină la Unip. Satul este amintit pentru prima dată în evidențele papale de dijmă din 1332-1337, cu numele de "Winep". Diplomele din 1477 amintesc despre el cu numele "Uyneph". Conscripția generală a Banatului din 1717 consemnează localitatea cu numele "Junip", cu 60 de case. Numele definitiv "Unip" apare pentru prima dată pe harta Contelui Mercy de la 1723. Atunci aparținea de districtul Ciacova. Mai târziu numele a fost schimbat în "Temesújnép
Unip, Timiș () [Corola-website/Science/301406_a_302735]
-
XVI în legătură cu rolul important jucat de nemeșul Zorbul Ioan de Zorani. La 1597 apare în documente ca proprietate a lui Ștefan Török, apoi trece în posesia fiului său. În această perioadă aparținea când de județul Timiș, când de județul Hunedoara. Conscripția de la 1717 arată că Zoraniul avea 30 de case și făcea parte din districtul Făgetului. Pe harta contelui Mercy de la 1723, apare cu numele de Sorany, iar pe harta din 1761 cu numele de Soran. În perioada interbelică aparținea de
Zorani, Timiș () [Corola-website/Science/301412_a_302741]
-
românesc, menționat pentru prima dată în documente în anul 1510. Atunci aparținea de districtul Caransebeș. Conscrierile dietei de la 1650 o amintesc ca proprietate fiscală. Un defter turcesc din același an vorbește despre localitatea "Valealunga", toponim care relevă caracterul românesc. La conscripția din 1717 este amintit ca sat locuit, cu numele de "Valle Longa", cu 4 case. Biserica veche a fost ridicată în 1794. S-a numit "Valea Lungă" după 1921 iar începând cu anul 1964 satul poartă numele "Valea Lungă Română". La recensământul
Valea Lungă Română, Timiș () [Corola-website/Science/301407_a_302736]
-
satului în perioada dominației otomane este atestată în însemnările lui MARSIGLI, în care se menționează că MOSNITZA era o așezare aflată în părțile Timișoarei. Vatra satului era așezată pe locul numit azi "Satul Bătrân", loc supus inundațiilor pârâului Subuleasa. 1717 - Conscripția localităților Bănățene întocmită de austrieci, amintește de satul MOSCHNITZ cu 50 de case, ceea ce înseamna că, spre sfârșitul ocupației turcești era o așezare bine populată. 1718 - Ca urmare a cuceririi Banatuluide austrieci, Moschnitz ajunge proprietatea curții habsburgice, situația care se
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
austrieci, Moschnitz ajunge proprietatea curții habsburgice, situația care se va menține până în a doua jumătate a sec. XVIII. 1723 - Pe harta Banatului-Timișan întocmită sub guvernământul lui FLORIMUND MERCY, satul Moschnitz figurează în districtul Timișoara cu simbolul de "sat locuit". 1743 - Conscripția camerală amintește Moschnitz, în localitățile din districtul Timișoara. Se specifică faptul că este sat locuit de români, care în acel an au plătit eroriului o contribuție de 735 de forinți, precum și53/ 1/2 unități de dare pe cap și
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
parohie în dieceza Cenadului, arhidiaconatul de Timiș. Aceasta ar fi cea dintâi dar și singura dovadă despre existența comunei în Evul Mediu. În epoca ocupațiunii turcești, comuna există, pentru că însemnările lui Marsigli din 1690-1700, dau Moșnița, comună situată în jurul Timișoarei. Conscripția din anul 1717 ,dă comuna Moschniz cu 50 case, în districtul Timișoarei. Harta lui Mercy din 1723, are Moschniza, în districtul Timișoarei. În harta lui Griselini din 1776 e Moschnitza. În dicționarul lui Korabinszky: Moșnița la ½ milă de la Timișoara, o
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
Zlatna din județul Albă, Transilvania, România. Traducerea :"Zeilor Manes,Cen(sau Cel?) Aug( )P.Anto (?) Bar (5) adus,libert al împăratului, tatălui care a binemeritat a pus monumentul." Cât privește numărul enoriașilor, îl putem afla dintr-o statistică din 1766(Conscripția Eparhii Legii Grecești Neunite în Ardeal la anul 1766-K.Hitchins și I.Beju,Statistică românilor ortodocși din Transilvania din anul 1776, în "Mitropolia Ardealului an XXII,nr.7-9,1977,pag.505-551 )unde găsim numărul creștinilor ortodocși, în Protopopiatul Bălgradului,pentru
Feneș, Alba () [Corola-website/Science/300241_a_301570]
-
dacă biserică s-a construit cu circa 12 ani în urmă,respectiv în anul 1754, numărul enoriașilor se apropia sau chiar depășea cifră de 350 suflete.Deci era normal că vechea bisericuța din lemn să devină neîncăpătoare. De asemenea, în "Conscripția pentru preoții neuniți din Magna Pricipatu Transylvania existentium pro anno 1767" după K.Hitchins și I.Beju,op.cit.,1767, întâlnim numele preotului neunit din Feneș,Petru Balsa(Bălșan?),ca fiind născut în Feneș(locus ubi natus est),precum și locul unde
Feneș, Alba () [Corola-website/Science/300241_a_301570]
-
plasele. Raionul Sebeș ține iarăși de regiunea Sibiu, iar din 1953 trece la Regiunea Hunedoara. Din 1968 se înființează județele și de atunci până azi Lazul aparține Județului Alba. Statistici cu numărul locuitorilor satului de-a lungul vremii: În 1733 Conscripția lui Inochentie Micu Klein menționa un număr de 165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
Din 1968 se înființează județele și de atunci până azi Lazul aparține Județului Alba. Statistici cu numărul locuitorilor satului de-a lungul vremii: În 1733 Conscripția lui Inochentie Micu Klein menționa un număr de 165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-o conscripție a Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei sunt amintiți ,80 de capi de familie”. La
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
aparține Județului Alba. Statistici cu numărul locuitorilor satului de-a lungul vremii: În 1733 Conscripția lui Inochentie Micu Klein menționa un număr de 165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-o conscripție a Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei sunt amintiți ,80 de capi de familie”. La 1831 sunt menționate 269 suflete, iar în 1857 sunt consemnate 132
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]