203 matches
-
meu de etopei. În trimestrul al doilea, am izbutit să detectez un anacolut la Montherlant. Iată comentariul domnului Laloux: „Caut În zadar anacolutul În fraza pe care o citezi. Unde naiba Îl vezi?“. Analizez o lucrare a lui Georges Duhamel, Consolatoarea muzică: În niște pagini Închinate lui Johann Sebastian Bach, aflu că există boogie-woogie. Mă extaziez la un „frumos pasaj“ În care Duhamel evocă o soprană cu plete lungi, blonde, (false, desigur), care se desfac Încetișor pe ultimele măsuri din moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Ambrozie înghiți îndelungat. ă Voiam să fiu sigur, spuse el în sfîrșit, după ce termină de înghițit. Am vrut să mai văd un ateu pentru ultima dată. Călugărul se uită fix în ochii lui Ulitin. Privirea sa era la fel de blândă și consolatoare ca a unui iubit. ă și ce vedeți? întrebă Ulitin, abia înfrăznind să răsufle. ă Teamă, spuse Părintele Ambrozie. Apoi își închise ochii. După o clipă murmură ceva care sună a: Eu nu mă tem. Ulitin se simți ridicat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Tzara. Citatele ilustrative lasă să se întrevadă o esențială înrudire lirică între poetul nostru și dublul său parizian”. Dialectica „fluxurilor” și „refluxurilor” lirice de amplă respirație cosmică, îmbinarea fericită dintre fluxul panteist, miraculosul spectacular și o „rară melancolie” justifică apologia (consolatoare) din finalul articolului: „Vers magistral în semnul căruia înaintează nu numai experiența de viață a poetului Ilarie Voronca, dar însăși lirica lui întreagă, cu toate artificiile și marile ei canoane de artă. Și atunci să recunoaștem: în contemplarea aceasta supraterestră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lume, ca fochist pe un vapor, își închipuia consternarea Otiliei, regretul ei de a-l fi făcut să sufere și să plece, o vedea plângând. Melodrama asta inexorabilă îi mișcă toate fibrele sufletului și prefăcu descurajarea într-o mare durere consolatoare. Își chinuia totuși mintea cu fel de fel de ipoteze: Otilia a găsit scrisoarea, dar n-a bănuit de la cine este, și-a închipuit că e vreo glumă, vreo hârtie veche a lui Felix; a găsit-o și, distrată, a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Și când știi că ea nu-i viciul vieții tale, ci izvorul ei. Și când mai știi cum, alături de femeie, trândăvia devine veșnicie... De câte ori privesc albastrul cerului și orice albastru, încetez pe loc de-a aparține lumii. Cine-a numit consolatoare culoarea celei mai subtile pierzanii? Dacă avea cerul altă înfățișare, religia ar fi consistat probabil în alipirea de pământ. Cum însă albastrul este culoarea dezlipirii, credința a devenit un salt din lume. În orice nuanță, albastrul e negația imanenței. Cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vadă aici mai curînd un efect al obiectivității sale. Despre el s-ar putea spune ceea ce Jacques Rivière nota despre Marcel Proust: "Proust abordează viața fără cel mai mic interes metafizic, fără cea mai măruntă predispoziție metafizică, fără nici o înclinație consolatoare". Ar face bine ei să își amintească și că un singur filistin superstițios este convins că e suficient să închizi ochii asupra realităților lumii pentru ca aceasta să meargă mai bine. Politica struțului nu putea fi aceea a lui Freud, și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
judecător sau arbitru și mărturisindu-și astfel descendența din Convenția din 15.VI.1955 căreia i se va subroga, Convenția de la Haga face proba unei ambiguități regretabile 14 în privința stabilirii câmpului său de incidență. Este, totuși, de consemnat o dispoziție consolatoare mărturisind subjacent caracterul cel puțin discutabil al acestei soluții, anume faptul că art.21.1.a prevede posibilitatea formulării de rezerve la art.1.b, de care a uzat Cehoslovacia (în prezent Cehia și Slovacia) cu prilejul semnării Convenției. 8ș
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
desigur Infernul lui Dante), care își purta în mâini propriul cap, luminându-și drumul, sugerează, pe de o parte, că delimitarea ficțiunii de non-ficțiune nu se poate face odată pentru totdeauna, iar pe de alta, poate conduce la concluzia - vag consolatoare - că lumile false, fictive, bietele baloane de săpun ale amintirilor „neadevărate”, sunt singurele, în felul lor, durabile. Tocmai în măsura în care se situează în spațiul posibilului - populat de entități mai mult sau mai puțin „false”, care nici nu trăiesc, nici nu vor
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
puternic. Pomponescu n-avea fizionomia nepăsătoare a lui Ioanide, chipul fiindu-i melancolic și sfidător. Se vedea că se resemnează cu dispreț. Indolenta repeta toate gesturile ei de intimitate încetinite, ca și conștientă de inutilitatea lor. Se purta ca o consolatoare trimisă din oficiu la un condamnat la moarte. Acest lucru plictisi pe Pomponescu, mai ales că Ioana făcea goluri enorme în vorbirea ei, și așa de G. Călinescu altfel sobră, sugerând o preocupare apăsătoare. În privința asta era mult mai normal
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
momentul desprinderii; îmi spun că în domeniul spiritului marile gesta vin târziu, că în vremurile bune în filozofie se ucenicea peste 10 ani în preajma unui maestru (Plotin 11 ani în preajma lui Ammonius, începînd de la 28 de ani), și alte copilării consolatoare de felul ăsta. Mi-e de fapt frică de propria mea mediocritate și încerc să mă gândesc că în afară avem poate o maturitate pe care noi nu o percepem etc. Cum vom arăta după ce el nu va mai fi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să tragem o altă lecție din interviul lui George Pruteanu. Adevărata identitate ne spune acest mare intelectual nu este reprezentată niciodată de o închidere sau de un șovinism cultural, ci reprezintă întotdeauna deschiderea și confruntarea. O identitate fixă, rigidă (este consolatoare) ancorată în sprijinul a ceea ce este și a ceea ce a fost întotdeauna intră în mod inexorabil în conflict cu integrarea: care reprezintă cunoștința și înțelegerea unora cu ceilalți, și în același timp o fuziune între culturi diferite și în sfârșit
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
atunci toate argumentele mele devin inutile și e nevoie să treacă un timp ca să înțeleg că împotrivirea se datora „trecătoarei mele ieșiri din cercuri“, ca să folosesc cuvintele ei. Firește, asemenea momente mar mâhni adânc dacă nar cuprinde și ele ideea consolatoare că, din toată lumea asta, ea ma ales pe mine. De fapt, Zenobia susține că tot ce fac e foarte important și se necăjește de câte ori îmi pierd încrederea în mine, ea e convinsă că drumul vieții mele îmi cere să mă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ordin metafizic, transcognitiv; excedat de conștiința solitudinii, bântuit de sentimentul finitudinii inevitabile, scindat și anxios, întrebându-se pentru ce? ori până când?, individul se încălzește cu himere, dându-și iluzia atingerii nevăzutului și întrezărind, dincolo de iubire, de tragic și moarte, limanuri consolatoare. Toate acestea, întrețesute, participă la conexiuni febrile de caracter inductiv, unificând fervorile cu nălucirile, cu dezirabilul și cântul; orizontul apropiat lasă loc absolutului patetic; tangibilul intră sistematic în rezonanță cu un contrapunct enigmatic, iar nuanța se topește în melos. Dicțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de uscat..." Aventura cunoașterii ia proporții, luciditatea mărind distanțele: "Un zeu al hotarelor stă între noi..." Ideea revine obsedant în Nocturnă I, în Proximitate, în Oedip și Sfinxul. În Proximitate perpetua întrebare despre " Ce e dincolo de mine?" duce la analogii consolatoare: Am observat de câte ori privesc garoafa, garoafele se întorc să mă privească. Parcă s-ar spiona două imperii Peste tristețea unui râu de sulf... De o specială acuitate dispune auzul; cuvintele iubitei sunt "foșnitoare ca iarba"; pe plaje, "înecații foșnesc ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
abia atinși, cu trupurile schimbate între noi, la începutul unei alte lumi. Nu resemnare e aici, ci o îndurerată imersiune în condiția umană eternă. Creator cu statut de creator consacrat, Liviu Ioan Stoiciu suprapune prezentului dezacordat mirajul unei păci hipnotice consolatoare. Memoria gravă, frământările, întrebările crispante rămân în alt tărâm. "CEL CARE SUNT" SAU DESPRE GRIGORE VIERU Dacă după căutări repetate universul unui poet se rotunjește, dacă acest univers devine un corp oarecum sferic, un cosmoid în care modulațiile interioare, viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mai puțin clasică. Cartea își preia titlul dintr-un verset din Psalmivvv: Când străbat aceștia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări". Pentru autor, străbaterea "văii plângerii" are o virtute consolatoare. Repetarea catastrofelor abătute asupra evreilor demonstrează continuitatea unei epoci căreia aceștia trebuie să-i aștepte neclintiți sfârșitul. Pentru Ha-Cohen, expresia este o perifrază pentru exil și tribulațiile lui. El se exprimă astfel: Am numit cartea aceasta Valea plângerii, căci este
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
fiecare zi: oamenii cumpără cu atât mai mult cu cât sunt mai lipsiți de iubire, shoppingul le permite să umple un gol, să reducă proasta dispoziție căreia îi cad pradă. Se pune însă problema de a ști dacă această funcție consolatoare explică integral pasiunea consumeristă. A cumpăra nu înseamnă decât a încerca să uiți? După mine, răspunsul e nu: în escalada actelor cumpărării există și altceva decât o diversiune destinată să atenueze frustrările. În faza III, consumul nu poate fi considerat
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
slăbiciune, nu va mai rămâne decât o amestecătură de turci, sârbi, polonezi și greci” (15 ianuarie 1976 Ă 520). O consolare, totuși, Cioran găsește. Una apocaliptică: „Până la sfârșitul veacului, viața va deveni imposibilă în toate colțurile lumii. Iată o perspectivă consolatoare” (3 iunie 1980Ă 540). Pe Cioran îl consolează faptul că, astfel, ar putea locui oriunde. Să locuiască oriunde și să identifice pretutindeni răul complementar. Sau să nu locuiască nicăieri. Despre un anume fel de răzbunaretc "Despre un anume fel de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
atunci toate argumentele mele devin inutile și e nevoie să treacă un timp ca să înțeleg că împotrivirea se datora „trecătoarei mele ieșiri din cercuri“, ca să folosesc cuvintele ei. Firește, asemenea momente mar mâhni adânc dacă nar cuprinde și ele ideea consolatoare că, din toată lumea asta, ea ma ales pe mine. De fapt, Zenobia susține că tot ce fac e foarte important și se necăjește de câte ori îmi pierd încrederea în mine, ea e convinsă că drumul vieții mele îmi cere să mă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Cioran. Spune Nicole Parfait 7: "Născută din resentiment, religia, prin interdicțiile pe care le multiplică, nu are ca scop decât să perpetueze negarea vieții, ca și a spiritului. De aceea Cioran găsește, așa cum el însuși mărturisește, filosofiile crepusculare mult mai consolatoare decât religiile. În primul rând, cea a lui Nietzsche". Creștinismul este pentru Cioran o religie "perversa", spune Parfait. Născută din neputința oamenilor de a-și găsi prin ei înșiși rațiunile de a exista și de a fi fericiți în limitele
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cu ocazia morții unei ființe iubite, mai ales atunci cînd este vorba despre propriul nostru copil, ca să ne învingem tristețea. Credința într-o divinitate providențială întrupată în lumea de dincolo este ancestral ancorată în stratul magic și legată de imaginația consolatoare de a regăsi defunctul în lumea de dincolo. Au existat și există încă fără îndoială credincioși a căror speranță naivă într-un sprijin providențial insuflată încă din copilărie asigură pe tot parcursul vieții lor menținerea credinței în dogme, care merge
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
pentru a sa tinerețe pierdută, Diaconul este primul care pune la îndoială existența împărăției, bănuind că totul e o invenție pusă la cale de eunuci. Față cu această denaturare interesată a realului, Diaconul însuși se retrage în fabulație, în ficțiunea consolatoare. Dar să revenim la cel din urmă avatar al lui Baudolino, cel de stâlpnic și eremit, vorbitor în parabole și vindecător, înconjurat de gloatele Constantinopolei. Ispășește pentru tatăl său imperial, de a cărui moarte se crede vinovat, psihanalitic vorbind. Despătimirea
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
livresc al autorului rus. Așa se face că atât Robert, interpretul prin viu grai al aceluia, cât și romanele lui Turgheniev vor deveni marea iubire a vieții ei, emblema abolirii realului și a eșecului personal, un fel de mitologie peren consolatoare, morganatică și evazionistă. Mary se va retrage tot mai mult din viața celorlalți, anulându-și practic comunicarea cu propria familie, cu Elmer (ce va ceda vocației sale etilice), cu celelalte rude, spre a se dedica iubitului mort, în al cărui
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
context și-a făcut simțită prezența Enrico Thovez (1869-1925) care, în pofida diferitelor interpretări ce replăsmuiau ironic scrierile și imaginea romanticului, s-a apropiat fără prejudecăți de operă lui.49 El a subliniat exemplaritatea modelului sau etic în opoziție cu lamentările consolatoare ale crepuscularilor, a readus în atenția publicului tonul lui, pe alocuri tăios și vibrant, accentuând curajul eului poetic ce avea puterea să mistuie hic et nunc convențiile de orice tip. Impulsiv și vulcanic, Thovez s-a referit în același timp
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
regăsește, parțial, si in versurile poetului sicilian, mai cu seamă în primă perioadă de creație unde seninătatea promisă de somn și moarte, privită că armistițiu acordat tumultului vieții, este destul de prezență: senitătatea morții supremă bucurie (Silabe pentru Erato). Funcția lor consolatoare, în consonanta cu viziunea leopardiană, dispare însă din poezia de dupa al doilea Război Mondial, în care imaginea însângerata a morții transmite cruzime și tragism; aducătoare doar de suferință, ea nu mai avea puterea să consoleze: sau nici moartea nu-i
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]