197 matches
-
fir narativ îl are în centru pe Tengo, un profesor de matematică pasionat de literatură, căruia un editor fără scrupule (Komatsu) îi cere să rescrie cartea unei tinere dislexice (Fukaeri) pentru a participa la un concurs literar. Volumul se cheamă Crisalida de aer și, în ciuda faptului că este scris cu multă stângăcie, are ceva aparte care-i fascinează pe Tengo și Komatsu. Până la un punct, ambele narațiuni curg destul de firesc; deși sunt ciudate, nu încalcă în vreun fel legile unei lumi
Întâlnire cu Oamenii cei Mici by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/5233_a_6558]
-
incongruențe, 1Q84. La rândul său Tengo are de-a face cu o lume care pare să scape complet de sub control, în care există foarte închise comunități de stânga, anarhiști și multă violență. Cheia dereglărilor realității pare să se afle în Crisalida de aer, cartea bizară rescrisă de Tengo ce amintește de alte misterioase „cărți închipuite” în stare să schimbe viața celor care le scriu sau le citesc. Îmi vin în minte exemple precum Periplul lui Baldassare (Amin Maalouf), Clubul Dumas (Arturo-Perez
Întâlnire cu Oamenii cei Mici by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/5233_a_6558]
-
alte misterioase „cărți închipuite” în stare să schimbe viața celor care le scriu sau le citesc. Îmi vin în minte exemple precum Periplul lui Baldassare (Amin Maalouf), Clubul Dumas (Arturo-Perez Reverte) sau Umbra vântului și Jocul îngerului (Carlos Ruiz Zafon). Crisalida de aer este și un bun prilej pentru Murakami de a lega noi referințe intertextuale cu romanul 1984 al lui George Orwell. Numai că aici, în loc de Fratele cel Mare intră în scenă Oamenii cei Mici. Stilul autorului japonez păstrează aceleași
Întâlnire cu Oamenii cei Mici by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/5233_a_6558]
-
murdări interacționând cu lumea" (Harrington, 1990: 27), pe de alta, aspirația spre idealul feminității absolute, virginitatea. La încheierea lecturii, rămâi cu senzația unui timp și-a unor teme rămase în suspensie. Cu toate acestea, simți, simți material că din această crisalidă opacă vor decola câteva din marile subiecte ale cărților viitoare și câteva personaje în care energia demoniacă a seducției, a plăcerii de a domina și de a fi dominat vor vorbi minunata limbă a perversiunii și nebuniei. Brooks, Cleanth, 1978
Primul Faulkner (IX) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6685_a_8010]
-
de sub picioare: un personaj incandescent, cu arderea născută, mereu, din implozia banalului. În timp ce Răzvan Vasilescu, în rolul opusului Flo, e explozia banalului, și ferocitatea lui domestică. Coca Bloos - nevasta colonelului - e fascinantă în suplețea cu care trece de la imaginea de crisalidă a durerii la fericirea de copil fermecat de paradisul uitării. Jumătatea lui Flo e concepută cu dezinvoltură de Micaela Caracaș ca o personificare a “anostelii”; Dorina Chiriac, fiica lui Niki, e un îngeraș crud și opac, iar Șerban Pavlu un
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
Radu Petrescu înțelegea a-și lua revanșa prin introspecție, prin proiectarea eului pe ecranul unor idealități intime. Spre deosebire de „scriptorul” lui Roland Barthes, care avea ca țel „a depune mărturie”, informînd, comentînd realul, prozatorul nostru a preferat a se închide în crisalida mărturiei sinelui către sine, ca performanță nu doar stilistică ci și expiatoare, sub chipul, adesea, al „literaturii de sertar”. Neîndoielnic, era și o reducție sui generis impusă, precum la Kafka, de orarul oneros al măruntului funcționar de nevoie: „aș dori
Marele Radu Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5004_a_6329]
-
care îi avea și care o slujeau cu devotament. Li se citea pe față . Eu,de unul singur. Până și mama mă părăsise cu vreme în urmă . Nu ne mai văzusem de naișpe ani,perioadă în care ea ieșise din crisalidă și acuma zbura ca un gând binevoitor. Am schimbat câteva fraze banale. Nu eram sigur pe cine aveam în față. Ca să rup ritmul discuției am început să îi povestesc de poeziile mele care fuseseră publicate în mai multe reviste literare
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
demonstrativismul prea apăsat, nu fură însă din valoarea cărții, care îți dă uneori impresia unei "istorii personale" despre viața cotidiană în comunism și postcomunism . În analizarea evoluției cetățeanului român al perioadei de tranziție, ca o infinită și nesigură transformare a crisalidei în ceva ce nu se știe ce va fi, potențialul monstruos nu e exclus. Puse în contextul lumii românesti, personajele ajung să o exprime, să o demistifice din interior, ca și cum ne-ar explica AND-ul acestei lumi, a blocurilor, a
Profeți mincinoși by Ioana Crișan () [Corola-journal/Journalistic/11899_a_13224]
-
să scapere mohorâta, jilava mea viață, eternă aversă-nspumată, i-ar dărui o flăcăruie, destul să mă învigoreze, să-mi reverse căldură, până la pârjolire, ca să pot deveni astfel ceea ce dintotdeauna mi-am dorit să fiu. Cu gândul la omizi, la crisalide, mă certam aprig cu potopul de sus, din adăpostul meu precar, într-o poartă, cu ziarul, ce mi-l pusesem, în van, apărătoare, făcut o cocă gri, lipită de piele, zdrobită de partea de jos a ușii. Câteva ore mai
Poeme de Morelle Smith by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7165_a_8490]
-
n-ar fi fost fulgerele curcubeene ale prismelor de cuarț, ai fi zis că larva plutește deasupra podelei, atât de limpede și transparentă era substanța casei de veci. Tânăra femeie se pierdu în contemplarea lentelor, întortochiatelor mișcări peristaltice de sub pielea crisalidei, ce semănau atât de bine cu alunecarea globilor oculari sub pleoapele adormiților... Când, într-un târziu, își desprinse privirile de pe coconul uriaș, Maria se descoperi singură. Rubedeniile îndoliate, țigănușii cu prapuri, muzicanții și preotul pieriseră de parcă s-ar fi dizolvat
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Chiar urlând, chiar zvîrcolindu-te, știi atunci că exiști, că ești într-o istorie care vine de undeva și duce undeva, chiar și la altă suferință abominabilă. Cu mine-a fost însă altfel, cu femeile e altfel. Eu am zăcut în crisalida mea ca o femelă de păduche țestos, degenerată, numai pântec plin de grăsime și ouă, fără ochi, fără sistem nervos, fără speranță și așteptare. Nu ca o conștiință care gândește pînă-și termină gândurile și rămâne goală până la sfârșitul timpurilor, ci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și cu un timbru tot mai suav, înălțînd un imn... cui? Voi vă-nchinați la ce nu cunoașteți, dar noi ne-nchinăm la ce cunoaștem..." La dreapta lui Vasile, fostul circar își redefinea, lent, peristaltic, trăsăturile în coaja moale a crisalidei. Prin opalul ei se zăreau, în cele două bulbucaturi ale ochilor, doi stropi neclari de azur, și filamente negricioase mai conturau și-n alte zone organe și dezvoltări încă de neînțeles. Culori tulburi, amestecate cu o ceață alburie, se străvedeau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de ruj - și nici un alt strop de culoare pe tot acel monument plutitor, dofl umbre roz-pal între canelurile rochiei. Amplificat de uriașa spirală, cântecul țiuitor al scopiților transformase în raze de aur, într-o slavă și o putere de nespus Crisalida cât un stat de om de lângă Vasile, altădată ca de lapte era acum pestriță și coaja i se umfla spasmodic, de parcă fiifll schimbată dinăuntru ar fi-ncercat să rupă-nvelișul care-o ținea întemnițată. Și-ntr-adevăr, curând coaja crăpă în lături
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
la nesfârșit. Năpîr-leam, părăseam o cochilie pentru o vreme, burta mea roză și moale era acum cel mai vulnerabil lucru de pe pământ. Trebuia să-mi găsesc cât mai repede un alt adăpost în care să-mi pot continua lucrul la crisalida mea de cuvinte. A doua zi dimineața, când abia răsărise soarele, m-au trezit zgomote de motoare și de copite, rumoare și opinteli, așa cum mă trezea altădată, de 23 August, trecerea greoaie a carelor alegorice și a coloanelor de demonstranți
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
femei ce fuseseră iubite cu patimă, bazine ce ocrotiseră cândva feți ghemuiți, visători, cu fața umbrită de aripile fluturelui matern. Șolduri largi, cu pielea mată și dulce, îmbrăcaseră cândva aceste oase, care ieșiseră acum din grăsimea lor ca dintr-o crisalidă și își zvântau lamele și arcurile-n lumină. Zeci de oase ale bazinului, pictate dement, se-nșirau pe perete, fracturând mintea celui ce le-ar fi privit, așa cum distrugeau acum, neuron cu neuron, creierul femeii martirizate de pe scaunul dentar. Căci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
stomac, traheea în limfă, oasele-n inimă și în mațe. Câmpuri electrice străine, ca niște degete ce ne frământă rapid, încep să ne refacă, altfel, schema corporală, și-ncet izvorâm, din apă și Duh, încuiați în mandorla de raze a crisalidei. Sîntem remodelați, reprogramați, dar nu ca în uter, unde creșteam linear, pe axa timpului, ci cu toate datele deodată, lunecând concentric de la haos la ordine și superordine, până când devenim altă ființă, orientată nu de-a lungul frunzei și crengii, ci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ordine și superordine, până când devenim altă ființă, orientată nu de-a lungul frunzei și crengii, ci perpendicular pe ele, în stare să se afunde în lumile concentrice și să le cuprindă, zburând deodată în toate părțile, prin toate dimensiunile. Lăsând crisalida goală în urmă, vom ieși din ea umezi, zbârciți, cu câțiva lobi înghesuiți unu-n altul, dar încet ne zbicim și începem pomparea. Un lichid nou, oniric, începe să umfle aripile zgârcite, și emisferele se desfac, se întind, circumvoluțiunile pier
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ferm cantonat în psihologia descriptivă. Altfel, aș fi căzut în quasideclarații, firești poate, dar nejustificate, atât de insidioase erau replicile și atitudinea acestei femei, pe care acum trei ani o credeam un fel de Gretchen în eternitate. Dar fetele sunt crisalide care provoacă surprize când se transformă. De altfel, quasideclarațiile mele ar fi devenit declarații, un bărbat înnodînd funii groase acolo unde femeia, subtilă și strategă din natură, împletește fire de painjen. Elogiile mele având rolul să justifice prietenia pe care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în care Ruletistul s-a produs prima dată încărcînd revolverul cu trei cartușe. Avea acum exact atâtea șanse de a supraviețui câte posibilități de a juca ultima oară jocul acesta dement. Pentru că noua ambianță, luxul ostentativ care învelea ca o crisalidă insecta terifică a ruletei, nu făcea decât să sporească excitația spectatorilor la mirosul morții. Totul era, mai departe, cât se poate de adevărat. E drept că Ruletistul avea acum părul dat cu briantină și purta smokingul și pantalonii largi ai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
primii doi ani de liceu, colegii mă mai invitau pe la ceaiuri și aniversări sau la discoteca din holul liceului, dar, cum nu mă duceam niciodată, renunțaseră. Simțeau pentru mine oroare amestecată cu o admirație șovăielnică pe care-o ai pentru crisalida din care ar putea ieși un fluture, dar și cine știe ce gânganie înspăimîntătoare. Chiar cei care-mi luau apărarea, căci se vorbea totuși mult despre mine, nu își puteau închipui că ar fi posibile între noi relații personale. Când împlinisem șaptesprezece
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu..." EPILOG În definitiv, în lume nu există decât o singură problemă: cum să răzbați? cum să ajungi la larg? cum să sfărâmi crisalida și să devii fluture? THOMAS MANN ARHITECTUL Emil Popescu era arhitect. Se specializase în proiectarea fabricilor de ulei și se poate spune fără exagerare că oriunde în țară se construise în ultimii cinci-șase ani o fabrică de ulei se cunoștea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ori până acum și în timp ce rostește vorbele scrise pe desfășurătorul îngălbenit, mintea lui este foarte departe, explorând un lanț plăcut de asocieri mentale care ajunge până la începutul carierei sale, timpuri eroice înainte ca disciplina antropologiei să fi ieșit complet din crisalidă. În anumite puncte ale prelegerii, îi apar imagini care nu au legătură cu Fotse sau obiceiurile lor. Sunt amintiri, senzații declanșate de repetarea unor cuvinte familiare, ca sarcinile electrice eliberate dintr-o baterie. Sunt imagini vii, imediate și ciudat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
slănină și de ceapă. Sticla ordinară cu țuică trecea din mână în mână, toropind cefele arse de soare și descleind limbile înainte de binevenita siestă. De muncit, propriu-zis, munceau rar și cu pauze nesfârșite, astfel încât clădirile rămâneau nepermis de mult în crisalida de beton. Până să ajung în Japonia, am fost ferm convins că aproape toți muncitorii constructori din lume trebuie să aparțină unei aceleiași sfere, pentru care beția, violența și vulgaritatea sunt un modus vivendi. Experiența directă avea să-mi arate
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
vezi "Cartea albă a Securității"). Puțină decență le-ar sta mai bine securiștilor, comuniștii zeloși de ieri și capitaliștii uituci de azi. O întrebare pe care am mai pus-o colegilor noștri: o generație, după părerea mea, e ca o crisalidă de fluture care autodistrugându-se... rămâne. Un fel de "la moartea generației '80 nu plânge nimeni". Ce (ar) rămâne după "decesul" generației noastre? Ca dintr-un Titanic izbit de aisbergul tranziției, din generația noastră rămân, cum de altfel era firesc să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
optzecist încât să-mi fie greu să mă retrag. Fiind un marginal, perspectiva mea n-a fost una de tabără. Cred că, la o socoteală, am făcut parte dreaptă, egală, fiecărei generații. O generație, după părerea mea, e ca o crisalidă de fluture care autodistrugându-se... rămâne. Un fel de "la moartea generației '80 nu plânge nimeni". Ce rămâne după "decesul" generației noastre? Optzecismul merită, într-adevăr, un prohod vesel. Pentru că în urma lui rămâne o mare poezie. Și mai sunt șanse să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]