634 matches
-
din taior și fustă de o culoare Între verde și negru Îi vine corect, dar nu se potrivește tocmai bine coafurii de păpușă Barbie, iar pantofii cu tocuri potrivit de Înalte sunt de fapt cam incomozi. Și un surîs ușor crispat pe chipul nu neapărat frumos - simpatic. Ușor absentă, poate prea absorbită de propriile gînduri, pășea ferm, dar la Întîmplare, ca și cum nu ar fi știut În ce direcție să apuce. De aceea, poate și ușor confuză. O provincială conformistă pînă În
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cliente care se tot fîțÎiau printre rîndurile de haine. Naggie se opri să cerceteze un costum cu taior și fustă, de culoare bej. Întorcea mecanic, pe o parte și pe alta, reverele hainei. Chipul ei Încremenise Într-un surîs ușor crispat. Vorbi cu voce joasă, conspirativă. — Tipul de acolo... Nu te Întoarce! E În colț, la capătul rîndului de pardesie... Nu ți se pare că l cunoști de undeva? Contrar recomandării primite, Christina se Întoarse brusc spre locul indicat și-l
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
naturală. Poate pe soțul tău nu-l deranjează că „holul“ tău e mult mai spațios decât era pe vremuri, dar știu că al meu ar fi tare nefericit. După acest ping-pong, femeile se Învredniciră una pe alta cu niște zâmbete crispate și Încărcate de energie negativă și o luă fiecare pe calea ei prin magazin. La sfârșit, nici una din ele n-a cumpărat prea mare brânză. Femeia cu marsupiu a cumpărat un dreamcatcher și o pereche de mocasini Navaho pentru nou-născuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
pentru picioare. Flash-uri de la experiența pe care o avuse cu doctorul Butoiaș Îi năvăliră În cap. Lângă paravan, era un suport din metal. Pe el o cutie cu mănuși de plastic și o tavă cu instrumente. Se simți brusc crispată. —O, Doamne! Nu-mi spune că ăla e un speculum? N-am văzut niciodată unul de-aproape. El Începu să râdă zgomotos. —Ruby, la ce te așteptai? Sunt totuși ginecolog. Da, dar cabinetele de consult ginecologic Îmi cam fac greață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
siguranță o vom îndepărta ulterior, la relectură. Iată de ce, ziaristul are nevoie de măcar o zi ca să se detașeze de textul scris. Noaptea este un sfetnic bun, iar minima distanțare activează salutar simțul critic. Nu trebuie deci să scriem excesiv de crispați, suspectându-ne mereu: Dacă greșesc? Dacă intru în fundătură? Scrisul e o chestiune de încredere în forțele proprii. Una este neliniștea și alta este teama de a nu greși. Evitați, prin urmare, blocajele mentale și excesul de rigoare. Fiți exigenți
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
verbală) puternică impune o anume neutralitate a frazelor următoare. Este o inabilitate să forțăm comparațiile, scriind: „Avea fruntea albă și rotundă ca o lună ivită dintre nori, ochii de un albastru întunecat ca marea după o furtună, buzele subțiri și crispate ca tăiate de lama unui cuțit”. E prea mult și, peste toate, procedeul stilistic se vede. Ca în arhitectură: pentru a spori monumentalitatea unei clădiri, trebuie să-i creăm în jur un spațiu gol, de valorizare. Ca în muzică: după
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
revin, dar în registrul diferit al lucidității și al indiferenței ironice, adică antitetic față de patosul și drama începutului: Ce n-aș fi dat altă dată pentru ca să am certitudinea că mă înșală. Cum așteptam la pândă, cu fruntea arsă și pumnii crispați! Acum, când vine, îi arăt scrisoarea zâmbind. Un moment devine palidă, mă examinează alarmată și bănuitoare, însă când mă vede liniștit, socoate că nu cred. Vorbește mult platitudini încălecate, asociate la întâmplare și zâmbetul meu binevoitor o încurajează."438 Formula
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
alta, e semnul unei personalități difluente în acțiune. Un Ego polarizant, acaparator, puternic, se zbate spectaculos în perspectiva aventurii fără sfârșit. Carnavalesc și tragic se întrepătrund. Mișcându-se în planuri stilistice eterogene și înaintând în iluzoriu, poetul, un postmodern, așteaptă crispat versul salvator. Nu timpul, nu iubirea, nu Marea Trecere ocupă prim-planul conștiinței, ci mirajul unui absolut himeric, insidios, motiv constant de ideizare. Cu remarcabilul Tratat despre Ochiul Orb, George Vulturescu s-a realizat plenar. Într-un text final (predominant
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
izolarea din partea celorlalți copii. Atunci când un copil este furios, energia sa emoțională se va localiza în anumite zone corporale observabile (mâini, dinți, ochi), el putând fi ajutat să observe că ține pumnii strânși, că maxilarul său este încleștat și obrajii crispați. Atunci când consilierul explică acest lucru unui copil în perioada în care este furios, acesta va fi fascinat de noua sa descoperire (Bloom, 2000, p. 134). Dintr-o dată, reacțiile sale vor căpăta un nou sens. Poate că îi este greu să
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
însuflețească. În cazul lui Sisif, vedem doar imensul efort al unui trup încordat spre a ridica piatra uriașă, spre a o rostogoli și a o urca pe același povârniș de sute și de sute de ori, la nesfârșit; vedem fața crispată, obrazul lipit de piatră, încordarea umărului care primește blocul acoperit de argilă, a piciorului care-l împiedică să se rostogolească, brațele care-l ridică din nou, siguranța atât de omenească a două mâini murdare de pământ. La capătul acestui îndelung
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
se face rușine. Se observă aici operându-se o deplasare a culpabilității de la registrul genital la registrul oral cu regresia pe care o implică aceasta. În timpul convorbirilor, se întâmplă ca Élisabeth să rămână tăcută pe tot parcursul ședinței, cu fața crispată, plângând. Ea pare în mod aparent inaccesibilă, indiferentă la diversele cuvinte ale terapeutului, incapabilă să explice motivele acestei disperări. După vacanța de vară a fost inițiată o psihoterapie regulată în aceeași perioadă în care Élisabeth a reînceput școala. De câtva
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
rămîne tot. A avut puțini dușmani și mulți prieteni, printre aceștia din urmă avînd privilegiul să se numere și semnatarul acestor rînduri. La început, relația a fost una între un tînăr reporter și un oficial mult mai puțin ciufut și crispat decît ceilalți. Din postura de sindicalist simpatic și, în consecință, contestatar al puterii, livra ponturi interesante, povestindu-le savuros, numai bune de pus în pagină. În esență, asta era el, un narator, deși a stat mulți ani cu o cameră
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
revin, în vederea realizării procesului de reformă"55. Unele dintre aceste clișee s-au dovedit foarte rezistente: ceea ce nu atrăgea atenția înainte de 1989 a apărut după această dată, pe fondul evoluției generale a limbajului public către forme mai spontane, mai puțin crispate și mai puțin automatizate, ca o formă de imobilism. De exemplu, omagiile aduse autorităților statului de care depind în mod direct ("beneficiind de îndrumarea de o specialitate deosebită a Ministrului Justiției"56) sau dorința de a-și arăta eficacitatea și
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
o schimbare radicală, măcar în ceea ce privește construirea discursului. Din exclamativ, acesta devine mai interiorizat, mai puțin transparent, se narativizează, caută să semnifice într-o simbolistică mai opacă și, tematic vorbind, revelează predispoziții tanatice. Poezia arborează doliul și se deschide către zone crispate, sumbre ale emoționalului, autosugestionându-se în același timp în sensul fervorii onirice de tip dark: „El va veni și ne va pregăti pentru Dincolo;/ s-au pregătit muribunzii extraordinari ce-și dezveleau/ dinții mărunți și încă sunau din dulcele corn, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287967_a_289296]
-
cît mai libere, În nuditatea lor naturată: țurțuri, un bătrîn, un gest, un ceas ruginit. Dar și cu potențialul aluziv cît mai amplu. Țurțuri picurând - bătrânul strânge-n palmă un ceas ruginit Vedem mai Întîi țurțurii picurînd și mîna oarecum crispată a bătrînului. Apoi, simțim prospețimea perpetuă a timpului În picurii aritmici care vestesc schimbări, În țurțurii care se topesc detașat și nu ruginesc niciodată, pentru că ei măsoară doar veșnica reîntoarcere a anotimpurilor. Simțim, În ceasul cuprins În palmă, strîngerea de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Țară Procedînd didactic, tema poemului este meditația asupra timpului. Sigur, nu Într-un mod discursiv, sentențios și enunțiativ. Ci primind provocarea celor două imagini la care ne trimit puținele cuvinte ale poemului. Vedem mai Întîi țurțurii picurînd și mîna oarecum crispată a bătrînului. Apoi, simțim prospețimea perpetuă a timpului În picurii aritmici care vestesc schimbări, În țurțurii care se topesc detașat și nu ruginesc niciodată, pentru că ei măsoară doar veșnica reîntoarcere a anotimpurilor. Simțim, În ceasul cuprins În palmă, strîngerea de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
de ideea că lumea are totul în ea dintru început. Noi vedem însă doar ceea ce am fost deja pregătiți să vedem. Chipul lumii e mereu schimbător pentru că noi înșine suntem așa. Mentalitățile noastre creează lumea în care trăim. Dacă viețuim crispați sub semnul fatal al nesfârșitelor crime otevizate, dacă citim viața doar prin grila apocaliptică a războiului din Gaza, dacă suntem blocați de posibilele urmări ale crizei mondiale, atunci așa va fi și viața noastră! Un trist și nedisimulat amestec de
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
1990. Avea totuși - nemărturisit, neconsemnat undeva - un statut aparte, privilegiat, ca peste tot în țările comuniste. Populația alfabetizată îl adora pentru că știa să compună, era o ființă cu mister și cu viziuni. Puterea l-a îngăduit întotdeauna cu un respect crispat, dar a avut și momente când 1i-a curtat și corupt strategic în interesul său. Exemplele, unele din ele foarte recente, sunt la îndemâna oricui. Chiar șicanele poliției politice, când acestea nu concurau prin vehemență și cruzime cu crima ordinară, pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
cioplit în dur bazalt" (Panteism); 2. Transferarea trăirilor interioare asupra unor simboluri obiective (copacul, munții, râurile): "Hipnotizat de-adânca și limpedea lumină/ A bolților destinse deasupra lui, ar vrea/ Să sfărâme zenitul și-nnebunit să bea/ Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină" (Copacul); 3. Setea de absolut, în înțeles platonician, admirația pentru "perfecțiuni poliedrale" duce cu gândul la increat, la "oul dogmatic"; principiul lumii este prezent în microcosm și macrocosm și trebuie contemplat în starea lui pură: "E dat acestui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
permanent conduita, realizând un portret idealizat sau construind o poză. Îi va lipsi sau va pierde pe parcurs spontaneitatea morală prin excesul inteligenței, rafinament psihanalitic, înțelegere dialectică sau "talentul" relativității. Se va așeza permanent sub semnul eticii "maximaliste", hiperelaborată și crispată. Placiditatea etică înseamnă însă absența tresăririi proprii. Tocmai atunci când pare a-și fi atins limita supremă a posibilităților sale creatoare, de fapt, el pierde rostul artei-interogație, pierde naturalețea și harul. Adevăratele valori ca și marile idei se regăsesc, însă, peste
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
a secvenței de depășit, de atins și el reprezintă răspunsul paradoxal al individului conștient de limita de nedepășit a morții. Pentru Liiceanu, destinul devine exersarea maximei libertăți În domeniul finitudinii, ca nelibertate supremă. În același sens meditează - deși mai puțin crispat - Andrei Pleșu, În Minima moralia. La el, destinul rămâne trăsătura umană prin excelență, neexistând om fără destin. Aceasta este conformația noastră nativă, laolaltă cu ambianța În care ea este obligată să se manifeste. Nu există Însă destin global; mai mult
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
abstractizantă (Poteci în lăuntrul meu, 1932, Meandre, 1938). Stările de teamă și neliniște (în fața unui „rău tentacular”), tristețe și îndoială, singurătate și zbucium (când se clatină „cumpăna-ntre lut și Dumnezeu”) ar fi putut alcătui o „suită patetică”, dacă dicția crispat modernistă nu ar goli de fior ambițioasele texte. Într-un decor cu o recuzită simbolistă binecunoscută („roze”, „cavouri”, „parcuri moarte”, pietre prețioase) se consumă iluminările poetului, ca și bâjbâielile lui prin indestrămabile neguri. Simplitatea, chiar în tonuri de romanță, priește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287572_a_288901]
-
îi este necunoscută și surprinde cititorul cu perspectiva pe care o deschide asupra ei. E un parcurs al descoperirii de sine demitizant căci peste tot pare să se pună pecetea tristeții și a morții, iar ironia stârnește doar un zâmbet crispat, amar. Întoarcerea către sine, chiar raportarea la realitate, se face, în volumul Plantații, prin distanțare și proiectare în trecutul nedefinit al imperfectului. E, în cazul lui Constant Tonegaru, o modalitate de îndepărtare de realitate, de trecere într-un univers fictiv
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Moarte, distrugerea supremă, trecerea definitivă în neant ("După o moarte - după încă o moarte - am văzut/ Dinspre cer îngerii coborând/ Cu lumina tulbure a ochilor mergeau prin ceață neplânși./ Rătăceau prin cetăți/ Cu buzele arse de foamea stelelor.../ În obrajii crispați am citit deznădejde -/ Deznădejdea celor ce nu mai cred în nimic", Îngerii). Procesiunea lor reflectă o reacție a mentalului colectiv înfiorat de dispariția idealului. Repetiția imperfectului verbului "a fi" devine și aici ca și în alte texte o tehnică prin
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ion Caraion, în Libertatea de a trage cu pușca (1946) de Geo Dumitrescu, în Plantațiile (1945) lui Constant Tonegaru, în Izobarele (1946) lui Mircea Popovici etc. (...) Viziunea ironic-sarcastică stă la originea declanșării mecanismului poetic; poeții din "generația pierdută" sunt cu toții crispați, într-un act de confruntare inevitabilă cu propriul lor destin, sigilat de ororile războiului și ale istoriei, care nu oprește din rostogolirea spre apocalipsă"235. Nu e de mirare că în momentul în care optzeciștii vor încerca să-și stabilească
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]