150 matches
-
de a se identifica simultan cu realul și irealul 2. Teoria lupașciană a logicii contradictoriului rămâne esențială pentru fundamentul antropologiei Imaginarului, în măsura în care structurează principiile de organizare ale logicii imaginative, prin revalorizarea ecuației dintre narațiune și discurs, într-un raport de consubstanțialitate cu termenul de imago. 1. Funcția imaginii Orice teorie antropologică se circumscrie unei dimensiuni a Imaginarului în care aventura simbolică a imaginii este urmărită în cadrul unei sintaxe specifice, dominată de imaginația simbolică. Gilbert Durand propune două metode hermeneutice ale imaginii
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
cult și structura religioasă, precum și a importanței actului de iubire în cadrul istorico-dogmatic. În calitate de expresie a unui fond, cultul reprezintă o aprofundare a actului religios. Astfel, în măsura în care actul religios se adâncește, exprimarea religioasă se precizează ea însăși. Prin urmare, există o consubstanțialitate între credință și cult, termeni de care actul religios nu poate scăpa. Structura interioară a actului religios este peremptorie pentru forma de exprimare. Pentru iudaism în dimensiunea sa mozaică -, de pildă, expresia voinței este esențială. Nu întâmplător, creația lui Michelangelo
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
comparatistică și dezvoltând multe din ideile lui Alexandru Duțu referitoare la rolul umanismului românesc și la conștiința ortodoxă sud-est europeană, Alexandru Zub reușește să ofere un cadru esențial al raporturilor dintre teologie și politică în perioada "regenerării naționale", în care consubstanțialitatea dintre valorile tradiționale și noile achiziții devine decisivă pentru cultura românilor din perioada Luminilor. Concilierea dintre discursul spiritual și planul istoriei separate în mediul occidental în secolul al XIX-lea este realizată de pașoptiști printr-o sinteză rodnică, care dă
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
de Bizet ș.a.). Traduce din literaturile germană, franceză, italiană, rusă, cehă și slovacă. Debutează cu poezie în „Junimea literară” (1931) și editorial, cu volumul de versuri Solstiții (1936). Poetul se menține pe linia autohtonismului. Lumea de vis e în perfectă consubstanțialitate cu lumea reală. Trecutul voievodal al nordurilor moldave țese drumuri imaginare între două lumi istorice. Înrudit temperamental și, uneori, stilistic cu Eugen Jebeleanu al începuturilor, D. se diferențiază de acesta prin dominanța autohtonului, ca motiv, și prin lipsa unui hermetism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286885_a_288214]
-
Blandiana. Literatura română contemporană, I, Poezia 111 menționează că "Ana Blandiana debutează cu o retorică a lirismului, descinzând din patosul etic al lui Nicolae Labiș, în care elanurile temperamentale se structurează în ritmuri ample. Frenezia proliferantă a imaginii sugerând o consubstanțialitate senzorială cu lumea corespunde stării de perpetuă exaltare pasională, care caracterizează primul volum Persoana I plural (1964)"112. În completare, Dicționarul general al literaturii române subliniază, preluând cuvintele criticului Nicolae Manolescu, "jubilația intensă a descoperirii lumii"113, care patronează primul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și la cea a corpurilor asamblate." Această viziune aproape mesianică, pe care Auguste Comte o va clarifica, va fi susținută (nu fără a o slăbi sau o altera profund) de posteritatea pozitivistă... Rezultă că acest apel la reconstituirea unei noi consubstanțialități între credință și știință, această dublă condamnare, a științei pe cale de a se laiciza cu totul, și a credinței religioase pe cale de a se înstrăina din ce în ce mai mult de evoluția gîndirii științifice, dobîndesc, dacă le introducem în istoria culturală a veacului
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ca îndeletniciri complementare și la fel de lăudabile: "et qui facere, et qui facta aliorum scripsere, multi laudantur". Nu e vorba însă numai de activități demne de consemnare, cum s-ar înțelege din maxima amintită, ci un lucru mai adânc, privitor la consubstanțialitatea celor două ipostaze. Scrisul istoric nu numai că se constituie pe seama istoriei, dar participă la viața acesteia, intră în țesătura ei cea mai intimă și o sporește. Milenii de-a rândul istoriografia s-a voit cu toate astea în afara istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Nature du signe linguistique) îl contrazice însă pe Saussure în interpretarea noțiunii de arbitrar pe care o corelează relației semnificant/referent (cf. celebra frază saussuriană "Cuvîntul cîine nu mușcă") și nicidecum legăturii semnificant/semnificat care este o relație necesară, o "consubstanțialitate". De fapt, însuși Saussure evidențiase indisociabilitatea celor două entități ale semnului în pregnanta metaforă a foii de hîrtie cu rectoul și versoul inseparabile, dar și în formularea (din păcate neglijată) din Curs: Dacă în raport cu ideea pe care o reprezintă semnificantul
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
lucrul exclus de modelul bipolar; arbitrară nu ar fi decît relația semn/obiect, iar legătura dintre semnificant și semnificat nu ar fi arbitrară, ci necesară. Componentele semnului se află într-o per-fectă simbioză, unul îl convoacă pe celălalt și această "consubstanțialitate" a semnificatului și semnificantului asigură "unitatea structurală a semnului lingvistic". Definirea diferențială și opozițională a valorii saussuriene este consolidată de noțiunea de necesitate, perfect compatibilă cu cea de sistem. Ideea saussuriană a arbitrariului semnului lingvistic are o profundă rezonanță filosofică
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
nazism al fiecăruia dintre cei doi? Ce a fost mai întâi? Avem de-a face cu adeziuni nesăbuite (oportuniste? cinice? sincere?) la o doctrină și un regim criminale, sau e vorba de ceva poate și mai grav - și anume, de consubstanțialitatea, de confluența unor sisteme de gândire? Probleme asemănătoare s-au pus și în cazul lui Mircea Eliade, de la Daniel Dubuisson la Alexandra Laignel-Lavastine. Cred că Lilla ne aduce o foarte echilibrată sinteză a tuturor punctelor de vedere, iar concluziile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
comunicării și cea a științelor politice în hibridarea proaspetei discipline, distingînd, pe de o parte, abordarea care disociază comunicarea și politica, dînd prioritate primului concept în înțelegerea procesului de comunicare politică, iar, pe de altă parte, abordarea care insistă asupra consubstanțialității politicii și comunicării, semnalînd practic o zonă a moștenirii comune. Deși recunoaște importanța celei de-a doua abordări, autorul, pe parcursul cărții, o va privilegia, nedeclarat, pe cea dintîi. Complexitatea obiectului este reliefată prin stabilirea a trei dimensiuni ale comunicării politice
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
accentului pe aspectul pragmatic, simbolic sau structural. Autorul sintetizează pluralismul teoretic în patru perspective: comportamentistă, structural-funcționalistă, interacționistă și dialogică. Primele două disociază comunicarea de politică, privilegiind comunicarea și aspectele pragmatic și structural, în timp ce ultimele două perspective mizează, mai curînd, pe consubstanțialitatea politicii și comunicării, privilegiind, în același timp, aspectul simbolic, dar și cel pragmatic. Primele două pleacă de la o concepție a comunicării centrată pe transmisie și circulație de informație sau, pentru a utiliza termenii lui Quéré, pe o concepție epistemologică, încă
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
din perspectiva mecanismelor de influență și de argumentare. Două abordări principale concurează în studiul comunicării politice: una dintre ele disociază comunicarea și politica, dînd prioritate primului concept în înțelegerea procesului de comunicare politică; cea de-a doua perspectivă insistă asupra consubstanțialității politicii și comunicării. Dacă tehnicile de comunicare ar cunoaște un avînt fără precedent, ar fi de dorit, mai curînd, o îndreptare a propensiunii actuale, decît să fie explicat politicul prin comunicarea însăși. Într-adevăr, orice comunicare umană are o dimensiune
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
comunicării politice: dialogul, strategia, comportamentul, sistemul, construcția socială a realității. Primele două pun accent pe praxiologie, următoarele două pe proces, iar ultima, pe interpretare. Apropierea prin dialog se situează în imediata vecinătate a teoriei tradiționale potrivit căreia accentul cade pe consubstanțialitatea politicii și a comunicării. Apropierea constructivistă este mai mult influențată de sociologia comprehensivă decît de apropierile comportamentală, sistemică și strategică. Comportamentul, sistemul, interacțiunea și dialogul permit etichetarea logicilor de analiză ale comunicării politice. 1. Abordarea din perspectivă comportamentalistă. În 1948
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție. Acest model perpetuează o tradiție filosofică ce urcă pînă la Aristotel și care a fost caracterizată prin consubstanțialitatea dintre politic și comunicațional. Prin intermediul discursului, oamenii pot stabili puncte comune între opinii contradictorii și pot delibera, adică pot ajunge la o decizie grație unei discuții argumentate. Spațiul public rezultă din interlocutoriul cetățenilor care își desăvîrșesc libertatea prin participarea la
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
poeziei ("cunoștea neîmpărțit ființă îndelung provocată a Poeziei") - Roderick Usher / Edgar Allan Poe86: Lor prins, asociat, înalt profil tombal, Roderick Usher (mai înalt prin sălbateca, mătăsoasa și preoțeasca surpare a părului) cunoștea neîmpărțit ființă îndelung provocată a Poeziei 87. Sugestia consubstanțialității artistului cu propria-i creație putea veni, în primul rând, din Eureka lui Edgar Poe: obârșia operei de artă este chiar artistul (poetul creează din sine), care, în acest mod, încearcă să emuleze modelul divin. Iată de ce, fiecare este propriul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
două ipostaze interdependente, imaginarul ritualic și imaginarul poetic. Creația populară, în temeiul unui ritual al gestului și al unui ritual al cuvântului, se dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
există numai ca act de comuniune cu publicul, ca participare colectivă la crearea și receptarea spectacolului" (Măciucă, 1983, pp. 196-197). 54 De altfel, se consideră că textul dramatic, în general, se diferențiază de celelalte tipuri de texte literare "pe fondul consubstanțialității structurale a textului cu creația actoricească" (Béres, 2000, p. 10). 55 "Structura semnificantă și structura semnificată sunt indisolubile" (Matei, 1971, p. 131); într-o altă formulare, spectacolul (re)prezintă "acțiunea propriu-zisă, compusă din vorbe și mișcare" (Tudose, 2002, p. 64
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
sunt versurile din ultima parte a vieții, adunate în volumele Poezii (1964) și, postum, Călărețul orb (1975). Poetul este parte a viziunilor sale, iar contemplația tinde către o participare onirică la existența eternă. Umanitatea pare dizolvată în desfășurarea cosmică, în virtutea consubstanțialității universale. Totul devine semn sau manifestare a simbiozei dintre terestru și ceresc, prin lumină și fantezie. Imaginile construiesc mici alegorii ale unei mistuitoare nevoi de depășire a condiției individuale, într-o tentativă grațioasă, senină de a transcende existența concretă spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
peripețiilor acestora devine curând un spectacol fabulos, aluziv în mare măsură, om și animal prelungindu-se și consonând într-o paralelă pe care scriitorul nu o deconspiră direct și definitiv. Și între cele două personaje centrale e sugerată o anume consubstanțialitate. Cu toată simpatia manifestată pentru Serafim ca exponent al naivității, V. îi prezintă și limitele, după cum cu toată repulsia față de Anghel, exponent al pragmatismului, nu îi ignoră mândria, spiritul de autoapărare. Textul e de un simbolism puternic nu numai prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
modernistă, Înlăturarea lui nunumai că nu afectează semnificația clădirii, ci o eliberează, o apropie de esență. Deși această poziție este cea care a dominat teoria și practica arhitecturală a ultimului secol, ea nu este unanimă. Louis Sullivan atrăgea atenția asupra consubstanțialității ornamentului cu corpul clădirii, asemănătoare legăturii Între floarea și frunza plantei mamă. Mai târziu, L.I. Kahn considera că „articulația este Începutul ornamentului―, afirmație ce implică imposibilitatea Înlăturării totale a acestuia, precum și legătura detaliu-ornament. Frank Lloyd Wright , ca și Loos, găsește
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
îsi gândește "cu răutate" reprezentațiile , ideea fiind de a aduce spectatorul într-o stare de șoc, mai exact spus, de a-l provoca, de a-l irita chiar, de a-l scoate din habitudinile sale. [...] Montarea se constituie (în deplină consubstanțialitate cu textul) într-un fel de exegeză asupra mecanismului de agresare a unui individ, cu toate consecințele, implicate. Regizorul simte enorm și vede monstruos în acest spectacol tensionat până la paroxism, un spectacol sever și dur, incitant până la a putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nici o altă substanță sau esență, ci din Tatăl. Și lucrul acesta ni s-a părut că trebuie consimțit că a fost bine interpretat: căci știm că și unii episcopi din bătrâni, și scriitori iscusiți și nobili, au folosit cuvântul de consubstanțialitate în învățătura despre Tatăl și Fiul, adică în raționamentul divin.” (Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, Cartea a II-a, cap. XI, în PSB, vol. 75, p. 93) „... Prin Care toate s-au făcut ...” „... Toate sunt de la El, prin El și în
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
onomastica oficială care o imită Într-un mod evident programatic pe cea a vechilor suverani, considerați modele, și chiar dacă nu au lipsit Încercări de a reconstitui un imperiu egiptean În Siria și Palestina, ceea ce a lipsit a fost tocmai nucleul consubstanțialității Între rege și divinitate, fenomen care a caracterizat Întreaga istorie faraonică și care, acum, a fost distrus; după cum am spus deja, teocrația tebană este controlată Încă de puterea regală, dar nu mai există nici o legătură mitologică. Liniștita conviețuire cu zeul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Gray, 1927; Burrow, 1973, pp. 128-133; Boyce, 1975a, p. 298). Angra Mainyuxe "Angra Mainyu" (În limba pahlavi, Ahrimanxe "Ahriman") este deci oponentul simetric al lui Spenta Mainyuxe "Spenta Mainyu", ba chiar și al lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", din cauza consubstanțialității acestuia cu Spiritul Bun. Fiecare Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" are un rival specific În persoana unui arhidemon, la fel cum, În general, la yazataxe "yazata" se opun da¶va și druj. În da¶va și yazata supraviețuiesc divinități antice iraniene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]