149 matches
-
Eliade preferă să reinterpreteze legenda elină prin autohtonizare, prin relevarea legăturilor sale cu folclorul românesc : așa cum demonstrează studiile de specialitate, mitul jertfei creatoare, universal răspândit, dovedește o vitalitate remarcabilă în spațiul sud-est european. Există în Iphigenia un indiciu al acestei consubstanțialități. Agamemnon e exasperat de vuietul vântului, care-i amintește mereu de necesitatea sacrificiului. Să remarcăm cu acest prilej că în piesa românească navele sunt împiedicate să pornească de furtună, iar nu de acalmia la care se referă Euripide : inovația este
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
religioase, în care distinge, după o paradigmă impusă deja de Nyberg, ortodoxia zoroastriană de ereziile zurvanite, și anume: dualismul (fără a fi tematizat ca atare, preluat ca dualism mai degrabă ontologic decât moral) bine/rău; lumină/întuneric, mistica luminii și consubstanțialitatea lumină-sămânță-spirit3, unitatea contrariilor în motivul androginului primordial, etiologia metalelor 1 sau plantelor 2 prin sacrificiul trupului omului primordial, Gayomart 3, funcția renovatoare a sărbătorilor Anului Nou iranian, Naur½z (în textele pehlevi, la mandeeni și yezidi)4, simbolismul frânghiilor și nodurilor
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
are „luna-n piept,/ Soarele în spate,/ Doi luceferei,/ În doi umerei,/ Spicul grâului -/ În vârfu capului” (Voia - Dâmbovița). Pereche mitică a celui ce restabilește ordinea universului prin vitejie, fata însemnată la nivel epidermic are puteri asupra mersului planetelor prin consubstanțialitatea ei cu nocturnul. Motivul emblemei astrale este frecvent în basme, mireasa fabuloasă putând chiar prolifera statutul divin printr-o creație permisă omuluinașterea: „«Dacă m-ar lua băiatu de-mpărat pă mine, am să fac doi feți/ logofeți -/ fată și băiat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-or mărtăciră/ Cu solzii de-ai lui/ Case-or șindriliră,/ Cu sângele lui/ Case-or zugrăviră” (Ciocănești - Ialomița). Agresiunile animalelor totemice au mai fost comparate cu ritualurile în cadrul cărora neofiții îmbrăcau pielea animală și atacau satele din jur, element al „consubstanțialității omului cu fiara”. Mai pregnant în ritualurile inițiatice pentru feciori, motivul metamorfozei pălește aici în fața simbolului neantului. Periodic, materia primordială încercă să absoarbă cosmosul, iar colindele și „aleșii” lor sunt cei care devin cosmocratorii ce reîntemeiază lumea, formând o familie
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
să coboare în infern învelit în giulgiul magic ca formă arhetipală a morții inițiatice. V. I. Propp a investigat practica învelirii într-o piele de animal la numeroase popoare. Similitudinile dintre riturile funebre și practicile inițiatice, în care se relevă „consubstanțialitatea dintre neofit și animal”, accentuează și mai mult unifi¬carea traseului ontologic pentru cele două tipuri de călători. Imaginarul inițiatic a fost însă precedat de obiceiurile de înmormântare de la care au fost preluate simbolurile sepulcrale: „riturile funerare care au reflectat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
carea traseului ontologic pentru cele două tipuri de călători. Imaginarul inițiatic a fost însă precedat de obiceiurile de înmormântare de la care au fost preluate simbolurile sepulcrale: „riturile funerare care au reflectat odinioară, într-o etapă anterioară stadiului istoric al păstoritului, consubstanțialitatea dintre om și animal după moarte au constituit izvorul din care se trage motivul eroului care pătrunde în corpul animalului sau se coase în pielea lui”. Intrarea în corpul animalului ce se jertfește, locuirea în casa făcută din scheletul lui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și cel vizual, căci vederea lui trece de aparența camuflantă: „Așa i se cade, zise calul, că nu era leoaică/ ci zmeoaică!”. Accesul la identitatea sacră și la canalul de comunicare pe care îl folosesc ființele infernale este dat de consubstanțialitatea calului cu lumea mitică, din care este extras printr-un tratament specific, indicat flăcăului, tot ca exemplificare a puterii sale asupra timpului actual: „pe mine să mă îngrijești cu însuți mâna ta șase săptămâni și orzul să mi-l dai
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu jar încercuiește apotropaic satul și apoi devine una cu principiul simbolizat: „când ar ajunge în mijlocul satului, iapa ar crepa și din locul aceala ar isvorî un așa izvor, de s’ar putea din el sătura toți cei din sat”. Consubstanțialitatea cu apa devine matricială în confruntarea arhetipală, reprezentată la nivel cabalin: „Cela, pe une mșrge cu-a lui, a lui cal numa țîpă apă fără fund d’in copit’e. Șî cșalalt, a mămănoii, țîpă pară de foc pă nări
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
frunte visătoare/ Apar în fața lumei zâmbind cu întristare", din poezia Poveste. Această construcție metaforică atrage atenția Lucia Cifor dezvoltă "conotația bogăției spirituale a poeziei". Domnia sa mai remarcă la Eminescu exprimarea prin "imagini sensibile", exprimare specifică artei "o idee hegeliană", însă "consubstanțialitatea formei lingvistice cu conținutul" este de sorginte "mai degrabă humboldtiană". Dar imaginea se dezvoltă ca formă "proliferantă a unei gândiri tot mai autonome". Poetul folosește termenul de icoană pentru sensul de imagine poetică, aceasta "făcând parte dintr-un complex metaforic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
concluzie întregul proces de integrare europeană care a debutat cu revoluția din Decembrie 1989. Într-un minunat eseu, „O interpretare platoniciană la O scrisoare pierdută” asupra căruia vom reveni, filozoful Alexandru Dragomir va relega caragialismul de identitatea românească din perspectiva consubstanțialității acestuia cu Periferia în relația sa emblematică cu Centrul, găsind că „problema nu este dacă, astăzi, Caragiale este sau nu actual, ci, invers, dacă noi suntem sau nu caragialești”. În reproiec- tarea contemporaneității prin raport cu opera lui Caragiale stă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
artificială, care, la rândul ei, fonda puterea temporală (14). La întâlnirea dintre imaginea divinității invizibile și icoana sa, vizibilă, oíkonomía a devenit fundamentul pentru articularea lor "vie", dar și pentru transfigurarea în istorie a similitudinii eterne (consubstanțialitatea divină), prin fenomenul asemănării temporale (Întruparea). Ecranul doctrinal al crizei iconoclaste nu a putut ascunde însă dubla problemă: pe de o parte, relația dintre icoană și imaginea divină, însuși conceptul de mímēsis și transfigurarea formei sacre; pe de altă parte
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
magnet, fizico-mecanic, mașinal, printr-o atracție de morbiditate comună. Pentru el nici moartea nu este importantă și tocmai în acest sentiment fatal constă aducerea în preajmă a morții, apelul spre ea fiind nu o solicitare stringentă, ci o mărturisire de consubstanțialitate între conștiința sa și moarte. Astfel, sinucigașul cheamă moartea atunci când deja a devenit un exponent al morții, când este dezinteresat de ea ca și de viață, când este mort pentru moarte și viață. El nu este disperat, ci resemnat. Confesiunea-chemare
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
libertății de opțiune și proiecție a eului, pierderea suveranității acestuia, întru servitute și ascultare, docil-subordonate voinței celui adorat, voință ce devine un imperativ incomensurabil și imperturbabil. Ceea ce această voință dorește se și împlinește în raport cu cel care i se închină. Aici consubstanțialitatea spirituală devine progresiv o asimilare, o înghițire și mistuire a nucleului prezenței sufletești care adoră. Un astfel de nucleu pulsativ este răpit și asimilat total de reverberațiile copleșitoare a celui invocat întru venerare. Portretul sculptat sau pictat au rolul de
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
naturală - prin adorație - va deveni zeul Dyauș, iar focul se va metamorfoza în zeul agni. Aceste nume divine se vor generaliza ulterior în expresia Devas, dată tuturor divinităților. analizând ideile filologului german, E. Cassirer va reliefa, pentru orizontul mentalității arhaice, consubstanțialitatea dintre limbaj și mit. Există o empatie, o „energie simpatetică” între om și natură, între limbaj și mit. Ca urmare, în aceste spații limbajul are și funcție spirituală. Exemplu: ritualul recitării cuvintelor sacre. Ulterior, funcția magică a limbajului se va
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
Cu anii, această angoasă se mai estompează, viziunea tenebroasă se mai limpezește și în următoarele volume - Integrare în vis (1967), Al acestei memorii (1984), Clepsidra tăcută (1988) - D. pare tot mai pătruns de armonia luminoasă a naturii și cosmosului, de consubstanțialitatea omului și a cuvintelor și are senzația deplinei integrări în existența generală. Din entitate alienată, victimizată, conștiința umană (numită adesea și „memorie”) devine un „univers convergent”, o concentrare fantastică de imagini și sensuri, o forță a cunoașterii care străbate spațiul
DIMA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286764_a_288093]
-
de Bizet ș.a.). Traduce din literaturile germană, franceză, italiană, rusă, cehă și slovacă. Debutează cu poezie în „Junimea literară” (1931) și editorial, cu volumul de versuri Solstiții (1936). Poetul se menține pe linia autohtonismului. Lumea de vis e în perfectă consubstanțialitate cu lumea reală. Trecutul voievodal al nordurilor moldave țese drumuri imaginare între două lumi istorice. Înrudit temperamental și, uneori, stilistic cu Eugen Jebeleanu al începuturilor, D. se diferențiază de acesta prin dominanța autohtonului, ca motiv, și prin lipsa unui hermetism
DRUMUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286885_a_288214]
-
făcut o carieră strălucită nu numai în drept, ci și în dogmatica creștină. Creștinismul fiind o religie care mărturisește un Dumnezeu în trei ipostaze, legătura dintre acestea se cerea cumva circumscrisă și explicitată. După ce Conciliul de la Niceea a stabilit dogma consubstanțialității acestor ipostaze, ea trebuia detaliată. Astfel, s-a împrumutat conceptul de „persoană” din jurisprudență, domeniu foarte important în Imperiul Roman, în cadrul căruia se forja dogma creștină. Persoanele sunt concepute, de regulă, față în față și mereu în comunicare. Astfel s-
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
maximă gravitate și acuitate, e definitoriu, dar nu elementele anecdotice și derizorii (precum la alți poeți ai generației optzeciste) sunt convocate în text, ci zbaterile profunde și tragice ale eului. Calvarul suferinței psihice e adus în text și înregistrat în consubstanțialitatea lui cu interogațiile existențiale ultime, resimțite dramatic, și obiectivate cu luciditate într-un discurs nu „confesiv”, ci mai degrabă oracular. Cititorul e confruntat direct cu delirul și suferința extremă, „înscenate” aievea și, totodată, ridicate la măsura marii poezii. O poezie
DAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286655_a_287984]
-
facem abstracție de semnificația lexicală originară a grecescului historia, este acela al trecutului, intim legat de o altă caracteristică a istoriei, și anume timpul. De fapt, fiecare element în parte al triadei istorie - timp - trecut este destul de greu individualizabil datorită consubstanțialității celor trei, și acesta pare a fi cadrul de acord general al tuturor istoricilor privind suportul cel mai elementar în demararea anchetei istorice. Triada istorie - timp - trecut poate fi tradusă ca „ancheta-a-ceea-ce-s-a-petrecut” și căreia îi corespunde o altă triadă: interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
până la condiția de Buddha. Folosind aceste tehnici se spune că un budist poate atinge condiția de Buddha timp de o viață sau, mai puțin, doar pentru trei ani. Prin meditație se spune că practicantul se unește cu universul, prin identificarea consubstanțialității lui cu restul lumii. De asemenea el identifică o legătură cu ființele superioare ca buddha și bodhisattva și împrumută forțele supranaturale a acestora pentru a înlesni revelația. Meditația este ajutată de diferite elemente magice: formule sacre (mantra sau dharani) care
Budism () [Corola-website/Science/296756_a_298085]
-
se spune că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl și de la Fiul" (în latină: ""qui ex Patre Filioque procedit""). Temeiurile opțiunii catolice sunt la rândul lor dogmatice și istorice. Dogmatic, se susține necesitatea disjungerii ipostatice a Duhului în raport cu Fiul și afirmarea consubstanțialității Fiului cu Tatăl. Argumentele istorice pun accentul pe complementaritatea celor două formule, care ar exprima în esență o idee comună, dar în formule particulare. Romanocatolicismul recunoaște deschis lipsa expresiei Filioque atât din Simbolul credinței niceo-constantinopolitan cât și din Biblie, sub
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
context, afirmarea divinității Duhului. În Constantinopol, unul din marii oponenți ai lui "Filioque" a fost Fotie (810-892). Sf. Grigore Palamas avea o poziție nuanțată. În contextul doctrinei energiilor necreate, el afirma că Duhul purcede doar de la Tatăl, dar își capătă consubstanțialitatea și de la Fiul. La 1054, când cele două biserici se excomunică reciproc, latinii îi acuzau pe greci de eliminarea lui "Filioque" din Crez, în timp ce grecii îi acuzau pe latini de infidelitate față de Concilii. Nici unii, nici alții, nu înțelegeau, se pare
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Dumnezeu; Fiul este prima creatură a Tatălui, iar Duhul Sfânt este o creatură numai a Fiului. După Conciliul de la Niceea, Eusebiu a fost unul dintre aceia care și-a epuizat energiile creatoare ca să discrediteze și să-i combată pe apărătorii "consubstanțialității". În 330 a participat la Conciliul de la Antiohia, care l-a depus pe Eustachie, episcop al acelui oraș; în 335 prezent la Conciliul din Tir, care s-a pronunțat împotriva lui Atanasie (și a lui Alexandru al Alexandriei); în 336
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
3, Coloseni 1:15) a făcut ca scriitorii creștini timpurii să asocieze Creația cu Logosul, sau cu o preexistență a lui Hristos, Dumnezeu Fiul. Începând cu secolul al IV-lea, biserica a fost dornică să afirme (și prin artă) doctrina consubstanțialității confirmată în Crezul de la Niceea (Symbolum Nicaenum) din 325. Utilizarea imaginilor religioase în general s-a intensificat până la sfârșitul secolului al VII-lea, s-a ajuns până acolo ca, în 695, la urcarea pe tron, împăratul bizantin Iustinian al II
Dumnezeu Tatăl în artă () [Corola-website/Science/320426_a_321755]