20,289 matches
-
la maximum și gata să iasă prin micul ecran. Decor: stradă din Micul Paris, lume pestriță adunată ca la Maglavit; emoție, suspans, pompieri, polițiști, jandarmi, reporter, cameraman, parcă și-o oficialitate că nu se vedea bine din cauza lacrimilor cameramanului, un copac și un pisic în vârful acestuia. Stare de tensiune, emoție, suspans și miorlăitul pisicului. Reporterița, gâtuită de emoție, vorbește în hieroglife, întrebându-l pe un șef de la pompieri la ce strategie se gândește pentru salvarea pisicului din copac. "Mă gândesc
Oscar pentru un pisic by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13674_a_14999]
-
cameramanului, un copac și un pisic în vârful acestuia. Stare de tensiune, emoție, suspans și miorlăitul pisicului. Reporterița, gâtuită de emoție, vorbește în hieroglife, întrebându-l pe un șef de la pompieri la ce strategie se gândește pentru salvarea pisicului din copac. "Mă gândesc la scară, zice omul, dar n-o putem folosi din cauza crengilor..." Cameramanul focalizează pe "fețele privitorilor" ( citat de la Florin Piersic): toată lumea e disperată. Cineva strigă: "Armata, domnilor, să vină cu un elicopter" Jandarmii se simt umiliți, pompierii la
Oscar pentru un pisic by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13674_a_14999]
-
sunt, dar, deocamdată, se pun la punct câteva detalii ale unui plan complex de salvare pentru a se evita catastrofa căderii felinului ( masculinul de la felină). Prim plan cu forțele de ordine privindu-se întrebătoare, chiar discutând și gesticulând ceva spre copac, dovadă că le frământă problema. Și, în sfârșit, în sfârșit... S-a găsit soluția: un viteaz ostaș român e gata să-și dea viața pentru onoare, patrie și pisic. Se urcă în copac viteșește ( repet) urmărit de cameraman, și toată
Oscar pentru un pisic by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13674_a_14999]
-
întrebătoare, chiar discutând și gesticulând ceva spre copac, dovadă că le frământă problema. Și, în sfârșit, în sfârșit... S-a găsit soluția: un viteaz ostaș român e gata să-și dea viața pentru onoare, patrie și pisic. Se urcă în copac viteșește ( repet) urmărit de cameraman, și toată suflarea ( tăiată) a celor prezenți. Prinde pisicul, coboară și, cu el pe-un umăr raportează cu mândrie și patriotism că misiunea a fost îndeplinită. Bineînțeles, este întrebat de reporteriță ce sentimente l-au
Oscar pentru un pisic by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13674_a_14999]
-
început de septembrie, iar dimineața pogora pe pământ lărgită de lumină și deplinătate. Totul părea în flăcări. Și, în automobilul care-i ducea, femeia i-a spus bărbatului: E mijlocul vieții. Prin geamuri, totul fugea înapoi. Casele, pădurile, munții, satele, copacii și râurile fugeau și păreau devorați pe rând. Parcă i-ar fi înghițit chiar șoseaua. A apărut o răspântie. Acolo au cotit spre dreapta. Și au mers înainte. Cred că ajungem curând, a spus bărbatul. Și au mers înainte. Copaci
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
copacii și râurile fugeau și păreau devorați pe rând. Parcă i-ar fi înghițit chiar șoseaua. A apărut o răspântie. Acolo au cotit spre dreapta. Și au mers înainte. Cred că ajungem curând, a spus bărbatul. Și au mers înainte. Copaci, câmpuri, case, poduri, munți, râuri fugeau înapoi, lunecau până departe. Femeia s-a uitat îngrijorată în jur și a spus: Cred că ne-am rătăcit. Cred că am luat-o pe un drum greșit. Probabil la intersecție, a spus bărbatul
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
a spus bărbatul. Și atunci, ce facem? a întrebat femeia. Mergem înainte. Dar ne rătăcim. Nu văd alt drum, a spus bărbatul. Și a oprit mașina. În stânga se vedea o întindere mare de pământ, goală; în dreapta, o colină acoperită de copaci. Să urcăm în vârful colinei, a spus bărbatul. De acolo trebuie să se poată vedea toate drumurile din jur. Au urcat în vârful colinei și nu au zărit șosele, dar au zărit un om care săpa într-o grădină de
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
mure și au adunat o piramidă mare în basma. Pe urmă i-au legat colțurile două câte două. Să mergem, a spus bărbatul trecându-și degetul prin cele două noduri. Însă femeia a întors capul și a respirat adânc mirosul copacilor și al pământului. A ridicat mâna și pe vârful degetelor i s-a așezat un fluture. Ah a spus ea, chiar pierdută cum sunt, tot văd cât de parfumat și de minunat este totul. Chiar fără să știu dacă voi
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
chiar pierdută cum sunt, tot văd cât de parfumat și de minunat este totul. Chiar fără să știu dacă voi ajunge vreodată, îmi vine să râd și să cânt slăvind frumusețea lucrurilor. Chiar pe drumul acesta despre care nu știu unde duce, copacii sunt verzi și răcoroși ca și cum i-ar hrăni o certitudine profundă. Chiar și aici lumina ni se așează ușoară pe obraji, ca și cum ne-ar recunoaște. Sunt plină de teamă și sunt bucuroasă. Aerul și lumina, a spus bărbatul, sunt bune
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Colțurile basmalei au fost desigur prost înnodate și murele au căzut una câte una, pe măsură ce umblam. Una câte una. Nici nu le-am simțit căzând. Mi-e foame, a spus femeia. Să mergem tot înainte, a spus bărbatul. Departe, printre copaci, au văzut o lumină roșie. E apusul soarelui a exclamat femeia. Deja apusul soarelui. Să mergem repede, a spus bărbatul. Se înoptează și încă nu am găsit drumul. Și aproape că au început să alerge. Printre umbrele asfințitului au auzit
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
au mai auzit și s-a lăsat noaptea, o noapte deasă și întunecată. Luna încă nu răsărise. Din toate părțile îi înconjurau umbre, zgomote, murmure pe care ei le confundau cu siluete, persoane, voci. Dar erau doar bezne, trunchiuri de copaci, vreascuri trosnind, foșnet de frunze. Ne-am rătăcit? a întrebat femeia. Nu știu, a spus bărbatul. Au mers înainte cu pași lenți, ținându-se de mână, în tăcere, sprijiniți unul de altul. Până când deodată au văzut că ajunseseră la capătul
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
știu, a spus bărbatul. Au mers înainte cu pași lenți, ținându-se de mână, în tăcere, sprijiniți unul de altul. Până când deodată au văzut că ajunseseră la capătul pădurii. Plini de speranță, au înaintat spre spațiul descoperit, dar, ieșind dintre copaci, s-au trezit în fața unei prăpăstii. Aplecându-se înainte, au încercat să vadă. Dar, la lumina stelelor nu zăreau nimic decât un hău de întuneric, iar o răceală de marmură le atingea obrajii. E o prăpastie, a spus bărbatul. Pământul
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
naturii umane, în speță a gîndirii artistice, de a crea conexiuni și de a stabili rațiuni adînci între diversele componente ale realului. Deși lucrările de astăzi pornesc din aceeași realitate, ele nefiind, la origine, decît felii ample din trunchiuri de copac, intervenția asupra lor, fie aceea cromatică, fie asocierea cu metalul, desubstanțializează forma sau o transferă dintr-un registru material în altul. Rînd pe rînd, lemnul își exhibă propria-i natură, își dovedește disponibilitatea pentru a primi expresii multiple, devine apoi
Imagini ale interregnului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13777_a_15102]
-
trage din text în subtext. Domină un aer de farsă, încă prevăzut, e drept, cu conceptele gravității, precum aspectul unui funambul care intră în spectacol numai pe jumătate costumat, în rest păstrînd elementele unei ținute de gală: "S-a spînzurat copacul celebru / Cel care făcuse cu mine un copil/ Lui îi plăcea stilul aripei/ Mai mult decît lutul umil.// Lui nu-i plăcea viața cu glugă/ Cu lacrima pînă-n mormînt/ Veneau rar slugile să-l scuture/ De păsăret și de pămînt
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
-i atîrnau prin creci.// Și stăpînit de gînduri albe/ S-a spînzurat fără-ndoială/ De prima pasăre-ntîlnită/ În zborul ei de gală.// Eu îl știam încă de cînd/ Înțelesesem că nu poate fi/ Pasăre și ne-ntîlneam/ Jos pe coline sidefii" ( Copacul păsărelnic). Constatăm așadar un teren de manifestare a ironiei, hibridizării, carnavalizării, note prin care, între altele, Ihab Hassan definea postmodernismul sau care, mai rezonabil, ar putea defini un modernism "copt", luînd sceptice distanțe față de propria-i substanță. Oscilînd între postura
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
ei de vid ( sacrificiu) social ca o veritabilă crucificare, e înfruntată la nevoie prin procedeele simplității bucolice: "Ești singur, iar nu știi ce zic,/ Eu zac în iarbă ca o cruce/ M-aș ridica doar să-ți ating/ Coroana de copac ferice" ( ibidem). Să ne întoarcem la imaginea lumii, care vădește sub pana poetei o visceralitate sublimată, mitologică. Atrasă și concomitent respinsă de concret, poeta îl cultivă într-un registru dublu, cu scopul de a-l dezamorsa, o dată trecîndu-l prin grila
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
cam unsprezece și jumătate dimineața, ora la care mă îndrept spre redacție. De când Timișoara a devenit o Hiroshimă a sistematizării (se schimbă țevile de canalizare și apă, se „reabilitează" străzi, se modernizează linii de tramvai, se scot și se plantează copaci, se seamănă iarbă), adică de vreo doi ani, zona în care locuiesc, mai norocoasă, a fost dotată cu un troleibuz („firobuz", în limbajul local, sau, pe scurt, „fir"), pentru a compensa dispariția tramvaiului. Mașina circulă prost, nu respectă orarul, se
Zeta-Jones are bilet circular by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13834_a_15159]
-
autorului, cu care mă mai întîlnisem prin jurnale și povești, de data aceasta despre Europa Liberă. Volumul memorialistic al lui Gelu Ionescu, apărut în colecția de Ego-grafii a Poliromului, poartă un titlu de care autorul pare a fi foarte atașat - Copacul din cîmpie, imagine născută dintr-un exercițiu de „ce-ar fi fost dacă": celebrul Bernard Pivot își întreba invitatul, la sfîrșitul emisiunii, ce și-ar fi dorit să fie într-o altă viață. Iar răspunsul, de dincolo de ecran, al lui
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
de „ce-ar fi fost dacă": celebrul Bernard Pivot își întreba invitatul, la sfîrșitul emisiunii, ce și-ar fi dorit să fie într-o altă viață. Iar răspunsul, de dincolo de ecran, al lui Gelu Ionescu, acesta ar fi fost - „un copac secular, mare, solitar, rămuros, puternic, aproape invulnerabil, într-o cîmpie ușor vălurată ce se pierde în zări." Interviurile și articolele, despre Tudor Vianu, al cărui asistent fusese, despre „memorialistica unor prieteni", despre Eminescu și Caragiale, incluse, de asemenea, în cartea
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
al cărui asistent fusese, despre „memorialistica unor prieteni", despre Eminescu și Caragiale, incluse, de asemenea, în cartea de la Polirom dovedesc faptul că fostul profesor și redactor al Europei Libere se gîndea de mult timp la alcătuirea unor memorii, și totuși, Copacul din cîmpie nu-l poate lăsa decît nesatisfăcut pe cititorul în căutarea unor relatări amănunțite din viața unui om care-a văzut și trăit multe. Gelu Ionescu are o discreție care face parte din structura lui cea mai intimă și
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
aceste rînduri, discuția... cu doi oameni care și-au descoperit după 1989 o excepțională vocație de manageri culturali nu poate fi decît foarte instructivă. l În același loc, se publică intervențiile de la lansarea cărții de memorii a dlui Gelu Ionescu Copacul din cîmpie (prezentată, nu știm de ce, drept roman) și cele de la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității București profesorului german de filosofie Walter Biemel. Dl Biemel e originar din Brașov, unde tatăl său, apropiat al lui Enescu, era
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
o voluminoasă culegere de versuri care urmează să apară la Editura Polirom anul acesta. Pietrele Pietrele pe care le aruncăm, le aud cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei. În vale, faptele clipei, descumpănite, galopează, strigând din vârf de copac în vârf de copac, dar amuțesc în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, și alunecă, precum rândunicile, din vârf de munte în vârf de munte, până ce dau de platourile cele mai depărtate, de la hotarul ființei. Acolo toate acțiunile noastre
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
versuri care urmează să apară la Editura Polirom anul acesta. Pietrele Pietrele pe care le aruncăm, le aud cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei. În vale, faptele clipei, descumpănite, galopează, strigând din vârf de copac în vârf de copac, dar amuțesc în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, și alunecă, precum rândunicile, din vârf de munte în vârf de munte, până ce dau de platourile cele mai depărtate, de la hotarul ființei. Acolo toate acțiunile noastre, limpezi ca lumina zilei
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
alunecă, precum rândunicile, din vârf de munte în vârf de munte, până ce dau de platourile cele mai depărtate, de la hotarul ființei. Acolo toate acțiunile noastre, limpezi ca lumina zilei, se prăbușesc nu în abis, ci în noi înșine. Conexiune Privește copacul cenușiu. Cerul a curs prin fibrele lui jos, în pământ - un nor sfrijit e tot ce rămâne după ce pământul a băut. Spațiul cosmic furat se învârtește în împletitura de rădăcini, se răsucește și devine verdeață. - Scurtele clipe de libertate urcă
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
răspunsuri la toate. Încă mai adânc în timp, cum procedau oamenii zorilor civilizației cu uzații și ruginiții lor veterani? Nu-i cățărau ei din ram în ram, în vârful unor mlădioși arbori seculari, scuturându-i, apoi, cu energie? Iar unde copaci nu creșteau, triburi de oameni ai ghețurilor, nu-și aduceau edentatele babe care, oricum, nu mai puteau mușca din halca de morsă, la margini de zare, spre a fi păpate de ursul polar? Ajungea tribului un singur bătrân șamanul care
Bătrâni, luați-vă gândul! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13973_a_15298]