160 matches
-
cu dezvoltare hifală, în care alungirea se face prin adăugarea de material nou numai la extremități și la locul de origine a ramificațiilor. După un timp are loc fragmentarea în porțiuni scurte și egale (Actinomycetes). Corpii elementari sunt mici structuri corpusculare care cresc și se multiplică prin diviziune. Viteza de multiplicare bacteriană este foarte mare, datorată metabolismului bacterian foarte intens, astfel la fiecare 20 de minute apare o nouă generație.
Bacterie () [Corola-website/Science/300776_a_302105]
-
Albert Einstein a dat explicația teoretică a faptului că în efectul fotoelectric energia maximă a electronilor emiși de o suprafață metalică iradiată depinde nu de intensitatea, ci numai de frecvența radiației incidente, făcând presupunerea că radiația electromagnetică are o structură corpusculară (1905). Această ipoteză a fost primită inițial cu ostilitate de lumea științifică, până când în anul 1923 ea a fost reluată de Arthur H. Compton și acceptată ca unică explicație posibilă a împrăștierii razelor X pe electroni atomici (efect Compton). „Cuantele
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
anemii, boli cardiovasculare sau disproteinemii. Structura și metabolism. Hematia adultă nu are nucleu iar conținutul de consistența unui gel are o organizare bine structurată. Principala substanță conținută în hematii este hemoglobina care ocupă cam 33% din volumul acestora constituind concentrația corpusculară medie și reprezintă în valoare absolută în jur de 30 pg (1.8-2 fmol). Restul este reprezentat de lipide (7%), glucide (3%), diferite alte substanțe organice și anorganice și apă (57%) . Stroma hematiilor alcătuită din proteine și lipide, mai ales
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
unor variabile ascunse. Aceste vederi contradictorii pot fi testate experimental; rezultate parțiale par să favorizeze interpretarea de la Copenhaga. La sfârșitul secolului al XIX-lea, fizica clasică oferea imaginea unitară a unui Univers alcătuit din "materie" și "radiație". Existau o "teorie corpusculară a materiei" și o "teorie ondulatorie a radiației", capabile să descrie în mod coerent, pe baza unor principii generale, cele două categorii de fenomene. Dificultățile pe care le-au întâmpinat aceste teorii în interpretarea interacțiunii dintre materie și radiație au
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
fotoelectric, pe care teoria ondulatorie fusese incapabilă să-l explice. O confirmare ulterioară a teoriei fotonului în detrimentul teoriei ondulatorii a venit de la efectul Compton (1924). Analiza experimentelor de interferență și difracție arată că lumina se propagă sub formă de unde; aspectul corpuscular se manifestă însă în procesul emisiei sau absorbției luminii de către materie. Acest caracter dual — corpuscular și ondulatoriu — al radiației este incompatibil cu fizica clasică. În teoria corpusculară a materiei, descoperirea electronului în razele catodice de către J.J. Thomson (1897) și cercetările
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
fotonului în detrimentul teoriei ondulatorii a venit de la efectul Compton (1924). Analiza experimentelor de interferență și difracție arată că lumina se propagă sub formă de unde; aspectul corpuscular se manifestă însă în procesul emisiei sau absorbției luminii de către materie. Acest caracter dual — corpuscular și ondulatoriu — al radiației este incompatibil cu fizica clasică. În teoria corpusculară a materiei, descoperirea electronului în razele catodice de către J.J. Thomson (1897) și cercetările asupra împrăștierii razelor "alfa" efectuate de Rutherford l-au condus pe acesta din urmă la
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
de interferență și difracție arată că lumina se propagă sub formă de unde; aspectul corpuscular se manifestă însă în procesul emisiei sau absorbției luminii de către materie. Acest caracter dual — corpuscular și ondulatoriu — al radiației este incompatibil cu fizica clasică. În teoria corpusculară a materiei, descoperirea electronului în razele catodice de către J.J. Thomson (1897) și cercetările asupra împrăștierii razelor "alfa" efectuate de Rutherford l-au condus pe acesta din urmă la elaborarea unui model al atomului (1911), constituit dintr-un nucleu de mici
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
Radiația cosmică, numită și „radiație cosmică de fond”, este radiația de natură corpusculară provenită direct din spațiul cosmic („radiație cosmică primară”) sau din interacțiunile acesteia cu particulele din atmosferă („radiație cosmică secundară”). La radiația cosmică nu este vorba deci de un câmp electromagnetic, și nici măcar de fascicule sau raze de particule elementare, ci
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
și decan al Facultății de Științe (1926-1928). La Cernăuți a inițiat primele cercetări de fizica descărcărilor în gaze din România, devenind un deschizător de drumuri în domeniul fizicii plasmei. În 1934 a fost chemat să preia conducerea "catedrei de fizică corpusculară", nou înființată în cadrul Facultății de Științe a Universității din București; un an mai târziu a trecut la "catedra de acustică, optică și fizică moleculară", unde a activat în perioada 1935-1962. A funcționat și ca director tehnic al Radiodifuziunii Române (1940-1944
Eugen Bădărău () [Corola-website/Science/302663_a_303992]
-
În cadrul fizicii, dualismul corpuscul-undă se referă la faptul că materia prezintă simultan proprietăți corpusculare și ondulatorii. Este vorba despre un concept central al mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
faptul că materia prezintă simultan proprietăți corpusculare și ondulatorii. Este vorba despre un concept central al mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton). Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă, fie o undă. Ideea dualității a apărut în legătură cu natura luminii, Louis de Broglie
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
energia și impulsul) precum și mărimi caracteristice undelor (frecvența, lungimea de undă). Noile ipoteze au fost cu greu acceptate de comunitatea științifică. Experimentele ulterioare au demonstrat, însă, corectitudinea acestor ipoteze. Efectul fotoelectric este un fenomen fizic în care se manifestă natura corpusculară a luminii. El constă în emisia electronilor de către un corp aflat sub acțiunea radiațiilor electromagnetice. Pentru explicarea lui, Einstein a presupus că fotonii din care este alcătuită lumina ciocnesc atomii din substanța respectivă, fiecare foton incident eliberând câte un electron
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
a satelitului în raport cu unghiul formula 17 Acest rezultat nu era în concordanță cu teoria clasică asupra undelor electromagnetice, potrivit căreia radiația împrăștiată ar fi trebuit să aibă aceeași lungime de undă cu cea incidentă. Efectul Compton a fost explicat considerând natura corpusculară a energiei electromagnetice. Noutatea a constat în introducerea impulsului pentru cuanta de energie. Pentru justificarea fenomenului se consideră că fotonii incidenți ciocnesc elastic electronii din blocul de grafit. Astfel se conservă atât energia sistemului cât și impulsul acestuia. Din legea
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Din cele două teoreme de conservare se obține expresia unde formula 44 reprezintă lungimea de undă Compton. Se observă că rezultatul teoriei elaborate de Compton este identic cu legea obținută experimental. În concluzie, efectul descoperit de acesta confirmă încă o dată natura corpusculară a radiațiilor electromagnetice. În 1927, Clinton Joseph Davisson și Lester Halbert Germer au evidențiat comportamentul ondulatoriu al electronilor. Experimentul lor a fost una dintre cele mai importante confirmări a ipotezei lui de Broglie. Ei au utilizat un tun electronic ce
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
redactor șef adjunct, apoi redactor șef, al revistelor de specialitate ale Academiei Române: "Studii și Cercetări de Fizică" și "Revue Roumaine de Physique" (1956-1985). A adus contribuții originale în domenii variate ale fizicii teoretice: "rezistența metalelor în câmp magnetic", "absorbția razelor corpusculare grele în materie", "teoria pozitronului și polarizarea vidului", "radiația electromagnetică multipolară", "termodinamică și mecanică statistică", "dezintegrarea pionilor în muoni și neutrini", "reprezentările algebrelor Lie ale grupurilor unitare și ortogonale". În colaborare cu Costin D. Nenițescu, a publicat și lucrări de
Șerban Țițeica () [Corola-website/Science/304138_a_305467]
-
suficientă pentru a prezice energia unei unde. În cazul luminii, frecvența e cea care pare să prezică energia. Era nevoie de ceva care să explice acest fenomen și să pună de acord rezultatele experimentelor care arătau că lumina are caracter corpuscular cu cele care arătau că are caracter de undă. Începutul real al mecanicii cuantice este considerat a fi dat de lucrările lui Max Planck din 1900. Albert Einstein și Niels Bohr au adus rapid contribuții importante la ceea ce azi numim
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
de o anumită frecvență transportă o cantitate invariantă de energie. Cu alte cuvinte, fotonii individuali pot transporta mai multă sau mai puțină energie, depinzând doar de frecvența lor. Chiar dacă descrierea fotonilor așa cum reiese din cercetările lui Planck seamănă cu modelul corpuscular al lui Newton, fotonii lui Einstein au frecvență iar energia unui foton este proporțională cu acea frecvență. Modelul bazat pe analogia cu particulele a fost astfel din nou compromis. Ambele modele, atât cel bazat pe analogia cu undele cât și
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Teoria cuantică, în stadiul de mecanică cuantică în care se afla în anul 1927, explica structura sistemelor atomice din două puncte de vedere aparent contradictorii, care ilustrau ideea de dualism undă-particulă. Punctul de vedere „ondulatoriu” (Schrödinger) și punctul de vedere „corpuscular” (Heisenberg), în interpretarea statistică dată de Born, conduceau la aceleași rezultate, iar Dirac avea să arate în 1930 că ele erau aspecte complementare ale unei teorii unice. Mecanica cuantică nu includea însă interacția sistemelor atomice cu câmpul electromagnetic: emisia și
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
care definea niște coeficienți de emisie spontană, emisie stimulată și absorbție, fără o bază teoretică de calcul. Teoria cuantică a radiației, numită electrodinamică cuantică, a fost elaborată, într-o primă versiune, de Dirac, în 1927. Punctul de vedere era unul corpuscular: radiația electromagnetică era tratată ca un gaz de bosoni de masă zero (fotoni) ale cărui stări erau descrise în reprezentarea numerelor de ocupare, emisia și absorbția de radiație fiind descrise de operatori de creare și anihilare. Punctul de vedere ondulatoriu
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
Tehnica diagramatică introdusă de Feynman este atât de eficientă încât i-a permis să obțină în puține ore rezultate care, prin metode convenționale, le-au luat altora mai multe luni. Schwinger nu aprecia această metodă, care pune accentul pe aspectul corpuscular (particulă) al teoriei, trecând în plan secundar aspectul ondulatoriu (câmp); el a făcut cândva comentariul ambiguu: „Ca și circuitele integrate cu siliciu din anii mai recenți, diagrama Feynman a adus calculul la îndemâna maselor”. ("Like the silicon chips of more recent
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
în funcție de greutatea corporală , în trepte de câte 250 mg , utilizând diviziunile de sfert de comprimat . Doza de Siklos trebuie menținută atâta timp cât pacientul răspunde la tratament , fie sub aspectul clinic fie sub cel hematologic ( de exemplu , creșterea hemoglobinei F ( HbF ) , volumul corpuscular mediu ( VCM ) , numărul de neutrofile ) . În cazul lipsei de răspuns ( reapariția crizelor sau lipsa scăderii frecvenței acestora ) , doza zilnică poate fi crescută în trepte de câte 250 mg . În cazul în care un pacient continuă să nu răspundă la doză
Ro_949 () [Corola-website/Science/291708_a_293037]
-
München (1890) și în final la Viena (1895). Marea sa realizare o constituie aplicarea matematicii în studiul fenomenelor fizicii. Astfel, a generalizat legile teoriei cinetice a gazelor cu ajutorul metodelor statistice. În 1877 a completat studiul termodinamicii, luând în considerare structura corpusculară a sistemelor fizice și mișcarea dezordonată a moleculelor și astfel a fundamentat pe cale cinetico-moleculară principiul al doilea al termodinamicii. S-a ocupat cu teoriile lui Maxwell și cu teoriile dialecticii. A stabilit constanta universală în fizică "k" (numită ulterior constanta
Ludwig Boltzmann () [Corola-website/Science/298264_a_299593]
-
sugestia lui Laplace conform căreia „forța de atracție a unui corp ceresc poate fi atât de mare încât lumina să nu mai poată părăsi interiorul acestuia”. Deși nu era singurul adept al unei asemenea idei, care se bazează pe teoria corpusculară a luminii susținută de Newton, această anticipare a teoriei contemporane a „găurilor negre” rămâne impresionantă. Laplace a inclus-o în prima ediție a lucrării sale „Exposition du systeme du monde”, publicată în 1796. Din motive necunoscute, el a omis această
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
din nucleul extern) precum și câmpul cu cauze externe, extins la mare distanță în spațiul extraterestru (curenți ionosferici, centurile de radiație, structura magnetosferei). Câmpul extern se manifestă printr-un spectru de variații larg și se datorează fluxului radiațiilor solare electromagnetice și corpusculare. Acest proces de monitorizare conduce la următoarele direcții de cercetare cu rezultate mai importante: Participarea Observatorului Geomagnetic Surlari la programul internațional de monitorizare complexă a câmpului magnetic planetar (INTERMAGNET) aduce o contribuție la reevaluarea periodică a modelului acestuia prin stabilirea
Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu” () [Corola-website/Science/318324_a_319653]
-
și ajunge la concluzia: "Orice rază de lumină, care trece printr-o suprafață refrectoare oarecare, capătă o anumită structură sau stare provizorie, care revine le intervale egale pe măsura trecerii razei..." Această periodicitate îl determină să înțeleagă că, în afară de carcterul corpuscular, lumina are și proprietăți ondulatorii. La începutul acestui secol, Thomas Young (1773 - 1829) realizează un experiment prin care pune în evidență interferența luminii. În 1895, Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele X realizând prima radiografie. Acest secol este marcat de formularea
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]