432 matches
-
Vinkovci. Locul lui a fost luat de adjunctul său, Branko Borković. O contraofensivă croată a fost pusă la cale în a doua săptămână a lui octombrie, în încercarea de a sparge asediul, și a reușit să recaptureze satul Marinci. Însă contraofensiva a fost oprită de președintele croat Franjo Tuđman, iar pauza a permis Brigăzii 252 Blindate a JNA să recucerească Marinci, pe 14 octombrie, și să-și consolideze pozițiile pe teritoriul capturat. Vukovar era acum complet împresurat. De la jumătatea lui octombrie
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
măsuri a guvernului. Într-o încercare aparentă de a-i reduce la tăcere, ambii au fost reținuți pentru scurtă vreme de poliția militară croată. Totuși, din punct de vedere strict militar ar fi fost puține lucruri de câștigat dintr-o contraofensivă croată. a destabilizat ofensiva Armatei Populare Iugoslave în Croația, obligând JNA să blocheze luni în șir lângă oraș efective numeroase, și asta încă de la intrarea ei pe teritoriul croat. Din punct de vedere strategic probabil că orașul era oricum imposibil
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
mongolă a luptat alături de Armata Roșie, iar Mongolia a furnizat alimente și materii prime necesare industriei sovietice de război. În 1939, între Mongolia și Japonia a izbucnit un scurt război, țara fiind atacată de trupele nipone staționate în nordul Chinei. Contraofensiva sovieto-mongolă condusă de generalul Gheorghi Jukov i-a învins în mod decisiv pe japonezi. Ca urmare, Japonia a semnat un pact prin care recunoștea "integritatea teritorială" a Mongoliei. Japonia nu s-a mai aventurat să mai atace Mongolia, dar a
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
Dragoș este trimis de Kossuth pentru a-i convinge pe români să depună armele, pentru că prin rezistența lor țineau blocate prea multe trupe maghiare, care erau necesare în alte părți ale Transilvaniei pentru a se opune trupelor austro-ruse, care pregăteau contraofensiva, din Moldova și Muntenia. Generalul ungur Janos Czecz apreciază în memoriile sale că între decembrie 1848 și iulie 1849, moții au ținut în șah aproximativ o treime din efectivele armatei maghiare din Transilvania (cca 10.000 soldați), a căror lipsă
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
înștiințat pe Iancu, l-a rugat să plece numaidecât pentru a-și salva viața și l-a condus prin grădina din spatele casei. Astfel Iancu a părăsit [[Abrud]]ul în ultima clipă și s-a îndreptat spre [[Câmpeni]], unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani. Nu există totuși dovezi indubitabile despre această "iubită" a lui Avram Iancu. În memoriile sale, fostul prefect Vasile Macarie Moldovan, care după desființarea legiunii sale (a III-a de Câmpie) a luptat în rândurile Legiunii Auraria Gemina
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
pe 23 iunie, submarinul italian „Luigi Galvani” a scufundat goeleta indiană de patrulare „Pathan” în Oceanul Indian. Pe 24 iunie însă, submarinul italian „Luigi Galvani” a fost scufundat de goeleta „Falmouth” în Golful Oman. Între momentele dintre cucerirea Somaliei Britanice și contraofensiva Aliată, italienii au acordat o mare atenție activităților navale din Marea Roșie. Criza de combustibil și de piese de schimb au dus la scăderea capacității de luptă a flotilei italiene. Pe 13 august, submarinul italian „Galileo Ferraris” a încercat să intercepteze
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
italienilor, generalul locotenent Platt a fost capabil să organizeze ofensiva din Eritreea pe 18 ianuarie 1941, cu trei săptămâni mai repede decât fusese preconizat. După pierderea controlului asupra Somaliei Britanice, generalul Archibald Wavell a început să facă un plan pentru contraofensiva forțelor brianice și ale Commonwealthului. Atacul trebuia dat pe „frontul de nord” de căre oamenii generalui locotenent William Platt și pe „frontul de sud” de către forțele generalului Alan Cunningham. Wavell a făcut planuri și pentru formarea unei forțe amfibii, care
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
se urmărea recucerirea celei mai mari părți a teritoriului ucrainean, aflat în acel moment sub controlul bolșevicilor. Ofensiva a debutat cu o serie de succese, aliații reușind să intre în Kiev pe 7 mai 1920. La sfârșitul lunii mai însă, contraofensiva Armatei Roșii condusă de Mihail Tuhacevski a reușit să-i respingă forțele polono-ucrainene, alungându-le practic din Ucraina, singura regiune care nu a fost cucerită de bolșevici rămânând cea a orașului Lviv, în sudul Galiției. Soarta războiului s-a schimbat
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
de vedere al demersului nostru. Aici și cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia. Demersul României a avut consecințe foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română. Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală
Editura Destine Literare by Serghei Golubițki () [Corola-journal/Journalistic/95_a_380]
-
se retragă înspre interiorul țării, dar acestă retragere trebuia să fie una treptată, spre pozițiile pregătite în prealabil în zona râuriloe Narew, Vistula și San, dând rezerviștilor timp să se concentreze la unitățile lor, ceea ce ar fi permis declanșarea unei contraofensive generale în momentul în care aliații franco-britanici ar fi declanșat atacul promis. Cel mai pesimist plan polonez de retragerare prevedea replierea în spatele râului San, în voievodatele sud-estice și apărarea pe termen lung acolo, conform așa numitului Planului "Capului de pod
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
cu asalt regimentul 15thAlabama jurul orei 6:00 pm, și regimentul 20thMaine condus de colonelul Joshua Chamberlain. După o oră de lupte intense, cei 300 de oameni ai lui Chamberlain au epuizat aproape 15000 de muniții. El a ordonat o contraofensivă. Alabamienii au fost surprinși și învinși de regimentele unioniste și s-au retras la Big Round Top. Pe versantul vestic, regimente conduse de colonelul Vincent , au rezistat până când o parte din al 16-lea regiment a fost împins înapoi spre
Bătălia de la Gettysburg () [Corola-website/Science/307048_a_308377]
-
1918 lângă Ecaterinodar, iar Denikin a ajuns comandantul Armatei Voluntarilor. Deși printre ofițerii săi mai sentimentali exista dorința de a-l numi comandant suprem pe Marele Duce Nicolae, Denikin nu s-a arătat dornic să împartă puterea cu cineva. În fața contraofensivei comuniștilor, generalul și-a retras armatele către Don. Denikin a făcut o ultimă încercare temerară de atac al forțelor albilor din sud pentru cucerirea Moscovei în vara anului 1919. întinsă pe un front mult prea larg, armatele sale au fost
Anton Ivanovici Denikin () [Corola-website/Science/304038_a_305367]
-
a fost trimisă întreaga Armată a 5-a de Gardă. În dimineață zilei de 12 iulie, "II.SS-Panzerkorps" a înaintat spre Prohorovka în același timp cu atacurile lansate de Armata a 5-a de tancuri de Gardă, parte a unei contraofensive multifront programate de planificatorii sovietici pentru a contracara atacurile germane. Unitățile germane SS și sovietice de Gardă s-au ciocnit la vest de Prohorovka, într-o regiune în care existau numeroase ferme, mici dealuri și viroage. Ceea ce a urmat nu
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
13 iulie pentru diviziile "LSSAH" și "Das Reich" a fost de numai trei. Un număr necunoscut de tancuri au fost avariate doar, multe dintre fiind pierdute în atelierele de reparații, părăsite aici în timpul retragerii precipitate a germanilor ca urmare a contraofensivei post-Kursk, ( Operațiunea Polkovodeț Rumianțev). Istoricul Nippe consideră că numărul total al tancurilor operaționale pierdute de întregul Corp a fost de 70-80, dar este neclar câte dintre ele au avut nevoie de reparații pe termen scurt sau de mai mare amploare
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
Zitadelle. Von Manstein a încercat să-și apere punctul de vedere conform căruia cu un ultim efort putea învinge la Kursk, dar Hitler nu a fost de acord cu el, cu atât mai mult cu cât sovieticii își lansaseră propria contraofensivă în sectorul de nord al frontului. Era clar pentru toată lumea că ofensiva germană dăduse deja greș și orice încercare ulterioară de străpungere a frontului sovietic nu putea decât să aducă noi eșecuri și pierderi mai mari. Învăluirea din nord fusese
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
de start de pe 4 iulie. Scopul retragerii era scurtarea frontului, ceea ce ar fi permis să reconstituie rezervele. În sud, Armata Roșie avea nevoie de mai mult timp pentru regrupare după pierderile din iulie și nu au putut să-și lanseze contraofensiva decât pe 3 august, când a fost declanșată Operațiunea Polkovodeț Rumianțev. Ofensiva a fost facilitată de atacurile diversioniste de pe râul Mius de mai la sud de punctul principal de atac și a dus la eliberarea orașului Belgorod. În Moscova au
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
fost foarte costisitoare pentru sovietici. Deși Armata Roșie a reușit să-i împiedice pe germani să-și atingă obiectivele stabilite, a pierdut numeroși soldați și materiale militare în timpul luptelor. Pierderile germanilor în bătălia propriu-zisă, (fără cele care au rezultat în contraofensiva sovietică de pe flancurile de nord și de sud ale pungii) în perioada 5 - 20 iulie 1943 au fost între 50.000 și 57.000 . Pierderile germane de blindate au fost de 278 de vehicule .. Pierderile sovietice, după cum au fost contabilizate
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
loc în data de , în plină desfășurare a primului război mondial, în gara din localitatea Ciurea, la sud de Iași, pe calea ferată Bârlad - Iași. Bilanțul a fost de peste 1.000 morți, absența unei anchete oficiale nepermițând elucidarea cauzelor accidentului. Contraofensiva armatelor Puterilor Centrale începută în septembrie 1916 și ocuparea ulterioară a Bucureștiului au determinat, începând cu luna octombrie, exodul unei mari părți a populației spre Moldova. Refugierea guvernului și a casei regale la Iași au accentuat retragerea populației civile spre
Catastrofa feroviară de la Ciurea () [Corola-website/Science/311749_a_313078]
-
ridicat datorită numeroșilor ofițeri de carieră și a cazacilor încadrați în rândurile lor, eficiența Armatei ca întreg a scăzut în continuu datorită pierderilor suferite în lupte, compensate prin recrutarea țăranilor sau chiar a soldaților Armatei Roșii aflați în prizonierat. În timpul contraofensivei Armatei Roșii începută în octombrie 1919, Armata Voluntarilor a suferit o serie de înfrângeri, fiind împinsă constant către sud. La începutul anului 1920, armata fusese redusă la numai aproximativ 5.000 de oameni, sub comanda generalului Alexandr Kutepov. Pe 26
Armata Voluntarilor () [Corola-website/Science/304040_a_305369]
-
distincte. În prima, burii au lansat atacuri preventive în teritoriul britanic din Natal și din Colonia Capului, asediind garnizoanele britanice din Ladysmith, Mafeking și Kimberley. Burii au obținut apoi mai multe victorii tactice la Colenso, Magersfontein și Spionkop împotriva unei contraofensive nereușite a britanicilor pentru a sparge cele trei asedii. În a doua, după ce soldații britanici din ce în ce mai numeroși au fost instruiți sub comanda lui Lord Roberts, a fost lansată o nouă ofensivă, de această dată reușită, în 1900, pentru a înlătura
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
îngrijorat Antanta care a trimis în zonă pe 4 aprilie 1919 pe generalul sud-african Jan Smuts. La 16 aprilie Bela Kun declară război României și declanșează ostilitățile pe tot frontul românesc. Fără să mai aștepte consimțământul aliaților, armata română declanșează contraofensiva cu două divizii de infanterie și două de vânători de munte și după o învăluire, obligă divizia secuiască să capituleze privând armata ungară de unitatea ei de elită. Armata română își continuă înaintarea spre nord despresurând trupele cehoslovace încercuite de
Béla Kun () [Corola-website/Science/302685_a_304014]
-
s-a remarcat ca fiind un comandant militar excelent și și-a extins extrem de mult teritoriile sale de sud (Salamanca, Ledesma), precum și ca fondator a cetății de frontieră (Osma, Clunia). Ramiro a format o coaliție Pamplona/Leon, care a învins contraofensiva din Andaluzia în Bătălia de la Simancas (939). Această victorie a permis înaintarea frontierei leoneze de la Duero la Tormes. În ultimii ani ai domniei sale, el a pierdut sprijinul cumnatului său din Pamplona, care îl ajuta pe alt cumnat al său, Fernán
Dinastia Astur-Leon () [Corola-website/Science/331415_a_332744]
-
a celor irakiene (Războiul anglo-irakian). Forțele italiene din Africa de nord depășeau din punct de vedere numeric pe cele ale Aliaților. Totuși, Aliații au fost capabili nu numai să se apere cu succes împotriva atacurilor italiene, dar și să organizeze contraofensive încununate de succes, să îi înfrângă pe italieni și să ocupe coloniile lor din Etiopia și Somalia. Din februarie 1941, părea că forțele Commonwealthului că sunt pe cale să-i alunge definitiv pe italieni din Libia și să pună capăt definitiv
Teatrul de luptă din Orientul Mijlociu (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/309717_a_311046]
-
Voluntară.( Добровольческая Армия Dobrovolceskaia Armia) în Novocerkassk. Lui i s-au alăturat în decembrie Lavr Gheorghevici Kornilov, Denikin și alții. Ajutați de Kaledin, au cucerit Rostovul în decembrie. Însă cazacii nu erau foarte dornici de luptă și când a început contraofensiva sovietică sub conducerea lui Vladimir Alexandrovici Antonov-Ovseenko, cazacii au dezertat în masă din unitățile lui Kaledin, care s-a sinucis. Forțele lui Antonov au recucerit rapid Rostovul și până la sfârșitul lui martie 1918 a fost proclamată Republica Sovietică de pe Don
Războiul Civil Rus () [Corola-website/Science/298461_a_299790]
-
sovietice au reușit să străpungă liniile germane și au avansat cu 30 - 40 km pe zi, cucerind statele baltice, Danzigul, Prusia Răsăriteană, Poznańul, atingând un aliniament aflat la 60 de km est de Berlin, de-a lungul râului Oder. O contraofensivă de pe 24 februarie a nou creatului Grup de Armate Vistula de sub comanda lui Heinrich Himmler nu a reușit să obțină rezultatele scontate, iar rușii au invadat Pomerania și au ocupat tot malul drept al râului Oder, de aici continuând atacul
Bătălia Berlinului () [Corola-website/Science/304390_a_305719]