348 matches
-
668 Ibidem, p. 61. 183 perfecțiunea, femeia ideală nu mai este accesibilă în planul mundan. Moartea ei golește de sens universul intim masculin, sărăcește o lume. Cavalerul în negru devine un simbol al durerii și trimite cu gândul la prototipul cristic, imago pietatis 669 , atrăgând din partea cititorilor compasiunea. Femeia iubită, decedată, a lăsat în urma ei numai durere, viața devine în absența ei un chin asemănător celui din iad: „Singurele personaje cu care cavalerul în negru își compară durerea sunt Sisif și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Sofia. Dialogul dintre Prudenția și Melibeus, care constituie cea mai mare parte a povestirii, se focalizează pe insistențele și sfaturile cumpătate pe care soția le oferă soțului de a nu se răzbuna, de a urma exemplul răbdării și al jertfei cristice, de a căuta pacea și, în cele din urmă, de a oferi iertare celor care i-au cauzat răul. Violenței, femeia vrea să i se răspundă cu dragoste. Personajul feminin pozitiv reușește prin inteligență, perseverență și abilitate verbală să-și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sare în prăpastie: "Iulian, care se năpustise să-l lovească și pe el, se poticni și căzu peste țapul ucis, cu fața deasupra prăpastiei și cu brațele desfăcute în lături"393*. Astfel adevărul vânătorii apare în această scenă de îmbrățișare cristică. Prefigurând o altă vânătoare, celesta care termină povestirea. Nu chiar termină, de vreme ce Flaubert adaugă: Acesta este povestea Sfântului Iulian cel primitor, așa cum se află zugrăvită pe vitraliul unei biserici din ținutul meu de baștină"394*. Această dispoziție, pe lângă transparența opacă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în care noii apostoli văd pâinea și vinul multiplicându-se. Un sens escatologic poate fi asociat acestor îngeri păzitori și acestei zeițe ale Americii care îi salută pe noii sosiți. Dar asocierea rămâne problematică, fiindcă dacă numeroase semne biblice și cristice parcurg povestirea, nimic nu spune că acestea trebuie luate la gradul întâi, cu atât mai mult cu cât accesoriile teatrului din Oklahoma sunt accesorii de carton iar concertul trompetelor este destul de ridicol și foarte puțin armonios: este vorba, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
filme documentare. Dintre toate romanele sale, gen care l-a făcut cu deosebire popular, cel care îi definește formula este Răstignit în America sau Despre eroare (2001), un fel de ars poetica, o carte legată de motivul crucii, al golgotei cristice, idee preluată și amplificată în Teroriștii din turn (2002). Două elemente îi influențează formula de roman pe care o practică: pe de o parte, activitatea sa la emisiunea de televiziune „Lumea creștină”, romanele sale cultivând realismul mitic într-un amestec
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
de lemn”, obosiți și burduhănoși, este Laios profet, Oedip, dar mai ales Hamlet. E pehlivan, „rege al destinelor intermediare”, călăuză în exod ca Moise, bolnav de aer, tremurător și exanguu, dar și barbar. Este Manole și Caiafa, iudă cu chip cristic și demon fără identitate. Jumătate este simultan toate acestea, iar „seara, când lumea s-a golit de regi, / ne mai jucăm puțin de-a curțile mâhnite/[...] Hai să izbim cu sceptrele în pământ./ Hai de-a bastarzii/ Hai de-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
și sfințenia, ca și eroismul. Dizidentul, sfăntul, eroul, nu sunt oameni pe care să-i întălnești frecvent, la tot pasul. Atunci cănd îi întălnești însă recunoști la ei excelența. Ei sunt modele. Imediatul, concretul, siguranța au fost eludate după modelul cristic respins de Marele Inchizitor. Prin ei, specia umană își înfrănge frica. Nimic nu este mai tulburător decăt să citești mărturii ale celor care au rezistat în munți, în închisori, în casele lor păzite de miliție. Lor le-a lipsit păinea
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
în care exploatarea e făcută într-o deplină transparență) sunt, amândouă, ținte ale lui S.: ca expresii viciate - și vicioase - ale sistemului social construit de om. În romanul Lupul și Catedrala criza lui Ion Lupu, un personaj aflat la vârsta cristică, nu își găsește explicația nici în planul strict realist, nici în cel marcat simbolic. Autorul nu reușește să îl dezvolte pe al doilea din primul, prin translări fine dinspre acțiuni înspre miza protagonistului. Legat, pe de o parte, cu numeroase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
intransigentă față de sine. Semn că încă nu suntem pierduți. Regăsirea noastră poate dezechilibra sufletele nedoritorilor noștri de bine"401. Le-a și dezechilibrat, dar ei trebuie învățați logica terțiului inclus, aflând că asta nu-i posibil decât trecând prin kenoza cristică (experiența lui Nimeni din peștera Ciclopului care au fost), spre a recunoaște dreptul lui Ulise de a se reîntoarce în Ithaca 402, întoarcerea românului basarabean în Basarabia și a Basarabiei la patria-mamă. Interesant că acest simbol transmodern al Ithacăi lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
persistă În obscuritate”. Drama poemului este În ultimă instanță nerecunoașterea “imperiului gloriei” și odată cu aceasta refuzul fetei de Împărat de a accepta crucea. Si astfel poema se poate citi și În această grilă păgînă. Fata de Împărat a refuzat simbolul cristic, ratînd astfel și transcendența, căzînd cu beatitudine În brațele pajului, În non credință sau cel puțin devenind fidelă unei secte. Eroul celest suferă deci un botez in imensa cristelniță care este marea. Trecînd de proba acvatică, fiind acum domolit, potolit
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
pe suplicanți. Poemul Luceafărul poate fi citit și În cheie mistagogică prima strofă fiind aceea În care astrul Îi cere Tatălui ceresc să părăsească firmamentul pentru a se cununa cu o pămînteancă. Dar Tatălui i-a ajuns o jertfă consumată cristic prin mandat și atunci Îi refuză fiului răzvrătit descensiunea. Tatăl știe că josul dezamăgește Întotdeauna pe plerontici și pe esențializații numinoși. Pentru că daca i-ar fi permis acea descensus ad inferos care este pămîntul blestemat de la Adam prințul stelar ar
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Osana! Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului! din mijlocul tensiunii credinței lor, credință ce le-a impus desprinderea de talazurile agitațiilor terestre. Ei rostesc această exclamație plutind mistic peste mulțimea celorlalți interesați, doar din perspectiva mundană, de apariția cristică. În această plutire, se ridică aproape de ființele angelice, fiind eliberați, pentru o clipă delirică, de greutatea viețuirii întru corporalitate. Aducând slavă Divinității, pe care o recunosc în prezența lui Hristos, ei mărturisesc din văzduhul în care s-au ridicat supra-conștient
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
creștinismului, vom afla această conștiință nocturnă non-religioasă în acțiunea sa de virulentă, combativă damnare a zeului în numele falsificat și imanentizat al însuși zeului, pe drumul calvaric al crucii și la finalizarea lui prin in-decriptibila răstignire. Pentru majoritatea credincioșilor creștini, supliciul cristic pe calea ce duce la Golgota deține, în prim-plan, imaginea lui Hristos suferind acțiunea agresivă a torționarilor săi. Centrul de greutate semantică al acestui sumbru peisaj este recunoscut, adesea, drept un trup zdrobit, ce stă să se stingă sub
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
scenă mereu amintită în tradiția creștinătății. Însă viziunea unei corporalități supusă însângeratei sfârtecări, impactul dur al imaginii cruzimii dezlănțuite într-un spectacol grotesc-oripilant pot reduce șansele de-a percepe mai profund un alt adevăr decisiv survenit aici, cel al singurătății cristice. Desigur, se evocă frecvent ideea solitudinii lui Hristos în pătimirea calvarului final, dar cu referire la părăsirea, la abandonul său de către adepții lui. Abandonul sau părăsirea, rămânerea întru solitudine, ideea de a fi ajuns singur ține de procesualitatea unei aruncări
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
i-a însoțit înainte de supliciu și cum îi va însoți și după acesta. Acești torționari sunt reprezentanți exemplari ai conștiinței non-religioase nocturne. Pe drumul crucii și în momentul de crepuscul al răstignirii, ei își revarsă noaptea spiritului lor peste ființa cristică. Asemeni erupției unui tezaur al demonizării, din fluxul de întuneric ce răspunde refuzând chemărea cristică, răsună ecourile mândriei nestăvilite, invidei agitate, vicleniei ce lovește de sub scutul ascunderii, ironiei perfide, lascivității primejdios-surâzâtoare, brutalității animalic-neostenite, efervescenței calomniei, insensibilității non-compasiunii și cruzimii ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
sunt reprezentanți exemplari ai conștiinței non-religioase nocturne. Pe drumul crucii și în momentul de crepuscul al răstignirii, ei își revarsă noaptea spiritului lor peste ființa cristică. Asemeni erupției unui tezaur al demonizării, din fluxul de întuneric ce răspunde refuzând chemărea cristică, răsună ecourile mândriei nestăvilite, invidei agitate, vicleniei ce lovește de sub scutul ascunderii, ironiei perfide, lascivității primejdios-surâzâtoare, brutalității animalic-neostenite, efervescenței calomniei, insensibilității non-compasiunii și cruzimii ce sfâșie glacial. Aceste ecouri, având drept substanță lipsa autenticei credințe și a iubirii de semeni
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
nestăvilite, invidei agitate, vicleniei ce lovește de sub scutul ascunderii, ironiei perfide, lascivității primejdios-surâzâtoare, brutalității animalic-neostenite, efervescenței calomniei, insensibilității non-compasiunii și cruzimii ce sfâșie glacial. Aceste ecouri, având drept substanță lipsa autenticei credințe și a iubirii de semeni, izbesc aura ființei cristice torturate precum săgețile de fulger o sferă impenetrabilă. Globul ce-l înconjuară pe Hristos pe drumul crucii asemeni unei palme a Divinității îi dăruiește acestuia o sacerdotală liniște ce-i inundă chipul prevestindu-i evocarea în icoanele evului creștin ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
singurătatea sa nefiind generată de oameni și comportând însemnele unei lăsări întru dăruire, unui abandon al sinelui de către sine drept sacrificiu mântuitor. În marginea tainei acestei dialectici, omul poate să creadă sau nu în ideea însoțirii sale constante de către ființa cristică la fel cum poate să-și iubească deplin aproapele sau să-l urască desăvârșit. Alături de alte mari religii, scenariul creștin, concretizare epică a vieții lui Hristos, reprezintă unul dintre mesajele Divinității adresate ființei umane, vestire ce nu ne spune însă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
spre agonia crucificantă care ne așează în cripta morții. Acest mesaj întru transcendență indică faptul că ființa umană are de optat între a fi asemeni răstignitului din dreapta lui Hristos crucificat sau asemeni celui din stânga sa. Primul, mărturisindu-și credința în cristica însoțire divină a omului, își depășește ascendent crucea, celălalt rostindu-și, într-o muribundă aroganță, ne-credința, alunecă fluent la rădăcina crucii sale precum demonul șerpuiește lângă copacul înțelegerii binelui și răului. Extrapolări în damnările Apocalipsei Una dintre imaginile spirituale
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
la un nivel superior. Una dintre cele mai consultate descrieri ale acestui eveniment radical este reprezentată de Apocalipsa lui Ioan Teologul, text-imagine de referință pentru interpretarea și asumarea creștină a finalului de lume. Revelația oferită aici omenirii vestește, asemeni menționărilor cristice despre sfârșitul lumii, trei faze succesive ale acestui final universal: întâmplările dramatice prevestitoare, spargerea imanentului și paralizarea mistică a istoriei prin apariția transcendentă a Divinității și Judecata de Apoi. Dar ce înseamnă că această revelație pe care a primit-o
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a Divinității și Judecata de Apoi. Dar ce înseamnă că această revelație pe care a primit-o înălțimea spirituală a lui Ioan este dăruită omenirii, ce reprezintă o asemenea donare profetică a peisajului finalității total-convulsive? Și ce reprezintă oferirea mărturiei cristice apocaliptice către ființa umană? În liniștea impetuasă a unei galerii de artă, capodopere picturale stau prinse de pereții verticali și tăcuți precum niște străjeri ancestrali. Vizitatorii dotați cu sensibilitatea estetică se opresc în dreptul acestor tablouri și sunt răpiți în dimensiunile
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
inspirația dublată de talent având drept menire a vieții sale rostuirea și lăsarea peste secole a operelor plastice. Dintr-o astfel de perspectivă analogică, actul dăruirii către omenire a revelației apocaliptice descrise de Ioan, donarea sa umanității, precum și profeticile atenționări cristice asupra finalului de lume, înseamnă un apel-oferire către fiecare dintre adepții scenariului religios creștin. Desigur, această chemare, evocând evenimentele unui sfârșit universal-uman, se extinde asupra tuturor ființelor umane indiferent de accepțiunea lor în raport cu experiența mistică, dar numai celor ce cred
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
de lume, înseamnă un apel-oferire către fiecare dintre adepții scenariului religios creștin. Desigur, această chemare, evocând evenimentele unui sfârșit universal-uman, se extinde asupra tuturor ființelor umane indiferent de accepțiunea lor în raport cu experiența mistică, dar numai celor ce cred în viziunea cristică asupra destinului uman le este deschisă în plenitudinea tensiunii sale tot astfel, precum tabloul, deși este expus și câmpului vizual al unui ignorant, interpelează, întru trăire și meditație, numai pe iubitorul de artă. Dacă accept întru credință acel scenariu creștin
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
decupării mele din siguranța de sine și proiecției în amestecul de cioburi ale fostei realități. "Din acest amalgam, zăresc o nouă corabie a lui Noe, îndepărtându-se de prăbușirea lumii precum o ultimă și inabordabilă speranță. Această imagine împlinește profeția cristică cum că la sfârșitul veacurilor omenirea își va reasuma acea atitudine servilă patimei, atitudine ce a determinat în timpuri ancestrale invazia deplină a apelor sub semnul potopului nimicitor" ( Matei, 24.38). Într-un al doilea scenariu indicat de ruperea peceților
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și demonilor, dar nu adunării umane ignorante, incapabile de a mai acționa întru propria salvare ultimă. Această adunare hipnotizată de narcozele demonice va auzi, privi și resimți doar efectele teribile ale celor șapte trâmbițări. Abia la final, cum indică atenționarea cristică, alături de întregul ființării reunite prin erupția transcendenței și stoparea istoriei, abia în marginea viziunii finale a Divinității sosite pe norii aprinși, mulțimile decadente vor auzi cea din urmă trâmbiță, mai puternică decât celelalte șapte, trâmbița Judecății de Apoi: "Și va
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]