314 matches
-
ținea de o combinatorică semnificativă în întregime codată (al cărei cifru nu-l cunoaștem), această primă desprindere mediologică în pragul logosferei marchează nașterea "artelor plastice". Dacă primele urme de scriere apar la mijlocul mileniului al IV-lea în Mesopotamia, primele alfabete consonantice, feniciene, datează din jurul anilor 1300 ÎdC, iar alfabetul vocalic, grec, aproximativ din secolul al VII-lea. Or, între secolele al XII-lea și al VIII-lea, Grecia nu cunoștea nici scrierea, nici figurarea. Ieșind din acest tunel, ea le descoperă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
înainte de aceasta și ca prenume, formează în slavă sau chiar în romînă, după model slav, nume doar de la antroponime anterioare (nu și de la apelative), consideră că un asemenea antroponim-bază ar putea fi Harn, Harnea, la rîndul său derivat, cu sufixul consonantic -nde la radicalul Har (prezent în Harea, Harșo, Harșia, Hariu, Harțea, Harță etc.), extras din nume ca Hariton, Haralambie. H inițial a fost pierdut ulterior, ca în Hamza > Amza, Hariton > Ariton etc. Numele de munți formați de la nume de persoane
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu care V. Frățilă presupune că un romînesc ascur (deși nu e cuprins în nici un dicționar), cu același sens, ar putea sta la baza toponimului. Fiind foarte apropiat fonetic de aspru, care putea deveni prin epenteza lui u în grupul consonantic (ca lucru > lucuru, agru > aguru) aspuru, s-a făcut referire și la acest paronim, dar evoluția p > c nu este cunoscută în limba romînă. În aceste condiții, a fost reconstruit un apelativ romînesc *ascur, *ascură, care ar fi fost moștenit
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numărul mare de derivate, la nivel antroponimic sau apelativ, enumerate mai sus. Multe dintre acestea (Bîrsan, Bîrsănești, Bîrsești, Bîrsăneasa, Bîrsanca etc.) sunt compatibile cu derivarea de la antroponime primare sau secundare. Specialiștii au găsit și originea antroponimului: un derivat cu sufixul consonantic -sal hipocoristicului Bîr (prezent și în Bîrcă, Bîrlea etc.), extras dintr-un antroponim slav mai lung (nesigur încă, dar au fost propuse Berislav, Berivoi, Berislav). S. Pușcariu crede că la baza numelui de loc ar putea sta un apelativ autohton
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etc. Gh. Bolocan a mers mai departe cu analiza grupurilor de toponime de mai sus, ajungînd la concluzia că, în majoritatea cazurilor, toponimele romînești terminate în -ui au bază antroponimică, iar antroponimele terminate în -ui au înaintea acestei terminații grupuri consonantice, mai ales dintre cele care au pe poziția secundă -l (Bahlui), -ț (Călțui), -c (Bărcui), -b (Bulbui), -d (Hardui) -z (Bîrzui). Evident că astfel de tendințe au numai un rol orientativ, în faza de ipoteză, al demersului etimologic, cînd se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
un *Zdwișeja (cu sufixul hidronimic -eja) avînd sensul de „mlăștinoasa“, care ar fi trecut prin fazele *Zvijiia (inițiala simplificată, ca în dvorniku > vornic) > Zvijiia (asimilarea progresivă e > i) > Zijiia (reducerea grupului zv, ca în trezvie > trezie) > Dzijiia > Jijia (prin asimilare consonantică regresivă). Această variantă etimologică este posibilă din punct de vedere lingvistic, verosimilă geografic (rîul are o albie noroioasă) și probabilă istoric (în zonă au trăit încă din vechime împreună o populație ucraineană și una romînească), condiții pe care nu le
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Dragomir, + -otă etc.). Romînii au „înțeles“ mecanismul și l-au aplicat și ei unor nume romînești (Albu+ -otă > Albotă, Șerbu+ -otă > Șerbotă etc.). În acest fel a fost format și hipocoristicul Vlaiotă (Vlajo, din Vladimir, + -otă), devenit, prin simplificarea grupului consonantic inițial, Laiotă. Vlajo stă și la baza rom. Vlaicu. Varianta romînizată fonetic Laio, Laiu (există în prezent numele de familie Lăiu) se regăsește în toponimele Laiul, Gîrla Laiului, Laia Mare, Dealu Laiului, Lainici etc. Probabilitatea ca la baza numelui Laiotă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Forma veche romînească a formantului secund ar fi fost să’vodu (ca sfîrși, alături de sîvîrși < sŭvrŭșiti). Nasă‘vodu s-a putut transforma fonetic în *Năsă‘vodu (prin închiderea lui a neaccentuat la ă), apoi în Năsă‘ŭud (prin evoluția labialei consonantice v la labiala vocalică ŭ) și, în final, Năsăud (prin elidarea semivocalei ŭ). Instituția juridică a săvod-ului, specifică slavilor, pare a fi fost cunoscută și romînilor, care au un vechi apelativ sodăș, sodîș, sodeaș, solduș, „chezași“, „copărtaș“, „răzeș“, venit prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
un tip sau altul este de natură cantitativa și comparativa. În această tipologie se vorbește de limbi predominant sintetice vs predominant analitice sau de limbi mai analitice vs mai sintetice decît altele; se vorbește despre limbi predominant vocalice vs predominant consonantice sau despre limbi mai vocalice vs mai consonantice decît altele etc. 4. Conceptul de tip lingvistic pur nu există decît în planul abstracțiilor teoretice și este stabilit printr-un raționament de tip deductiv. Din această perspectivă tipul este un construct
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
și comparativa. În această tipologie se vorbește de limbi predominant sintetice vs predominant analitice sau de limbi mai analitice vs mai sintetice decît altele; se vorbește despre limbi predominant vocalice vs predominant consonantice sau despre limbi mai vocalice vs mai consonantice decît altele etc. 4. Conceptul de tip lingvistic pur nu există decît în planul abstracțiilor teoretice și este stabilit printr-un raționament de tip deductiv. Din această perspectivă tipul este un construct asemănător variantelor lingvistice, el actualizîndu-se prin variante care
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
ei. 4.3. Încercare de sinteză a clasificărilor tipologice 165 4.3.1. Criterii fono-prozodice Din perspectiva fonetica limbile pot fi predominant vocalice (de pildă hawaiana, ca și alte limbi polineziene, are 10 vocale și 8 consoane) sau limbi predominant consonantice (că limbile caucaziene, unele cu 60-70 de consoane). Armonia vocalica este caracteristică limbilor aglutinante, concretizîndu-se în iterări vocalice în silabe succesive. În turcă sau în maghiară vocală din afixul de plural al substantivelor se schimbă (-er vs. -ar și -ak
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
mora, nucleul reprezintă o mora în cazul unei vocale scurte și două more în cazul unei vocale lungi sau al unui diftong. La fel, o consoana scurtă reprezintă o mora, iar cele lungi două (slovaca, de pildă, are atît nuclee consonantice scurte, cît și lungi). În unele limbi și coda reprezintă o mora (latină, arabă clasică, japoneză). Un exemplu tipic este limba japoneză, cu o structură morica (kaku, în japoneză). Un haiku are structura 5+7+5 more și nu, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
africane subsahariene (excepții: peul, wolof, swahili etc.), multe limbi amerindiene. Unele limbi au dezvoltat sisteme tonale complexe. De pildă, limba kam (din familia tai-kadai) are 15 tonuri. Alte trăsături fonologice după care pot fi clasificate limbile 167: alternante sau mutații consonantice (da/nu), locul accentului (fix/variabil), durata vocalica (fără vocale lungi, parțială, distinctiva, concomitenta), tonuri și registre (da/nu) etc. 4.3.2. Criterii morfologice Cea mai cunoscută clasificare morfologica împarte limbile în: - izolante (amorfe): cuvintele sînt invariabile - chineză - neizolante
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
indo-europene, afro-asiatice Tipul flexionar este caracterizat îndeosebi prin următoarele particularități: a) o unitate lexicala este poliforma în vorbire, variațiile formale datorîndu-se unor valori gramaticale diferite și fiind realizate prin afixare (prefixe, infixe, sufixe) sau prin alternante interne (alternante vocalice sau consonantice); b) semnificantul morfemelor gramaticale nu este autonom, acestea fuzionînd între ele sau chiar cu morfemul lexical central, rădăcina; c) numeroase morfeme gramaticale au sau pot avea valori gramaticale multiple. De exemplu 169, în lat. roșa, rosae morfemul -a are diverse
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
există unele corespondențe fonetice sistematice între sanscrita și diverse limbi europene vechi. De pildă în 1822, în ediția a II-a a Gramaticii germane (Deutsche Grammatik), lingvistul german Jacob Grimm, continuîndu-l pe danezul Rasmus Rask, formulează o lege a mutației consonantice (legea lui Grimm), care se referă, în esență, la unele schimbări fonetice suferite de consoanele oclusive în trecerea lor de la indo-europeană la germanica comună (de fapt la gotica, cea mai veche limba germanica pentru care există documente scrise), dar și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cuvîntul indo-european nu începe obligatoriu cu rădăcina, el putînd primi adesea un prefix; 4. flexiunea de tip indo-european nu se realizează doar prin afixe, ci și printr-o serie de alternante vocalice din rădăcina; 5. există o serie de alternante consonantice cu rol morfologic, spre deosebire de limbile semitice, în care consoanele rămîn neschimbate; 6. subiectul unui verb tranzitiv are același tratament că subiectul unui verb intranzitiv (o situatie diferită apare, de pildă, în limbile caucaziene). Fiecare dintre cele șase trăsături poate apărea
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
tonale, netonale fiind ramurile semitica, berbera și egipteană. Principalele caracteristici cvasi-generale, uneori în grade diferite, ale acestei familii 263 sînt următoarele: - sistem vocalic simplu format doar din i, a și u, cu două grade de deschidere, scurte și lungi. - sistem consonantic complex organizat preponderant ternar (o mare parte dintre dentale și palatale sînt aranjate în trei serii corelative). - numeroase consoane care se articulează în zona posterioara a aparatului fonator (în gît). - existența unui ansamblu de consoane numite emfatice (glotale, faringale sau
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
a adera la opinia (majoritară, de altfel, printre lingviști) conform căreia familia uralică ocupă o poziție intermediară între familia altaica și cea indo-europeană. Iată cum sintetizează autorii principalele trăsături tipologice ale celor două familii: limbile din familia altaica "au sisteme consonantice simple și puține grupuri de consoane. Nu au tonuri (japoneză are un sistem asemănător celui tonal). Sînt în general limbi aglutinante, cu armonie vocalica între sufix și radical (că și limbile uralice), care nu se regăsește însă în coreeană și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
general rol secundar; în unele limbi opoziție lenis/fortis; cel putin o serie palatala (cu exceptia finlandezei); în unele limbi consoane geminate în temă sau sufix, dar în general rezultate din aglutinarea morfemelor și legate deci de granițele morfemice; absența combinațiilor consonantice la inițială și finală; alternante consonantice; accent preponderent inițial; cuvîntul se definește printr-un nucleu vocalic (o succesiune de consoane nu are sens decît în funcție de vocalele pe care se sprijină); aglutinarea este procedeul gramatical primar; sufixe posesive la nume; elemente
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
opoziție lenis/fortis; cel putin o serie palatala (cu exceptia finlandezei); în unele limbi consoane geminate în temă sau sufix, dar în general rezultate din aglutinarea morfemelor și legate deci de granițele morfemice; absența combinațiilor consonantice la inițială și finală; alternante consonantice; accent preponderent inițial; cuvîntul se definește printr-un nucleu vocalic (o succesiune de consoane nu are sens decît în funcție de vocalele pe care se sprijină); aglutinarea este procedeul gramatical primar; sufixe posesive la nume; elemente de flexiune - sistem de cazuri locale
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
sudul Birmaniei - denumirea actuala: Myanmar - și nordul Thailandei. Este considerată și o subramura a ramurii birmane. Limbile din acest grup au unele deosebiri importante față de limbile tibeto-birmane, probabil datorită separării timpurii și a influenței limbilor mon-khmer și tăi: reducerea grupurilor consonantice inițiale și a consoanelor finale, topica SVO (că și miao-yao), în timp ce restul limbilor tibeto-birmane folosesc topica SOV. Mai sînt amintite 286 printre trăsăturile caracteristice: opoziția non-aspirat/aspirat doar la oclusivele surde, existentă tonurilor, topica atribut substantival-demonstrativ-nume și atribut adjectival-nume, adjectivul
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
el o astfel de super-familie ("Greater Austric macro-phylum")288 care ar trebui să includă: - nihali (limba din centrul Indiei) - austro-asiatice (munda - mon-khmer) - hmong-mien (miao-yao) - daic (tai-kadai) - austroneziene - ainu (Japonia) Principala trăsătură caracteristică a acestor limbi ține de nivelul fonologic: sistemele consonantice sînt simple sau normale, în timp ce sistemele vocalice sînt extrem de bogate, unele limbi austro-asiatice avînd pînă la 40 de vocale: "adesea 3 serii după locul de articulare, 4 grade de deschidere, opoziție de cantitate și uneori de nazalitate. În unele limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
corzile vocale șunt fie mai apropiate decît la producerea sunetelor sonore obișnuite (fără a ajunge însă la închiderea glotei), fie mai depărtate (fără a duce însă la producerea unor sunete surde). În general nu șunt limbi tonale (afară de vietnameza). Sisteme consonantice relativ simple. Opoziție surd-sonor și/sau aspirat-neaspirat la oclusive. Oclusivele finale șunt adesea fără explozie"289. Limbile munda au o morfologie complexă, în timp ce vietnameza este practic lipsită de morfologie. Limbile munda au că topica predominantă SOV, în timp ce restul au o
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
papua). Limbile din grupul Reef-Santa Cruz șunt greu de clasificat, prezentînd trăsături comune atît cu familia austroneziana, cît și cu limbile papua"293. Tipologic, s-ar mai putea aminti sistemele fonologice simple (număr redus de consoane și vocale, absența grupurilor consonantice dificil de pronunțat), muzicalitatea fluxului sonor (asonante, aliterații), două procedee morfologice intens utilizate: reduplicarea și afixarea, lipsa genului; la fel ca în limbile chino-tibetane, există zeci de clasificatori care exprimă caracteristicile obiectelor numărate (de exemplu formă, mărimea, funcția etc.); la
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
unele trăsături sînt comune cel putin cîtorva ramuri. Astfel, în unele limbi există serii suplimentare de consoane - prenalizate (tip mb), labializate (tip bw), prenalizate și labializate (tip mbw), preglotalizate (tip ?p), glotalizate (tip p?). Anumite limbi au tonuri sau alternante consonantice. Morfologia verbală este complexă, implicînd prefixe și/sau sufixe. Unele limbi au radicale verbale diferite pentru singular și plural (uneori și dual). Că în unele limbi amerindiene, subiectul și/sau obiectul direct și indirect pot fi în unele limbi papua
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]