349 matches
-
sinciții conexe, atrial și ventricular. Sub aspect clinic ciclul cardiac se referă la succesiunea sistolă-diastolă la nivel ventricular și are ca repere zgomotele cardiace. Revoluția atrială este bine descrisă sub aspect mecanic de variațiile presiunii venoase centrale. 12.4.1. Contractilitatea: cuplarea excitație contracție și interacțiunea actină-miozină în cardiomiocite Au fost prezentate mai sus evenimentele electrice la nivel de sarcolemă și în ansamblul sincițiului miocardic. Potențialul de acțiune este condus de-a lungul membranei sincițiului miocardic până la fiecare cardiomiocit contractil, inclusiv
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
relaxat (capacitatea cavității de a se umple cu sânge fără creșteri mari presionale). Presiunea telediastolică poate crește sub acțiunea unor factori ce determină scăderea complianței ventriculare, ca în distensia ventriculară excesivă, hipertrofie sau pericardită. O modalitate adecvată de evaluare a contractilității miocardului in vivo este reprezentată de curba derivată a presiunii ventriculare (). Gradul de umplere ventriculară (volum telediastolic, presarcină) determină lungimea efectivă a fibrelor musculare și deci forța activă ce poate fi dezvoltată, în conformitate cu relația lungime-forță, care în cazul unei cavități
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
urmări modul în care ventriculul se adaptează la creșterea pre sarcinii (încărcare de volum, adică prelungirea spre dreapta a umplerii), a post-sarcinii (încărcare de presiune, adică ridicarea nivelului pe sistola izovolumică la care se pot deschide sigmoidele) și respectiv a contractilității (efect inotrop pozitiv, adică o curbă amplificată a presiunii maxime izovolumice). Determinarea presiunii telediastolice la om poate fi utilă în cadrul explorării insuficienței cardiace. 12.4.3. Pompa ventriculară stângă: debitul cardiac și factorii săi determinanți (volumul sistolic și frecvența) Ventriculul
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
cardiac raportul dintre debitul cardiac și suprafața corporală (sau masa corporală). In mod evident debitul cardiac este determinat de factorii care influențează frecvența cardiacă (mai ales raportul dintre influența simpatică și parasimpatică) și volumul sistolic (reglare homometrică prin modificări de contractilitate sub control nervos și umoral și reglare heterometrică de către pre-sarcină și post sarcină). Numeroase condiții fiziologice pot determina mari creșteri ale debitului cardiac: postprandial (30%), emoții (50-100%), efort (până la 700%), temperatură crescută a mediului, sarcină. Influența frecvenței cardiace asupra debitului
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
ce rezultă prin denervare completă. Stimularea simpatică are efect pozitiv cronotrop și inotrop, cu intensificarea metabolismului miocardic și a consumului de oxigen, fiind astfel asigurat un debit cardiac și un lucru mecanic crescut. Efectele simpatice sunt mediate de noradrenalină. Creșterea contractilității miocardului (efect inotrop pozitiv) de către catecolamine este mediată de β1 adrenoceptori post-sinaptici, care cresc cAMP, cu creșterea influxului de calciu în timpul potențialului de acțiune. Foforilarea PKA-dependentă a fosfolambanului înlătură efectul tonic al acestuia de inhibare a pompei reticulare de calciu
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
vagal. Tahicardia inspiratorie se produce prin inhibarea ariei cardioinhibitorii de către aferențe de la nivel pulmonar și prin iradierea impulsurilor de la nivelul centrilor respiratori, cu activarea descărcărilor simpatice. Bradicardia atleților se bazează pe inhibiția vagală a nodului sinoatrial. Glicozidele digitalice cardiotonice cresc contractilitatea miocardului prin inhibarea pompei de sodiu. Sodiul nu se acumulează în celulă, deoarece poate fi eliminat de către antiportul Na/Ca funcținând în mod invers, fapt ce duce la creșterea nivelelor de calciu citosolic. Prin inhibarea pompei de sodiu se explică
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
de factori cardiaci (debitul cardiac), vasculari (rezistență periferică, distensibilitate) și sanguini (volemie, vâscozitate). Așa cum am văzut anterior, debitul cardiac este la rândul lui condiționat de frecvența cardiacă și debitul sistolic, iar acesta depinde de forța de contracție ventriculară, adică de contractilitatea miocardică, presarcină (volum telediastolic) și postsarcină (rezistența periferică). 13.2. Controlul nervos al presiunii arteriale Prin mecanisme nervoase reflexe este asigurată ajustarea rapidă a factorilor ce influențează presiunea arterială, adică debitul cardiac, determinat de frecvența și forța contracțiilor (inclusiv o
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
ulterioare de presiune transmurală (>10 cm H2O), tensiunea parietală urmează legea Laplace pentru secțiune circulară, iar panta curbei presiune-volum este mult mai mare. De fapt complianța venelor este mult mai mare la presiuni mici datorită modificărilor descrise privind forma secțiunii. Contractilitatea venelor este asigurată prin prezența de mușchi neted și inervația simpatică (tonus venos) și are rol în depozitarea și mobilizarea de sânge în funcție de necesități. Conductanța venoasă variabilă permite variații de debit sanguin în funcție de diametrul venos. Tonusul musculaturii netede influențează și
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
permeabilitatea pentru moleculele mari. Dispozitivul valvular descris favorizează formarea limfei, fiind deschis când țesutul este destins prin acumularea de lichid interstițial și închis când presiunea din capilarul limfatic este superioară celei interstițiale. Mușchiul neted din peretele vaselor limfatice asigură prin contractilitatea sa modificări de calibru și de presiune luminală, datorită prezenței de valvule (apropiate la vasele mici, depărtate la vasele mari), ce împiedică refluxul limfatic. La traversarea ganglionilor limfaticele prezintă numeroase anastomoze. 16.2. Formarea limfei Compoziția limfei prezintă caracteristici regionale
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
organism. Cu toate acestea, este extrem de important pentru supraviețuirea organismelor. Potențialul de repaus al tuturor celulelor este dependent în mod direct de concentrația extracelulară de potasiu. Variații anormale ale potasemiei vor produce tulburări de excitabilitate cardiacă (aritmii) și tulburări ale contractilității mușchiului scheletic, precum și ale excitabilității neuronale. Balanța potasică este redusă, pierderile zilnice extrarenale (transpirație și fecale) fiind foarte mici. Principalul mecanism prin care se reglează potasiului este cel renal. Potasiul se filtrează liber prin membrana filtrantă. În condiții normale, cea
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
lucrările de patologie a malformațiilor congenitale. Haller a lărgit orizontul în fiziologia circulației sanguine, a respirației, digestiei etc. Completează iritabilitatea descrisă de Glisson (1654) ca fiind proprie tuturor fibrelor musculare în contact brutal cu un corp. De asemenea Haller distinge contractilitatea exclusivă mușchilor de sensibilitatea care trimite și recepționează impulsuri prin țesuturi nervoase, de la și spre centrala creierului. în concepția sa sistemică Haller conectează funcția fiziologică la suportul anatomic. Toată creația și activitatea sa au creat adepți, au stârnit critici malițioase
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
combinarea lor formează organele“. Anatomia sa descriptivă este fiziologică- funcțională. în studiul țesuturilor, Bichat discerne între sistemele: celular, fibros, seros și sinovial. Lui Bichat îi aparține conceptul anatomo- funcțional de sistem tisular întemeind histologia și tot el explică fenomenele de contractilitate, iritabilitate, toxicitate folosite de Haller. Viața, pentru Bichat, „este suma totală a funcțiilor care se opun morții“. Savantul precizează importanța științelor de tangență în dezvoltarea medicinei și realizarea finalităților ei. Ingeniozitatea experimentelor sale se extinde asupra bolilor, terapeuticii, asupra vieții
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în 1902, Ernest Henri Starling (1866 - 1927) și Sir William Madock (1860 - 1924) izolează secretina duodenală; tot un englez, fiziologul Sir Henry Hallet Dale (n.1875) izolează ocitocina, hormon stocat și dat în circulație de lobul posterior hipofizar care stimulează contractilitatea uterină și ejecția de lapte din glanda mamară. Ea a fost purificată și sintetizată ca octopeptid, format din aminoacizi levogiri. În 1904, Frederich Solz (n. 1860), biochimist german, reușește sinteza adrenalinei numită și epinefrină cu acțiune simpaticomimetică cu roluri multiple
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
centrii coordonatori cerebrospinali. Ligaturile lui Stannius (1852) puneau în evidență rolul ganglionilor intracardiaci în automatismul inimii de broască. Pe de altă parte, cercetările histologice ale lui Meissner (1857) și Auerbach (1864) atrăgeau atenția asupra importanței plexurilor submucos și mienteric pentru contractilitatea intestinală. Pe baza acestor date, Gaskell (1886), ținând să sublinieze independența relativă a sistemului nervos vegetativ față de centrii motilității voluntare, îl etichetează „involuntar” și emite ipoteza unei inervații antagoniste simpatică-parasimpatică. Pentru a afirma mai pregnant această independență, Langley (1898) introduce
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
local, amestecarea și propulsia conținutului digestiv, ce sunt descrise la capitolele respective. Activitatea contractilă a mușchiului neted nu este sub control voluntar, ci este controlată de sistemul nervos vegetativ, precum și de hormoni, agenți autocrini/paracrini și alte semnale chimice locale. Contractilitatea mușchiului neted trebuie neapărat privită ținând seama de sincițialitate, care însă este mult mai complexă decât în miocard, implicând și endoteliul. Calciul și moleculele mici (inozitol trifosfat, nucleotide ciclice) pot trece prin joncțiunile comunicante (gap); cuplarea homocelulară permite amplificarea și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
tip ergotrop „fight and flight” sau de relaxare și repaus parasimpatic de tip trofotrop ce predispun la „rest and digest”. În cazul reacțiilor de predominență simpatică se produc modificări funcționale organice și tisulare la nivelul întregului corp uman. Ritmul și contractilitatea miocardică cresc, musculatura netedă vasculară se contractă mai ales la nivel gastrointestinal și renal, contribuind la redistribuirea și dirijarea sângelui spre musculatura scheletică, bronșiile se dilată favorizând preluarea O2 atmosferic și eliminarea CO2 din organism. Concomitent, are loc intensificarea glicogenolizei
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ca cel al organelor genitale, reacțiile simpatico-parasimpatice devin complementare, asigurând realizarea și finalizarea actului sexual. II.1.4. EFECTE CARDIOVASCULARE La nivel cardiac, stimularea simpatică determină creșterea frecvenței cardiace și forței de contracție. Efecte opuse de scădere a frecvenței și contractilității apar sub influența stimulării vagale. În timp ce stimularea simpatică crește eficacitatea motopompei cardiace necesară efortului fizic susținut, predominența vagală diminuează funcția de pompă a inimii, permițând recuperarea funcțională a cordului între perioadele de activitate ritmică intensă. La rândul lor, vasele sanguine
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
intrinseci au la bază capacitatea inimii denervate sau chiar izolate, de a se contracta în absența oricăror influențe nervoase sau umorale din afară. Îndeplinind rol de pacemaker cardiac, mecanismul intrinsec realizat și întreținut prin procese electrochimice și metabolice celulare, asigură contractilitatea ritmică cu frecvență și forță contractilă variabilă în funcție de gradul de umplere și întindere diastolică a fibrelor miocardice. La rândul lor, mecanismele intrinseci ale autoreglării activității contractile cardiace sunt de două feluri: heterometrice și homeometrice. Din prima categorie a mecanismelor intrinseci
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
receptorii beta-adrenergici și proteina Gs, catalizează formarea AMPciclic și deschiderea canalelor depolarizante de Ca2+. Fenomene inverse de tip hiperpolarizant realizează activarea receptorilor colinergici de tip muscarinic prin intermediul proteinei Gi și a canalelor de K+. Ambele mecanisme nervoase influențează excitabilitatea și contractilitatea miocardică, determinând variații adaptative importante ale volumului sistolic și debitului cardiac. Ca produs al valorilor normale ale volumului sistolic (70 ml) și frecvenței cardiace (70 bătăi/minut) debitul cardiac (5 l/minut) poate crește până la 12 l/minut în efortul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ale coloanei de sânge din interiorul lor. Prin destindere, arterele mari realizează pe de o parte amortizarea pulsului cardiac și creșterea randamentului inimii, iar pe de altă parte, uniformizarea și transformarea scurgerii sacadate în scurgere continuă cu debit crescut. b) Contractilitatea este capacitatea fibrelor musculare din mezarteră de a se contracta și relaxa sub influența diverșilor factori nervoși și umorali. Fenomenul, cunoscut sub numele generic de vasomotricitate, are loc mai ales la nivelul teritoriului arteriolar, bogat în musculatură netedă și deosebit de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
musculaturii netede arteriale va determina, pe plan local, creșterea fluxului sanguin în teritoriul respectiv, iar pe plan general, tendința la scăderea presiunii sanguine sistemice, ca urmare a sustragerii unei cantități de sânge din circulație. Printr-un astfel de mecanism, modificarea contractilității vasculare asigură adaptarea circulației la nevoile metabolice crescute ale musculaturii în stare de activitate și, totodată, debarasarea acesteia de cataboliții toxici rezultați din metabolismul intens muscular. Acest fenomen de adaptare circulatorie la nevoile tisulare crescute, denumit hiperemie funcțională, se întâlnește
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
arteriovenoase funcționează cu intermitență, ca o cale derivată, numai în anumite condiții fiziopatologice. Ca și arterele, venele mici sunt bogate în fibre musculare, în timp ce venele mari conțin mai ales fibre elastice. De aici, cele două proprietăți ale venelor: extensibilitatea și contractilitatea. a) Extensibilitatea sau distensibilitatea venelor este de aproximativ 6-10 ori mai mare decât a arterelor (de 8 ori în medie). Distensibilitatea totală sau complianța este creșterea maximă de volum dată de creșterea presiunii. Cum volumul venelor este de 3 ori
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
mici ale presiunii cu care sângele circulă în vene decât în artere. Pe de altă parte, venele fiind capabile să depoziteze mari cantități de sânge fără modificări importante ale presiunii venoase, sunt denumite și arii de depozit ale circulației. b) Contractilitatea este cea de a doua proprietate a venelor, conferită de prezența fibrelor musculare netede, mai ales la nivelul venelor de calibru mic și mijlociu. Tonusul venos se datorează inervației predominant simpatice a acestora și diverșilor factori umorali excitatori și inhibitori
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
este cea de a doua proprietate a venelor, conferită de prezența fibrelor musculare netede, mai ales la nivelul venelor de calibru mic și mijlociu. Tonusul venos se datorează inervației predominant simpatice a acestora și diverșilor factori umorali excitatori și inhibitori. Contractilitatea venoasă asigură, prin intermediul modificărilor de volum și presiune, stagnarea sau mobilizarea și lansarea în circulație a unor noi cantități de sânge, cu răsunet important asupra homeostaziei circulatorii generale. În afara rolului de transport, venele fac oficiul de depozit și rezervor sanguin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
superioare arterelor, aproximativ 60-70% din masa sanguină se găsește în sectorul venos al arborelui vascular. În timp ce arterele conțin doar 750 ml sânge, venele depozitează cam 2500 ml. Variații în plus sau în minus pot apărea în funcție de gradul de extensibilitate și contractilitate a sistemului venos. II.2.5. ELEMENTE DE HEMODINAMICĂ VASCULARĂ Fenomenul de deplasare a sângelui în sistemul vascular este supus legilor hidrodinamicii din fizica clasică, care au stabilit următoarea relație între debit (D), presiune (P) și rezistență (R): D=P
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]