339 matches
-
cu tine!... Înțeleg să mi-o admiri, dar nu văd ce ai cu mine? - Pe Matilda ce-o-iubești, am avut-o ca nevastă; Boierule, de-o răpești, mă arunc de la fereastră! Am pierdut-o într-o noapte: un pariu nenorocit... Iar crâșmarul, măi nepoate, zarurile-a măsluit. - Hei scripcare, nu mai cânți! Nu de asta te plătesc? Dacă iar mă scoți din minți, jur: de tine mă lipsesc! A venit spre noi, Matilda, fața-n flăcări îi ardea... Bietul om plângea pe
LĂUTAR CU PLETE DALBE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1351 din 12 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376367_a_377696]
-
lumina zilei măiastra cântecului popular, MARIA TĂNASE), într-o cârciumă care purta numele „LA MANDRAVELA” (unde se distrau șuții, geambașii, chrigii, negustorii, etc. din romanul „GROAPA” de Eugen Barbu. Aici cânta Prichindel la scripcă, iar Matilda servea la masă clienții. Crâșmarul Gheorghe Dinescu l-a provocat la o partidă de zaruri pe soțul Matildei, care era ciupit bine de aburii băuturii, și i-a luat nevasta. La „un pariu nenorocit” și-a pierdut nevasta, pe Matilda, care l-a rugat pe
LĂUTAR CU PLETE DALBE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1351 din 12 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376367_a_377696]
-
cu tine!... Înțeleg să mi-o admiri, dar nu văd ce ai cu mine? - Pe Matilda ce-o-iubești, am avut-o ca nevastă; Boierule, de-o răpești, mă arunc de la fereastră! Am pierdut-o într-o noapte: un pariu nenorocit... Iar crâșmarul, măi nepoate, zarurile-a măsluit. - Hei scripcare, nu mai cânți! Nu de asta te plătesc? Dacă iar mă scoți din minți, jur: de tine mă lipsesc! A venit spre noi, Matilda, fața-n flăcări îi ardea... Bietul om plângea pe
AMINTIRI DE LA MANDRAVELA de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1498 din 06 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374737_a_376066]
-
de Eugen Barbu). În această cârciumă cânta renumitul scripcar Prichindel, iar Matilda (nevastă-sa) servea clienții la masă și, când i se făcea poftă să distreze consumatorii, cânta melodii de petrecere... sporindu-și câștigul prin bacșiurile pe care le primea. Crâșmarul Gheorghe Dinescu l-a provocat pe scripcarul Prichindel (soțul Matildei) la o partidă de zaruri. Muzicantul, care era ciupit bine de aburii băuturii... a pierdut-o pe Matilda la „un pariu nenorocit”, dar focoasa țigăncușă, mult mai tânără decât scripcarul
AMINTIRI DE LA MANDRAVELA de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1498 din 06 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374737_a_376066]
-
care însemna bogați, spre deosebire de restul comunității - săracii. Majoritatea covârșitoare a burgheziei orășenești o constituia însă mica burghezie: patentarii de treapta sau starea a treia, micii negustori și meșteșugari din afara breslelor care practicau negoțul cu amănuntul, sutele de ambulanți, miile de crâșmari, bacali, lipscani ș. a. Numai în orașul Iași, la 1845, din cei 1.167 negustori și calfe indigene, 264 erau cârciumari, 173 erau rachieri, 182 bacali ș.a.m.d., adică, în cea mai mare măsură, negustori care vând produse rezultate din
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
rele ale oamenilor. Criteriul etnic a fost dublat de criteriul etic (200). Este perioada când simbolurile și motivele teologice tipice sunt adaptate la realitățile sociale ale epocii și ale regiunii respective. Astfel, în această epocă, alături de damnați ca „mincinosul”, „scumpul”, „crâșmarul”, „care nu face coconi”, „care omoară prunci”, sunt supuși la „chinurile iadului” și vrăjitorii, precum „fermecător[ul]”, „[vrăjitoarea] care ia mana vacilor”, „bosorcoaia” (34, pp. 94-95 ; 171, p. 118). Așa cum apar reprezentați într-un mare număr de biserici : Hurezu (1693
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pentru aceea merge lumea la ele, pentru că-i [a]duce mătrăguna” (28, p. 55). Informații similare erau date de țărani și din alte zone ale României, din Bucovina de pildă : „Câteva fire de mătrăgună [puse] în vin sau țuică asigură crâșmarului clientela”, rezumă Mircea Eliade un manuscris din Arhiva de Folclor a Academiei Române (31, p. 215). în 1881, Simeon Fl. Marian susținea că femeile vrăjitoare din Regat puneau în vin și în rachiu semințe de ciumăfaie, „amețitoare și veninoase”, și „astfel
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și gâtul matlasat ca plapuma : - Poama de boz o scuturi în putinică, de doagă. Dai drumul numai la poamă și crăcuțele le zvârli. Rachiul l-am făcut singur eu, propriu. I- am dat și lui Neacșu, cât e el de crâșmar. Ba încă zicea : „Mai dă-mi, zice, chilă pe chilă și-ți mai întrec ceva”. Da ce-mi trebuie mie rachiul lui ? Să vii, bunăoară, dumneta la noi. Eu ți-oi da un litru de vin. Are să-și placă și-
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
cât stai cu oile în zăvoi și nu lucri nimic, se pot face curele, bețe. Au ș- acelea prețul lor. Eu făceam panere și fierbeam rachiu din boz de nu-l tăia pe nimeni capul că nu- i fiert de crâșmar. Am stat și la boiereasă. Acolé iar am cunoscut ceva, că nu-i rușine să spun : de unde este, de acolo curge. Așa azi oleacă, așa mâne oleacă, am ținut și stână, am mai luat în parte, mai un negoț, mai
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
o voce mai tare decât era nevoie ca să-și ajute înțelegerea prin auz. Din casă veneau valuri de melodie. Cineva, probabil crâșmărița, cînta: "Suspine crude pieptu-mi zdrobește". Desigur că acela care o făcea să suspine atât de crud nu era crâșmarul, impropriu pentru rol chiar și prin natura lui de intelectual, probată (și fortificată) de citirea ziarului enciclopedic. Când apăru și ea, monumentală, brună și albă, grasă și răscoaptă, cu cârlionți pe frunte, cu nasul în vânt (nasul clasic al crâșmăriței
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu coapsele fine în rochia de cit, cu sânii mici, desculță, cu gleznele goale. Flăcăul stătea nemișcat, zâmbind. Femeia încordată îl sidera cu ochii ei scânteietori, împlîntați în ochii lui nesiguri. Dar flăcăul scund nu era o altă ediție a crâșmarului din Humulești. Fatalitatea cu care era mânată femeia spre el, zâmbetul lui și mustața leneșă de om pasionat se opuneau oricărei apropieri între cei doi bărbați de pe valea Ozanei. Trăsura noastră zgomotoasă a trecut inexistentă pentru femeia teribilă cu sânii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
crâșmei, aduse mânile prin coama-i aspră și-i mângâie ochii deștepți. Calul necheză încet și-și întinse botul umed spre stăpân. —Iacă-ndată, Roibule, îndată. Străinul își dădu pălăria pe ceafă și trecu pragul rateșului. Înlăuntru, pătrunseseră umbrele înserării. Crâșmarul sta după tejghea așteptându-și mușteriul, cu gura întinsă până la urechi într-un zâmbet foarte prietinos. —Bună sara! zise călătorul. —Mulțămim dumilorvoastră! răspunse crâșmarul, zâmbind mai tare; ce-ți poftește inima? — Apoi... deocamdată, toarnă un pahar de vin... da’ bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Roibule, îndată. Străinul își dădu pălăria pe ceafă și trecu pragul rateșului. Înlăuntru, pătrunseseră umbrele înserării. Crâșmarul sta după tejghea așteptându-și mușteriul, cu gura întinsă până la urechi într-un zâmbet foarte prietinos. —Bună sara! zise călătorul. —Mulțămim dumilorvoastră! răspunse crâșmarul, zâmbind mai tare; ce-ți poftește inima? — Apoi... deocamdată, toarnă un pahar de vin... da’ bun... știi... — Se poate, cum nu: chiar azi am început un poloboc... Avem și pastramă bună... Poftim vinul. Dacă poftești pâne, brânză... Străinul era ostenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
brânză... Străinul era ostenit tare. Vorbi încet: —Să sorb întâi paharul acesta... Luă paharul, îl privi în zare, scuipă într-o parte cu înfățișare foarte trudită, apoi duse băutura la gură. —Bielșug să deie Domnul și sănătate! — Dă, Doamne! zise crâșmarul. Străinul bău jumătate de pahar, apoi se opri. Crâșmarul întrebă: —Dincotro?... Dar necunoscutul n-avu când răspunde, ochii se lărgiră deodată, se aprinseră, obrajii i se făcură pământii; scăpă paharul din mână, gemu: — Nu mă lăsa... șovăi și căzu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întâi paharul acesta... Luă paharul, îl privi în zare, scuipă într-o parte cu înfățișare foarte trudită, apoi duse băutura la gură. —Bielșug să deie Domnul și sănătate! — Dă, Doamne! zise crâșmarul. Străinul bău jumătate de pahar, apoi se opri. Crâșmarul întrebă: —Dincotro?... Dar necunoscutul n-avu când răspunde, ochii se lărgiră deodată, se aprinseră, obrajii i se făcură pământii; scăpă paharul din mână, gemu: — Nu mă lăsa... șovăi și căzu ca un mal pe spate, cu brațele întinse în lături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
necunoscutul n-avu când răspunde, ochii se lărgiră deodată, se aprinseră, obrajii i se făcură pământii; scăpă paharul din mână, gemu: — Nu mă lăsa... șovăi și căzu ca un mal pe spate, cu brațele întinse în lături. Zâmbetul larg al crâșmarului se șterse brusc și gura se strânse pungă, pe când ochii lui mici rămâneau țintiți de încremenire. Ieși repede de după tejghea, se plecă puțin asupra străinului, dar nu zise nimic; se învârti năuc de câteva ori prin crâșmă, apoi năvăli pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mici rămâneau țintiți de încremenire. Ieși repede de după tejghea, se plecă puțin asupra străinului, dar nu zise nimic; se învârti năuc de câteva ori prin crâșmă, apoi năvăli pe ușă. Popa Ștefan tocmai atunci voia să intre. —Părinte!... părinte!... gemu crâșmarul înspăimântat, înghițind greu ceva care parcă-i sta în gât; părinte!... vină degrabă! — Ce-i, Petrache? ce-i, omule? întrebă părintele Ștefan, oprindu-se mirat și așezându-și cu grijă cârja dinainte. —Părinte! degrabă, părinte! că moare... — Cine moare, omule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache sta cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă, își scărpină gânditor nasul roș; apoi zise repede, cu limba moale, împroșcând pe crâșmar: —De bună-samă, Petrache! Dambla, Petrache! —Părinte, strigă crâșmarul, căscând ochii; mare comedie! A venit să beie un pahar de vin... Încă l-am întrebat dacă vrea să-i dau pâne și o leacă de brânză... Nu, zice, să sorb întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă, își scărpină gânditor nasul roș; apoi zise repede, cu limba moale, împroșcând pe crâșmar: —De bună-samă, Petrache! Dambla, Petrache! —Părinte, strigă crâșmarul, căscând ochii; mare comedie! A venit să beie un pahar de vin... Încă l-am întrebat dacă vrea să-i dau pâne și o leacă de brânză... Nu, zice, să sorb întâi paharul ista... A băut și a picat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dar, ce-i dreptu, voinic român... Cum s-a dus... parcă nici n-a fost! Apoi plecară. Cerul era căptușit cu nouri alburii; o liniște mare plutea pe mormintele sărace. Și în tăcere deodată răzbătu ropotul unui umblet de cal: crâșmarul Petrache trecea călare pe roibul străinului. Apoi, după ce se făcu liniște, câțiva fulgi, ca niște flori de vișin, începură să joace peste lăcașurile tăcerii. Florile înghețate se înmulțiră, prinseră a curge potop alb, se așternură ca o pânză peste cruci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pentru H. Sanielevici, tema acestei povestiri era „beția“, G. Bogdan-Duică găsea aici „o critică socială“, iar G. Călinescu nota sec: „Într-un sat, odată vine călare un necunoscut care moare de dambla. Nimeni nu află rosturile lui și popa și crâșmarul îi vând calul“. În schimb, G. Ibrăileanu văzuse „o tristă simfonie“, iar Perpessicius o apreciase la superlativ. Rămâne practic necunoscută până la studiul lui Nicolae Manolescu, care o numește „o baladă a morții“. Volumul de debut Povestiri s-a numit inițial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încheiată... o nimica toată... avem vreme. Mai stăm, ne mai odihnim, mai spunem câte ceva și mai bem câte-un păhărel... Când a auzit de păhărel, prietinul Cristache s-a dat bătut și n-a mai zis nimica; numai a făcut crâșmarului semn. Dar boierul Dumitrașcu, răsfirându-și în degete frumoasa-i barbă căruntă, mă întrebă cu seriozitate: — Pe drumul acesta e hanul Boului? De ce nu mi-ați spus? Ne opream acolo. Ba s-avem iertare, cucoane Dumitrașcu, răspunsei eu, punându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mult! Eu numai am auzit că acolo a fost hanul Boului, dar nu l-am apucat când am venit prin părțile acestea. Boierul Dumitrașcu tăcu, își mai răsuci o țigară; apoi, după ce deșertarăm cana poruncită de Cristache, făcu el semn crâșmarului. După aceea, se întoarse spre noi. —Măi băieți, zise el, pe gânduri; am să vă povestesc ceva; știi, câteodată, ai nevoie să-ți mai destoi inima... Câte lucruri nu-s îngropate în fundul sufletului! O suflare trece și descoperă întâmplări uitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe roșeața asfințitului, și, cu sufletul plin de frumusețea locurilor, de miile de glasuri ciudate ale amurgului în bălți, de minunatele colorații ale apei sub bătaia celor din urmă raze, rătăcii mult, la întâmplare, fără țel hotărât. Când mă întorsei, crâșmarul se uită cu coada ochiului la torba mea goală. Apoi văd eu că n-ai prins nimic... Nu, n-am avut luntre... Nici luntre, domnule, nici om care cunoaște locurile... Dacă mai ai plăcere să vii pe la noi, să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să-mi spui o vorbă și eu trimit răspuns lui Marin... Ăsta, domnule, e mare vânător... și nu numai vânător - și pescar, domnule, îți spui eu... Cu el să te duci la vânat, și pe urmă să stăm de vorbă! Crâșmarul îmi vorbea cu înfocare, mândru de Iezer și de Marin. —Bine, atunci când oi veni, să chemăm pe Marin. —Uite, domnule! zise iute crâșmarul, cu ochii în sus și cu un deget înainte, parcă voia să-și aducă aminte de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]