KorAP: Find »[drukola/base=creștinare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...22 >

549 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

secolul al IX-lea, contextul politic și religios al Europei de sud-est s-a schimbat radical, ceea ce a dus la revitalizarea creștinismului din nordul Dunării. Astfel, misiunile bizantine în regiunea dunăreană și panonică au dus, în cele din urmă, la creștinarea bulgarilor, moravilor, sârbilor și rușilor, s-au constituit structuri politice și bisericești ale popoarelor convertite, a fost restabilită stăpânirea bizantină între Dunăre și Haemus, între 970-1018. Apoi, au fost restabilite legăturile economice și religioase cu regiunile învecinate, au fost restaurate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de normalizare n-a fost uniform, instabilitatea politică în sudul Moldovei, vestul Munteniei, Crișana și Maramureș. Un indiciu al normalizării, în secolele IX-X este numărul mare al obiectelor creștine la est și sud de Carpați, construirea de biserici, ierarhia bisericească. Creștinarea bulgarilor, în secolul IX (864-865), a creat un nou centru de autoritate bisericească între Dunăre și Haemus, o rețea episcopală în sud Dunării, prin deciziile sinodului de la Constantinopol, din 869-870. Biserica bulgară își extindea autoritatea și în nordul Dunării, la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
culturale. Fenomenul nu poate fi separat de biruința slavei în Biserica românească. Influența slavă masivă asupra limbii române s-a exercitat după 800-900, penetrația termenilor referitori la viața religioasă creștină a început în a doua jumătate a secolului IX, după creștinarea bulgarilor și organizarea structurii bisericești, când limba slavonă a fost recunoscută ca limbă liturgică, s-a răspândit alfabetul chirilic, s-a dezvoltat literatura religioasă sud-slavă, mai ales sub țarul Simeon (893-927). Apoi închegarea raporturilor între bisericile bulgară și rusă, integrarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
superioare ale românilor. 66 Definitivarea creștinismului nostru (secolele IX-X). Ritul bizantino-slav la români În anul 864, hanul Boris (852-889), acest "Clovis al Bulgariei", sub presiunea bizantinilor, înfrânt de ei, se botează împreună cu tot poporul său, luând numele creștin de Mihail. Creștinarea bulgarilor are loc odată cu victoria deplină a slavizării turanicilor și cu instituirea feudalismului, în plan social-politic, în Bulgaria. După primirea botezului, Boris și boierii săi (curtea) au cumpănit între creștinismul grec (bizantin) și cel latin (roman) și au păstrat legăturile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că la venirea în sudului Dunării au găsit aici preoți greci (bizantini), nu latini. Dar, la rândul lor, solii Papei au arătat că, înaintea venirii slavilor și bulgarilor, aceste teritorii din sudul Dunării aparțineau Romei, bisericii apusene (latine). În momentul creștinării din secolul al IX-lea, mai dăinuiau urme ale latinității dunărene și ale unui creștinism de limbă latină. În cele din urmă, instituirea definitivă a bisericii slavo-bulgare, ca parte a creștinătății răsăritene, s-a făcut prin traducerea cărților sfinte în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că folosirea alfabetului chirilic datează din secolul al X-lea, din Bulgaria el s-a răspândit în Dobrogea și în nordul Dunării, ca limbă liturgică și literară. 67 Slavii stabiliți la noi și-au exercitat dominația asupra autohtonilor și după creștinarea lor, în secolul al IX-lea. Însuși procesul de suprapunere slavă ne ajută să înțelegem cum a fost introdusă limba slavă în cultul bisericilor românești din nordul Dunării. Conducătorii politici și bisericești slavi din regiunile noastre voiau în cult o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limbă slavă, noi am rămas ca popor sub jurisdicția bisericească a Constantinopolului. Trebuie însă să se observe că adoptarea ritului bizantin nu a fost opțiunea benevolă a românilor, ci se datorează dominației politice și bisericești a slavilor sud-dunăreni (bulgari), după creștinarea acestora din 864-865.68 Vom insista în continuare asupra elementelor slave în lexicul nostru bisericesc. Prin intermediul ritului bizantino-slav, în terminologia bisericească românească au pătruns o serie de elemente slave, care s-au conservat până astăzi. Dacă termenii creștini de origine

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
continuare asupra elementelor slave în lexicul nostru bisericesc. Prin intermediul ritului bizantino-slav, în terminologia bisericească românească au pătruns o serie de elemente slave, care s-au conservat până astăzi. Dacă termenii creștini de origine latină au pătruns în primele secole ale creștinării (IV-VI), termenii bisericești slavi au intrat în limba noastră pe măsura introducerii ritului bizantino-slav. Introduși de către conducătorii politici și bisericești slavi, în secolele IX-X, folosirea termenilor respectivi a continuat în toată perioada "slavonismului cultural", adică până în secolul al XVII

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
arhiereu, mitropolit, exarh ș. a. Să subliniem că toate aceste cuvinte se referă la cult și organizarea bisericească, iar nu la noțiunile fundamentale de credință, care sunt de origine latină. Deducem că românii erau creștinați cu mult înainte de venirea slavo-bulgarilor, iar creștinarea n-am primit-o de la ei, care erau păgâni în momentul venirii lor, secolele VI-VII, ci doar terminologia referitoare la organizarea bisericească și cult. Iar scrierea slavă în regiunile noastre este atestată documentar în secolul al X-lea (vezi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din 691-692, quinisext, ca și la sinodul VII de la Niceea, din 787, nu a participat nici un ierarh (episcop) din regiunile dunărene. Absența unor informații certe despre episcopi sau horepiscopi în teritoriile românești, în secolele VII-X, nu înseamnă că erau inexistenți. Creștinarea treptată a slavilor așezați aici denotă că exista nu doar masa credincioșilor, ci și o ierarhie alcătuită din episcopi (horepiscopi și periodeuți) și preoți, cei ce săvârșeau predica și botezul. Comunitățile creștine din nordul Dunării puteau rămâne izolate, după secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înainte pe pământ românesc au putut primi hirotonia și în aceste centre, mai ales între anii 681-971, când Dobrogea a ajuns sub stăpânire bulgară". Autorul știe prea bine că acele episcopii slave din sudul Dunării au fost înființate după 864 (creștinarea bulgarilor) și atunci nu poate fi vorba despre hirotonie în aceste centre, între 681-971! Contradicția este evidentă.70 În concluzie, românii au primit liturghia slavă, introdusă la Preslav, în Bulgaria, la începutul secolului al X-lea, într-un anumit context

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și etnogeneza românilor, în AIIACN 26, 1983-1984, p. 35-84. 36. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 101-102. M. Rusu, Paleocreștinismul din Dacia romană, în EN 1, 1991, p. 81-112. 37. Istoria Românilor (Tratat), vol. II, p. 592-595. AL. Madgearu, Romanizare și creștinare la nordul Dunării în secolele IV-VII, în AIIX 31, 1994, p. 479-502 38. Istoria Românilor (Tratat), vol. II, p. 595-597. 39. Emilian Popescu, Organizarea eclesiastică a provinciei Scythia Minor în sec. IV-VI, în S.T., 1980, nr. 7-10, p. 590-605

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o măsură mai redusă inhumația, însă după alte reguli decât cele creștine. Pătrunderea creștinismului în spațiul sud-est european dominat de goți se datorează contactelor dintre populația acestor teritorii și lumea romană. 14 Una din cauzele importante care au dus la creștinarea goților și altor popoare din regiunile stăpânite de ei a fost prezența în număr mare a captivilor romani, mulți dintre ei creștini și misionari ai noii religii. Fenomenul acesta al creștinării din secolele III-IV d. H. a fost amplu și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
14 Una din cauzele importante care au dus la creștinarea goților și altor popoare din regiunile stăpânite de ei a fost prezența în număr mare a captivilor romani, mulți dintre ei creștini și misionari ai noii religii. Fenomenul acesta al creștinării din secolele III-IV d. H. a fost amplu și a evoluat rapid, dovadă apariția lui Wulfila, misionar renumit al religiei creștine printre goții de la nordul Dunării de Jos, ajuns episcop, în 341. Wulfila se stabilește, în 348, cu un grup

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lipsa unor structuri politice proprii care să se împotrivească presiunii unor grupuri etnice mai numeroase și mai puternice. Trebuie subliniat un aspect al vieții spirituale a gepizilor, important pentru viața populației romanizate din aceste secole, și anume creștinismul acestora. Începutul creștinării gepizilor datează încă de la sfârșitul secolului al IV-lea d. H., dar evanghelizarea lor în masă s-a încheiat în secolul al V-lea, după prăbușirea puterii hunilor nu știm dacă erau arieni sau nu. Dovezi ale creștinismului la gepizi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Izvoarele menționează existența a trei episcopate: Cenad-Morisena, Biharea și Bălgrad (Alba Iulia, localități ce erau, în același timp, și reședințe ale unor formațiuni statale. Instituirea bisericii creștine organizate este asociată cu organizarea politică-constituirea "țărilor" (voievodatelor) a dus la generalizarea procesului creștinării, înainte de anul 1000. Organizarea bisericească pe teritoriul românesc este strâns legată și de prefacerile social-politice din societatea autohtonă românească. Constituirea cnezatelor, voievodatelor și țărilor a creat condiții mai bune pentru organizarea instituțională a bisericii. Astfel, creștinismul a devenit religie "oficială

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanizată a fost prigonită și a îndurat multe suferințe din partea slavilor și protobulgarilor, pe atunci neamuri păgâne. După o lungă și grea perioadă, în 864-865, bulgarii s-au creștinat, fiind subordonați canonic patriarhiei de Constantinopol. Instalarea slavilor în nordul Dunării, creștinarea bulgarilor și răspândirea culturii și limbii slavone în această zonă au avut urmări însemnate asupra vieții bisericești a românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea masei slave din nordul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavilor în nordul Dunării, creștinarea bulgarilor și răspândirea culturii și limbii slavone în această zonă au avut urmări însemnate asupra vieții bisericești a românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea masei slave din nordul Dunării. Dar chiar și după asimilare și creștinare, slavii de-aici exercitau o dominație politică și bisericească asupra romanicilor, ceea ce explică în bună măsură introducerea limbii slavone în cultul bisericilor din nordul Dunării. Introdusă ca limbă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în această zonă au avut urmări însemnate asupra vieții bisericești a românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea masei slave din nordul Dunării. Dar chiar și după asimilare și creștinare, slavii de-aici exercitau o dominație politică și bisericească asupra romanicilor, ceea ce explică în bună măsură introducerea limbii slavone în cultul bisericilor din nordul Dunării. Introdusă ca limbă de cult în secolul al X-lea (cf. Panaitescu), slavona a rămas

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slave, ci piese de import originare din mediile germanice sau romanice. Ritul și ritualul de înmormântare la slavi-în acest sens o mare importanță o are marele cimitir cu peste 1000 de morminte de la Sărata-Monteoru (jud. Buzău) -să precizăm că până la creștinarea lor oficială, în secolele IX-X, slavii foloseau ca rit de înmormântare incinerația. La Sărata-Monteoru, mormintele în totalitate, sunt de incinerație, slavii, în secolele VI-VII, erau păgâni. Alte descoperiri funerare ale slavilor sunt rare, iar altele atribuite lor nu sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istoricul bizantin Procopius (secolul VI) spune despre slavi că erau oameni care nu se supun nimănui-ei alcătuiau o "democrație militară", adică comunități de arme cu căpetenii alese de adunarea oștenilor (voievozi).12 Slavii de la începuturi (secolele V-VI), cei dinainte de creștinarea lor târzie (865), au suferit influența civilizației și culturii germane și latine. Deși sunt istorici (inclusiv români), care susțin că slavii au ajuns la Dunăre aduși de avari și alte populații nomade asiatice, este evident că ei s-au instalat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de români, ceea ce înseamnă că, acum, asimilarea era demult încheiată. Asimilarea se încheiase, însă denumirile slave ale formațiunilor politice, cnezate și voievodate, au rămas. În felul acesta putem înțelege mai bine și introducerea, la începutul secolului al X-lea, după creștinarea bulgarilor, în 864, a limbii slave în biserica românească-pătura dominantă la noi, elementul politic (boierii) și bisericesc (clerul) erau de origine slavă. În acel moment, secolul al X-lea, nu se introducea, în biserică și stat (voievodat), o limbă străină

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bulgară și slavă, dar, în 763, un Sabinus, ginere al hanului bulgar, ajunge el însuși han. Jiricek notează: "Numele Sabin sau Savin aparține onomasticei latine și el făcea parte din populația romanizată a regiunii" (apud Panaitescu, p. 188). Slavizarea și creștinarea se împlinesc și se împletesc, în secolul al IX-lea, cu feudalizarea societății bulgare.8 Dominația bulgară în nordul Dunării Avarii erau așezați în pusta panonică, dintre Dunărea mijlocie și Tisa, și primeau dijme (tributuri) de la supușii lor din Panonia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ține un prizonier de război, iar pe o ceașcă se află o inscripție în limba greacă, în care apare numele bulgar "boila" (boier) și numele slav "jupan", nume proto-bulgare, și datează din prima jumătate a secolului al IX-lea.12 Creștinarea bulgarilor Un eveniment însemnat l-a reprezentat creștinarea bulgarilor. În 864-865, hanul Boris (852-889), împreună cu familia sa și nobilimea din jurul său au primit creștinismul și s-au supus botezului. Impunere creștinismului era necesară și pentru integrarea țarului și a statului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ceașcă se află o inscripție în limba greacă, în care apare numele bulgar "boila" (boier) și numele slav "jupan", nume proto-bulgare, și datează din prima jumătate a secolului al IX-lea.12 Creștinarea bulgarilor Un eveniment însemnat l-a reprezentat creștinarea bulgarilor. În 864-865, hanul Boris (852-889), împreună cu familia sa și nobilimea din jurul său au primit creștinismul și s-au supus botezului. Impunere creștinismului era necesară și pentru integrarea țarului și a statului bulgar în rândul statelor creștine din Europa. După

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]