149 matches
-
jucăria unui anumit tip de feminitate. El trebuie să arate că cea (cel) care îl rostește e o fire delicată, emotivă, gata să guste, cu ochii umezi, fleacuri „dulci“, gesturi „fine“, oameni „atenți“. „Drăguț“ exprimă femeia adultă în regim de copiliță. Adjectivul tinde spre substantiv: „Sunteți un drăguț!“ riști să auzi dacă faci o elementară manevră de politețe. Totul se poate salva prin această încăpătoare categorie: există băieți drăguți și fete drăguțe, petreceri drăguțe, filme drăguțe, cadouri drăguțe, restaurante drăguțe. (Tot
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
o margine în alta, din Apus în Răsărit Și din Miazănoaptea aspră, până-n calda Miazăzi, Cu iubire și dreptate, fiecare-a stăpâni: Cel dintâi, ARDEAL, fiindcă era primul său flăcău, Cuvenitu-i-s-a dreptul de urmaș la tronul său. Prima fată, BUCOVINA, copilița cu chip drag, A primit drept moștenire Țara codrilor de fag. Și-a urmat apoi MOLDOVA, cu surâsul ei candid, Ce-a-nceput să stăpânească peste Țara de molid Iar frumoasa, visătoarea, BASARABIA, bălaia, Cu păr lung de aur moale
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
s-adună iar cu toții Sunt din nou uniți în vatra și-n străbunele hotare, Vechea DACIE renaște, într-o ROMÂNIE MARE... Din nefericire însă, visul abia împlinit, Tot ca visul cel de-o clipă, repede s-a risipit... Două dintre copilițe, tam-nisam și fără vină, BASARABIA cea blondă și cu dulcea BUCOVINĂ, Rupte iarăși, cu cruzime, din fruntariile Țării, Iau toiagul pribegiei, și-al tăcerii, și al uitării... De atunci, bătrânul tată, CARP, slăvitul împărat, În mormânt se zvârcolește și se
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
CARP, slăvitul împărat, În mormânt se zvârcolește și se roagă ne-ncetat: Doamne, ce-au făcut copiii și cu ce ți-au mai greșit, C-așa brusc și fără milă Tu din nou i-ai părăsit? Ți-au făcut vreo mâhniciune copilițele-mi iubite, Cum îngăduiești Tu raptul, cât mi le mai lași robite? O, preabunule Părinte, amintește-ți iar de noi Prin puterea Ta cerească, dă-mi copilele-napoi! Pentru orice român, Basarabia a fost, este și va fi pe vecie
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
Unul după altul și-au găsit locul, fiecare unde i-a hărăzit soarta. Doar unul a rămas în casa părintească și a adus el o fată, să-i fie nevastă, care era frumoasă, subțirică și veselă. Arăta ca o fragedă copiliță. Tocmai ea, Rada, urma, peste ani, să-i fie leagănul și alinarea sufletească bunicii. Acum, dacă Ana, nora cea mai mare și Călin, băiatul său, nu mai sunt, părăsind această lume prea repede, doar la vârsta de 28 de ani
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
un plus semantic 62: * sufixe diminutivale (plus semantic = perceperea dimensiunilor mai mici/ a caracteristicilor diminuate ale unui element, raportarea subiectivă la acesta implicare afectivă/ alint, ironie/ caracter peiorativ etc.): măsuță, scăunel, ineluș, floricică, floricea, frunzuliță, copilaș, puișor, mămică, tătic, inimioară, copiliță, profesoraș, repejor, aolică, mătăluță etc.; * sufixe augmentative (plus semantic = ideea de mărire sau perceperea exagerată a caracteristicilor unui element): copilandru, băiețoi, băietan, căsoaie; * sufixe colective (plus semantic = perceperea ideii de mulțime, raportare la referent ca la unul colectiv): frunziș, brădet
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
în cazul surorilor sau fraților: „Ie-ți Marie, ziua bună De la soare, de la lună Săracă Marie, dragă Astăzi în pământ te bagă Și te-i face țărnă neagră.” Frumoase și gingașe sentimente sunt exprimate în cântecele de leagăn: „Nani, nani copiliță Draga mamei garofiță Că mama te-a legăna Și pe față te-a spăla Cu apă de la izvoare Ca să fi ruptă din soare Și să n-ai asemănare.” „Nani, nani, puiul mamii, Culcă-mi-te mititel Și te scoală măricel
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
de la Gherla/ vinde, tată, tot ce ai/ și mă scoate din pîrnai/ că m-am săturat de stat/ și de-atîta așteptat". Dragostea față de femeia iubită este cîntată într-una din cele mai frumoase poezii de pușcărie: Și-am iubit o copiliță/ din copilăria mea/ si-am iubit-o cum iubește/ marinarul barca sa/ Și am prins-o într-o seară/ cu un alt băiat din sat/ c-un cuțit ce-aveam la mine/ inima i-am despicat". Dorul de femeia de
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
Era zidită și nu mai avea mult. Chiar și când bănuiau că n-a rămas din ea decât țărâna și duhul, sânul ei nu uita ritmul, în zori, la apus, laptele curgea încăpățânat ca spaimele ce aveau să bântuie satul. Copilița supse la zid, scoase dulceața din piatră și crescu până ce prin crăpături nu mai treceau decât aer și ierburi și atunci încetă să sugă. Demult de tot. Poezia lui Mimi Khalvati zidește la temelie iubirea vie a autoarei pentru lumea
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nori, când cu lună. Toate le făceam cu plăcere și seriozitate, având deseori spectatori familia Profir care-mi aprecia hărnicia și priceperea, dar ceea ce mă încălzea la lucru și-mi îndulcea orele de oboseală peste puterile mele era prezența unei copilițe cam de vârsta mea, Agata Profir, școlăriță, care era certată câteodată de părinți sau de bunicii ei că stă prea mult în preajma mea și că neglijează lecțiile. Dar copila venea întotdeauna după ce-și termina de scris și învățat temele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
Scena ce mi se înfățișa părea o urmare la o întâmplare reală. Oamenii din vis îi mai văzusem? Poate i-am văzut. Îmi erau cunoscuți, adică i-am recunoscut. Un fecior cam negricios, cu ochii negri, ducea în brațe o copiliță poate de doi ani, foarte frumușică și delicată. El însuși feciorul era bine îmbrăcat, pălărie neagră și bundă brumărie. Nu era fecior, nu era holtei; copila era a lui. O privea cu dragoste și-i cânta: Tata verde, mama neagră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de două ori în martie căci și capra nimerise în cuțitul unui cazac, vaca o luaseră furierii prusieni, nici o găină nu mai scurma, de la porumbeii uguitori rămăsese numai găinațul, când și flăcăul cu mustața-n furculiță care le făcuse pe copilițele Stine Trude Lovise într-o doară cu ștremeleagul lui, căci Amanda fusese de fiecare dată receptivă, o părăsise și fugise din nou după acont de soldă în Saxonia, Boemia, Hochkirch, pentru că regele-l chema așadar când cele trei păpuși de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cele discutate rândul trecut e o treabă. Că n’am reușit, e alta. Ceva m’a determinat să-mi schimb direcția, Însă doar ca o amânare. Pentru că, zilele trecute, În drum spre casă, am văzut ceva, de loc singular: o copiliță care ținea cu orice preț să adauge la un buchet de flori de câmp ofilite pe jumătate câteva ramuri de Forsythia, acel arbust care de câteva săptămâni Încoace se ține Încărcat de flori galbene cu câte patru petale. O acțiune
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
vină și Mihai. Am alungat pe inoportunii de alături și acum casa e iar a noastră: Tu și eu. Îți vorbesc fără vorbe ca și când mi-aș fi pierdut glasul. De pe radio se uită la mine cu ochi mari și mirați copilița de 3 ani. Parcă mi-ar spune: - „Ce faci tu, Mamunică?“ - „Scriu unei fetițe mari, draga mamei. O fetiță care a plecat departe de mama ei.“ - „De ce?“ Îi răspund: „Ca să învețe franțuzește bine“... Mouetta dragă, dragă, simți tu cum parcă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
credința. Acum, seară de seară, rugăciunea mea e mai fierbinte și semnul crucii care-mi încheie ziua de muncă și chin ne unește sub același semn de credință, de speranță și de iubire. Dar uneori am îndoieli și atunci tu, copilița mea iubită, ești cea care pecetluiește asupra mea încrederea în justiția divină finală. Vai, mă strâng lângă tine duios, cu sfială și strig, speriată: scapă-mă! M. 39/1948 I [1 martie 1948] Mouetta mea, astăzi, întâi martie, luni, am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe 7 martie; cred că s-au supărat, fiindcă nu mi-au răspuns nimic la scrisoarea în care le spuneam că n-am de gând să le pun cununiile, că n-am de gând să fiu de față. Ah, familia, copilița mea, ce calamitate! nu ți poți închipui ce greu de suportat, ce sufocantă este! [...] [adaos] 1 martie [1948] Adaug următoarele la scrisoarea pe care nu ți-am putut-o trimite. 1) Problema Cioflec e cumplită, cred că nu mai rezist
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
părul mătăsos care scăpa în șuvițe dezordonate, drepte, ce-i dă deau un aer nepieptănat (cât am mai suferit din cauza asta!). Încă mai credeam că Amărădia e cel mai mare fluviu din Europa (la 7 ani). Apoi, Melinești (Gura Ploștii!) - copilițele care ne ieșeau înainte, bătrânii care-mi sărutau mâna măslinie, cu degete subțiri... Și apoi mă gândeam: încă 8 kilometri și am să ajung... la noi. „Păru’ Legat“, clopotul bisericii, apoi tata îmi spunea, invariabil: „Am intrat în hotar!“ Vedeam
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
adus mare folos. Dar, oricum, era altceva decât angoasa de neevitat a sărbătorilor și a aniversărilor, acea întoarcere spre un trecut pe care nu-l vom mai regăsi niciodată, decât acel tête à tête cu amintirea, decât acel șir de copilițe și copile care se ivesc din trecut, în rochițe de catifea sau de creton. Mă opresc ca halucinată în fața horei lor, o prind din fugă pe una dintre ele, îi vorbesc, o mângăi, îi aranjez un cârlionț, îi dreg un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
da senzația de „odihnă” de spital. Prefer banca de lemn și zgomotul pensulei pe pânza ce-și așteaptă amprenta. Luni, 22 iulie 2002 - Călinești Spațiul nostru de vis a fost invadat de femei de serviciu care fac curățenie în camere, copilițe care șterg balustradele, armata care instalează în curtea imensă corturile sub care vor fi puse mese și bănci care vor ospăta mâine personalități politice ale țării aflate în turneu prin județ. Acest eveniment care stresează oficialitățile locale de când am venit
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Cine să-i șoptească unui copil primit cu ostilitate, lăsat cu sine însuși într-un pat sanitar (fie el în perfectă igienă), o poezie ca aceasta care avea circulație largă în nordul Moldovei acum o suta de ani? "Nani, nani, copiliță,/ Draga mamei garofiță./ Că mama te-a legăna/ Și pe față te-a spăla/ Cu apă de la izvoare...// Nani, nani, drăguliță,/ Crește-ai ca o garofiță./ Să fii naltă trestioară,/ Albă ca o lăcrămioară,/ Blândă ca o turturea." Îmi pun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
CREȚEANU, M. ZAMPHIRESCU G. Crețeanu (1829-1887), autorul popularului "Cîntec al străinătății" ("Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea"), e un făcător de goale versuri, moralizatoare și pline de poncife, sau, când sunt erotice, cântând cu dignitate "copilițe rumeioare" și pe "gentila dona". Nici Mihail Zamphirescu (1838-1878), amintit mai ales pentru "bufoneria literară" Muza de la Borta rece, împotriva "Junimii", nu era mai talentat. Acesta cultiva o poezie pesimistă, de genul cavernos. Poetul, uitând de Dumnezeu "în zi de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
săi. Autorul devenise, pentru tinerii confrați și admiratori, domnul Paul Georgescu, iar pentru prieteni „conu’ Paulică” - o mai potrivită identificare a șugubățului locvace, tobă de carte și iuțit de talent, avid de mâncăruri, bârfe și lecturi. Încăpățânat, Închina totuși bătrânei copilițe Utopia osanale când vitejești, când elegiace, când sarcastice, după cum Îi dicta schimbătoarea meteorologie a Încăperii și a Încăperilor din suflet. Criza În care viețuia era acută și urâtă, Într-adevăr. Și-o ameliora prin scrisul tenace, prin lecturi reluate și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
iar când durerea gâtului îi întrecea răbdarea și plăcerea, fugea afară și lua calea, pe lângă bătrâna din colț ce da în bobi unei vădane, fie spre parcul Romaneștilor, fie spre lunca Jiului. Întâlnește, și se amestecă între ei, copii și copilițe, bucurându-se în jocuri de cuvinte, cu tâlcuri pierdute, și în neastâmpăr de picioare, ca și cei de la Teiu, unde rareori mergea. Cine dintre noi - va scrie, spre zenit, în textul Constantin Brâncuși și Ezra Pound - nu a practicat, în
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
Progresul”, „Electricitatea”), și sculptură monumentală („Carol Davilla”). "Ion Georgescu", fiind și el elev al "Școlii de Arte Frumoase" din București, realizează portrete într-un mod realist datorită unor vaste cunoștințe anatomice(„Actorul Mihail Pascaly”), dar are și înclinații spre "romantism" („Copiliță rugându-se”). Acesta are realizări și în domeniul sculpturii monumentale, creând statuia lui "„Gheorghe Lazăr”" din Piața Universității din București și "statuia lui „Gheorghe Asachi”" de la Iași, dar și figuri alegorice precum „"Justiția"” și „"Agricultura"” de la Banca Națională din București
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]