145 matches
-
Termenul tensiunii de forfecare formula 39 devine în cazul fluidului incompresibil și Newtonian formula 40. Pentru a pune în evidență sensul fiecărui termen să comparăm ecuația de mai sus cu ecuația impulsului a lui Cauchy: De notat că doar termenul corespunzător "accelerației convective" este neliniar pentru fluid incompresibil Newtonian. Accelerația convectivă este o accelerația cauzată de o schimbare a direcției vitezei, de exemplu, accelerarea fluidului care intră într-o duză convergentă. Deși individual particule de fluid sunt accelerate și prin urmare sunt în
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
fluidului incompresibil și Newtonian formula 40. Pentru a pune în evidență sensul fiecărui termen să comparăm ecuația de mai sus cu ecuația impulsului a lui Cauchy: De notat că doar termenul corespunzător "accelerației convective" este neliniar pentru fluid incompresibil Newtonian. Accelerația convectivă este o accelerația cauzată de o schimbare a direcției vitezei, de exemplu, accelerarea fluidului care intră într-o duză convergentă. Deși individual particule de fluid sunt accelerate și prin urmare sunt în mișcare instabilă, câmpul de viteze nu este neapărat
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
paranteza Poisson dă spațiul funcțiilor pe structura mulțimii unei algebre Lie. Fiind dată funcția "f", aven: Dacă avem o probabilitate de distribuție ρ, deoarece viteza din spațiul fazelor (formula 33) are divergența egală cu zero și probabilitatea se conservă, derivata ei convectivă este zero și putem scrie: Aceasta se numește teorema lui Liouville: Fiecare funcție netedă "G" peste o mulțime simplectică generează o familie uniparametrică de simplectomorfisme, iar dacă { "G", "H" } = 0, atunci " G" se conservă, iar simplectomorfismele sunt transformări simetrice. Hamiltonianul
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
transfer de căldură: convecția, conducția și radiația. Rezistența la transferul prin conductivitate este dată de componenta majoritar gazoasă. În special aici se evidențiază aerogelul pe bază de siliciu (SilicaGel), deoarece siliciul are de asemenea conducția termică mică. Rezistența la transferul convectiv este dată de faptul că aerul nu circulă în structura materialului, iar dacă folosim un gel pe bază de carbon, obținem o rezistență mică la transferul radiativ. De aceea cel mai folosit aerogel pe post de izolator termic este SilicaGelul
Aerogel () [Corola-website/Science/318802_a_320131]
-
greaca veche, "φῶς", "φωτός/phos" cu sensul de „lumină” și "σφαῖρα/sphaira" cu sensul de „minge”, cu referire la faptul că fotosfera este o suprafață în formă de sferă care emite lumina. Fotosfera este suprafața stelei (aflată la limita zonei convective) și începutul atmosferei. Are o structură și un conținut energetic condiționate de interiorul stelei. Fotosfera este stratul cel mai adânc al atmosferei solare, dar este și cel mai subțire, având doar câteva sute de kilometri grosime și o temperatură de
Fotosferă () [Corola-website/Science/320233_a_321562]
-
așadar avem de-a face cu un mozaic în continuă mișcare. Aspectul granular al fotosferei a fost comparat cu o "fiertură din orez". Granulația solară, cum se numește această rețea de celule luminoase ale fotosferei, este o manifestare a zonei convective de sub fotosferă. În această zonă energia calorică este transportată prin convecție și transformată în energie mecanică. Volume mai mici de gaze (celule convective) se ridică și apar la suprafață în fotosferă ca niște granule luminoase; risipindu-și energia în fotosferă
Fotosferă () [Corola-website/Science/320233_a_321562]
-
Granulația solară, cum se numește această rețea de celule luminoase ale fotosferei, este o manifestare a zonei convective de sub fotosferă. În această zonă energia calorică este transportată prin convecție și transformată în energie mecanică. Volume mai mici de gaze (celule convective) se ridică și apar la suprafață în fotosferă ca niște granule luminoase; risipindu-și energia în fotosferă, răcindu-se gazul coboară din nou, lăsând locul altor celule fierbinți să se ridice. Ca rezultat al acestei continue mișcări în sus și
Fotosferă () [Corola-website/Science/320233_a_321562]
-
Zona convectivă se găsește în ultimii 200.000 km ai razei solare. Această zonă este compusă din trei feluri diferite de celule, de dimensiuni din ce în ce mai mici, cu cât ne apropiem de suprafață. Celulele cele mai mari „celululele uriașe” se formează la baza
Zonă convectivă () [Corola-website/Science/320234_a_321563]
-
apropiem de suprafață. Celulele cele mai mari „celululele uriașe” se formează la baza zonei. La o adâncime de 15.000 - 20.000 km de la suprafață ia naștere „supergranulația”, de dimensiuni de ordinul a 35.000 km. Cea mai mică celulă convectivă este „granulația” fotosferică, cu diametre de cca. 1000 km. Cum toate celulele ajung la suprafață, ele pot fi studiate direct. Formarea supergranulației se datorează absorției atomilor de heliu. Formarea granulației se datorează absorției atomilor de hidrogen. La baza zonei convective
Zonă convectivă () [Corola-website/Science/320234_a_321563]
-
convectivă este „granulația” fotosferică, cu diametre de cca. 1000 km. Cum toate celulele ajung la suprafață, ele pot fi studiate direct. Formarea supergranulației se datorează absorției atomilor de heliu. Formarea granulației se datorează absorției atomilor de hidrogen. La baza zonei convective se află o regiunea numită „"Tachoclin"”, unde se amplifică câmpul magnetic preexistent. Stratul tachoclin se află la o rază de cca. 0,693 din raza solară. În regiunea denumită „"Tachoclin"”, mișcarea de rotație generală a Soarelui, (rotație diferențială datorită naturii
Zonă convectivă () [Corola-website/Science/320234_a_321563]
-
printre liniile de forță ale câmpului magnetic local. Noul câmp astfel produs va fi expulzat, sub formă de tuburi magnetice spre suprafața Soarelui, din cauza acțiunii presiunii lui Arhimede și a convecției. Aceste tuburi se găsesc în fotosferă, la marginea celulelor convective, în centrele de activitate și în Soarele calm, după cum sunt localizate fie la frontiera dintre celulele uriașe, fie între supergranule. Termenul de „"Tachoclin"” a fost inventat într-o lucrare de Edward Spiegel și Zahn Jean-Paul în 1992, prin analogie cu
Zonă convectivă () [Corola-website/Science/320234_a_321563]
-
Supergranulația este un mozaic produs de mișcarea unor celule luminoase și gigantice (supergranule de aproximativ 30.000 km) ale fotosferei (ca o manifestare a zonei convective de sub fotosferă), mișcare orizontală paralelă cu suprafața Soarelui cu viteze de 0,3-4,0 km/s. Supergranula are o durată de viață de aproximativ o zi terestră. Spre comparație granulația solară este produsă de celule luminoase de aprox. 200-2.000
Supergranulație () [Corola-website/Science/320241_a_321570]
-
de 0,3-4,0 km/s. Supergranula are o durată de viață de aproximativ o zi terestră. Spre comparație granulația solară este produsă de celule luminoase de aprox. 200-2.000 km, care se mișcă de sus în jos (de la zona convectivă spre/dinspre fotosferă) cu aceeași viteză și au o durată de viață de 5-10 minute. Materia gazoasă din superganule se mișcă de la centru spre marginea lor. Supergranulele sunt vizibile mai ales în cromosferă, fluxurile de gaze din interiorul lor par
Supergranulație () [Corola-website/Science/320241_a_321570]
-
Faculele solare sunt petele care se formează în defileurile dintre granulele solare, celulele luminoase de scurtă durată din fotosfera Soarelui, care apar datorită activității zonei convective de sub fotosferă. Faculele sunt produse de concentrații ale liniilor de câmp magnetic. O faculă solară literalmente înseamnă un loc strălucitor. Termenul este folosit în nomenclatura planetară pentru a denumi anumite caracteristici ale suprafatelor planetelor și sateliți, și este, de asemenea
Faculă solară () [Corola-website/Science/320245_a_321574]
-
sud, cu cele mai înalte vârfuri ale lor și locația, sunt: Emisfera nordică: Emisfera sudică: Dorsala se află deasupra unei caracteristici geologice cunoscută ca "Mid-Atlantic Rise", care este o umflătură progresivă. Această umflătură, este considerată a fi cauzată de forțele convective din astenosferă care împing în sus scoarța oceanică și litosfera. Această limită divergentă s-a format prima dată în perioada Triasicului. Dovezi ale dorsalei atlantice ancestrale sunt văile fluviilor mari din Americi și Africa (inclusiv Fluviul Mississippi, fluviul Amazon și
Dorsala Atlantică () [Corola-website/Science/321068_a_322397]
-
un procent din energie, dar explicarea felului în care are loc transferul acelui procent s-a dovedit a fi foarte dificilă, deși interacțiunile între particule sunt destul de bine înțelese. Unul dintre modelele anilor 1990 pentru aceasta implica noțiunea de răsturnare convectivă, care sugerează că procesul de distrugere a stelei este dus la îndeplinire de convecție, fie de la neutrinii veniți dinspre centru, fie din materia ce cade dinspre exterior. În timpul acestei explozii se formează elemente mai grele prin captura neutronilor, și din cauza
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
vitezei (fluid Newtonian), la care se adaugă gradientul presiunii. Ecuațiile furnizează componentele vitezei unei particule de fluid. Forma vectorială a acestor ecuații este: unde partea stângă a ecuației reprezintă accelerația, și poate fi compusă din efecte dependente de timp și convective, sau, dacă sunt prezente, efectul coordonatelor neinerțiale. Partea dreaptă reprezintă suma tuturor forțelor care acționează asupra volumului de control, precum gradientul de presiune, tensorul tensiunilor (formula 13) și alte forțe, cum ar fi forța gravitațională. Importanța termenilor de transport difuziv (viscozitate
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
care acționează asupra volumului de control, precum gradientul de presiune, tensorul tensiunilor (formula 13) și alte forțe, cum ar fi forța gravitațională. Importanța termenilor de transport difuziv (viscozitate) este preponderentă pentru fenomenele modelate de ecuații eliptice, respectiv a celor de transport convectiv fenomenelor modelate de ecuații hiperbolice. Cât de bună este implementarea numerică a modelării termenilor convectivi, respectiv difuzivi este reflectată de performanțele aplicațiilor software la rezolvarea unora sau altora dintre probleme. Este nevoie de o ecuație de conservare a energiei dacă
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
forțe, cum ar fi forța gravitațională. Importanța termenilor de transport difuziv (viscozitate) este preponderentă pentru fenomenele modelate de ecuații eliptice, respectiv a celor de transport convectiv fenomenelor modelate de ecuații hiperbolice. Cât de bună este implementarea numerică a modelării termenilor convectivi, respectiv difuzivi este reflectată de performanțele aplicațiilor software la rezolvarea unora sau altora dintre probleme. Este nevoie de o ecuație de conservare a energiei dacă se iau în considerare fenomene de schimb de energie, cum sunt cele de schimb de
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
se numește "forțată". În meteorologie, convecția termică se referă la mișcările verticale lente ale aerului, provocate de încălzirea neomogenă a acestuia în straturile inferioare. Datorită diferențelor de temperatură, aerul cald se ridică iar cel rece coboară luându-i locul. Mișcările convective ascendente și descendente formează așa numitele "celule de convecție". Într-o celulă de convecție se delimitează o zonă centrală ascendentă, o zonă descendentă la exteriorul curentului și o zonă convergentă la baza descendenței.
Convecție () [Corola-website/Science/325461_a_326790]